Acasă Revista presei Bonetti merge mai departe

Bonetti merge mai departe

141
7

de Eduard Apostol

(gsp)

 

Victoria din Cupă i-a asigurat italianului prelungirea contractului » Italianul i-a cîştigat definitiv pe acţionari şi e posibil să facă pace şi cu jucătorii după succesul din finala Cupei

 

Dario Bonetti, 50 de ani, va continua la Dinamo, decizia fiind unanimă din partea celor trei acţionari. Şi, în Ştefan cel Mare, pare să iasă soarele după furtună, întrucît jucătorii, după victoria cu Rapid (1-0), par tentaţi să uite acuzele italianului şi să facă un armistiţiu pe termen lung cu antrenorul. "Dario Bonetti îşi va duce pe mai departe munca începută, cel puţin doi ani de aici înainte, aşa cum era contractul", a anunţat Nicolae Badea. Peninsularul a primit mînă liberă şi la transferuri, urmînd să aducă fotbalişti pe care i-a antrenat cît a fost selecţionerul Zambiei.

Bonetti a rămas modest: "Cînd joci cu inima şi cu umilinţă, vin şi rezultatele, de aceea am luat Cupa. Este o victorie pe care o dedicăm suporterilor. Eu am o relaţie bună cu toată lumea pentru a-mi face meseria liniştit. Dacă am zis ceva la adresa jucătorilor, a fost doar stimulativ, atît, nimic mai mult. Nu contează dacă voi continua eu la Dinamo, ci doar că s-a luat un trofeu".

 

"I-am zis şi lui Dario că am revăzut spiritul spartanilor, o atitudine de echipă învingătoare. Dario face o treabă bună, sîntem alături de el, oricum ar fi continuat indiferent de rezultatul finalei" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)

 

"Bonetti mi se pare schimbat în bine faţă de acum trei ani. Mai rămîne încă doi ani, cel puţin, la noi. A adus stilul italian, dar cîştigător. Nu mai vrem show şi goluri multe, vrem 1-0 şi victoriile la noi" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)

 

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

 

"Parcă n-am vrut să luăm campionatul"

Cristi Borcea a declarat aseară la Fanatik Show: "E frustrant, suferim mult, pentru că am ratat campionatul. N-am cîştigat deloc în 6 etape, dar tot am rămas pe locul 2, parcă ne ziceau adversarii: "Hai, mă, luaţi titlul ăsta!". Şi n-am fost în stare. Asta mă doare cel mai mult, era un campionat pe care l-am fi putut cuceri destul de uşor". Borcea a mai precizat: "Aşa cum fanii noştri s-au mai bătut între ei, aşa şi noi am reglat totul în acţionariat, sîntem una şi aceeaşi persoană, mergem împreună, umăr la umăr, să luăm tot sezonul viitor".

 

"Pun medalia în ramă"

Fotbalistul cu centrarea decisivă de la finala Cupei, Alex Curtean, este eficient pe Naţional Arena, după golul de săptămîna trecută în Derby de România: "O să pun medalia în ramă, e primul meu trofeu. N-am avut posesie, dar am jucat mai bine. Vacanţa va fi reuşită acum, deşi rămîne amărăciunea pierderii titlului. Era pace şi înainte, însă acum e linişte".

 

Inbox

– Dinamo se va reuni pe 15 iunie, cînd e prevăzută vizita medicală, echipa urmînd să aibă un stagiu de pregătire în Scoţia, cu amicale tari, adversari fiind Celtic Glasgow, Dundee şi Motherwell.

– Mulţumiţi şi nu prea. "Am luat Cupa, e bine, dar nu trebuie uitat returul de campionat, mai ales că am fost lideri în 20 de etape", a zis preşedintele Nicolae Badea.

– Modelul Terry – Lampard, varianta Dinamo. Dacă liderii lui Chelsea au ridicat împreună trofeul Champions League, tot la fel au procedat miercuri şefii din teren ai "cîinilor", Dănciulescu şi Niculae.

– Roş-albii au plecat de ieri în vacanţă avînd promisiunea că vor primi în cel mai scurt timp ultimul salariu restant, precum şi bonusul de 10.000 de euro pentru cîştigarea Cupei.

 

 

Issa Ba luat, trag de Kone

de Eduard Apostol

 

Ziua şi transferul la Dinamo » Conducătorii lui Dinamo au ajuns la un acord cu senegalezul lui Gaz Metan şi sperau aseară să-l convingă, în ultimul moment, pe Kone să prelungească acordul cu ”cîinii”.

 

Ieri a fost rezolvat închizătorul Issa Ba, 31 de ani, adus liber de contract şi pentru a umple golul în cazul plecării lui Djakaridja Kone, dar şi pentru că Dorel Stoica are probleme medicale şi nu se ştie dacă va mai continua din vară în Ştefan cel Mare. Senegalezul a fost la un pas să semneze şi în iarnă cu "cîinii", însă afacerea a picat în ultimul moment. Issa Ba va cîştiga 8.000 de euro pe lună la Dinamo.

Ieri după-amiază au reînceput negocierile cu Kone, MVP-ul finalei cu Rapid. Şefii au plusat financiar, oferindu-i în jur de 200.000 de euro la semnătură. "Noi vrem să continuăm cu el, urmează să ne dea un răspuns final", a declarat Nicolae Badea.

"Iau în calcul să continuu cu Dinamo, dar o să vedem exact cînd mă întorc din vacanţă. Aici am petrecut momente frumoase, o să vedem ce va fi", a fost evaziv Kone, care este îmbiat şi de CFR Cluj, dar şi de către Marseille, Valenciennes şi Cernomoreţ Burgas.

 

Urmează Mendy

Dinamo este în tratative avansate pentru a-l achiziţiona şi pe Gaston Mendy, 26 de ani, mijlocaşul stînga al celor de la U Cluj. Apărătorul senegalez a jucat la Farul Constanţa (4 goluri în 62 de meciuri în perioada 2007-2010) şi la "şepcile roşii" (un gol în 26 de partide din 2010 pînă prezent). "Ar fi o oportunitate bună pentru mine. Dinamo e o mare echipă în România", a declarat africanul. După plecarea lui Scarlatache, Pulhac şi Muşat sînt variantele pe stînga, plus Burnea, de la Dinamo II.

 

12 meciuri a bifat în 2012 Issa Ba pentru medieşeni

 

 

Dănciulescu se simte din nou tînăr după ce a cucerit Cupa cu Dinamo: ”Timpul trece frumos pentru mine”

de Eduard Apostol

 

Dănciulescu a dat tonul petrecerii în vestiarul lui Dinamo

  

Ionel Dănciulescu (35 de ani) consideră că suporterii se plictisesc de prea mult bine, se vede un Pippo Inzaghi al ”cîinilor” şi cere probe sau cătuşe cînd echipa e acuzată de blaturi.

 

– Danciule, la cîte trofee ai ajuns?

10, două mîini! Cinci campionate, cinci Cupe, dintre care trei titluri şi 4 Cupe cu Dinamo, restul cu Steaua. Am salvat un sezon ce se putea termina urît. Dar am pierdut campionatul pe mîna noastră.

 

– E nevoie de un schimb de generaţii, de un New Dinamo?

În ce mă priveşte, prezentul şi viitorul meu se leagă de Dinamo. Mai am un an contract şi, chiar dacă voi juca mai puţin, accept, o să-mi fac treaba, o să fiu ca Pippo Inzaghi la Milan, intru cînd sînt solicitat. Schimbul de generaţii e OK, dar fără jucători cu experienţă n-ai cum. Dinamo are tineri talentaţi, Ţucudean e viitorul vîrf al "naţionalei", mai sînt Alexe, Nica, Matei, dar ai nevoie şi de nişte veterani.

 

"Vreau respect, nu iubire!"

 

– Chiar dacă lumea se mai plictiseşte de tine?

Lume se plictiseşte şi de prea mult bine… N-ai văzut că fanii spun că s-au plictisit de meciuri Real – Barcelona, iar catalanii sînt contestaţi fiindcă prea cîştigă mereu?! Eu nu vreau să fiu iubit, să fiu adulat, vreau să fiu respectat! Cînd e bine la echipă toţi sînt buni, cînd e rău, doar unii sînt de vină, nu e chiar plăcut.

 

– Cu Bonetti ce relaţie mai ai sau vei mai avea?

Nimeni nu vînează pe nimeni la Dinamo. E pace. Eu mi-am spus o părere fiindcă trebuia să mă apăr, eu niciodată n-am atacat pe cineva. Poate s-au spus lucruri pe fondul nervilor, fiecare a înţeles în felul lui, în fine, ne-am adunat, am redevenit o familie şi-am mai luat şi noi un trofeu că bătea vîntul prin vitrină.

 

"Locul mi-l cîştig în iarbă"

 

– A trecut timpul tău? Aşa spunea Bonetti după Derby de România.

Aşa cum spune o persoană dragă mie, Marius Lăcătuş, important e că timpul trece frumos! Rămîn cu trofeele cîştigate, multe, puţine, cum am putut să le iau, să le luăm. Eu nu iau locul nimănui, locul se cîştigă în iarbă.

 

– Cum te simţi cînd vezi că fanii vă acuză de blaturi?

Ori să vină cu probe, iar atunci, dacă sîntem de vină, să vină şi cătuşele, ori cine acuză să-şi ceară scuze pentru că defăimează munca unor oameni! N-ai cum să-i mulţumeşti pe toţi în viaţă, iar în România respectul şi recunoştinţa sînt undeva la urmă.

"Să termine cu discuţiile cei ce numără anii jucătorilor, nu au dreptul să spună aşa ceva! La Dinamo, Dănciulescu a alergat doar în prima repriză 6.500 de metri, o cifră care se întîlneşte rar chiar şi în Champions sau Europa League" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

 

"N-am ajuns la party-urile de după finală pentru că am stat pînă la ora 1:30 la antidoping, după finală" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)

7 COMENTARII

  1. Respect Danciulescu !!! E un caine adevarat si nu merita sa fie injurat! Omul chiar a declarat k nu are pretentii sa joace neaparat, sa intre doar cand e nevoie de el! Merita pentru tot ce a facut pentru Dinamo sa mai ramana si sezonul urmator.

  2. Poate ar fi fost respectat daca ar fi avut demnitatea sa faca asa cum a facut Claudiu Niculescu, care cred eu ca se bucura de respectul tuturor dinamovistilor.

    In alta ordine de idei, cred danciu poate sta rezerva la Dinamo II inca un an cat e sub contract cu Dinamo si sa intre cand e nevoie de el in marile derbiuri cu Sageata Navodari si CF Braila.

  3. Rafael Stanescu asta mai traieste? Din ce am inteles eu e km umflat de presa, nu ca ar fi vre-o mare valoare…dar merita incercat anul asta!

    In alta ordine de idei, eu cred k BABOSA ar putea sa faca si ei un efort macar 2 transferuri bune sa faca si ei si anume :

    GICU GROZAV de la U Cluj

    ANDREI CORDOS de la Tg Mures

    Cu astia 2 sigur am avea un cuvant greu de spus in noul sezon !!!

  4. Stanescu a fost folosit un singur meci sezonul asta, in retur cu Mioveni, a reusit sa marcheze la prima atingere de balon. In rest, nu pres a rupt gura targului, s-a zbatut dar fara mari realizari.

    Sper sa-l vad mai mai des editia urmatoare.

  5. “Sã termine cu discuþiile cei ce numãrã anii jucãtorilor, nu au dreptul sã spunã aºa ceva! La Dinamo, Dãnciulescu a alergat doar în prima reprizã 6.500 de metri, o cifrã care se întîlneºte rar chiar ºi în Champions sau Europa League” (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo). ªi, dacã îi place sã alerge aºa de mult, de ce nu o face prin parc, cu cãþelul dupã el? Barem, ar avea un rost. Aºa… În altã ordine de idei, am sã spun cã am cam ajuns ºi eu la limita suportabilitãþii cu demagogia ºi ipocrizia pe care le afiºeazã fãrã jenã Cornel Dinu. Tot îi iau apãrarea sau tac la infamiile pe care le debiteazã tot mai des la adresa unor interese ale lui Dinamo. Omul nu se potoleºte. Înaite de finalã cu cîteva zile, l-a fãcut albie de porci pe Bonetti la Digi, împreunã cu rahatul ãla cu ochi de Robert Niþã, cel cu care Misterul a fãcut blatul celebru cu Foresta. Nu vã iert eu ticãloºia asta, chiar dacã noi am luat Cupa, iar voi aþi luat-o în mînã.

  6. fenomenul fuge, dar fuge de minge, mai usor corbule, cind erai in ghena ridicai piciorul si te pisai pe noi, acum esti simbolul lui dinamo, rusine, daca ai avea putina decenta te-ai retrage.

Comments are closed.