Acasă Revista presei Noi, bolnavii de scenarită

Noi, bolnavii de scenarită

35
0

de Ovidiu Ioaniţoaia
(gsp)
Marius Avram a arbitrat prost Dinamo-Petrolul, partidă pe parcursul căreia i-a avantajat pe bucureșteni. Dacă faza în care a anulat golul lui Dore pentru fault la Fai și cea cînd n-a sancționat posibilul henț comis în careu de L. Rus (a căutat dinamovistul să joace mingea cu mîna?!) sînt discutabile, a greșit grav în minutul 52, flagrant. A acordat corect penalty pentru ploieșteni, dar s-a mulțumit să-l avertizeze pe  Bălgrădean, deși acesta merita roșu! Cum Bălgrădean a parat penalty-ul tras de Guilherme, se poate spune că, neeliminîndu-l pe portarul gazdelor, “centralul” a influențat rezultatul final, l-a viciat. Ca atare, trebuie înțeles directorul sportiv al Petrolului cînd a contestat prestația lui Avram într-o scrisoare publică. Deși începe cu o laudă de sine ce pică aiurea, “avem cea mai bună echipă din România, jucăm cel mai frumos fotbal, avem cel mai bun antrenor din țară și cei mai frumoși suporteri”, intervenția  lui Marius Niculae se justifică pe deplin.
Din păcate, autorul misivei nu uită să precizeze că Marius Avram e băiatul lui Vasile, ex-șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor și actual secretar general al Astrei Giurgiu, una dintre concurentele Petrolului. Da, cei doi fiind tată și fiu, s-ar fi impus ca oficialii CCA să evite delegarea fiului la întîlnirea cu pricina. Paza bună trece totdeauna primejdia rea.
Atît însă, nimic în plus. Personal, m-aș abține să-i deschid proces de intenție lui Marius Avram. Dimpotrivă, repetînd că el a dat-o în bară sîmbătă seara, consider că n-a făcut-o în calitate de fiu al tatălui său, ci de arbitru care a prins o zi nefastă. Îmi cer scuze, dar cînd a condus ca la carte, primind nota 7, meciurile Petrolul-Steaua, Pandurii-Turnu Severin sau Vaslui-Oțelul, care au angajat și ele rivale ale Astrei, atunci nu mai era băiatul secretarului grupării giurgiuvene?!
Recurg la o paranteză pentru a reaminti că Ovidiu Hațegan a arbitrat deunăzi la San Sebastian partida de Champions League dintre Real Sociedad și Șahtior Donețk, terminată cu 2-0 pentru ucrainenii pregătiți de Mircea Lucescu. A doua zi, presa iberică l-a acuzat pe arădean că, la 0-0, a scos în afara careului un fault care, petrecut chiar pe linia de 16, trebuia sancționat cu 11 metri pentru Real. Tocmai pentru că a socotit-o fază-limită, greu de judecat, observatorul UEFA, fostul reputat arbitru Bo Karlsson, i-a dat credit lui Hațegan. Suedezul a recunoscut că, deși a văzut 5-6 reluări, nu s-a lămurit unde a avut loc faultul!
Atenție însă, nici el, nici marile cotidiene de sport spaniole n-au făcut vreo legătură între faptul că un cavaler al fluierului român a arbitrat un antrenor român, nici o trimitere, nici o aluzie! Karlsson n-a pomenit un cuvințel, iar Marca și As n-au scris nici măcar un rînd în acest sens!
În situația lor, noi am fi tunat și fulgerat, nu ne-am mai fi oprit din proteste, asta pentru că rămînem campionii speculațiilor și ai frustrărilor. Sîntem unii care suferim de scenarită și nu reușim să ne mai vindecăm de ea!