Acasă Opinii Ciobotariu cu farasul pregatit

Ciobotariu cu farasul pregatit

36
92

Evolutiile echipei din ultimele etape nefiind incurajatoare Ciobotariu este in pericol sa isi piarda postul daca lucrurile nu se indreapta rapid si in sensul cel bun. In sprijinul afirmatiei vine si acel "Kiss of Death" pe care tocmai l-a primit de la conducerea clubului, acela de a fi "confirmat indiferent de rezultate" care e precursor al demisiei in 99.99% din cazuri.

Oare ce s-o fi intamplat cu echipa noastra peste iarna ? Intrebarea e fireasca, am inceput bine, pe Arena Nationala unde in fata a 20000 de dinamovisti dornici de fotbal adevarat au venit sa incurajeze echipa in debut de sezon, galeria chiar trecand peste conflictul pe care il avea din tur cu domnii din conducerea clubului. A fost frumos atunci, meciul in teren dar mai ales atmosfera din tribune insa totul s-a stins ca lumina din Giulesti in etapele urmatoare cand "mecanismul" s-a dereglat.

Ce se intampla de fapt in teren si la echipa ? Sunt cei 3 "magnifici" in greva si vor sa se scape de antrenor ? Exista directii de la nivel inalt s-o lasam mai moale pentru ca nu e prea profitabil sa iesi campion, mai bine arbitrezi cine iese campion ? Sa fi renuntat alde Borcea la visul lui trambitat in ziare al Ligii Campionilor in favoarea unor "chestii locale" mai banoase ? Suntem cu adevarat slabi ?

Multe intrebari putine raspunsuri. Sincer nu cred in ipoteza valorii slabe a lotului si a echipei. Nici macar nu cred in "lipsa de experienta a 'fricosului' Ciobotariu". Echipa ar putea juca foarte bine daca ar vrea insa ceva se intampla. Ma uitam la recentul meci din Giulesti si nu imi venea sa cred cum ai nostri pur si simplu nu vroiau sa treaca de centrul terenului iar daca o faceau nu stiau cum sa scape mai repede de minge, faza lui Tucudean din final fiind doar o eroare se pare. Nu a jucat Rapidul intr-un ritm sufocant nici pe departe, dar daca tot primeau mingea pe degeaba macar o aruncau la noi in careu !!

Meciurile urmatoare ne vor lamuri soarta lui Ciobi, care poate fi, ca in atatea randuri anterioare, victima a unei situatii la care nu are nici un fel de control. Ah, da, evident in caz de rezultate defavorabile sau neconvingatoare va fi gasit si tap ispasitor. Apoi un nou antrenor, un nou inceput, nou inceput, un nou New Dinamo, spoit cu var si o luam de la capat asa cum am facut din 2007 incoace.

Pe cand totusi o noua conducere ? Acei oameni sunt singurii care au fost mereu prezenti si poate ca de asta si rezultatele sunt mereu aceleasi.

92 COMENTARII

  1. Cica are oferte de la arabi,chinezi si alte neamuri!Ii urez calatorie placuta si toate cele bune,are sansa sa devine un Ando reloaded!

  2. Daca tot veni vorba de Ando…sa transcriu si eu niste vorbe de ale sale…care nici acum nu imi dau pace:

    Noi încã nu avem o echipã foarte bunã, eu recunosc asta ºi ºtiu foarte bine ce am de fãcut. Dacã am timpul necesar, o construiesc, dacã nu, pot sã plec, cã echipe sunt în lumea asta câte vrei”, a conchis Andone.

    Pana la urma sa ma impac cu ideea ca ii este mai bine somer

  3. Ciobi e un antrenor limitat, previzibil si fricos, lotul e slab, asa ca e o minune ca suntem pe locul 2 (inca!). ii prevad soarta lui Andone de anul trecut: terminam pe locurile 3-5, ajungem in finala Cupei unde pierdem fara drept de apel in fata intunecatilor din Julesti, iar Ciobi e ejectat cu multumirile de rigoare pe site-ul oficial. pacat ca n-am scapat de el dupa 1-3 cu Sportul, cand se mai putea salva ceva din sezonul asta…

  4. Cea mai mare vina a lui Ciobotariu, pe langa faptul ca e o marioneta, e faptul ca nu a incercat nimic. In amicale a jucat cat de mult s-a putut cu Melcul, Danciu, Niculae, fara sa incerce macar un Marius Alexe ca al 2-lea varf, fara sa il incerce pe Tames, fara sa il forteze pe Matei, Pe Curtean, fara sa il integreze pe Stratila..absolut NIMIC.

    E clar ca echipa e obosita, si il lasa pe Munteanu tot meciul pe teren, facem schimbari aiurea si la trecerea timpului.

    Vedem cu totii ca Daniulescu e mort, ca Melcul nu mai poate dupa primele 30 de secunde, dar el parca are orbul gainilor.

    Curtean, Matei, Niculae, Tucudean, Platini, Kone, Luchin, Grigore si Balgradean sunt oamenii pe care te bazezi. Incepand de aici faci experimente cu Tames, Scarlatache sau Pulhac. CUm sa nu greseasca apararea, daca este asediata 90 de min?! Cum sa te bazezi pe Pulhac, daca Munteanu, Danciu si Alexe sunt mereu pe minus, si el ramane singur pe stanga ?! Sunt detalii evidente pe care nu le

  5. stapaneste. Pacat ca, in unele meciuri din acest campionat am aratat ca putem sa jucam fotbal. Am vazut trasee, triunghiuri de pase, centrari bune in careu. Din pacate, in iarna in loc sa intareasca jocul echipei, el a numarat meciurile, victoriile, si golurile primite sau marcate. Zi Ciobi acum..cate puncte ai facut in amicale ?!?!!?!?!?!??!

  6. ce atmosfera de sufocare traim acum la dinamo: cu analfabeti slinosi ca porcea la conducere, cu un antrenor ce face parte din specia nevertebratelor, cu niste jucatori nulitati care mai ieri erau rezerve la echipe ce lupta la retrogradare (vezi brasov), iar acum au ajuns “magnifici”. Ciobotariule, te rog un singur lucru: daca ai un televizor acasa, urmareste-ti chipul in timpul meciurilor: sa vezi ce fata imobila ai, care nu tradeaza nici o urma de proces cognitiv superior, mici o zbatere, nici un scurtcircuit neuronal care sa se produca intre cele doua tample. Daca ti-ar face cineva un IRM in timpul meciurilor n-ar gasi nici un grup de neuroni activi; pace totala: antrenorul zen. Noroc ca-l ai pe porcea, cu al lui singur neuron inca in viata. si ala ametit de mercur, sa te ghideze ca pe o marioneta.

  7. Dinamo are nev oie de un nou actionarat … Badea, Borcea si Savulescu sa se duca la sapa, sa spele bani in alta parte …

    Si daca o sa se schimbe actionaratul, cu siguranta nu vom mai vedea amatori gen Ciobotariu pe banca lui Dinamo … cu siguranta vom scapa de jucatori ca Danciulescu, Alexe, Pulhac, Scarlatache sau Rus.

  8. “Oare ce s-o fi intamplat cu echipa noastra peste iarna ?”

    Nu s-a intamplat nimic doar ca rezultatele peste asteptari din tur datorate altor factori decat valoarea sportiva a echipei / lotului (norocul, arbitrii, combinatiilor porciste) nu se mai pot obtine acum. Practic acum avem rezultate conforme cu valoarea unor titulari ca Munteanu si Scarlatache.

    Invest itiile lui Badea sunt de asa natura incat sa nu depasim locurile 4-6 in clasament. Si pe el il doare-n P*** pt ca are inclinatii ovine.

  9. In statistica asta se numeste regresie catre medie: cind ai valori extreme (in cazul nostru performanta peste asteptari) la primele masurari, urmatoarele masuratori vor arata o miscare catre media populatie. E mai complicat de explicat, insa interpretarea aici este urmatoarea:

    Noi ne-am uitat la 16 meciuri cu rezultate bune din ultima perioada, ignorind celelalte 300 de meciuri anterioare unde echipa a performat mediocru cam cu aceiasi jucatori. Media pe termen lung era de locul 3-7, dar noi vedeam ce ne placea sa vedem. Pe termen lung insa, echipa se va intoarce la media istorica, deoarece nu xista factori care sa schimbe in mod semnificativ performanta pe termen lung.

  10. 'arbitrii'

    redmania (05.04.2012 10:36)

    arbitrii?!?

    …atunci cu Vaslui,Brasov,U Cluj ce a fost?!…sa mai punem si arbitrajul stresant din meciul cu Sibiu…

    Hai frate sa nu deviem de la realitate!

  11. Si inca ceva: returul e intotdeauna mai dificil pentru ca echipele se agata de ultimul pai pt a se salva de la retrogradare, uefa etc. Nu mai prinzi echipe ca in tur sa le dai 5-0 in deplasare.

  12. Orice discutie despre antrenor , lot , strategie si chiar investitori e inutila atata vreme cat cauza raului de la Dinamo n-o sa fie indepartata !Indiferent ce antrenor ar veni la Dinamo in acest moment , n-o sa fie lasat sa faca nimic !Cu cat antrenorul va fi mai bun , cu atat va fi sabotat mai mult !Norocul lui Ciobi , de a rezistat atat , e tocmai faptul ca e mai putin priceput !De cand 'cauza raului' si-a infipt ghearele la Dinamo , un singur antrenor bun am avut , Rednic , cu care am avut si cea mai buna performanta in Europa !De ce ? Tocmai pt ca in mandatul lui Rednic 'cauzei raului' de la Dinamo i se diminuasera considerabil atributiile

    Daca in Romania ar exista cu adevarat justitie si s-ar vrea sa se faca intr-adevar dreptate in fotbal , cu 'cauza raului' de la Dinamo ar trebui sa se inceapa

  13. Si inca ceva: returul e intotdeauna mai dificil pentru ca echipele se agata de ultimul pai pt a se salva de la retrogradare, uefa etc. Nu mai prinzi echipe ca in tur sa le dai 5-0 in deplasare.Seychelles (05. 04.2012 11:35)

    Este corect si ce spui tu , insa nu trebuie sa uitam ca in Romania , in ultimii 22 de ani , turul e castigat de antrenor si jucatori , iar returul e castigat de conducatori

  14. In tur , cand D2 era antrenata de Stoican si se afla pe locurile 5-6 , iar jucatori precum Burnea sau Stanescu erau titulari indiscutabili , erau destui useri pe aici care-l contestau pe Stoican , iar acum suntem ca si retrogradati

  15. clodius

    nu asta e important, pt ca Stoican juca cu Buca, un jucator care ar trebui sa fie o glorie pe la Ariesul Turda. Problema e ca a venit Sapaliga care are aceeasi scoala a Riciului in sange: l-a scos pe Burnea si il joaca pe netalentatul Musat in timp ce in ultima etapa a jucat cu Bucsa-A.Nitu (un alt netalentat tinut la Dinamo pt ca e fiul antrenorului cu portarii Nitu si care a jucat pina anul asta numai fundas central – unde era o catastrofa). Un alt Ricist care joaca cu 2 mijlocasi la inchidere.

  16. @dinamorupesteaua

    D ar cu GMM de 2 ori, cu Rapid de 2 ori cum a fost ?

    Sunt puncte castigate dar nu poti aduna puncte numai asa. Ok, ti-a dat Ceahlaul meciul in tur (e parerea mea, nu trebuie s-o impartasiti) si poate iti mai da si acum daca mai ai nevoie dar in rest ce faci ?

    Crezi ca mai ai norocul din tur cand Pandurii te-a facut muci in prima repriza in St. cel Mare dar nu a marcat ? Crezi ca mai ai norocul extrem din Gruia ? Sau cel din meciul cu Sibiu cand Balgradean a avut 2-3 interventii providentiale ?

    Uite ca acum cu Sportul n-a mai tinut norocul cu noi, cu Pandurii la fel. Am vazut in 11 vs 10 si 2-1 pt noi care ne e valoarea, “valoare” vazuta de unii inca din tur cand tot la un 11 vs 10 la Medias am fost dominati nepermis iar Razvanica zicea ca am fost dominati deliberat.

  17. @dinamorupestiaua

    D in punctul meu de vedere primul 11 al nostru este sub cel mai bun 11 al echipelor : Vaslui, Rapid, CFR, shtoia.

    Nu mai adaug alte echipe pentru ca e discutabil dar totusi ce jucatori din primul 11 de la Otelul sunt de nivelul lui Scarlatache sau Cata Munteanu ?! Ok, poate n-au 2-3 jucatori cum avem noi dar ei joaca in 11 mereu, noi incepem mereu in 9 si cel mult doua jumatati.

    Doar Badea si Borcea mai cred ca pot castiga titlul doar cu arbitrii si cu un prieten ca Pinalty. Da, mah, fura si CFR-ul dar isi face si echipa, cand nu poate echipa o ajuta arbitrul, cand nu poate arbitrul mai scoate ceva echipa. Doar cu arbitrii etapa de etapa nu a reusit nimeni nimic.

    Badea si Borcea se incapataneaza sa stea la Dinamo chiar daca nu mai pot tine ritmul cu Porumboiu, Paszkany, Jiji si ceilalti. Tin lotul / echipa la nivel de locurile 4-6 ceea ce e mult sub asteptarile suporterilor.

  18. @redmania

    preferam sa le dea penalty ciorilor , ca poate jucam si noi fotbal , cum am facut la chefere

  19. “Sincer nu cred in ipoteza valorii slabe a lotului si a echipei. Nici macar nu cred in “lipsa de experienta a 'fricosului' Ciub otariu”.

    ………………….. ……………………

    Ba eu cred.La lipsa de experienþã se mai adaugã ºi lipsa de valoare a yoghinului,atunci când te dominã aproape toatã Liga I,dupã cum am asistat cu toþii în ultimele etape.

  20. @clodius

    Dinamo II nu cred ca are ca obiectiv un loc in clasament ci sa produca jucatori buni pentru prima echipa. Cu ce ma incalzeste ca echipa termina pe 1-4, sa zicem, in liga a doua daca nu scoate jucatori titularizabili la echipa mare ?

    Ce, Barca II termina mereu in primele 5 in Segunda ?

    Dinamo II trebuie sa-l faca pe Buia al mic sa-i ia locul lui Danciu, pe Burnea sa-i zboare pe Scarla si Pulhac, pe mijlocasul ala venit de la Craiova (16 ani) de s-a rupt la genunchi sa-l scoata pe Melc din echipa etc. Nu stiu ce antrenamente fac cei de la Dinamo II dar nu arata a jucatori de prima liga nici unul. Cand era Diabate acolo ziceai ca s-a ratacit R. Carlos printre pustii din cartier… si nici Diabate nu era nu stiu ce talent la 18-19 ani (nu ca acum ar fi). Dar arata prin fizic ca e diferenta mare intre echipele de Top5 si copiii aia (ne)talentati.

  21. edmania

    Macar la D2 as fi vrut sa vad transferati jucatori precum Mihacalachioaie , Serediuc , Mladen , Avramia , Florin Ilie , Bejan , Bucurica , Florin Sandu , Salagea , Carstea , s.a.m.d , dar de unde sa vezi asa ceva ?Repet , cata vreme o sa existe in structura lui Dinamo 'cauza raului' , indiferent ce conducere tehnoco tactica sau administrativa vom avea , n-o sa putem sa performam , pt ca asa vrea pooola 'cancerului dinamovist' , asa vrea mintea lui ubicua si sufletul lui lipsit de orice farama de caracter !Pt el nu conteaza nimic altceva decat egoul lui , iar pt asta e capabil sa i-o suga lui jiovani 25 de ore din 24 !Trist , dar adevarat

  22. La D2 cred ca sunt cativa fotbalisti care merita incercati si la prima echipa , dar ptr asa ceva ai nevoie de un antrenor care nu da o flecma pe clanu becali, un antrenor care sa construiasca ceva , de asta avem noi nevoie .

    Ma uitam acum pe gasca slugilor si am vazut posibili adversari din cupele europene ptr noi indiferent ca e vorba de locul 1 ,2 sau 3, 4 , suntem mancati , singura sansa sa jucam in grupe europe e amuzant dar doar locl 1 ne da sanse , posibili adversari din europa league sunt mult mai puternici ))

    Deci eu sincer as mai sacrifica un an as aduce numai pustani la echipa , in vara as mai cumpara cativa , as scapa de tot ce inseamna peste 25 de ani din echipa, si poate peste 2 ani as avea o sansa la grupele europa sau campionat si as atrage si lumea la stadion printr-o echipa tanara ,dornica si cu un joc frumos

  23. redmania (05.04.2012 15:19)

    Mai inteles gresit…sunt total de acord cu tine…atat in ceea ce priveste norocul….cat si combinatiile porciste (Ceahlaul)…mai putin fa za cu arbitri.

    Se poate zice ca am beneficiat de o eroare a arbitrajului in meciul cu Gaz…doar in tur…dar meciul l am fi castigat oricum…iar in meciul cu crapid din tur chiar nu stiu la ce te referi…eliminarea a fos t corecta…si micile greseli nu cred ca puteau influenta in mare masura partida…in retur e o alta discutie.

    redmania (05.04.2012 15:30)

    Din punctul meu de vedere lotul nostru nu e sub ce au cele 4…parerea mea…un plus au avut cfristi in tur…eu zic ca loturile sunt de valori apropiate…dar vorba ta cand noi incepem cu 9 in loc de 11 e greu sa ne masuram cu ei…si aici e vina lui Ciobi.

    Nu ca as fi de acord cu cei 2 hotomani…dar si eu cred ca mai putem lua titlul…pt asta trebuie sa se trezeasca Ciobi…si nu neaparat pt ca

  24. avem echipa…ci doar pt faptul ca Liga lui mititica e foarte slaba si se poate intampla orice.

  25. Pai noi nu puteam sa-l luam pe Chiriches, pentru ca-i aveam deja pe marii Habarnache si Grigore (un alt timpit care a luat-o pe panta lui Onut/Iodi de ceva vreme). Nu puteam sa-l luam pe Parvulescu acum 2 ani, ca eram acoperiti cu Pulhac, Bordeanu si Diabate sau cu V.Munteanu (ca mijlocas). Stam de ani de zile cu un duo in atac care au 30+ fiecare (oricare N&D). De la primul mandat al lui Stoican nu mai avem fundas dreapta, unde Blay a parut un zeu pe langa celelalte solutii.

    Si sunt destui jucatori interesanti in liga 2, numai ca trebuie sa ii cumperi acum si sa ai rabdare cu ei. Mie mi-a placut baiatul ala Maxim de la Pandurii, de ex, dar nu am nici o speranta: in 2 ani il ia ciobanul dupa ce Dinamo o sa se intereseze in fiecare sezon.

  26. dar si eu cred ca mai putem lua titlul…pt asta trebuie sa se trezeasca Ciobi…dinamorupesteaua (05.04.2012 16:26)

    Nah, eu nu cred asta si nu credeam in sansele la titlu inca din vara trecuta cand am vazut doar O achizitie, vanzare Torje, antrenor Ciobi, creditorii-manglitori tot acolo, etc. Clubul asta nu mai are prezent si nu are nici viitor in formula asta.

    Tare imi e ca Ciobi tocmai s-a trezit si face si el ce / cat poate. In tur a dormit si a visat si el ca si unii dintre noi pt ca nu-i venea sa creada ce rezultate are.

    Dinamo nu are prezent si viitor cu Badea care e un stelist mai zgarcit si nepriceput decat Copos, cu un Borcea dement si fara cunostinte elementare despre orice (nici la butelii nu se pricepe), cu clanul Becali care are proiecte in club.

    Dinamo nu are scapare cu Dinu care zice ca lucreaza bine cu antrenorul (oricare e el) cand echipa are rezultate si ca antrenorul e praf cand echipa se clatina.

  27. Dinamo nu are scapare cu Dinu care zice ca lucreaza bine cu antrenorul (oricare e el) cand echipa are rezultate si ca antrenorul e praf cand echipa se clatina.

    redmania (05.04.2012 17:45)

    Ooooo , mare adevar grait-ai aici , iar asta e una dintre cele mai mici si inofensive marsavii ale lui Dinu

  28. @Sey

    Am ajuns rau daca ne uitam doar la Liga2 pt ca nu contam pe piata de transferuri acolo unde se bat CFR, stiaua, Vaslui. Nici cu Astra nu mai concuram.

    Am vazut cativa portughezi / brazilieni adusi in Romania care ar fi printre cei mai buni pe posturile respective in Liga 1 dar carora noi nu le dam atentie, nu inspectam pietele respective (deh, Giovani / clanul nu are comision la cumparari, vanzari, salarii) :

    1. Tiago Gomes (sau Thiago ?) care a fost pe la shtoia si mai apoi coleg cu Danciu la Hercules.

    2. Tomas Costa (ex-CFR), ne poate spune @gorgeous mai multe despre el pt ca probabil l-a vazut mai mult decat oricare dintre noi.

    3. Olberdam (ex-Rapid)

    Toti 3 sunt mijlocasi centrali, macar 2 dintre ei (Gomes, Costa) ar intra intre primii 5 mijlocasi centrali prezenti acum in Liga 1. Pot da si alte exemple de jucatori buni pt Dinamo, dar mi-e ca rezultatul e ca latratul cainelui la luna.

  29. si ca sa vezi echipele din semifinalele Champions League provin din tarile cu cel mai mare PIB pe locuitor din Europa si au bugete de pana la 100 de ori mai mari ca ale echipelor noastre ..

    te bufneste si rasul cand vezi cat de mici am putut sa ajungem ca natie ca tara ca fotbal ..

    dragii mei dinamovisti suntem saraci , nu va mai consumati nervii aiurea , si pana nu vom devenii bogati nu vom mai avea nici un fotbal vom fi doar fraierii care sa participe ca sa fie umiliti in Europa .

    ca ramane sau nu ramane ciobi ca aducem nu stiu ce jucator sau nu – nu conteaza :-)) vom fi slabi si batuti de toti pe afara .. oricate scandaluri am face oricine ar fi la liga oricine la federatie oricine la Dinamo .

    Spiritul puternic dinamovist nu domina Romania ci spiritul slab de turma al majoritatii – pana nu se va schimba asta nu avem nici o sansa sa ne revenim . Nici una 🙂

  30. Dinu Cornel , eou intre eroii neamului si cel mai iubit fiu al potlogarilor din fotbalul romanesc , cel care imediat ce a fost 'uns' secund la Dinamo , a indepartat orice urma a lui Dudu Geprgescu , punandu-se in locul ramas gol pe sine insusi , cel pe care, pe de alta parte , il leaga o veche si statornica prietenie de un alr 'mare erou' al suflarii dinamoviste (ce daca jiovani i-o da la mooie ori de cate ori are prilejul ?), considera ca Dinamo i-a fost lasata mostenire de mama sa de origine sarba si , ca atare , este in drept sa faca ce vrea si cum vrea cu acest club , ca doar ii al lui , nu ? Asa ca nu treb'e decat sa facem plecaciuni si sa-i ridicam osanale marelui om , care ne-a dus pe noi culmi de civilizatie si 'succes' si ne va duce in continuare !Ca nu avem , sub obladuirea lui , fie ca si conducator , fie ca antrenor , nici o performanta europeana , conteaza mai putin , important e ca el , cu talentul sau incontestabil , ne-a fost si ne va fi a

  31. Ooooo , mare adevar grait-ai aici , iar asta e una dintre cele mai mici si inofensive marsavii ale lui Dinu

    clodius (05.04.2012 17:49)

    —-

    Ba sa stii ca asta e cea mai mare marsavie, sa scoti pieptul in fata in tur cand treaba merge bine si sa spui ca Ciobi se consulta cu tine de 3 ori pe zi iar acum cand echipa are o serie slaba sa spui tampenii.

    Asta arata jigodismul in cea mai pura stare.

    De ce n-a avut mah Dinu rezultate din 1994 incoace de cand tot coboara in iarba ? Ok, ne-a vrajit cu echipa din 2000 dar doar intern. De ce n-a aratat nimic in cupele europene in 15 ani de somn la Dinamo ? De ce Dinamo nu are o strategie clara de cand e simbolul mare conducator ? De ce accepta sa fie partas la hotia Becalilor ? Doar pt ca i-au aruncat si lui un oscior ?

  32. si ca sa vezi echipele din semifinalele Champions League provin din tarile cu cel mai mare PIB pe locuitor din Europa si au bugete de pana la 100 de ori mai mari ca ale echipelor noastre ..

    c12 (05.04.2012 18:05)

    Iar incepi cu prostiile astea? Ca sa elimini Poltava, Nec, Elfsborg sau Hajduk (ca s ane referim strict la noi) ce fel de buget iti trebuie? Macar atat lucru cerem, nu cerem semifinale de CL. Cerem macar minimum!!! Cerem prea mult?!

    Iar cipriotii, care au ajuns acolo unde porcea nu va ajunge niciodata, fie el si accident, pentru ca a investit cu cap. Banii din precedenta campanie i-a bagat in echipa. Asta e circuitul firesc al banilor in fotbal. La noi urmeaza alta cale, si d-aia ne tot pregatim de 10 ani. Nu mai vantura prostii cu bugete de 100 d eori mai mari. Cand clubul este jupuit si siluit de 15 ani, se gasesc fel de fel de natarai sa ne puna placa de patefon stricat ca suntem saraciie europei…FALS!!! suntem hotii europei.

  33. florin 80 te-am rugat frumos sa nu mai discuti cu mine . ti-o spun elegant ca sa nu mai ajungem la jigniri . doar ignora ce scriu eu te rog frumos

  34. Iar incepem cu dicutii, cu propuneri in van si cu intrebari fara raspuns. Hai sa le propunem hotilor o intalnire, sa le cerem socoteala … am mai spus … hai sa propunem si sa adunam niste intrebari votate aici pe site si le punem intr-o discutie la sediul clubului …

  35. @redmania

    ma leg si eu de ceva ce este in concordanta cu “puterea financiara” a kkactionarilor. Pai astia nu l-au luat pe chiriches pentru o diferenta de citeva sute de euro la salariu si l-au adus pe Bebe Patrascu pe considerentul ca ar costa doar 50,000 de euro.

    niste scartari cu cap asa ar face insa noi avem si scartari, si prosti!

  36. florin_80

    Da , suntem saraci , iar saraci suntem tocmai pt ca suntem furati ….si suntem furari pt ca ne-am lasat si ne lasam in continuare furati si pt ca , 'incontestabil si nu intamplator' am avut si avem ca simbol un PRADATOR !Cum spunea vechiul si bunul sau prieten jiovani, de care-l leaga o trainica prietenie ; 'suporterii dinamovisti sunt niste prosti care merita sa fie prostiti ' !Dixit

  37. Atat te duce capul atat faci.

    Auzi la el, ne impuie capul de semifinalel CL, de parca noi ne lamentam ca ajunegm mereu in sferturi si nu reusim niciodata sa ajungem in semifinale. Ne lamentam ca acest club a intrat pe mana unor infractori, ca este subjugat intereselor albaneze, ca este siluit de fel de fel de personaje interlope, iar toate celelalte probleme deriva de aici. el o tine una si buna ca suntem saraci…mari bogati ce sunt cipriotii, bielorusii, de se pisa pe noi acum. Am ajusn sa-i spunem hotiei: saracie.

    Baga la cap, nu suntem saraci: suntem hoti (si, daca vrei, puturosi).

  38. Seychelles nu puteam desi noi trebuia sa ii luam pentru ca robinetul s-a inchis , gigi tot ce a luat si ii umfla la zeci de milioane ii ia doar de bisnita 🙂 caci asta este gigi – doar un bisnitar , invarteli combinatii .. la unele ia tzeapa mare la unele nu – il ia pe stancu il da pe 4-5 milioane euro – mai ia tzeapa cu M Costea si Dodel .. asta e viata lui . Isi recupereaza ca orice camatar banii de la Bucsaru vanzand marfa ( Brandan ) in China .. pt el fotbalul e doar caterinca si bisnitareala 🙂 reprezentand clar mizeria asta lenesa parsiva si pusa doar pe bisnitareala care este poporul roman .

    si noi vrem sisteme nemtesti prin care sa aducem Dinamo in Europa .. dar de unde oameni :-))

  39. c12

    Tu in principiu ai dreptate , insa exista si exceptii de la acest principiu , Porto de ex , asa ca da-mi voie sa-mi doresc si eu ca si noi sa facem parte dintre exceptiile care confirma regula !

  40. clodius stii ca te sustin in maj ideilor pt ca eu le consider f bune . dar le-au prevestit aceste vremuri multi demult 🙂

    Noi tinem cu Dinamo ala stralucitor semifinalist in Europa castigator de trofee … pai eram mic si imi amintesc si acum cum demolam Panatinaikos cu 6-1 parca .. e de atunci am ajuns sa ne demoleze ei .. dc ?

    Pentru ca Dinamo era formata de un regim care chiar daca era totalitar forma echipe si sisteme .

    Ia gandestete cu un Dinamo azi care sa aibe urmatoarea formula :

    Lobont – ? – ? Tames – Radu Stefan – Torje – ? – ? Mutu – Marica – Niculae . Echipa jucand de 10 ani impreuna si in loc de 3-4 semne ale intrabarii pune jucatori romani buni din campionat care au plecat in ultimii ani , sau jucatori straini platit pe la 1 milion de euro pe an si transferati cu 10-15 mil de euro .. sa vezi ce iese ..

    Ai fi iar o fortza in Europa .. dar .. suntem prea saraci si sa mentinem ce avem

  41. @c12 …

    “mizeria asta lenesa parsiva si pusa doar pe bisnitareala care este poporul roman …” ..

    ia-te de mana cu celalalt care jigneste in aceeasi masura, legati-va de un pietroi si aruncati-va unde este dunarea mai adanca …

  42. iulianreddog prefer marea – fiind din CT la origine desi sunt in Buc acum 🙂 pana si Eminescu la malul marii si-a dorit sa moara .. te rog acorda-mi aceasta ultima dorita ! 🙂

  43. c12

    Echipa mea de vis ar fi asta ;

    Lobont – Luchin , Tamas , S.Radu , Barboianu – Torje , Ropotan , Matei (Codrea) , Zicu – Mutu (Marica )Niculae, antrenor; M.Lucescu

  44. ia-te de mana cu celalalt care jigneste in aceeasi masura, legati-va de un pietroi si aruncati-va unde este dunarea mai adanca …

    iulianreddog (05.04.2012 18:39)

    Iuliane , parol , fix la mine e Dunarea mai adanca ! Poate vi la vara si-ti arat

  45. alegerea iti apartine … nu vreau sa te jignesc … lasa afirmatiile astea despre poporul roman, din care poate ca face parte si ma-ta si tac-tu

  46. Italienii au Romanii care au condus lumea .

    Spaniolii si Englezii au avut imperii .

    Nemtii au avut 3 reichuri si au vrut sa cucereasca lumea ..

    Iar noi care am avut un Stefan cel mare si un Tepes in loc sa fim darzi si verticali si sa le luam modele in viata stam si ascultam si idolatrizam tiganii si manelele lor si ne place bisnita si lenea ca si lor .. 🙂

    Si tu vrei sa avem mentalitate de invingatori ?

    Eu vreau Dinamo si acest popor sa fie ceva sa insemne ceva nu sa fim mediocrii si sa ne treaca viata degeaba ca nu avem alta .

    Deci spiritul lui Dinamo este de a fi invingator si mereu sa tinzi sus daca nu il ai .. mai bine nu tii cu Dinamo .

  47. vezi de cercetarile tale legate de corelatia UCL-PIB si lasa comentariile jignitoare la adresa poporului roman …

  48. Imediat se termina sezonu` si dinamomania nu-i stie numele antrenorului echipeiFloRedWhite (05.04 .2012 18:45)

    Corect ! Eu acum observai ca Ciobi e CiUbotariu

  49. bai PIB, una este sa vrei ce spui tu acolo si alta este sa jignesti un intreg popor … trebuia sa te nasti in vremea lui stefan cel mare, sa te futa turcii in cur in timp ce tu te gandeai cum sa faci un mare imperiu roman si cum sa cuceresti europa …

  50. iulianreddog

    Ok , asa o sa fac , dar fii , rogu-te , mai ingaduitor cu lumea pe aici si , promit , iti strang si cei mai 'romanesti' pesti in acel loc !

  51. iulian o sa te rog frumos sa ma ignori de acum incolo si tu ca sa nu ajungem la jigniri . multumesc

  52. Chiar toti vrei sa te ignore?!

    O sa ajungi sa vorbesti cu peretii!!!

    Apropo, Luxemburg nu vad sa aiba echipa in semifinalele CL (nu stiu exact, dar parca astia aveau cel mai mare PIb/locuitor din europa). Nici Norvegia nu are. Sau are?!?! Sa ma uit mai bine!!!

  53. clodius Ropotan o fi fav tau dar e o petarda 🙂 daca imi ziceai N2 poate mai era ceva , Barboianu a stat prea putin la noi , Dinamo a exportat si a exportat f bine dar am facut acea echipa la repezeala pentru a reliefa ca daca noi chiar am fi avut bani baze sportive la nivel de Barcelona si Milan care sunt cele mai dezvoltate la ora actuala ce fotbal am fi avut si ce echipe .. dar din pacate nu avem nici o sansa pt ca la noi vin doar rebuturi pt ca suntem saraci iar ce avem noi mai bun pleaca imediat .

    si unde e saracie e si coruptie si restul .. cum africa nu are nici o sansa fatza de america asa suntem si noi cu europa ..

    de aici pleaca totul . cei mai mari coeficienti echipele romanesti le-au avut in anii de crestere economica a tarii 2005-2008 .. e trist dar adevarat ..

  54. @c12,

    te credeam mai destept … dar vezi tu, PIBul nu are de-a face cu buna crestere … eu te-am ignorat de cand am vazut ca aberezi cu economia capitalista si cu PIBurile … este treaba ta … dar nu pot ignora faptul ca ma jignesti …

  55. florin_80 esti doar tu cu prietenul iulian in sit asta – dar tu vad ca insisti sa mi te adresezi .

    Luxemburg e un paradis financiar – nu un imperiu financiar cum este Londra Madrid Milano .

    Bai hai sa ma intelegi – tu crezi ca mie imi convine ca nu avem nici o sansa ?

    Pai am plecat nergu de la Dinamo – Polonia Varsovia 3-4 .. De la Dinamo Benfica 0-2 din Controceni Si de la multe altele .. si tot nu intelegeam si cautam cauze .. si nu era nici o cauza .. ei cumpara tot ce e mai bun din toata lume si isi antreneaza jucatorii de mici fara nici o grija in sisteme performante noi .. luam toate ciurucurile .. si ai nostrii ii vindem imediat .. deci ce vrei sa mai speri ?

  56. deci ce vrei sa mai speri ? c12 (05.04.2012 19:12)

    Categoric , daaaaaaa ……… ca altfel ce ne mai ramane ?

  57. iulian – pt tine o sa fac o erata : majoritatea romanilor sunt asa ( la fel cum maj sunt stelisti ) dar exista si exceptii bune dar care din pacate nu sunt majoritari inca .

    multumit ?

  58. Iar incepem cu dicutii, cu propuneri in van si cu intrebari fara raspuns. Hai sa le propunem hotilor o intalnire, sa le cerem socoteala … am mai spus … hai sa propunem si sa adunam niste intrebari votate aici pe site si le punem intr-o discutie la sediul clubului …

    iulianreddog (05.04.2012 18:24)

    —-

    Iuliane, acum ma bucur ca DM a pierdut aricolele din ultimii 2 ani. Stii de ce ? Pentru ca a scos un raspuns in partea dreapta a ferestrei de postare. Acelasi lucru l-a incercat DM in 2009 si iti raspunde Dinu in articolul cu titlul : “N-avem ce sa lamurim”… du-te unde am zis si convinge-te. Si ca sa vezi cu cine vrei sa stai de vorba citeste 7 titluri mai jos “Rednic 100% antrenorul lui Dinamo” ca sa vezi cum te poate minti in fata (vezi si ora!!! ) cel ce tine cu stiaua dar crediteaza Dinamo…

    “Oamenii” acestia nu merita atentie, s-au pisat pe suporteri 15-20 de ani…

  59. Daca pleaca Ciobitura si eu vad normal sa plece atata timp cat el declara : ,, imi asum responsabilitatea '&# 39; si ,,e numai vina mea '' imi doresc sa vina antrenor Ionut Chirila.

    Pe bune acum , am vazut mai multe aparitii televizate ale sale si omul chiar vorbeste ca un tactician desavarsit spre deosebire de Ciobitura , Rednic , Alone care iau niste clisee si le mesteca ore in sir.

    Nu stiu cat de independent este de fecaliot dar dintre toate variantele mi se pare cea mai buna

  60. Vreau si eu sa vina la Dinamo un om capabil sa lege doua fraze nu un mestecator de clisee !!

  61. @c12

    Þi-am mai zis eu cã la tine 1 milion Euro este ca 1 leu pentru mine (sau altul,mai amãrãºtean,or mai fi ºi din ãºtia ).Iar ai început cu calculele? Vezi c-o iei razna,amice

  62. 'suporterii dinamovisti sunt niste prosti care merita sa fie prostiti ' !Dixit

    clodius (05.04.2012 18:25)

    Cand a zis coprofagu' treaba asta ca n-am prins-o ? Nu de alta dar vreau sa stiu toate motivele pentru care ma voi bucura atunci cand va da coltu'.

    MORI giovani !

  63. @FanDezamagit

    Daca Ionut Chirila sta pe bara de 3-4 ani si are pauze de cate 3-4 ani intre echipe ca Jiul, UTA, etc cum crezi ca e antrenor bun ? Cum ai dedus asta ? E atat de bun dar nu-l ia nimeni, nu-l ia CFR, Vaslui, Astra macar la juniori / echipa a doua, altii care au bani si nevoie mare de competente si-l luam noi ?

    Si Ilie Dumitrescu vorbeste destul de bine despre fotbal dar e PRAAAF ca antrenor.

  64. hector ai ziso dar ai ziso invers :-)))))))))

    eh – eu nu inebunesc de la calculele astea – deja le am in cap – doar mi-e greu sa le scriu in 1000 de caractere :-))

    Dinamo nr 1 🙂

  65. @FanDezamagit & alti contestatari de antrenori

    Obisnuiti-va cu ideea ca la Dinamo se investeste mai putin decat la primele 3-4 echipe iar asta deja se vede dupa 3-4 ani de campanii fara achizitii notabile pt noi. Obisnuiti-va ca Astra cumpara jucatori pe care ii vrem noi, nu va descarcati pe antrenori pt politica manageriala inexistenta a ciorditorilor cu aere de superiori…

    Schimb area unui antrenor nu va aduce schimbarea dorita de noi toti. Nu va fi nici o schimbare.

  66. redmania (05.04.2012 20:00)

    El de ce sa nu primeasca o sansa ? Ce daca nu amai antrenat de mult , asta nu este un defect ci poate fi chiar o calitate. Omul nu este adus la multe cluburi poate pentru ca este incomod.

    Tu de ce crezi ca antrenori ca Lacatus , Hizo , Stoichita sunt mereu in circuit , de buni ce sunt sau pentru ca sunt doar niste sclavi ?

  67. Bine , atunci eu propun sa ramana Ciobitura antrenor pe vecie…..la fel si cu Basescu !! Ce is altii mai buni ? Evident nu deci ce rost are sa ne mai complicam !!

  68. Vreau si eu sa vina la Dinamo un antrenor care este capabil sa lege doua fraze !! Nu cred ca cer mult…..

  69. redmania (05.04.2012 17:45)

    Macar speranta sa nu moara!

    Nu vom scapa prea curand de acesti nenorociti din conducerea/preajma clubul ui…in cazul asta ce sa facem?!…sa renuntam in a spera?…fiecare dintre n oi e constient de situatia sumbra in care este Dinamo…dar mizeriile astea nu pot continua la nesfarsit (sau poate…Doamne fereste!)

    Esti sigur ca s a trezit domnisorul antrenor?…sa avem rabdare pana sambata…daca nu vom mai vedea un Melc innotand la mijlocul terenului o sa fie clar…imi pun toate sperantele in meciul cu Petrolul…poate fi un no u inceput frumos…cu atat mai mult ca porcea si a luat zborul spre Miami.

  70. FanDezamagit (05.04.2012 20:12)

    Nu iti e de ajuns sa zica faptul ca echipa adversa a fost foarte bine organizata

  71. Nu vã mai faceþi cã plouã,ce naiba.Noul(vechiul) antre nor va fi Ion Marin,cu urmãtoarele scenarii posibile:

    1.Ne ducem ºi mai tare-n jos ºi nu-l prinde sfârºitul campionatului pe diletantul cu nickul în cartea de identitate “Liviu Ciobotariu”;

    2.La v arã,indiferent de locul ocupat (4-6) în acest sezon.Cupa n-o mai pun la socotealã,o vrãjealã.

    Care alt antrenor ?

  72. dinamorupesteaua (05.04.2 012 20:16)

    Nu. Eu vreau ca la fiecare conferinta de presa sa-si asume responsabilitatea si sa d eclare ca este numai vina lui

    Apropo , un antrenor poate sa nu-si asume responsabilitatea ? :lau gh:

  73. FanDezamagit (05.04.2012 20:20

    Bizar

    Totusi nu il judeca gresit…nici el nu crede cu adevarat ca e antrenorul lui Dinamo

  74. Omul nu este adus la multe cluburi poate pentru ca este incomod.

    Tu de ce crezi ca antrenori ca Lacatus , Hizo , Stoichita sunt mereu in circuit , de buni ce sunt sau pentru ca sunt doar niste sclavi ?

    FanDezamagit (05.04.2012 20:07)

    —-

    Cum dracu sa spui asta cand e preferatul lui Badea, cand a fost instalat la UTA la dorinta lui Badea, pe banii lui Badea, bani pentru care UTA i-a cedat pe Balgradean si Tucudean ca sa-si plateasca datoriile ?? Mah banatene daca nu le stii p-astea informeaza-te 'tu-i ochii lu' giovani ca d-aia sunt p-aici la 2-3 km de tine

  75. @dinamorupesteoaia

    Pai sigur ca s-a trezit, in tur facea o schimare si in rest dormea ca veneau rezultatele, acum se agita si face si a -a schimbare, ce conteaza ca le face prost, important e ca le face, se agita, s-a trezit. Intrebarea e daca nu cumva era mai bine cand dormea

    Eu n-am incredere in Ciobi si nu e pe placul meu, nu e dracos, nu are sclipiri dupa pauza. Dar nu-l pot judeca definitiv ca bun sau slab pentru ca n-are echipa / lot ca lumea sa-mi dau seama daca trage echipa in jos sau nu. Recunosc ca ma asteptam sa termine pe locurile 4-6 sau chiar mai jos dar pana acum e peste asteptarile mele, peste potentialul lotului. O fi meritul lui, o fi alte cauze, nu stiu, el e antrenor si trebuie sa-i atribuim rezultatele din acest sezon indiferent cum sunt si cum vor fi.

    Din experientele nereusite din anii anteriori cu schimbari in plin sezon cred ca trebuie sa mergem cu Ciobi macar pana la finalul sezonului.

  76. Asa red , cearta-l pe dezamagit ca-ti face Banatu' de ras !

    Car despre ce intrebai referitor la afirmatia lui jiovani , a spus-o mai demult pe un canal de sport …. poate nu tocmai in acele cuvinte , dar in mare asta reiesea , iar el , jigodia ce crezi ca facea atunci > Se plangea ca nu vin dinamovistii la meciuri

  77. @florin_80: lasa-ma sa te contrazic in ceea ce priveste visul unei performante europene, ciprioti au investit cu cap? poate da poate nu ,tot respectul ptr ce au facut dar pe mine nu m-au impresionat deloc ca joc ma refer

    Dar hai sa-ti arat o echipa care putea face o performanta mare:

    Lobont(Balgradean) oricar e dintre ei

    Contra-tamas-radu stefa n-pulhac(de acum 3 4 ani)

    Torje-kone(ropotan)-cri stea ad -mutu

    Marica-niculae(and criste a)

    Cu echipa asta si un antrenor bun (grigoras, rednic) echipa asta putea face o performanta mare in europa league sau ucl

    Dar noi din 2000 pana aqm i-am vandut cam pe toti , deci pla preformanta

  78. redmania (05.04.2012 20:52)

    Mda!…nu mai conteaza ca ne demonstreaza cat e de fricos cu schimbare la trecerea timpului in minutul 92'…si cand imi aduc aminte ce schimbari a facut in meciul cu Sportul Studentesc parca imi e dor de acea hibernare.

    Si eu tind sa zic ca trebuie sa mergem cu Ciobi pana la final…dar daca luam bataie de la cele doua retrogradate (Petrolul si Concordia)…in cazul asta nu imi mai convine…chiar si egalul ar insemna infrangere…si dupa cand ma gandesc ca avem meciuri grele cu brasoveni si clujeni…e clar ca o sa am 2 luni de stres continuu.

  79. Bine Red , da tu o solutie pentru postulde antrenor al clubului DINAMO.

    FanDezamagit (05.04.2012 21:39)

    Cat timp clubul e in mainile lui Badea, Borcea, Giovani si girati de Dinu nu ma mai intereseaza cine vine antrenor. Chiar imi e mila pe undeva de cel ce ajunge antrenor la Dinamo si imi pare rau pentru cei care au scris istorie in alb-rosu daca se chinuie sa lucreze cu clanul. Pentru ca inevitabil vor ajunge la injuraturile din ce in ce mai urate si disperate ale suporterilor, injuraturi indreptatite dar care nu sunt indreptate in directia potrivita.

  80. Conducerea clubului e falimentara. Nu numai ca nici unul nu se pricepe la fotbal, nici nu asculta de ce li se propune, cu exceptia lui Jovani care le face propuneri in materie de pradaciuni. Ciobi e Ciobi, nici in cele mai frumoase visuri nu credea ca va ajunge sa antreneze pe Dinamo si pe buna dreptate. Dar Badea il numeste principal pt. ca e ieftin si ascultator. Halal criterii. Ieftin! Asta e important la Dinamo si-l rateaza pe Chipciu pt. 500 € cind apararea e ciur. Cita vreme Teleaga are puterea absoluta, pt. care s-a luptat zece ani si pt. ce?, nu exista nici-o sansa reala de remediere a situatiei. Borcea mai vine si cu ideea de a-l lua pe Mutu! Cit de rupt de realitate e si butelie asta? Asa conducere, asa echipa!

  81. 006 …

    3 puncte in 6 etape …



    Etapa 25 Dinamo – Petrolul 1-3

    Etapa 24 Rapid – Dinamo 0-0

    Etapa 23 Dinamo – Vaslui 0-1

    Etapa 22 Otelul – Dinamo 1-1

    Etapa 21 Dinamo – Sportul 1-3

    Etapa 20 Pandurii – Dinamo 2-2



    3 remize si 3 infrangeri in ultimele 6 etape …

  82. hai s-o dau si p-asta, creata genial de baietii de la SUD, ca e prea tare:

    M arele M anager VA SIMTI IN CUR and aroganta suporterului de rand!!!

    : goodone :

  83. hai s-o dau si p-asta, creata genial de baietii de la SUD, ca e prea tare:

    Marele Manage r VA SIMTI IN CURand aroganta suporterului de rand!!!

Comments are closed.