Acasă Special Primul "Caine Rosu" a devenit Inger !

Primul "Caine Rosu" a devenit Inger !

22
12

Nu mai tin minte ce an era, dar copil fiind, dinamovist evident, impreuna cu prietenii mei, tot dinamovisti, ne-am trezit pe strada cu un nou vecin, unul neasteptat dar binecunoscut noua, Lica Nunweiller. Era la vremea aceea antrenor secund la echipa, alaturi de fratele lui Nelu, principal la echipa noastra de suflet. Uimiti fiind, ne incurajam unul pe altul sa ne apropiem de el, evident curiosi si nerabdatori sa vorbim cu o celebritate a clubului nostru. Nea Lica ne-a primit cu bratele deschise, ca un parinte, ne-a invatat pe toti dupa nume si in scut timp ne-a adus de la club insigne si fanioane, care puteau fi greu procurate gratie sitemului fascisto-comunist in care eram prizonieri. Nu era ocazie in care Nea Lica sa nu se opreasca sa vorbeasca cu noi, sa ne spuna cum stau lucrurile la echipa iar noi eram numai urechi ascultandu-l, simtindu-ne privilegiati ca aflam lucruri inaintea tuturor, “inside information” de care eram avizi.
Desi in varsta acum tin minte un episod care nu il voi uita niciodata. Impreuna cu cel mai bun prieten al meu ne faceam probleme cum vom reusi sa intram la meciul de campionat cu Steaua, biletele se epuizasera si oricum nu aveam bani sa le platim (aveam poate 12-13 ani) iar singura noastra speranta era sa ne rugam de Nea Lica sa ne ajute. Stilul nostru de pustani de a vedea meciurile era “saritul gardului pe la velodrom” unde contra cateva tigari furate de la parinti soldatul de paza ne lasa sa intram si astfel intram in stadion sa ne vedem echipa. La meciul cu spurkkatii insa politia era peste tot si schema noastra obisnuita nu mai putea functiona. Ne-am luat inima in dinti si ne-am dus la Nea Lica si l-am rugat sa ne ajute. El, parinteste, ne-a spus sa venim la poarta de la Barbu Vacarescu si sa-l asteptam ca o sa vina si o sa ne bage inauntru. Impreuna cu prietenul meu am asteptat la poarta, timizi si infricosati de toti caralii care veneau sa ne intrebe de sanatate cu gandul sa ne faca sa “circulam”. Ne gandeam ca Nea Lica, luat in febra meciului va uita de noi si vom ramane pe dinafara, dar dintr-o data ne-am trezit cu el la poarta, si drumul catre tribune ne-a fost deschis dintr-o data. Nu am uitat meciul, s-a terminat 1-1, pentru noi a inscris Ion Moldovan, poreclit “Nasul Stelei” pentru ca marca mereu impotriva lor. I-am multumit apoi pe strada “Marelui Om” care nu a uitat de o promisiune facuta unor ciutani de 12 ani ca noi !!! Cum poate cineva uita cand un om mare te ajuta niste copilasi pe care abia i-a cunoscut.
Am copilarit pe strada cu Nea Lica pana cand am parasit tara dupa Revolutie. Ne-am jucat cu copiii lui mereu, strada fiind centrul de atractie unde ne intalneam si ne simteam bine. Aveam chiar un spirit de gasca, simteam toti ca suntem atrasi unul fata de celalalt numai pentru ca apartineam aceluiasi loc. Anii au trecut si in 2oo3 am revenit in tara pentru a-mi inmormanta tatal. La Floraria din Piata Dorobanti m-am intalnit cu Mihaela, fata cea mare a lui Nea Lica, venise si ea sa ridice coroana de flori pentru fratele cel mai mare a lui Nea Lica, decedat si el. Am mers la masina lui si Nea Lica m-a recunoscut dupa nume imediat, apoi ne-am oferit condoleante reciproce, el spunandu-mi ca fratele lui a fost ca un tata pentru toti ceilalti frati. A fost ultima oara cand am vorbit cu dansul.
Nu am apucat sa il vad pe Nea Lica jucand pe teren dar stiam ca din cauza parului roscat si “rautatii” pe teren a fost poreclit “Cainele rosu” alaturi de fratele lui, Nelu Nunweiller. Ce am aflat dupa aceea este ca acel cuplu de fundasi a fost poate unul din cel mai bun din istoria clubului. Cainii rosii au fost intai doi, apoi au devenit milioanele care suntem azi. Sambata primul caine rosu a trecut in nefiinta, devenind un inger care va pazi echipa de sus, alaturi de Catalin, Nea Florica (Dumitrache),  Bulgaru’ (aka Alexandru Custov), Babadag (aka Nelutzu Stanescu) si ceilalti mari dinamovisti care au fost si vor ramane mereu langa Dinamo, pentru ca acolo a fost viata lor si nu se vor desparti de trecut niciodata !
E greu in ziua de azi sa mai gasesti oameni ca Nea Lica. Sper ca cei care conduc clubul sa inteleaga acest lucru si sa onoreze numele celor care au servit culorile alb si rosu din suflet, dand totul pentru club. Numele Lica Nunweiller trebuie sa ramana permanent in istoria clubului si trebuie onorat cum se cuvine !!!!
Pentru Mihaela, Nicoleta (Baby) si Edi, Cristi de la coltul strazii este alaturi de voi in greaua pierdere. Nea Lica a fost un mare OM si va ramane in memoria noastra mereu !!!
 
Dumnezeu sa-l primeasca si sa-l odihneasca !!!

12 COMENTARII

  1. Odihneste-te in pace, CAINE ROSU !
    E nedrept ca noi suporterii, fostele glorii, suntem pusi la incercari atat de grele si de dureroase. Simt ca am ajuns pe fundul oceanului si totul e negru, nicio raza de lumina nu mai strabate pana la noi. Nu mai putem respira, si oricat ne-am zbate noi, cei ce simtim alb-rosu , e fara izbanda. Suntem tradati, suntem calcati in picioare, fara speranta de mai bine.

  2. Viata asta teribila pe care o traim, dar foarte norocosi ca suntem printre cei care avem parte de aceste dureri, suferinte, bucurii, placeri, dragostele noastre toate, printre care si Dinamo, se sfirseste pentru fiecare dintre noi la un moment dat. Ce-i frumos in aceasta experienta din ce in ce mai lunga cu cit inaintam in tehnologie, medicina… sunt aceste legaturi, momente, persoane care devin unice si ne marcheaza ca indivizi, ca dinamovisti. Cite amintiri a putut sa-mi trezeasca acest articol.
    Respect pentru acest OM, condoleante familiei personale si familiei dinamoviste!

  3. Un jucator este un mercenar, joaca unde este platit, dar la Dinamo nu ar trebui facuti eroi si ridicati in slavi jucatori gen Danciulescu, conducerea clubului ar trebui sa urmareasca sa nu aduca jucatori, antrenori (gen Chirila) care au aruncat cu gunoi in clubul Dinamo, orice valoare ar avea. Un jucator, antrenor care insulta clubul Dinamo, nu mai vorbesc de alte gesturi, este de neconceput sa ajunga sa fie platit de acelasi club, ar pata memoria fostelor glorii care s-au dedicat trup si suflet si au fost adevarati dinamovisti. Ca un dinamovist asa gandesc eu, nu am nimic cu Danciulescu, Chirila dar persoane ca acestea nu au ce cauta la club, tin cu Dinamo de 23 ani am dus un “razboi” continuu cu alti suporteri de la Steaua, Rapid, Craiova..etc., asa ca mine sunt mii sau sute de mii de alti suporteri dinamovisti, pur si simplu nu pot sa sustin un jucator, antrenor de acest fel. Problema nu este ca a jucat la clubul advers (a jucat unde a fost platit ca doar nu o sa moara de foame) ci cuvintele si gesturile care ne-au fost adresate noua dinamovistilor sunt de neiertat si asta conteaza, cel putin pentru mine.

  4. Dumnezeu sa-l odihneasca! Un articol emotionant si deosebit pentru un om si un jucator deosebit. Din pacate, un simbol si o adevarata legenda a noastra si a fotbalului romanesc s-a dus, lasand lumea noastra mai saraca. Poate ar trebui sa ne aducem aminte de adevaratii DINAMOVISTI cat sunt langa noi si sa-i pretuim cum se cuvine, in loc sa ridicam in slavi “fenomenele “, ipocritii si caracterele urate.

  5. Si ma refeream foarte mult la presa, care-si aduce aminte de fostii mari jucatori doar in situatiile dificile si in schimb ne prezinta tot felul de “personaje”.

  6. Slava domnului ca aceste glorii nu au avut de-a face cu “investitori” gen alde Teleaga, Porcea, Vacile, NeaCoitza, Netzoiu, Cohn sau Lache!
    Din aceasta perspectiva, imi pare rau ca oameni ca Rednic, Andone, Lupescu, Sabau, Augustin, Mateut etc a trebuit sa se intersecteze cu aceste ipochimene care nu au stiut altceva decit sa-si faca un nume (de multe ori si bani!) pe spinarea gloriilor.

Comments are closed.