Acasă Revista presei “Ieşim sigur din insolvenţă, avem speranţe mari”

“Ieşim sigur din insolvenţă, avem speranţe mari”

31
0

de Adrian Ţone – Mediafax

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, că este sigur că societatea care administrează clubul va ieşi din starea de insolvenţă, la următorul termen, din 23 septembrie.
Ieşim sigur din insolvenţă, eu am mare încredere. Sunt sigur că lucrurile se vor schimba mult la Dinamo. Eu ştiu ce am discutat cu domnul Negoiţă şi avem speranţe mari să ieşim din insolvenţă“, a declarat Rednic.
Tribunalul Bucureşti a stabilit un nou termen pentru 23 septembrie în dosarul societăţii FC Dinamo 1948 SA, aflată în insolvenţă din luna martie a anului trecut.
Conform regulamentului UEFA, dacă SC Dinamo 1948 SA va ieşi din insolvenţă în această lună, echipa va fi eligibilă pentru participarea în ediţia 2017/2018 a cupelor europene.
SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul din Liga I, a solicitat, la 25 martie, închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia în circuitul economic. Cererea sa a fost respinsă, la 1 aprilie, ca neîntemeiată de Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei a survenit în urma contestaţiei formulate de ANAF la tabelul de creanţe, în cadrul procedurii de reorganizare, care se află pe rol la Curtea de Apel.
Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. În acest sens, la termenul din 25 martie, SC FC Dinamo 1948 SA a solicitat închiderea procedurii de insolvenţă şi reinserţia societăţii în circuitul economic, însă ANAF a contestat planul de reorganizare.
Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.
Categoriile cele mai dezavantajate prin prisma recuperării creanţelor au fost cele bugetare şi chirografare. Categoria creditorilor cu creanţe bugetare (în valoare de 24.442.264 de lei, conform tabelului defintiv de crenţe) au beneficiat, conform planului de distribuiri, de sume în proporţie de 5,93 la sută din totalul grupei, adică 1,45 milioane de lei. Pentru categoriile creanţelor chirografare şi creanţelor subordonate, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitată de către SC Dinamo 1948 SA nicio sumă prin planul de reorganizare.
Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul Bucureşti.
SC Dinamo 1948 SA are trei acţionari, Ionuţ Negoiţă, cu 381.041 acţiuni, reprezentând 92,9368 la sută din total, Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 28.831 de acţiuni, reprezetând 7,0319 la sută, şi Cornel Dinu, cu 128 de acţiuni, reprezentând 0,0313 la sută.

Mircea Rednic ar putea scăpa de suspendare, după ce a fost trimis în tribune la meciul cu CFR: “Eu ştiu ce i-am spus arbitrului şi nu am de ce să fiu suspendat”
Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat miercuri, după ce a fost audiat la Comisia de Disciplină a FRF, că nu există motive de suspendare a sa în urma eliminării de la meciul cu CFR Cluj, precizând că le-a cerut membrilor comisiei să-l audieze şi pe arbitrului Radu Petrescu.
Am cerut şi audierea arbitrului. Scrie doar de protest (n.r. – în raportul de arbitraj). Eu ştiu ce i-am spus şi nu am de ce să fiu suspendat. I-am spus ‘De ce mă trimiţi în tribune, te-am înjurat, te-am bruscat, de ce mă trimiţi în tribune?’ Proteste, ce inţelegi prin proteste? Pe ei nu poate să-i deranjeze nimeni, ei tot timpul au dreptate“, a declarat Rednic la ieşirea din sediul LPF.
Tehnicianul dinamovist consideră că absenţele lui Filip, Matei şi Feussi vor cântări mult în alcătuirea echipei pentru meciul cu FC Botoşani. “Nu ştiu dacă Matei ar putea lua mai multe etape de suspendare, la cum a explicat şi la ce s-a întamplat. Pentru mine e o pierdere, sunt doi jucători de bază (n.r. – Matei şi Filip), trei cu tot cu Feussi. La Botoşani e o atmosferă foarte frumoasa, o echipă destul de agresivă şi joacă un fotbal plăcut. Trec printr-o perioada grea şi ştiu ce înseamnă să schimbi un antrenor, dar din partea jucătorilor va fi o reacţie pozitivă“, a mai spus Mircea Rednic.
Referitor la greşelile de arbitraj de la partida Real Madrid – Şahtior Doneţk, Mircea Rednic a spus că în locul lui Mircea Lucescu ar fi intrat pe teren: “Eu dacă eram în locul lui nea Mircea intram în teren. Şi şase arbitri şi să dai un asemenea penalti…”
Jucătorii dinamovişti Patrice Feussi şi Steliano Filip, eliminaţi în meciul cu CFR Cluj, disputat luni, au fost suspendaţi un joc şi penalizaţi cu câte 740 de lei de Comsia de Disciplină a FRF.
Cazurile antrenorului FC Dinamo, Mircea Rednic, şi jucătorului Cosmin Matei vor fi analizate vineri.
Formaţia Dinamo a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminaţi trei jucători, Feussi, Steliano Filip şi Cosmin Matei.
Feussi şi Matei au fost eliminaţi după ce au primit câte două cartonaşe galbene, în timp ce Matei a fost eliminat direct pentru că a scuipat înspre un adversar. Rednic a fost trimis în tribună de arbitrul Radu Petrescu pentru proteste.