Acasă Revista presei Perfuzii cu somnifer

Perfuzii cu somnifer

135
5

de Răzvan Luţac

(gsp)

 

Dinamo s-a făcut de rîs împotriva "lanternei": 1-1, după un meci în care a fost dominată » Corona, de profesie victimă, n-a fost valorizată de elevii lui Mulţescu: “cîinii” au înscris repede prin Elton, însă au căzut imediat şi s-au trezit tîrziu, pe final, cînd Matei a ratat ocazii rarisime.

 

Pînă aseară, Corona era grupa sanguină 0 a Ligii 1. Primea ajutor doar de la formaţiile de teapa ei – selecţionată a desfiinţatelor Voinţa, Otopeni, Severin ori Brăneşti –, însă dona sînge către toate celelalte echipe! Aşa părea şi cu Dinamo. Căci pacientul alb-roşu, venit după înfrîngerea cu Steaua, nu aşteptase prea mult pe holurile spitalului de sub Tîmpa pînă la sosirea golului cu rol de aspirină! Doar părea.

 

Start cu Elton II

După fibrilaţii de început – ocazii semnate de Ene şi Damian în primele cinci minute, Elton a forţat intrarea în cabinetul braşovean. Al doilea brazilian din Liga 1 cu numele starului pop l-a învins repede pe Marc (7), "lat" plasat de la marginea careului mare.

Totuşi, închizătorul a uitat să ia şi anestezicul pentru adversari. Care, pînă la pauză, au fost mult mai incisivi! Dîlbea şi-a băut primul energizantul, l-a îngheţat pe Bălgrădean cu un şut razant cu vinclul (15). Iar unica ocazie dinamovistă, Matei (25), a părut pierdută printre şarjele gazdelor.

 

Baterii noi pentru "lanternă"

Egalarea a venit firesc: Munteanu, mai scund cu un cap faţă de fundaşii dinamovişti, s-a înălţat nestingherit şi a scuturat plasa lui Bălgrădean (40)! Pînă la pauză şi în debutul reprizei secunde, "cîinii" au trecut şi pe la urgenţe, însă brancardierul Ene n-a nimerit intrarea: a ratat singur cu Bălgrădean, spre disperarea publicului braşovean.

 

Matei, de profesie ratangiu

Atmosfera de convalescenţă de la mijlocul reprizei secunde a fost animată de momente neaşteptate. Canon, făcut celebru la Bistriţa de noul şi vechiul antrenor, Nae Manea, a driblat nestingherit şi cîte doi adversari. Iar Arce, columbian găsit pe transfermarkt, şi-a permis execuţii fine în faţa unui Rus total absent!

În final, reţeta compensată a fost completată de ratări de colecţie marca Matei: mai întîi a scos Marc (79), apoi şut mult peste (81). La ieşirea din policlinică, SMURD-ul dinamovist a descoperit că are cea mai rară grupă de sînge: AB4 negativ. Mai mult B decît A!

 

"Trebuie schimbat ceva pentru că nu ne putem face de rîs meci de meci. Nu e posibil să jucăm atît de slab, trebuie făcut ceva ca Dinamo să îşi revină" (Dragoş Grigore, fundaş Dinamo)

 

"Nu cred că trebuie să facă Grigore aprecieri. El şi Thicot, care sper că nu e maşina aia mică de merge pe străzi, au greşit flagrant la golul Coronei. Dinamo n-a avut plăcerea de a juca" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

 

"Am primit un gol stupid şi am greşit prea mult. Matei a avut trei ocazii clare, dar n-a dat gol. Problemele sînt jucătorii prea tineri, precipitarea şi lipsa de precizie" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)

 

"În repriza a doua a fost antrenament cu public. I-am dominat total, dar ei au făcut antijoc, s-au băgat în careu şi ne-am descurcat greu. Iar cînd ne-am creat ocazii, am ratat mult!" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)

 

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

 

"Ţucudean se face azi!"

Dinamo speră ca azi să rezolve împrumutul pe un sezon al lui George Ţucudean. Roş-albii susţin că s-au înţeles cu Standard şi că atacantul de 22 de ani va fi la Bucureşti în acest week-end. "În termeni normali, mîine închei discuţia cu Ţucudean, va veni la Dinamo pentru un an", a zis Constantin Anghelache la Dolce.

 

Inbox:

– Mircea Axente, care şi-a reziliat contractul cu Dinamo în această vară, a semnat pe două sezoane cu Viitorul Constanţa. Atacantul de 26 de ani a mai fost în discuţii cu Torpedo Moscova şi FC Minsk.

– Joel Thomas nu a fost nici rezervă aseară după evoluţia dezamăgitoare din derby-ul cu Steaua, 1-2.

– Corona a cerut penalty în minutul 28 la duelul dintre Fai şi Olariu. Reluările TV au arătat că a existat contact între cei doi, însă braşoveanul a căzut uşor.

 

 

Jucătorii nu-l mai vor

de Iulian Cuibar

 

Dinamoviştii nu mai cred în Mulţescu » Grigore a folosit, după meci, în fiecare frază, cuvîntul "schimbare", insinuînd că şefii ar trebui să-l dea afară pe Mulţescu

 

"Cîinii" nu-l mai plac deloc pe Mulţescu după ce acesta i-a criticat în public! Dragoş Grigore, un fotbalist care nu este obişnuitul mass-media, a ieşit aseară în faţă pentru a-l critica, voalat, pe tehnician şi sugerînd că acesta ar trebui schimbat.

"E foarte clar, trebuie schimbat ceva! Antrenorul şi staff-ul administrativ sînt cei care vor analiza. Am jucat foarte slab, trebuie să se întîmple ceva pentru că nu ne putem face de rîs meci de meci. Nu e posibil ca în faţa unei nou-promovate să facem un joc atît de slab! Avem nevoie de un şoc la echipă, trebuie făcut ceva ca Dinamo să îşi revină. Dacă vom continua aşa, ne va fi foarte greu", a spus Grigore la Fanatik Show.

"E posibil şi asta, ce zice Grigore, că trebuie schimbat ceva, dar eu spun că am jucat bine. Nu-mi place să interpretăm ce a zis Grigore. În repriza a doua a fost antrenament cu public, dar Corona a făcut antijoc, s-a băgat în careu şi ne-am descurcat greu. Matei a avut trei ocazii mari, dar le-a ratat", a zis şi Mulţescu.

 

Pape comoţionat

Pe finalul partidei, la un duel aerian, Pape Ndaw s-a lovit cap în cap cu un adversar şi a rămas întins pe gazon, avînd nevoie de îngrijiri medicale. După meci, senegalezul a fost dus la spital. "Pape a suferit o comoţie, trebuie să facă neapărat investigaţii amănunţite", a spus Mulţescu.

 

"E frustrant pentru că am avut ocazii, dar aşa e cînd eşti în reconstrucţie! Corona are jucători cu experienţă, hîrşiţi cum se spune. Să ştiţi că sînt competitivi" (Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo)

 

"Ce antrenament cu public, ce ocazii au avut ei? A dat Matei una peste poartă şi gata, au dominat?! Păi, noi trebuia să cîştigăm pentru că am avut mai multe ocazii decît Dinamo" (Nicolae Manea, antrenor Corona)

5 COMENTARII

  1. AFARÃ CU:

    bãlgrãdean

    blatgore

    Raj sifonul

    curtean

    Matei pe banca de rezerve pânã ce se învaþã minte sã nu-l mai asculte pe nea Victor, iar Rus rezervã fiindcã nu poate fi altceva.

  2. Matei, Curtean, Grigore, Balgradean,Rus = ZERO. Impreuna cu Raj vor sa-l schimbe pe Multescu. Sa le fie rusine acestor blatisti ordinari, mai ales ca ei au ingropat-o pe Dinamo. Iar tov. Dinu sa ne mai lase cu lectiile lui expirate si pline de rautate. Gigi Multescu mi-a devenit simpatic si-l sustin in lupta cu aceste hahalere. D-le Negoita sa-i zburati pe acesti blatisti si sa mergeti pe mana unui om cu experienta si foarte serios , ca Multescu. Altfel veti pierde tot :publicul, banii si imagine.

  3. dle. negoita, cind o sa intelegeti k dinamo are nevoie de : portar, fundas central, conducator de joc si atacant, trebuie sa scapati urgent de rus, grigore, curtean si marele filozof iubitor de ivanovici, cornel dinu.

Comments are closed.