A început o săptămână care (încă) ne trezeşte din amorţeală, care (încă) ne creşte nivelul de adrenalină şi care (încă) ne interesează mai mult decât restul săptămânilor din an. Toate acestea se fac prezente din ce în ce mai şters, la intensitate tot mai mică. Poate că de vină sunt conducătorii (investitori, creditori, preşedinţi) poate jucătorii, poate valoarea per total a campionatului nostru, poate doar noi suntem altfel. Poate diferenţa evidentă de valoare între fcsb-işti şi noi (ei cu fotbalul, noi cu spectacolul în peluză) a devenit plictisitoare.
Luni a fost un început modest pentru săptămâna asta, dar cu rezultate oarecum pozitive. Scorul jocului cu ACS Recaş Bragadiru Poli Bla Bla Timişoara a fost bun, un 2-1 care ne aduce puncte. Jocul în sine lasă (mult) loc de mai bine. Câţiva remarcaţi (chiori în ţara orbilor) – după părerea mea Matei, Gnohere, Marc şi, mai ales, Filip.
Matei fără realizări deosebite, dar foarte determinat, prezent în joc inclusiv în fazele în care nu aveam mingea (ceea ce era foarte rar anii trecuţi).
Harlem a fost exact pe dos decât în etapa precedentă: a pierdut TOATE duelurile aeriene dar a reuşit câteva devieri, pase, sărituri peste minge care au pus coechipierii în situaţii bune şi a marcat după o eroare a portarului de la lotul de tineret .
Marc a fost constant, sper ca obişnuita gafă pe care o face cam o dată la două meciuri sa nu apară fix cu fcsbeii.
Filip a jucat pe stânga, la început fundaş, apoi a urcat în linia mediană şi a încheiat partida ca mijlocaş central ofensiv, găselniţă la care nu ne aşteptam dar care pare că i se potriveşte. Foarte determinat, poate şi responsabilizat de banderola preluată de la Vojnovic, a făcut mare risipă de efort şi pare să devină calul care după ce că aleargă mai dă şi lapte.
Per total un joc cam slab, dominat pe alocuri de cei ce se cred fruncea, cu jucătorii în roşu mai ambiţioşi şi mai dispuşi să-şi epuizeze energia pe teren. Mai este destul până să merite apelativul de jucători dinamovişti, dar nu pare chiar imposibil.
