Asta ne întreba(retoric) Dănciulescu acum câţiva ani. Era un antrenament, ei (jucătorii) făceau alergări (moartea căprioarei pe terenul artificial, sub îndrumarea lui Ion Marin), noi (câţiva câini rebegiţi de frig veniţi să vedem cum se mişcă băieţii inainte de începerea returului) ne bucuram că îl vedem pe Florentin Petre că aleargă ca mobra. Atunci m-am enervat: “Nu e uşor Danciule, e infinit mai greu. Tu poţi să faci ceva ca să joci mai bine. Să te antrenezi mai bine, să te concentrezi mai mult la meciuri, să te lupţi să câştigi. Să câştigăm. Eu pot doar să sper şi să cânt.”
I-am răspuns doar în gând atunci. În toţi anii care au trecut, am fost convins de asta. Eu, suporter de tribună (fără seminţe şi fără joben), fac ce pot pentru echipa mea. Mă abonez an de an, merg la fiecare meci (acasă, în deplasări destul de rar), cotizez la coregrafii, răguşesc. Voi ce faceţi? Plecaţi cu microbuzul fraţilor albanezi din cantonament înainte de meci, acceptaţi mizeriile butelistului analfabet, blaturi, pariuri, jucaţi fotbal cu acelaşi chef şi motivaţie de parcă jucaţi la păcănele.Voi jucaţi şi noi pierdem. Când şi când ne faceţi câte o bucurie.
De 30 de ani merg la meciuri în tribună, doar accidental în peluză. Tot timpul ăsta am fost convins că pentru noi e mai greu decât pentru ei. Că Danciu habar n-are ce înseamnă să-ţi pese. Azi, în peluză, am înţeles, mai degrabă am simţit, că e uşor.
E uşor pe margine când eşti între ai tăi. Când, chiar dacă ştii ce urmează, cânţi. Când jobenarii celei mai iubite echipe din univers (şi din universurile paralele, sunt convins) se miră că ridici fularul cu mândrie la scorul ăla. Când vezi tabela şi 10000 de oameni umăr lângă umăr, cântând. Când 40000 de mioare se aud behăind doar 5-10 minute din 90. Când îl ridici pe Bărboianu în peluză, când îl îmbrăţişezi pe Lazăr şi îi pui fularul tău la gât (măcar de ar înţelege ceva din asta). Când nu înjuri jucătorii (nici măcar pe Bălgrădean!!) la capătul unui joc atât de penibil. Când te doare şi zâmbeşti. Când te simţi de o sută de ori mai câine după înfrângerea asta greu de acceptat.
Într-un fotbal corupt, sărac, slab, manelizat, să fii între ai tăi, cu bune şi cu rele (nu am pretenţia că suntem impecabili), este uşor.
Ştiu că nu la asta te refereai atunci Danciule. Şi ştiu că asta nu îi face pe jucători mai buni, pe conducători mai corecţi, pe comentatori mai uşor de ascultat/citit.
Ai avut dreptate: E uşor pe margine!
Sursa FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES