Acasă Ştirea zilei Umilinţă

Umilinţă

35
0

Ce e de zis despre  jocul de la Mediaş? Grigore, Mansaly, Matei, Popa… şi restul. În nota evoluţiilor din acest sezon: inconstanţă (chiar şi pe parcursul unei reprize), câteva faze reuşite, şi individuale şi colective, adversari mai slabi “decât prevede legea”, un gol, ceva ocazii şi deja normalul fund în poartă. Echipă mică. Atitudine, antrenor, jucători (separat şi împreună), conducători. Poate la suporteri stăm un pic mai sus în clasament.
Nu prea înjuram când mergeam pe stadion. Exista o excepţie: echipele care veneau în Groapă şi trăgeau cu nesimţire de timp. P-ăştia îi spurcam   până la a şaptea generaţie, trecându-i prin toate genitalele. Dispreţuiam teatrul, atitudinea, lipsa de valoare şi de fair-play care îi făceau să se rostogolească precum fasciştii în filmele de război ca să mai treacă un minut, poate două. Mă enervau, erau singurele momente în care nu ştiam cum să fac să mă abţin (semnificativ meciul cu FC Naţional din 2007, cădeau “bancarii” din minutul 10 câte doi odată, la 20m de minge sau de adversar de ajunsesem să mă uit  după un lunetist pe ugenţă). Chiar aveam dorinţa unei reguli care să spună că dacă ceri intervenţia echipei medicale, 5 minute să nu ai voie să revii în teren. Când SE ÎNTÂMPLA  să tragă câinii de timp mi de părea ruşinos, chiar dacă era împotriva unor echipe ca Leverkusen, Tottenham sau a oilor. Acum… parcă sper să nu înscriem până prin minutul 85, să îi văd jucând un meci întreg. Cu orice păcălici am juca, dacă îi conducem,  începem mizeria aia de tăvăleală, de circ. Umilinţă.
Am ajuns o echipă mică, ştim asta, avem nevoie de umilinţa tragerilor de timp (o întreagă repriză) şi nici aşa nu obţinem tot timpul punctele. Parcă aş prefera să murim frumos. De fapt, să pierdem demn.
P.S. Oare Augustin, Cămătaru, Mateuţ, Sabău, Demollari făceau căcaturi d-astea? Eu nu-mi amintesc.