Acasă Ştirea zilei Dinamo – mania ridicolului

Dinamo – mania ridicolului

40
221

Să mai scriu despre ai noştri (!?), să nu mai scriu..? De luni de zile sînt prins şi eu – a cîta oară în ultimii ani? – în clisa puturoasă a stării de lehamite şi sub ameninţarea sentimentului inconfundabil de ridicol. Şi tot am ezitat, şi tot m-am abţinut, şi n-am mai zis nimic în Republica Dinamomania, parcă intrată şi ea într-un soi de lehamite, pasămite să evit a răspunde provocărilor impudice venite din iarbă. Că, să tot spui şi să tot scrii despre non-valoarea jucătorilor, despre recordurile de contraperformanţă ale echipei şi insulta implicit adusă istoriei clubului înseamnă să spui şi să scrii de-a haita şi de-a surda! Cîinii latră, iar moşmartinii ăştia îşi văd de drum. Ţi-e lehamite de la un moment dat, cît de dinamovist eşti, să le tot arăţi obrazul, iar ei să te trateze cu nesimţire şi refuz.

Pe de altă parte, să mai îndrăzneşti să te bucuri, ba chiar să ţopăi în văzul lumii, fie pe teren, cu deştele în curul lui Dumnezeu, fie pe scaun, cu deştele în nasul tastaturii, pentru o victorie rătăcită şi scremută, ori pentru un gol marcat cu noroc sau poate cu dibăcie, mi se pare a fi impulsul, dacă nu cumva chiar mania, ridicolului inconştient. Cum jucător de fotbal la Dinamo eu nu sînt şi nici inconştient, am preferat în tot acest sezon de primăvară să evit de bun simţ nu numai exhibarea revoltei mult prea des aţîţate de jocul echipei, ci şi bucuria ieftină şi ţopăiala de prost gust, de altfel nu în mai mult de cele cîteva ocazii oferite, şi să lupt, fără argumentele de trebuinţă, cu starea de lehamite înstăpînită.

După două etape cu Mircea Rednic pe banca tehnică, unii au înţeles, în sfîrşit!, că la Dinamo problema nu e la antrenor, ci la jucători. N-a mers cu Stoican, n-a mers cu Dănciulescu, n-a mers cu Teja, n-a mers încă o dată cu Stoican şi, iată, nu prea merge nici cu Rednic. Ar fi mers, poate, cu Ciobi de astă dată? Ştiţi, între Stoican şi Ciobotariu diferenţa o face valoarea. Valoarea lui ASA Tîrgu-Mureş! Dacă antrenorul care a urcat formaţia transilvăneană pe primul loc ar fi fost acum la echipa asta a lui Dinamo, ar fi rămas acelaşi antrenor pe care îl credeam noi şi ar fi avut soarta celorlalţi. Ne-ar fi mîncat ficaţii şi el, noi i-am fi mîncat creierii şi lui. Bine că nu şi-au încercat norocul pe-aci Luis Enrique sau Pep Guardiola!

După meciul cu Gaz Metan, Rednic s-a declarat mulţumit de efortul făcut de „băieţi”, zice că am fi meritat victoria, pentru că am ratat patru ocazii de gol „singur cu portarul” şi a regretat numai neatenţia băieţilor la ultima fază, în care au încasat golul egalizator. Cred că Rednic s-a vrut a fi elegant cu băieţii, şi-atît. Noi ne-am convins, cu fiecare etapă care trecea, că băieţii nu au forţa fizică şi mentală să îşi impună tactica de joc în faţa mai oricărui adversar din campionat şi că, în orice caz, băieţii nu pot juca rezonabil mai mult de o repriză pe meci. Bieţii băieţi, indiferent cum joacă o repriză sau cealaltă, la sfîrşitul meciului cad ca păduchii, laţi pe gazon şi le trebuie să intervină SMURD-ul cu pompa de aer.

Apoi, este evident că jucătorii lui Dinamo nu meritau victoria cu fotbaliştii Gazului tocmai pentru impotenţa lor de a marca în situaţiile amintite şi pentru că nu se poate să tratezi cu atîta superficialitate, în fapt cu atîta prostie, un final de meci şi să tot repeţi isprava asta de-a lungul campionatului. Cu siguranţă, aici sînt implicate şi limite insurmontabile de ordin fizic, tehnic, de inteligenţă şi temperament ale fiecăruia, care dau cota valorică a grupului. Per total meci, s-a vădit a nu ştiu cîta oară o cumplită infirmitate tactică a echipei ăsteia, care vine din gena componenţilor ei şi că, omeneşte vorbind, este o infirmitate imposibil de înlăturat de la Dinamo altfel decît o dată cu purtătorii ei.

Să fiţi vrednici.

 

(articol trimis de NICU)

221 COMENTARII

  1. ai dreptate cand spui ca suntem acriti sa tot scriem despre mediocritate si neputinta ,dar asta este situatia in momentul de fata si trebuie luata ca atare,daca si noi suporterii cedam se duce draku tot,asa ca mai injuram noi pe aici pe unul si altul dar macar inca rezistam,rezistam chiar eroic la cate umilinte suntem supusi in fiecare nou sezon…si ca sa te si contrazic putin,la Stoican nu numai valoarea jucatorilor este vinovata de esecul lui,punem pariu ca daca se duce la Real acum in locul lui Anceloti tot se face de ras cu Iasi,Chiajna etc.

    p.s
    si despre Ciobotariu am tot aceiasi parere din vremea cand antrena la noi…adica este slabut ca antrenor ,parerea mea ca ce se intampla la Tg Mures cu el antrenor este doar o cojunctura fericita pentru el si daca castiga campionatul poate si ptr noi…daca dau filmul inapoi toti antrenorii de la Mures din acest sezon au avut performante frumoase cat au stat acolo si au contribuit la formarea acestei echipe.

    HAI DINAMO !!!
    MOOIE neaguita !!!

  2. inca ceva…in jegul de gazeta de astazi pe prima pagina era scris mare… pentru cine ai jucat Victoras?…aluzie la Victoras Astafei de la Petrolul…ce mizerii de ziaristi,dupa gluma de meci a lui barboianu cu oile erau numai interviuri cu aparatorii olteanului si toti au dat in neacoita ca trebuie sa aduca dovezi,acum numai trebuiesc dovezi ???…javrelor!!!…doar Geambasul este singurul cu creier din redactia slugilor.

    • Dar Mutu de la FC Brasov pentru cine a jucat? Slugile din presa isi fac din nou treaba. Torje a dat un super gol cu Besiktas si e liniste. Daca marca sinmartean impotriva celebrei Al-Orobah erau toti uzi prin redactiile de cacat.

  3. Apropo de articolul precedent, ca tot se vorbea de transferuri. Nu va inteleg frate p-aia de ziceti ca n-ar fi bun la Dinamo Cernat. Pai voi v-ati uitat in ultima vreme la cum joaca omu’ asta? Vi se pare ca la o echipa precum a fost in anul asta Otelul este putin sa dai 6 goluri si 7 assist-uri? La creatie ar fi un jucator exceptional. De ce sa stea alde Cristescu, Matei, Lazar si asa mai departe pe postul de mijlocas ofensiv, sa facem experimente aiurea, in loc sa fie luat unul ca el care este o certitudine? Chiar de-ar fi rezerva tot ar fi bine, da’ macar stii ca ai pe cine te baza daca vreun “pusti minune monitorizat de Chelsea” de-l avel noi prin echipa joaca asa cum stim cu totii deja ca va juca. Apropo, de la Otelul mai e bun si Hamroun, cine l-a urmarit il stie, e foarte bun ca jucator. El joaca aripa stanga, insa e polivalent, poate juca si inchizator, ar face un cuplu la mijloc foarte bun cu Elhamed. Pecanha e si el bun, la fel, o ceritudine. Gata, eu unul m-am saturat de-atatea experimente! Mai vreau si eu sa vad ca ia Dinamo un campionat. Poate ca unii sunt norocosi ca au o varsta si-au vazut destule la viata lor, insa eu am 21 de ani, sa stiti ca sunt putini dinamovisti de-o seama cu mine spre deosebire de oi. Si asta pt ca noi n-am prins performantele istorice dinainte de 90, sau in orice caz, nu am avut la fel de multe precum ar fi trebuit.

    Apropo, un clip cu o actiune de-a lui Cernat in etapa trecuta:
    https://w w w.youtube.c o m/watch?v=p7t6Q9rXdMs

  4. Dinamo este ca o constructie,daca de la fundatie ai inceput prost si cu amatori ca meseriasi,sigur la un moment dat se va darama.Degeaba ti-ai dat seama ulterior ca nu este bine,cu carpeli nu se face nimic,trebuie schimbat totul.S-a inceput cu presedintele,antrenorul si trebuie sa urmeze lotul de jucatori,medici,preparatori fizici,pana si femeia de servici.Daca Negoita a avut atata minte sa de-a clubul pe mana unor amatori sau depasiti de situatie, gen Stoican,Corbu sau Lache,deci cei de la varf sigur si la baza sunt mult mai multi incompetenti.Pana la urma suntem Dinamo si trebuie sa dam un exemplu pozitiv prin tot ceea ce se intampla la acezt club

  5. Custov,sa-ti raspund si aici: Man,in mod normal ar trebui sa-si apere corect sansele,insa nu-mi prea vine sa cred ca vrea sa faca oaia campioana desi tot declara tampenii prin presa.Poate fi gargara ieftina pentru a-i linisti pe spurcati!Si oricum nu joaca el in teren.Sa vedem ce va fi dar eu sunt increzator ca ASA va castiga.
    Pe de alta parte poate le baga Leo Grozavu mortu-n casa spurcatilor!Oricum sunt 2 antrenori(Sumudica si Grozavu) pe care ii vad in viitor ca solutii si pentru banca noastra.Cand o sa ne saturam de marea tampenie a reciclarii permanente a singurelor solutii,nea Ando si Nea Puriul,dupa 20 de mandate pentru fiecare,probabil ca vor avea si ei sansa lor.

  6. Cat despre prea sportiva din Romania,cred ca este clar pentru toata lumea ca nu are cum sa fie impartiala,corecta si dreapta cand e formata in majoritatea ei din simpatizanti ai oilor!Cred ca intr-un procent de 70,80%.De asta e foarte important sa ne revenim cat mai repede si sa avem iarasi rezultate si performante,sa mai contrabalansam un pic din atentia si mediatizarea spurcatilor.Nu avem cum sa racolam noi suporteri decat prin performante si aici am ramas datori in ultima perioada.Inclusiv toate ciupiturile arbitrilor se datoreaza impresiei asteia de acum pe care o au toti fata de Dinamo:de echipa mica,ce nu mai conteza cu adevarat in campionat si care nu mai poate reactiona impotriva acestor sicane.

  7. Ca sa discutam corect despre aducerea lui Cernat ar trebui sa facem comparatie prin ce poate el vs ce pot Lazarica, Matei sau Cristescu. Bun, se poate si argumenta (apropos de linkul lui iancafcd) ca aia de la Ceahlaul erau la pamant cu moralul sau obositi, samd, dar is convins ca daca in fix aceeasi situatie, la atacul lui Cernat, erau unul din cei trei crai, enumerati de mine anterior, nu ar fi facut nimic decat sa piarda mingea.
    Frica mea este ca daca vine Cernat, joaca bine vreo 6 meciuri si pe urma ia calea lui Melcu’. Pt ca se pot prinde viitorii adversari ca trebuie sa faca pressing la el tot meciul si gata a fost, din cauza varstei. Aici intervine si tactica lui Rednic, ca daca se intampla asta, trebuie schimbat felul in care il ajuta colegii pe Cernat.

    Apropos, Cernat ne-a spurcat vreodata cat era pe la alte echipe, alde Fenomenu’? Nu mi-a placut ca se bucura dupa ce a aflat ca FC Oaia era interesata de el.

    PS: Peçanha e un adevarat plus peste Marc sau Nau. Dar cat rezista, stiu unii portari pot duce pana la 40 de ani de aparat bine poarta. Depinde si ce antrenor pt portari are.
    Hamroun este clar peste oricine dintre Lazar, Matei sau Cristescu. Degeaba cei doi “tineri” is tot numiti sperante. La un moment dat trebuie sa te descotorosesti de ei cand vezi ca nici macar un pic nu cresc, fie ca au antrenor prost sau bun. Nu ii poti tine la infinit sperand ca le vine mintea la cap.
    Si Tahar e peste cei trei.
    Eu sincer i-as vrea pe toti astia sa vina la noi, daca nu ne bagam in jocul idiot al licitatiei, care da un ciubuc si doua bomboane in plus.

  8. Eu sugerez sa ii mai transferam pe Balaci, Radu Nunweiller si, daca mai poate, sa-l reactivam si pe nea Cordel. Vom castiga de departe orice campionat la old-boys, categoria under 1950.
    Eu stau si ma inchin cind va aud cu alde Cernat, Pecanha, dar in acelasi timp aveti grija sa punctati de fiecare data cit de in varsta e Marius Niculae.
    Sper ca Rednic sa aiba mai multa minte decit a aduce noi Melci in echipa.

    • Cernat > Lazar sau Matei sau Cristescu, chiar si daca este doar pt 6 luni de zile.
      Peçanha > Marc sau Naumovski
      Cand s-a terminat si Cernat sau Peçanha, sa vina urmatorul samd.
      Ce rost are sa tot pastram rapandule in echipa, sa te rogi de ei sa creasca de la meci la meci?
      Prefer sa rulam la cate 6 luni de zile jucatori mai buni ca precedentii decat sa pastram tinere sperante cu beshini in cap.
      Din partea mea pot fi si jucatori de 40 de ani atat timp cat au si un mic plus fata de precedentul.
      Doar nu credeti ca cineva e atat de tampit sa dea bani, sa cumpere de la noi, pe Lazarica sau Matei sau Cristescu sau mai stiu eu ce alte “mari talente” care nu pot sa dea macar o pasa filtranta? Astia ajung ca Musat, pleaca pe usa din dos de la noi si ii mai ia cineva mai amarati ca noi. Un exemplu perfect e Rus (a fost mare speranta la inceput si pe urma fas) ….

      • Nu are nici un sens sa-i compari pe lazar sau matei cu Cernat. Nu asa poti progresa. Nu esti multumit de Lazar, poti aduce un alt jucator de 20-23 de ani pe care poti scoate bani pe el peste 3-4 ani. Asa ii dai bani lui Cernat, dupa 1 an iti dai seama ca are 35 de ani si ai pierdut si bani si nu ai nici o perspectiva.

      • Pai asta e marea problema a campionatului nostru beshit. Cam cati jucatori “promisiuni tinere” au confirmat la noi? Ca am tot avut jucatori tineri veniti care pareau sa devina adevarati fotbalisti iar in final au dat chix. Iar asta nu tine de talent, sa zicem asa, ci doar de mentalitate. Cat erau la cluburile lor erau atuuri iar dupa ce vin la noi se transforma in printzese.
        Vreau sa dau un exemplu care pune fix punctul pe i. Va mai aduceti aminte cum a venit Torje la noi? Si pe bani grei si mai era si titular incontestabil la Timisoara. Va spun sincer, a jucat la noi vreo 4 meciuri era fix Printesa Cristea. Presupun ca isi aduce aminte toata lumea primul tur din meciul cu Liberec cand au intrat in teren fanii. Dupa acel meci a si declarat Torje ca s-a kkt pe el cand i-a vazut pe fani alergand spre jucatori. In acel moment i-a venit mintea la cap si pe urma cand juca chiar baga material.
        Dar, repet, eu nu am sa uit niciodata ce joc de mistocar avea Gabi in acele prime meciuri pt noi. Chiar si pe jesepe erau comentarii de la alti fani care spuneau ca ne-am luat o tzeapa mare cu el.
        Nu zic ca in circumstante speciale poate s-ar trezit si Alexe si Lazar si Matei, dar chiar este necesar sa le bagam morcovul in cur sa joace? Ca daca nu, atunci s-a terminat cu jucatorii tineri de la noi care sunt complet neprofesionisti si cu atitudine mizerabila. De ex. Lazar in primele meciuri pt noi, chiar mi se parea un adevarat lider dinamovist, il vedeam cum se bucura pt fiecare lovitura libera obtinuta de noi, cornere samd. Nu mai zic de cum punea osul, imi spuneam ca nu am mai vazut demult jucator tanar la noi care face si faza defensiva. Acuma il vad ca joaca la alibi.

        • Torje era un copil care a dat de Bucuresti asta a fost tot , dupa un inceput greu la noi , a devenit de departe cel mai bun om al nostru , practic cand a plecat era din alta liga fata de restul echipei . A tras echipa dupa el multe meciuri . Tape ca Torje sa ne tot luam !!! Mie unul mi se pare cel mai bun jucator de departe care a trecut pe la noi in ultimii ani , nu ai cum sa il compari cu Alexe , pai cand eram la noi ma rugam sa scoata dracu unu mingea pe flancul drept ca de acolo face ceva Torje cu ea !

        • Nu ai inteles la ce m-am referit cand am dat exemplul Torje. A fost un pariu periculos dar care a functionat din cauza ca si-a tras sperietura vietii si s-a maturizat. La cati tineri s-au perindat pe la noi dupa Torje, nici unul din ei la macar jumatate din el s-au ridicat. Au tot stat in Bucuresti multa vreme si nu au crescut deloc.

      • Nu pot sa inteleg cu ce e mai bun Pecanha decat Marc. Am vazut ca Marc are reflexe foarte bune si cred ca e unul din cei mai buni din tara la duelurile 1 la 1. E adevarat ca la centrari sau chiar suturi de la distanta are probleme si asta din cauza ca e mic de statura. La fel si Pecanha asta. Cad de pe scaun de ras cand aud de Pecanha. Cum l-am vazut pe Marc gresind asa l-am vad si pe Pecanha. Dar de Cerniauskas vad ca nu pomeneste nimeni. Mie ala mi se pare unul dintre cei mai buni portari din liga 1 (romani sau straini).

        • Marc a jucat in Liga 1, anul asta 21 de meciuri si a incasat 28 de goluri si 8 meciuri in care nu a luat gol.
          Peçanha a jucat anul asta 29 de meciuri si a incasat 20 de goluri si 16 meciuri fara gol primit.
          Trage tu concluziile.

          • mai conteaza si ce oameni ai in fata ta. sa nu uitam ce fenomene jucau in tur titulari in ca fundasi. unii inca mai joaca si acum (la Fai ma refer)

    • 🙂 esti amuzant !!! ai dreptate cu cernat si alti jucatori care se gandesc mai mult la retragere decat la sezonul urmator . Nu stiu daca putem face fata cu jucatori doar de 20-23 de ani dar cu siguranta daca vrei experienta poti aduce fotbalisti de 27-29 de ani nu de 35 !

      • Nu ne trebuie doar experienta, ci trebuie sa fie si printre cei mai buni din campionat, pe pozitiile lor, iar cum nu poti sa-i aduci pe al’de Enache sau Takayuki sau de Lucas sau Nistor, te orientezi la urmatorii disponibili iar aici alegi intre: sa fie mai batrani dar capabili sa fie decisivi sau mai putin batrani dar slabuti pe faza fotbalistica.

        • uite nu am nimic cu Cernat dar sincer nu ai cum sa fi Dinamo si sa nu poti sa il aduci pe takayuki sau Nistor adica nu vorbim de Messi , daca nici pe astia nu ii poti aduce esti varza ca si investitor

        • Astra/Pandurii nu or sa le dea drumul la astia decat pe bani grei si cu surplus care cel mai probabil nu se merita. Imi imaginez ca Pandurii ar cere 2 mil pe Nistor sau atat Astra pe Enache.

          • nu pot nici ei sa fie asa nerealisti sincer ar fi aberant sa ceri atat pentru niste jucatori buni pentru Romania dar atat

    • Sey, la ce ii compari tu pe niculae cu cernat ? …. la tehnica, tactica sau la cat de dinamovisti sunt ? Personal prefer doi de cernat in echipa in locul a 6 de niculae … si cand spun asta ma refer la ce joaca cei doi, in prezent … si in trecut au fost cam aceleasi diferente.
      Baiatul asta pe nume cernat, trage echipa dupa el … ceea ce s-a astepta si din partea pocnitorilor, pardon, vedetelor lazar, alexe, matei … Consider ca un an de zile/campionat, acest cernat poate sa ne arate ce inseamna un bun coordonator de joc .. ceea ce nu am mai avut de multi ani …

    • Perfect de acord cu tine. Acum, hodoronc tronc, ii descoperim pe Pecania si Cernat, 70 de ani impreuna, dar nu sunt mai buni decat Marc si, respectiv, Elhamed. Lasand la o parte faptul ca nu cred ca Cernat va mai juca la fel de bine ca la Otelul. Si nici Pecania ca la Petrolul…

  9. Jucatori de titlu ar fi Budescu , Enache si Ionita de la Astra , Tade poate de la Cluj eu nu il stiu bine dar multi il lauda , Tamuz , Astafei de la Ploiesti , Baluta , Vatajelu de la clona din Craiova , Andone , Nica , Bus daca mai poti sa ii aduci de pe unde sunt pe afara , Spesi , Hora , Bumba de la Asa . Evident nu ii poti aduce pe toti si s-ar calca si pe picioare pentru ca multi sunt pe aceiasi pozitie dar cu un atac Andone – Bus parca am sta altfel …

  10. Dintre cei enumerati de tine care sunt din nou “printi pe teren”? Ii enumar eu: Ionita, Budescu, Hora. De Bus sau Andone sau Nica, ca si club din Ro, nu te poti atinge de ei. I-as vrea si eu Tamuz sau Vatajelu sau Sepsi dar nu cred ca avem noi, Dinamo, puterea sa ii aducem.
    Pe Bumba nu cred ca am avea probleme sa il luam. Chiar ar fi un plus mare fata de Lazar sau Alexe.

    • Eu zic ca Budescu ar fi de preferat lui Cernat totusi si sunt si cam acelasi profil

      • pt astia care sunteti mari stiutori , sa-mi spuneti si mie 2 gafe pe care le-a facut pecanha in romania . baiatu asta e super profesionist . intr-adevar are 31 de ani dar isi face treeaba exemplar . nu mai vorbiti daca nu stiti . ce portar tanar sa bagam , alde mutiu , la 1 ,90 si 50kg ? auzi cik sa terminam cu de-alde pecanha:)) , noi suntem morti de foame si avem fite ca ala nu e bun sau ca ala e nustiu cum , cand colo , noi stam cu marc si naumovski , hai ma ce drq , va uitati la alt campionat? cernat ar juca super la steaua , dar la noi nu stiu ce sa zic , nu prea il vad dar cine stie. la oi , ar alerga restul pentru el , asa cum o faceau pt sanmartean.

        • Uite Pecanha are 35 de ani nu 31 , oricum este portar deci este ok nu trebuie sa alerge mult dar cand ine vorba de jucatori de camp nu mai sunt atat de optimist in legatura cu jucatorii de 35 de ani . Ok , daca suntem morti de foame cum spui tu atunci sa ne bucuram ca evtam retrogradarea dar titlul nu ai cum sa il ataci de 35 de ani .cu jucatori

        • Sunt altii mai rupti de foame care vor retrograda la anul, nu noi. Noi putem da lovitura la locurile fruntase dar trebuie sa facem o jonglerie cu jucatorii accesibili noua. Fie aducem putini (1 sau 2 ca nu cred ca am putea mai multi) dar buni si tineri (greu de adus pt noi), fie lasam mofturile si trebuie sa ne descurcam prin aducerea de jucatori care aduc un plus lotului nostru dar asta ii pe termen scurt daca sunt batrani si trebuie reorientat la cate 6 luni – 1 an.

    • Normal ca si eu il vreau pe Budescu in locul lui Cernat dar are el chef de jucat serios meci de meci? El imi da impresia ca numai in unul din 4 meciuri are chef.

      • Pai eu cred ca daca se respecta ca fotbalist o sa joace meci de meci , am incredere in Rednic ca stie sa il monteze dar sa fie capabil Negoita sa il aduca , aici am eu dubii serioase

  11. Vad ca, ne dam toti de ceasul mortii de unde sa aducem pe X sau Y din tara, ca ar costa foarte mult. OK, dar ce ziceti, cati de alde ElHamed, super jucator la noi,jucator de care nu a auzit nimeni pana acuma nu or mai fi prin campionatele lumii? Si el vine de la o echipa din Israel (nu un asa faimos campionat) care sta sa retrogradeze sau a si retrogradat! Nu am auzit niciun dinamovist sa zica ceva rau de el. Cred ca, ne-ar trebui mai degraba un tip care sa aiba ochi buni la jucatori de acest gen, foarte buni de care nu a prea auzit lumea de ei. Aici ar fi bine de facut cred eu,o investitie intr-un asemenea “vanator de fotbalisti”. Sa iti aduca niste “infometati” de prin Africa, sau Argentina, sau de mai stiu eu de unde. Cred ca, Bonetti ar fi bun de cooptat in asemenea rol, nu ca antrenor, ci ca scouter. Sunt sigur ca ar gasi niste fotbalisti tineri si buni. Iar de colaborarea cu Lucescu Sr, ce de mai aude? Si el are o sursa de propunatori de fotbalisti care se lanseaza si devin surse de venit dupa ce sunt adusi pe maruntis si vanduti ca vedete internationale.

  12. Forta noastra , a suporterilor , trebuie sa se manifesta si real, nu numai in mediul virtual, este Alex ?
    “” Suporterii stelei se pregatesc sa ii aplice lovitura decisiva lui gigi becali, pe care vor sa-l lase definitiv fara marca.
    Unul dintre liderii galeriei, jean pavel, sustine ca fanii se vor reuni intr-o societate comerciala care isi propune sa preia marca steaua de la armata pentru a infiinta o noua echipa.
    Actiunile la aceasta noua societate vor costa cate 50 de euro, iar o persoana nu va putea detine mai mult de 200 de actiuni.
    “Noi ne-am organizat pentru achizitionarea brandului si marcii steaua. Pe Bucuresti sunt confirmate 2.500 de persoane. La Brasov sunt 300, la Satu Mare sunt peste 100. Pe Bucuresti numarul creste vizibil. “”

    eu am facut deja efortul de a face corectura si de a-i scrie pe toti spurkatii cu litera mica, lol !

  13. Aia de la Milan erau niste tampiti cand luau CL si aveau suma varstelor fundasilor peste 110 ani (si jucau in sistem cu 4 fundasi, nu cu 5). Daca vrei performanta in viitorul apropiat, il iei pe Cernat. Daca vrei sa sccoti bani din Dinamo, nu-l iei, pentru ca nu ai cum sa-l mai vinzi, sa mai scoti din salariul platit. Nu cred ca Dinamo isi permite sa creasca tineri acum. S-o faca altii pentru Dinamo. Dinamo are nevoie de certitudini. Sa-si imprumute tinerii de la D2 sau cei pe care-i cumpara la 19-22 ani si sa-i imprumute, sa confirme si apoi sa joace la Dinamo.

    • Exact la asta doream sa ajung si eu.
      Apropos, cica Vama i-ar vrea pe fratii Oriol la noi. Unul din ei e fundas stanga, unde e mare nevoie. Sa nu-l mai vad pe Filip acolo, ca il pierdem, nu inteleg de ce sa pierzi timpul sa-l reinveti pozitii noi cand el poate juca foarte bine, zic eu, ca mijlocas stanga.

  14. Mi se pare mie sau nu ati inteles nimic din ce s-a intimplat la Dinamo in acesti ani? Cum de am ajuns la datorii de 17 mn de euro, de era sa dam coltul si sa ne trezim prin liga a 4-a sub denumirea de Unirea Tricolor?
    Pai am ajuns, pe langa furturile borcisto-coprofage de rigoare, aducind jucatori “cei mai buni pe postul lor”.Un Galliquio, un Vrankovici, un Miranda, unPatrascu, berbecul ala de la Astra etc.
    Ne place sau nu, Dinamo va trai din vanzari de jucatori. Asta e situatia intr-un fotbal slab cu o economie slaba. Dar nu e o problema cata vreme vinzarile de jucatori sunt destepte (pe bani frumosi, nu la prima strigare, nu la jucatori de 19 ani), iar cumpararile sunt la fel de inteligente (jucatori cu potential, atent selectati).
    Nu zice nimeni sa iei numai jucatori de 17 ani, dar sa-ti propui sa iei numai jucatori la 30-35 de ani e sinucidere economica si sportiva pe termen mediu. Apropos de Milan, spuneti-mi si mie unde mai joaca baietii astia de care au preferat babalaci in loc sa aduca, la timpul respectiv, jucatori cu potential. Mexes ala mai joaca?

    • Nu mai joaca nicaieri, dar asta din cauza celor intamplate ulterior, Silvio la mititica, nu mai are bani etc. Mexes mai joaca, m-au albit si baietii de la Milan. Am 2 echipe… vai de capu’ meu. Sunt constient ca un club ca Dinamo traieste din vanzari, dar merge si unul de 35 ani cu calitate, cu care-ti faci treaba si vinzi pe ceilalati, dar nu la prima strigare, cum a spus-o si altcineva pe aici. Inca o data cred ca Dinamo nu e genul de club care sa creasca tineri. Cam are nevoie de confirmari. Sa confirme baietii la D2 sau imprumutati prin L1 un sezon, doua si daca au confirmat acolo, urcati la prima echipa.

  15. Dinamo nu are nevoie de multi jucatori noi, asta e o prostie marca nea Costica. Noi trebuie sa-i tinem pe Bunoza si Elhamed, pus biciul pe Lazar si Matei, adusi 2-3 jucatori cu impact in primul 11 (un mijlocas la acoperire, un fundas dreapta si un atacant sau un portar). Lasat Alexe sa plece, pusi pe liber un Durimel si Naumovski, promovati 2-3 jucatori de 18 ani.
    Restul cu 10-15 transferuri sunt aberatii.

    • daca ii pastram pe lazar si matei, mi-e ca si rednic o va da pe bucurii la fiecare final de meci. nu ne-am ars destul cu matei si lazar? singurul motiv pentru care astia nu au fost dati afara la fel ca barboianu e ca pe astia se mai spera sa se ia niste bani. rednic nu are ce maxim sa scoata din astia. dintre alexe, lazar, matei, rotimic, gavrila l-as pastra doar pe lazar, daca ma uit la calitatile fotbalistice, si la ce ar putea scoate un preparator fizic neamt din el, restul sunt cauze pierdute. insa lazarica dezamageste la mentalitate in ultimul timp.
      pe mine ma surprinde de ce il vedem pe cernat doar la varsta de 35 de ani? de ce ii vedem pe toti numai cand sunt la pensionare? nici eu nu cred ca ar fi mare branza cernat pe termen lung, insa el si cu teixeira sunt cam singurii AMC buni din campionatul nostru la ora actuala. teixeira ar mai avea si atuul ca e muncitor, agresiv, pe langa aportul ofensiv. problema e ca astia ajung sa joace la noi numai cand isi termina cariera. pentru ca noi reconstruim etern cu matei, alexe, cu care ani la randul ne-am fript, dar de invatat nu invatam din patanii. aici e baiul.
      sa il aduci pe cernat e arma lenesului care prefera sa il ia pe ala pe care il vede fara binoclu, fara sa trebuiasca sa alerge sa il monitorizeze saptamana de saptamana. daca tot vrem mijl ofensivi, goga sau hora ce au? cu rednic antrenor ar avea un aport la fel de bun ca cernat, si au si varsta mai aproape de cerintele proiectului.

      • Cita vreme acesti jucatori au fost antrenati 2 ani de un imbecil ca Stoican, care era bucuros tot timpul, randamentul lor in trecutul apropiat nu este relevant. Pe Rotariu il judecati nedrept, dimpotriva, are multe realizari pentru varsta lui. Serban este si el un jucator de calitate, daca ar fi avut un antrenor sa-i explice si tactica in loc de bucurii, ar fi crescut si el. Oricum nu vor creste peste noapte, insa prefer sa joace un Serban la 19 ani fata de un Cernat la 35.
        Ideea este ca nu poti renunta dintr-un foc la 5-6 jucatori care erau titulari (asa cum erau ei) SPERIND ca vei aduce jucatori ieftini ca sa-i inlocuiesti. Primenirea lotului trebuie sa fie graduala si centrata pe calitate, nu pe cantitate. Prefer sa vina 1-2 oameni dar care sa aiba impact in prima echipa decit 5-6 care stau pe banca (genul lui Serginho sau Farnolle).
        Problema e ca multi useri au jucat prea mult Campionship Manager la viata lor si au inceput sa uite ca fotbalul in viata reala nu e ca la computer. Nu e de ajuns sa-l iei pe Saviola de la River Plate si in juma de an da asta 34 de goluri in campionat si hatrick in finala ChL. In plus sunt unii care mai mult au jucat CM decit fotbal in spatele blocului, deci le e usor sa vorbeasca despre tactica, ce jucatori sa vina, cum ar exploda Dinamo sub comanda lui Grigoras sau Miriuta etc. 🙂

  16. Cei care deja se apropie de 35 de ani nu mai vad de ce sa fie adusi, mai bine se aduc la varsta de 28-32 ani cand poate sa joace o perioada mai indelungata sau se poate chiar vinde si lua ceva bani. Trebuie adusi jucatori cu experienta dar sunt si la varsta de pana in 30 ani nu la 35. Niculae singurul caine cu experienta nu mai poate si asta se trage de la varsta.Ce sa faci cu Cernat, are deja o varsta si ar trebui ca restul jucatorilor sa joace pentru el ori la noi nu merge inca. Daca tot suntem de cativa ani la reconstructie trebuie inceput cu jucatori cu experienta dar nu la final de cariera, nu am avut jucatori ca Melcul si Corbu si cat de greu am scapat de ei. Eu vad un Bumba de viitor si n u Cernat. Investesti bani si se pot scoate ulterior asa il aducem pe Cernat, poate nici nu confirma si asteptam sezonul urmator sa o luam de la capat.

  17. Ce as cere eu in locul lui Rednic :
    Portari : Silviu Lung jr (cel mai bun din ce putem aduce), Cerniauskas (trebuie portari cu talie, Pecanha e micut pt postul asta la 1,82 de asta nu-mi place de el).
    Fundasi dreapta : 2 ca n-avem nici unul, Alcenat imi place mie. La fel Enache de la Astra dar ala joaca mai avansat, cred.
    Fundas central : Marc si Bunoza par titularii de anul viitor (trebuie pastrat Bunoza desi nu-mi pare deosebit de bun – e totusi peste Machado (lent portughezul) si Nedelcearu (catastrofa cat l-am vazut eu 2 meciuri pe pozitia asta)). Mai trebuie unul bun, poate mai bun decat Marc si Bunoza.
    Fundas stanga – Filip e acceptabil dar mai trebuie unul pe care sa ne bazam daca vrem titlul
    Mijlocasi centrali – aici stam destul de rau, nu avem defensivi grozavi, nici box-to-box… Drept e ca nici nu-i stiu prea bine pe actualii, nu cred ca am vazut 4 meciuri intregi sezonul asta. Dar am vazut la meciul cu Gaz Metan cum l-a innodat Tahar pe unul de-al nostru la golul egalizator… si cica Tahar ar fi mijlocas central…daca face faza de aparare bine si dribleaza in halul ala atunci ar fi de luat.
    Mijlocas dreapta : Enache fara discutie, desi parca mai mult alearga decat da lapte, dar mie imi plac astia capabili fizic in primul rand, capabili sa alerge 95 minute.
    Mijlocas stanga: N-avem si pe mine nu ma incanta Gicu Grozav, adica n-am rabdare cu el cand ne batem la titlu sa ii vad stilul cam indolent si ratangiu.
    Atacant: Junior Moraes mai traieste ? Il ceream pe Keseru in urma cu ceva ani dar acum nu ne mai apropiem de el… Marius Niculae e game over, Alexe s-a dus naibii si viteza si parca e tot mai slab, nu avem varf care sa dea lejer 20 goluri pe sezon. Bilinski e cam disperat sa traga din orice pozitie… pare cel mai apropiat dintre toti ca si calitati de un golgheter dar trebuie ceva mai bun.

    Nu stiu daca si unde va juca Rotariu, in banda sau trequartista… nu stiu daca poate scoate Rednic ceva din el, daca va reusi vom avea un fotbalist castigat (mi-ar place sa fie intre cei 2 din fata).

    Sa dea norocul peste noi si sa scapam de insolventa, sa bage Neputinta asta al nostru un pic mai multi bani si de la vara sa iesim din conservare.

  18. Daca vin Olaroiu + Radoi,
    Ii face Rednic pe amandoi,
    Daca vin Laurentiu cu nevasta,
    Nu stiu cum trecem de asta,
    Ca el ii dopeaza bine,
    Ea ii f**e sa nu joace pentru tine, (ii face)
    Vor juca toti pentru ei,
    Prea multi vor fi batali si miei,
    Cu noi va fi doar Astafei 🙂

  19. Eu n-as cere sa fie adusi baieti de-ai lui jiovani si pizdi ( tocmai verisorul l-a dat in vileag pe Silvica ). Si, pana la urma, nici nu cred ca se poate atinge nenea Negoita de Silviu Lung. Daca nu intervine ciobanul, Cerniauskas ni s-ar potrivi perfect. Rezerva as cauta ceva pe afara, sau l-as lua pe nebunul ala de la Iasi. Nu l-ar costa nimic pentru transferul lor pe Negoita, ci doar o prima de instalare pentru Cerniauskas. Si mie mi-ar place sa-l aducem pe Alcenat, iar varianta a doua ar fi Nica. Negoita trebuie sa scoata prima de instalare si ceva banuti pentru imprumut. Eu zic ca ne trebuie si fundas stanga. Daca nu ne putem atinge de Camora sau Sepsi, ar mege si Oriol. De vazut cum se vor reusi sa-i rezolve Bunoza si Elhamed ( nu e de ajuns sa-si doreasca jucatorii ). Avem nevoie neaparat de om la recuperare. Nu sunt in stare sa gaseasca unul pe afara, sa-l sune pe Kone. L-am auzit pe Vama zicand ca e greu de negociat cu Horaba, deci transferul lui Tahar e ca si picat. Mie mai imi placea de baiatul ala care a batut oile, Achim ( nu stiu cum joaca dupa acea accidentare, nu l-am mai urmarit ). Ar fi variante pentru potentialul lui Negoita. Mijlocas dreapta nu am idee cum am putea gasi ( ceva bun costa ). Cu Enache nicio sansa, si cred ca ar cere un salariu cat au Matei, Lazar si Rotariu la un loc, daca nu si mai mult. Nu stiu daca Hora mai are contract cu CFR. Ar putea fi o varianta ? Nu stiu daca mai poate scoate Rednic ceva din Matei si Lazar. Mi-ar fi placut de acel Lazar din primul sezon, dar pe infumuratul asta de acum n-as vrea sa-l mai vad la Dinamo. Ca mijlocas stanga l-as incerca pe Filip si Rotariu. Nu cred ca ar putea juca ceva Rotoriu in spatele varfului. Acolo ai nevoie de agresivitate, forta de patrundere, nu fizicul ala de scolar. As visa la un Albin acolo, daca a semnat doar pe 6 luni cu mexicanii. Si pe Grozav l-as mai vedea aici ( eu mi-as dori sa reusim prelungirea ). Oricum, Rednic sigur va folosi formula lui celebra cu doua varfuri, iar unul dintre ei prevad ca o sa fie Alexe. Neaparat avem nevoie si de o bestie in atac, sau chiar doua. Un imprumut al lui Bokila si Guima ala de la CFR ( asta mi-a placut mie in putinele minutele in care l-am vazut ) ? Sey, nu mai putem sa stam dupa cai verzi pe pereti, sa stam 3-4 sezoane dupa jucatori care nu confirma sau sunt plictisiti de noi, trebuie sa formam naibii odata o echipa. Asta e, primele 6 luni n-o sa spargem gura targului, poate vom iesi si din Cupe, insa, pe modelul ASA, am putea rupe tot in retur, visez si eu. Dam chix, facem datorii ? Liga a 4-a. Sau lacat, si stim o treaba. Eu nu mai suport sa vad la Dinamo de-alde Durimel, figunti de-alde Lazar, vedete de-alde Alexe, baiatul mamii de-alde Roti s.a.m.d. O avea si Negoita milionul ala luat pe Grigore dosit pe undeva, sa-i satisfaca nevoile lui Rednic. Bine, mai intai de toate trebuie sa iesim din insolventa. Sa vedem cum naiba scapam.

    • De acord cu tine.
      Kone mai are contract cu Evian pana la finalul lunii iunie al anului asta, se pare. Poate fi o tinta de transferat pe gratis pt noi, dar nu am idee ce salar are si daca accepta ceva mai mic decat avea in franta….

    • Si Tahar mai are contract la gaz imputit pana la finalul anului asta. In curand intra in ultimele 6 luni de contract si poate accepta un mizilic Horaba pt el, ca sa nu il piarda chiar gratis….

      • E vorba de Horoba. Daca mi-aduc bine aminte, mosneagul a avut oferta pentru Bawab si a refuzat-o, iar apoi l-a pierdut gratis. Ala e sarit dupa fix, mai ales când e vorba de Dinamo.

  20. Sper ca tratativele cu Cernat sunt doar fumigene ale presei spurcate.Altfel ne pricopsim iar cu un Melc pasator.

  21. dar de el ce ziceti? http://en.wikipedia.org/wiki/Adrian_Ropotan

    “On 22 June 2014 Ropotan signed a one-year contract with Gabala FK.[3]”

    asta ar insemna, daca nu si-a prelungit contractul deja, ca ar putea sa ii expire contractul intr-o luna. are 29 de ani, insa mereu imi aduc aminte de el ca de un mijlocas agresiv, activ, cu o acoperire mare a terenului, un fel de anti-melc. o fi greu sa fie adus, fie si ca imprumutat, daca achizitionat definitiv nu se poate?

  22. Bah, mor cand aud ca ne mai trebuie doar 3-4 jucatori. Trebuie construit un LOT puternic pentru a castiga titlul si pentru a profita de Champions Path si asta nu se poate face numai dupa ce castigi / daca vei castiga titlul. Acum ne trebuie un 11 puternic si inca MINIM 5-6 jucatori la nivelul celor 11. Ma uitam la banca ASA-ului, a fost mai buna decat ce are shtoia, iar shtoia are 2 echipe in ultimii 2-3 ani (si aici nu pun la socoteala Viitorul nasului).
    Dinamo are lot NUMERIC in momentul asta dar VALORIC nu stam foarte bine. Or fi fost Stoican, Teja, etc tineri si la inceput de drum dar nici jucatorii nu sunt deosebiti. La meciul cu Gazul am zis sa stau sa ma uit tot meciul sa vad ce stiu jucatorii pe care ii avem, sa stiu daca pierdem vreunul, o fi bun, n-o fi… Prestatiile individuale si per total ca joc de echipa au fost cele mai multe jenante. E muuuult de lucru, muuuult de schimbat, Dinamo a coborat ENORM din punct de vedere valoric in ultimii 7-8 ani.
    Gandurile conducerii nu ar trebui sa fie doar la campionatul nostru, aici in afara de shtoia si poate o alta surpriza gen ASA nu prea ai cu cine sa lupti, gandul ar trebui sa fie la Champions Path si nu pe 1 an, ca gata, daca ai ratat 1 an intri in colaps… NU! Planul trebuie facut pe termen mediu ( 3 ani) si lung. Pe termen mediu (3 ani) iti faci un lot tare cu care sa lupti in fiecare an la titlu si care sa fie valoric capabil sa treaca de tururile preliminare in caz ca se castiga titlul. Echipa trebuie formata in timpul campionatului si nu dupa ce luam titlul ne dam de toti peretii sa aducem 3-4 jucatori pentru UCL, peste ce avem. In urmatoarele 2 perioade de mercato ar trebui format, in mare, un lot pentru urmatorii 2-3 ani.
    Un alt aspect, foarte util pe termen lung, e COEFICIENTUL EUROPEAN al clubului. Daca as fi in locul lui Negoita la lucrul asta AS FI CEL MAI ATENT, indiferent ca joc in UCL sau EL trebuie castigate cat mai multe puncte posibile pentru ca sa profiti in anii viitori de statut de cap de serie la tragerile la sorti = teoretic adversari mai slabi = teoretic mai multe calificari = teoretic mai multi bani = teoretic echipa mai puternica = nu mai trebuie sa investesti foarte mult din propriul buzunar ci doar sa-ti administrezi bine clubul.
    Asa ca nu ne trebuie doar 3-4 jucatori ci un lot cat mai bun pt lupta la titlu si pt a avea o echipa cat mai buna la anul pe vremea asta cand tururile preliminare de UCL sau EL vor veni sigur peste noi. Nu vreau sa aud anul viitor pe vremea asta ca nu stim ce facem cu Elhamed, Bunoza, Grozav si inca vreo 4-5 pe care ii urmarim in Liga1…pentru ca in cazul asta vom fi unde suntem acum, vom rata cupele europene prematur si ne vom invarti in aceeasi spirala din anii 2000-2013.

  23. @dinamorupesteaua

    Suntem Dinamo, suntem rapitorul suprem in Liga1, suntem varful lantului trofic, nu exista ca nu putem lua un jucator din liga 1 daca vrem sa fim numarul 1. Nu-i posibil ca shtoia sa poata si noi nu pentru ca atunci ne vom uita la ei cum castiga iar noi vom fi de maxim locurile 2-3…
    Daca Silviu Lung jr e cel mai bun pentru postul lui (nu ma pricep, zic doar) atunci trebuie luat si merita efortul sa platesti pretul corect (nu poti sta doar dupa liberi de contract).

  24. degeaba ne dam noi cu parerea pe aici daca neacoita are ariciul bine lipit pe portofel…eu cred ca este ultima sansa a lui sa investeasca si de la el ceva cascaval,altfel este inca un an pierdut …in maxim doua luni o sa fim lamuriti daca speram la ceva bun si sunt sigur ca iesim din insolventa pe 27.

  25. redmani, takapaka@ a lamurit treaba Dinu Gheorghe: Oricum, vom avea o medie salarială foarte mică.”

    • Se pare ca Rednic i-a zis lui Pecanha sa astepte sa vada daca iesim din insolventa ca sa-i faca o oferta apropiata de a Stelei. Vom vedea daca pana la urma media va iesi mica.

      • Ceea ce cred eu ca se va intampla: indiferent daca vom iesi sau nu din insolventa, Rednic va trebui sa se descurce cu lotul actual plus 3-4 transferuri, alea de vorbeste de ele D Gheorghe. Daca vom iesi din insolventa si la sfarsitul turului vom ocupa unul din primele 3 locuri cu sanse la titlu, probabil ca McCoy va mai aduce in iarna niste jucatori sa completeze lotul.

        • Dar e o strategie gresita… Cheltui niste bani acum, tii lupta stransa pana in iarna, mai cheltui bani si in iarna, dar dai sperante si rivalelor, se intaresc si ele… si nu esti favorit la titlu, sansele sunt sub 50% asa.
          Acum e un moment favorabil, Petrolul e in cap, Astra e pe duca, CFR tot pe acolo, Rapid nu exista, shtoia a vandut cum vindea Porcea si se clatina serios, ASA are lot batran si multi au depasit apogeul carierei acolo, la anul vor fi si mai batrani + mai obositi cu Europa… acum ar trebui dat all-in daca tot i-ai adus pe Vama si Rednic si ai contextul actual. Situatie ca acum cu greu va mai prinde Negoita. Practic nu campionatul ar trebui sa fie o problema ci cum sa avem sanse 50%-50% cu echipe ca Dinamo Zagreb, Celtic Glasgow, Legia Varsovia, Ludogoret, etc, nivel minim pe care sigur il vom intalni in primii ani la revenirea in Europa si de care musai trebuie sa trecem.
          Astea ar trebui sa fie planurile lui Negoita daca vrea sa realizeze ceva la Dinamo. Daca se gandeste doar cum sa ia 500.000 pe Nedelcearu, Alexe, Matei atunci n-o sa faca nimic, incepe cu finalul, vanzarea de jucatori, si cand incepi asa nu depasesti genunchiul broastei decat intamplator, cum am facut in toamna lui 2006.

          • Eu am spus ce cred eu bazandu-ma pe faptele de pana acum ale principalului actionar. Pana acum nu a fost gresita strategia?

  26. Red, eu sunt intru totul de acord cu tine, dar nu stiu daca Negoita e de acord cu noi. Din pacate pentru noi toti, soarta lui Dinamo depinde de acest impostor. Sa dea Domnul sa iesim din insolventa, sa apara vreun doritor pentru actiuni ( un 2-3 milioane pentru transferuri ), sa ne putem bucura si noi de acum incolo. Insolventul ar da bani pentru transferuri, fie ca iesim sa nu iesim din insolventa, doar in cazul in care am iesi considerabil pe plus dupa acest sezon ( nici nu ai cum sa nu iesi pe plus atata timp cat dai asemenea salarii, nu mai pomenesc de bucatareasa, aventuri cu autocarul, transferul lui Grigore si alte alea ), si nici atunci nu e sigura treaba. Eu mai mult ma bazez pe priceperea lui Vama si Rednic de a gasi jucatori buni pe costuri cat mai mici ( mda, din pacate fotbalistii costa ).

  27. @red, dinamorupesteaua

    Un lot puternic nu ti-l faci intr-o vara. Toti suntem nerabdatori sa vedem ca echipa joaca la un nivel inalt, ca revine in lupta sus acolo si paraseste mediocritatea. Dar nu cred ca putem face un salt de la o luna la alta. Sunt citeva adevaruri de care trebuie sa tinem cont:
    1. lotul nostru este in general slab, iar citiva din jucatorii nostri buni nu prea sunt ai nostri
    2. clubul e in dezorganizare, deci nu prea are cine sa vada jucatorii buni si sa-i analizeze
    3. nu sunt bani in club si nici nu vor creste spectaculos
    4. clubul e in insolventa si nu stim daca iese curind
    5. sunt jucatori putini pe care chiar merita sa dai bani din campionatul romanesc. De obicei, cind dai bani, achizitionezi la suprapret in comparatie cu calitatea

    De aceea zic ca a schimba lotul din temelii este o aventura in conditiile de mai sus. Mai important e sa ne asiguram ca aia 2-3 jucatori pe care ii vom putea lua vor fi de calitate decit sa speram ca luam 8-9 (si din care garantat vreo 5 vor fi ciurucuri). Uitati-va si la ce transferuri am facut in iarna cind numai Bunoza si Elhamed au confirmat, poate si Machado sa fie jucator bun. In rest, Farnolle, Serginho, Grozav, Cristescu sunt pe langa.

    • @Sey
      Ai dreptate ca nu faci lotul intr-o vara, de aia am zis 2 perioade de mercato, lotul ala la care gandesc eu. Dar acum cu jucatori ca Alcenat, Enache, Lung jr nu dai gres in Liga1, astia sunt confirmati deja aici.
      Te contrazic, PUTEM “face un salt de la o luna la alta”, e MIRCEA REDNIC la echipa si saltul o sa-l vezi din septembrie incolo daca va avea cat de cat material. In aprilie 2006 am aratat si mai rau decat acum chiar daca cred ca am terminat pe 3… Mizez si acum ca va pune in valoare 2-3 jucatori prafuiti din lot, un Rotariu (cum a fost Cristea atunci), un Lazar, e treaba lui Rednic nu a mea dar sunt convins ca-i scoate. Cu lotul asta ne-ar duce si acum pe 3 dar vrem mai mult. La omogenizare nu-mi fac probleme, nici alte echipe nu vor fi mai sudate decat vom fi noi pe 11 iulie, si oricum echipa nu e omogena acum sa zici ca poti sa strici ceva daca aduci 8-9 jucatori.
      1. De aia trebuie sa aducem 8-9 TITULARI daca se poate sau macar 4-5 dar TITULARI sa fie, macar de nivelul celor mai buni din lot (care sunt aia buni din lot ? ca mie azi nu-mi place nimic)
      2. Dinu Vama + Rednic inseamna experienta si “ochi” la jucatori… sunt convins ca macar din Liga1 stim ce si cum, Rednic mai stie si “belgienii” lui, d-aia gen Bokila, Tchite, macar liberi daca bani de transferuri nu avem.
      3. 13 de la Astra devin liberi, Vama a lucrat acolo si ii stie, 2-3 tot ar fi buni si la noi, la ASA vor din nou multi liberi si nu stiu cat ar fi mirajul UCL acolo in caz ca vor lua titlul, nu vor fi cap de serie, pot pica din primul tur cu o echipa mai buna si gata cu UCL inainte sa inceapa, mai sunt echipe care au probleme si nu mai pot tine anumiti jucatori.
      4. in 27 mai iese, altfel e groasa
      5. nu prea vad cine mai da bani din vara pentru transferuri in afara de cioban, nici ASA nu se va arunca pt ca nu va fi sigura de participarea in grupele UCL in caz ca ia titlul. Deci neavand concurenta nu cred ca vor fi preturi mari la jucatori. Jucatorii din Liga1 sunt prea slabi pentru echipele cu bani de afara si prea scumpi pentru saracia din Liga1…

      Si totusi, sa gandim ca Tamas freaca banca la shtoia cu 30.000 / luna, la noi ar fi fost semizeu, om de baza in urmatoarele 2 sezoane. Nu putem concura cu spurky cu diferentele astea, adica putem, si Lyon, Marseille concureaza cu PSG dar pana la urma tot banii mai multi se impun (cand diferenta e prea mare). Desigur nu joaca salariul lui Tamas si actualul Tamas nu merita 30.000 pe luna si sunt sigur ca se pot gasi jucatori la 5-10-15.000 salariu lunar care sa joace mult mai bine decat ce mai poate Tamas acum.
      Sunt de acord ca putem lupta cu sanse egale cu un buget usor mai mic, sa zicem ca shtoia are 8 mil buget de salarii si noi 5-6. Ba chiar putem face echipa de titlu numai din liberi de contract din toata lumea asta doar ca astia care termina contractele peste 1 luna si sunt buni sunt deja semnati cu alte echipe, prea putini au mai ramas acum in aer si sa ne astepte pe noi.

  28. Mie mi-e ca se lungeste treaba asta cu insolventa si atunci va fi folosita ca scuza pentru lipsa investitiilor.
    Si cu tot cu insolventa rezolvata tot nu cred ca vor fi adusi jucatori buni aflati sub contract (Alcenat, Enache, Lung jr) ci se va discuta doar cu liberi de contract… Asta nu e bine pentru ca nu vom avea aria de selectie a ciobanului si plecam din start defavorizati.

  29. sezonul asta n-am vazut nici macar un singur meci din Liga 1, mai cunosc doar cativa jucatori din lot si pe aia doar ce erau acum n-spe ani. Dar revenirile lui Rednic la echipa si redmania pe site m-au scos din hibernare. Deocamdata doar Muie stiaua, dar promit sa vin mai informat data viitoare 🙂

  30. @iulian
    Si unde sa joace Cernat in 4-4-1-1 cu care joaca Rednic? In spatele varfului? Daca Roti nu poate acolo de ce ar putea Cernat? Daca il punem intr-unul din cele 2 locuri din mijlocul de 4 o sa mearga poate in Liga1, dar acolo iti trebuie forta, recuperare, dueluri fizice…si pe Cernat nu-l vad potrivit. Acolo vad 2 ca Ropotan / N’doye sau daca nu-ti plac astia atunci macar unul ca Pintilii iar in spatele varfului unul mai rapid / driblangiu / marcator gen Adi Mutu / Junior Moraes.
    Mie nu mi-a placut Cernat pentru ca e un fel de Matei / Hagi al intelectului…il vedeam mereu suparat pe ceva, mereu cineva era de vina, mereu nu intelegea ceva…
    Nu cred ca-l ia Dinamo tocmai acum pe finul lui Meme la 35 de ani. Eu nu l-as lua, nu-mi pare indispensabil lui Dinamo anul viitor. Stiu, tie iti plac astia care puncteaza la partea artistica.

    Pe unde e clodius? Ia adu-l aici 🙂

    • “Daca Roti nu poate acolo de ce ar putea Cernat?” … imi pare rau insa pentru mine, acest rotariu este un mare fas … si ma limitez la a comenta, pentru ca este tanar …
      Cernat poate juca in fata mijlocasilor, cu libertate de miscare … baiatul INCA mai poate sa scoata adversari din joc, sa dea pasa pe culoar varfului … si, ce este mai important, poate lua actiuni pe cont propriu sau poate scoate lovituri libere in preajma careului advers.
      Asta este parerea mea.
      Si, bineinteles ca nu am sa contrazic foarte tare … doar esti specialist “rednic” … eu sunt doar fan “rednic” 🙂 🙂 …
      Am sa-l aduc si pe clodius, spre “bucuria” unora de pe aici …

      • @iulian
        inainte sa vina la Dinamo in 2006 nu-mi placea, ca antrenor. Si nici la Dinamo nu m-a convins din primele saptamani, cand am vazut cat de rau a jucat Dinamo intr-un amical cu Sportul (2-1 parca) si cat de impiedicat era Blay am zis ca n-avem cum sa reusim vreo schimbare. Cu Ganea la 33 ani. Fara Alexa si Grigorie. Apoi in primele meciuri am castigat cu greu, la limita, jocul nu era grozav. Tin minte ca m-a impresionat in prima deplasare (etapa 1 sau 2) la FC National cand Melcul si Printul au facut o faza din care am marcat un gol frumos, nu mi-a venit sa cred ca ei sunt capabili sa joace asa. Apoi a fost acel 0-4 la Craiova cu 4 goluri Ganea si am inteles de ce l-a adus pe bosorog. Tot in acele zile de august/septembrie 2006 m-am enervat cand noi l-am semnat pe Denis Serban, un fel de Cernat acum :D… pe asta chiar n-am inteles-o… si poc l-a introdus cu shtoia prin minutul 75-80 si a dat golul acela din alt film. Atunci am realizat ca Strambul e un pic mai bun decat mine 😉 Si merita studiat, inteles, sprijinit. Asa am ajuns sa ma cert cu 75% din site-ul asta, m-as fi certat si cu restul de 25% dar unii imi sunt prieteni si m-au menajat, altii il sprijineau si ei pe Stramb 🙂

        Daca zici ca mai poate Cernat atunci sa-l ia ca-i gratis si oricum primeste contract pe 1 an si daca nu mai poate cautam altul. Dar eu cred ca asta n-a putut niciodata cu adevarat, e genul de jucator talentat dar pe care nu-l ajuta capul si fara cap nu prea merge. Si ma gandesc si la 4-4-1-1-le lui Rednic si stiu ca prefer al doilea varf sa fie un marcator decat al 5-lea mijlocas. Uite, Trica era mijlocas dar marcator, bun pt locul ala, mai bun decat Cernat. Culio (ex-CFR) era in stilul lui Cernat dar nu marca atat de mult ca sTrica. Pe Culio, Rednic l-ar juca in banda, extrema ascunsa, cu libertate de miscare cum iti place tie :))

        • redmania, aia din 2006 erau super fotbalisti pe langa astia de imbraca azi tricoul alb-rosu.

          • de aia cred ca nu e gresit sa aducem 8-9 jucatori acum.
            fotbalisti nu prea avem de data asta

          • sau poate ca is fotbalisti dar le trebuie apasate “butoanele”:
            – clar lui Rotimic ii trebuie mai multa incredere in sine si tupeu
            – lui Matei sa ii spuna careva ori sa fie mai concentrat, ori sa-si ia un carnetel cu el si dupa meci sa-si noteze naibii ce nu i-a iesit in meciul respectiv sa nu mai incerce in altu ca parca incepe sa fie Alexe si repete la infinit aceleasi scheme care se termina cu esec
            – idem lui Alexe, plus un mic de minte inainte sa-si incerce schemele, sa se UITE ce are in fata, sa nu mai bage capul in pamant
            – lui Lazar sa-i vina dinamovismul si cheful de joc inapoi
            Patrick si-a revenit dupa problemele medicale?

        • @red,
          in primul rand aplaud interventia lui Danny 🙂 pe care-l salut 🙂
          La cat ma pricep eu la fotbal, in liga 1 vad coordonatori de joc pe Teixeira si pe acest cernat … Mi-a placut si culio, care era un pic peste trica, ca tehnica, nimic de zis. Daca iti amintesti, eram fan Printu’ , in perioada lui buna, insa acesta s-a auto distrus din cauza caracterului.
          Inca sunt adeptul prezentei pe tere a unui coordonator de joc, un numar 10 de pe vremuri. Vezi ca realul, fara modric, are o constructie slaba (ronaldo, in afara de circul acela static nu prea mai face nimic) … gandeste-te ce ar face barca fara messi.
          Teixeira sau cernat pot aduna langa ei 2-3 tineri talentati (nu ma pune ca nu pot nominaliza) pe care sa-i alerge pe benzi si repet, intr-o situatie de joc aglomerat pot obtine lovituri libere sau pot patrunde periculos , in dribling, spre poarta adversa.
          Ref la cei 25 % care te-au menajat … ma aflu si eu printre ei, pentru ca iti sunt amic si te apreciez, pentru ca imi place Rednic … si pentru ca … DINAMO 🙂 🙂

          • @creanga … daca imi permiti … alexe si lazar sunt niste terminati.
            Alexe a fost o pocnitoare cand a plecat si a revenit o petarda.
            Lazar a jucat bine de doua ori cate 30 minute cu niste desculti … in meciurile cu miza a cam facut caca pe el.
            Singurul de la care Rednic ar putea scoate ceva ar fi, eventual, rotariu … insa imi este greu sa cred ca un jucator care da pase in aut de teren si joaca cu capul in pamant poate de devina un jucator cu care dinamo sa iasa in europa
            Repet, sunt pareri personale, care nu trebuie sa intre intr-o disputa cu alte pareri.

  31. Nu ştiu ce să spun despre situaţia lui Dinamo. Nu cred că pot face investiţii dacă sînt în insolvenţă. Mai întîi trebuie să achite datoriile. Şansa lui Dinamo este Dinu Gheorghe, care mai are conexiuni şi se pricepe la pariuri.

    Mircea Rednic nu ştie să motiveze jucătorii decît cu bani. Dacă era antrenor bun, rămînea în lupta la titlu cu Petrolul. Sau trebuia să rămînă în Belgia.

    bai Ganezule ,chiar imi erai simpatic dar mai bine taceai,si noi stim de tine cat de avar era si jucai daca erai stimulat financiar,iar declaratia asta este numai din rautate,chiar nu-si are rostul acum asa ceva,cateodata stai si te crucesti de cata prostie/disperare au unii in ei si te intrebi ce draku au astia IN CAP?…nu vreau sa fiu eu avocatul lui Rednic,dar in momentul asta este antrenorul lui Dinamo si trebuie aparat de toate mizeriile care or sa mai vina…iar despre meseria de antrenor ,Ganezul chiar nu este in masura sa-l critice pe Rednic …cine plm te tine sa nu antrenezi tu in Belgia? sau chiar la Petrolul?

    • Ganezul vorbeste de bani dar el l-a lasat balta pe Rednic dupa acel tur fantastic cu 19 goluri si a fugit la Rapid pentru ca i-a dat Copos vreo 30.000 in plus la salariu. Si atat de motivat a fost ca a mai dat si 2 goluri in tot returul campionatului pt ciorex. Ca nah, in retur a avut si bani si antrenor-motivator mai bun.
      Cand zice ca Vama are conexiuni si se pricepe la pariuri se vede ca e deranjat ca nu e bagat si el in seama. Doar Porcea il vedea director sportiv pe Ganea, sunt cam de acelasi nivel. Ganea isi motiveaza jucatorii cu bataia 🙂 “Ce, vreti bani? Ia un spitz in coor”.
      Mai trebuie sa-l sune ziaristii spurcati si pe Danut Lupu, ii mai dau si lui de-o votca sa indruge verzi si uscate.
      Simte Oaia ca se trezeste Haita, asta e doar inceputul, o sa behaie toti disperati din toate puterile.

      Hai Mircea, hai Strambule, pe ei si pe Oaia lor!

  32. Silviu lung jr e o petarda de portar. E foarte nesigur si gafeaza enorm de mult. Nu stiu ce vedeti la el. in turul cu Astra golul lui Dinamo a fost marcat dupa ce Lung a incercat sa il dribleze pe Bilinski care i-a furat mingea si a bagat-o in poarta. si nu e singura gafa facuta de Lung jr.
    Cernat e inca in forma la otelul. Ar fi o varianta Cernat dar mai bun ar fi un texeira.

    • Are talie si cat am vazut eu nu apara chiar rau. Nu l-am urmarit insa atent. Gafe fac toti iar pe Neuer nu putem sa-l luam.
      Portar ne trebuie neaparat, portarul si calitatea atacantilor iti rezolva peste 50% din titlu.

      • Neuer vine doar la pachet cu Pep si Robben, asa ca decat sa renuntam la Rednic, mai bine Silviu Lung Jr. 😛

  33. este normal sa avem pareri diferite in legatura cu diverse potentiale transferuri la Dinamo . Pana la urma important este ca cine vine sa isi faca treaba bine indiferent de simpatiile fiecaruia dintre noi . Eu daca as juca CM cum ice Sey 🙂 as face lotul asa :
    Lobont (la el nu imi pasa de varsta pentru ca de la el chiar au ce sa invete jucatorii tineri)
    Nica , Marc – Bunoza , Vatajelu (pe Vatajelu l-am vazut pe viu de cateva ori si este impresionant cat alearga si ce centrari bune da)
    Lazar (daca mai are chef sa joace ca la inceputul la noi) Elhamed-Ropotan Filip (are calitate ar fi grozav pe pozitia lui naturala)
    Budescu (febletea mea din Liga 1)
    Bus (a impresionat in Bulgaria)
    Rezerve : Popescu , Feussi , Machado , Nedelcearu , Serban , Matei , Petre , Bilinski

  34. matache/veselovsky – nica/alcenat, marc/machado, bunoza/nedelcearu, feussi/filip – hora/lazar, anton/ropotan, elhamed, grozav/petre. jr – teixeira/goga – tade/bus

    iata o echipa pe care cred ca toata suflarea dinamovista ar urmari-o cu mai mult “chef de viata” decat pe astia de acum. as renunta fara regrete si resentimente, ci de comun acord la fai, matei, alexe, rotimic, bilinski, boubacar, cristescu, numiti-i voi pe restu’. as scoate probabil vreo 500k pe toti astia daca i-as pune pe lista de transferuri, daca cluburile sunt realiste, insa cotele lui matei, alexe si rotimic sunt mult umflate, de ma umfla si pe mine rasul cand citeam pe aici ca baietii astia antrenati de cineva cu schil ar lua campionatul la pas. campionatul de popice poate. new dinamo trebuie sa insemne renuntarea la eterne sperante, ca asa batem pasul pe loc.

    • In final cred ca trebuie sa ii oferim (noi toti dinamovistii) un vot de incredere lui vama si rednic ca vor alege sa aduca pe cine trebuie si/sau sa pastreze pe cine considera ei buni ca sa fim fericiti (bucurosi, bleh). Noi tot lungim discutia asta cu ce jucatori sa vina/plece de ceva vreme si observ ca nu putem ajunge la un comun acord in privinta mai multor jucatori.
      Nici Simeone ca scouter impreuna cu pepinierele lui Corinthians, Ajax, River Plate, Barcelona si ale lui Manchester United nu ne-ar multumi pe toti in acelasi timp. :))

      • eu am mare incredere in rednic, el e categoric antrenor bun. insa am scris o lista de jucatori (selectionata championship manager daca vrei) care ar garanta ca rednic nu s-ar lovi de greutatile predecesorilor lui. si stii de ce mi-e frica? sa nu zica rednic sa zicem ca “matei e slab, nu ma bazez pe el”, iar negoita, si toti arhitectii proiectului relativ ce sunt sfatuitori in jurul lui sa sara in sus “cum?! matei, pt care am refuzat oferte de 2 mil euro, viitorul hagi? cum indraznesti?”. rednic din pacate se va lovi si de acest gen de “atitudini” in procesul lui curajos de a face curatenie la dinamo. logic ca din cauza asta e perceput ca antrenor conflictual, nu pt ca ar fi lipsit de caracter. ba chiar are prea mult, si e bine ca are, ca asta inseamna progres, nu ramanerea in mediocritate. numai oamenii cu bani si de decizie de la club sa il inteleaga… sa nu ii bage pe gat talente gen rotimic si matei…la asta se referea commentul meu

        • Ai perfecta dreptate in ce zici si eu ma tem exact de aceleasi lucruri si cred exact ca si tine in legatura cu Rednic . Diferenta de opinie intre noi apare cand vorbesti de Matei 🙂

          • custov cu melcul pasator e mic copil pe langa ce ii fac baiatului astuia. dar am mai argumentat, la matei eu nu vad defect de atitudine, de psihic. e vorba strict de fizic si de tehnica, el e mingicar intr-o faza si in 10 faze o loveste/manevreaza mai prost decat … davids sau unul incaltat cu papuci. nenumarate centrari din pozitie ideala date direct in aut de poarta, suturi mult mult peste, lucruri cu care te si nasti si le si inveti la juniori, nu la 23-24 de ani. ex in ultimul meci a dat centrari din corner sau din actiune de te doare mintea, iar contraexemplu niculae pe dreapta a dat o centrare din alergare (cu dreptul!) cum nu am vazut la dinamo de pe vremea lui cl. niculescu (si el a mai dat o astfel de centrare acum multi ani, de pe stanga, cu piciorul lui mai slab). asta e tehnica, nu comicariile cu mingea.
            .
            il apreciez ca vrea, dar nu poti scoate mai mult din el, asta e parerea mea, si spre binele lui dinamo as spera sa fie aceeasi si parerea lui nego+rednic+vama+…anghelache.

    • uite, mie mi se pare ca echipa pe care ai pus o tu e mai slaba decat avem noi acum si in plus e nerealista. matache si veselovski sunt 2 puscarii de portari, alcenat si nica nu vor veni niciodata amandoi, nici nu ar avea sens sa vina 2 fundasi dreapta,e nevoie de unul si bun. feussi e fundas dreapta, nu stanga, face sezonul vietii, dar e cel mai slab din apararea asa-ului. hora e cel mai slab jucator de la asa, o puscarie,daca pierd campionatul va fi din vina lui, e mult sub ce avem noi acum. ropotan e un pensionar care a preferat sa frece menta cand aveam probleme, niciodata nu a fost cine stie ce. de anton nu sunt bani, ar fi bun, dar costa mult. petre nu face fata ca titular inca, el nu a facut diferenta nici la juniori. teixeira a fost dat afara de rednic, iar mie mi se pare overated. goga are 145 de kile, figuri de 145 de kile si e rezerva inutila la asa. bus are contract in anglia, nu se intoarce in tara, iar tade costa probabil 1,5 mil.

  35. Cum s-a intors Rednic hop si redmania. bine ai revenit! 😀 slava domnului ca nu l-au readus pe Andone, ca stim noi cine si-ar fi facut aparitia 😉

  36. Am si eu o intrebare pentru orice user care stie si poate sa imi dea informatii , sincer sunt extrem de curios si voi fi recunoscator pentru orice informatie . Cati ani are mai exact , pe ce pozitie joaca si mai ales cum se descurca Haldan Jr ?

  37. Ne-am linistit si cu Elhamed, se pare ca nu va mai continua la noi. Noi nu mai putem lua jucatori nici de la ultima clasata din Isreal iar pe aici se fac liste cu d-alde Nica, Alcenat, Ropotan, Tade. Chiar sunt curios ce pretentii ar putea sa aiba un Elhamed, un no-name practic in fotbalul european. Ca nu vrea clubul sau agentul sau mai stiu eu cine sa-l lase la noi, e praf in ochi.

  38. Ptr cei care spera la Texeira:uitati de el.Nu Rednic l-a dat afara din lot pe el si pe Geraldo?Personal il prefer pe Cernat sau Voiculet.

  39. sezonul asta n-am urmarit nici un meci intreg, cunosc mai putin de jumate dintre jucatorii din lot, si aia doar dupa cum jucau acum 4-5 ani. Dar cand am auzit ca revin Rednic si redmania nu m-am mai pututu abtine. Asa ca deocamdata doar Muie stiaua si data viitoare promit sa vin cu lectiile facute. 😀

  40. Ce rost are sa pastrezi niste jucatori de care te-ai rugat 3 ani sa castige si ei un meci cu spurkies (din 10) si, in general, chiar sa joace fotbal? Mi se pare corecta lista de plecari a lui Vama. Pentru numele pe care l-au terfelit de 3 ani incoace, lazar, alexe, matei si restul jiogodiilor trebuie sa plece. Jigodii in joc si atitudine. Ani de zile i s-a reprosat lui Raj ca nu marca decat goluri simple, in special in meciuri care ‘nu contau’. Uite ca astia nu marcheaza deloc, ca sa nu existe controverse…Afara si cu Trilinski, un fel de Oana si Barsan vopsit prin nu stiu ce catun de calici. Gata, ma, jegurilor! Sunt jucatori cacalau pe piata, noi nu am avut omul sa-i puna cap la cap. Rapid are trupa facuta in 3 saptamani cat n-am facut noi in 3 ani. Si s-au pisat cu jet pe ghertoii care tot atarna astazi la inca un moment 0. Al catalea? Al 4-lea in 4 ani?

    • CFR primeste punctele inapoi si coboram pe locul 8. Multumim, baieti. Mai tragem un loz la anul.

      • Locul 1, 2 , 8 sau 13 e tot aia pt Dinamo.
        Fotbalistic jucam de locul 19, deci sa spunem mergi pt locul 8.
        Acum presa spune ca Anaf nu ne va lăsa sa iesim din insolventa.
        Lucru care mi se pare normal. Cluburile cu datorii ar trebui retrogradate, fără drept de promovare pana la achitarea datoriilor.
        Ce se întâmplă cu insolventa cluburilor din liga 1 e doar o evaziune..si n-ar trebui permisa.

        • Eu nu stiu ce contra argumente ar avea ANAF, acuma, dupa ce au trecut foarte multe luni de zile de cand Tribunalul a aprobat planul de reorganizare, in care a fost decis cine si cat recupereaza.
          Cand a fost aprobat planul de ce nu au facut scandal anafu’ in acel moment si s-au trezit abia acum la final cand noi am facut cererea de iesire din insolventa? Mie tare imi pute treaba asta a lucratura antidinamovista….

          • sansele sunt 0,01% .

            eu stiam de ceva timp ca NU SE IESE in ciuda comentariilor pozitive din ultimul timp .

            Anaf trebuie sa utilizeze toate caile de atac iar la 27 mai se da doar RASPUNSUL la cererea ANAF , dupa care trebuie sa se ia decizia de iesire din insolventa in caz ca ea va fi respinsa .

            singura sansa este ca in sedinta din 27 sa se stabileasca in ACEEASI SEDINTA , atat cererea ANAF si ea sa fie respinsa , cat si IESIREA DIN INSOLVENTA , ceea ce e ceva exceptional .

            Numai cu o mare combinatie a lui Negoitza – care sa forteze politic cu frate su ( ala cu modelele de 17 ani ) de la sectorul 3 sa se poata da in aceeasi zi verdictul la ambele chestii .

            Teoretic ANAF nu are nici o sansa sa recupereze nimic , cum nu a avut nici la Rapid , dar ne lungeste aiurea si noi pierdem termenul iesirii .

            Daca Negoitza poate sa faca acest artificiu iesim , daca nu – nu .

            Am tinut sa te informez ca am vazut din comentarii ca esti un om cu intentii cat de cat oneste 🙂

          • Este foarte posibil ca si plzdele alea de la gigisport sau ghesepe sa le fi “luat un interviu” la anaf in care sa-i intrebe:
            – va convine ca luati numai 2% inapoi din datoriile lui Dinamo catre voi?
            – stiti ca puteti face cerere pana pe 27 mai prin care incercati sa recuperati mai mult de la Dinamo?
            “Interviu” de asta plasat numai bine ca termenul de solutionare a cererii asteia sa depaseasca data limita a licentierii UEFA.

          • georgele mai bine taceai,lasa-ne sa speram macar pana pe 27,iar daca se adevereste cele spuse de tine este belita rau…si sa-mi bag si pusca in i a de coincidenta pe 27 primesc sau ar trebui sa primesc si eu o decizie intr-un proces la tribunal.

            mooie necoita,mooie anaf !!!

            @creanga…la pizdele alea de ziaristi li se rupe de noi,chiar sunt bucurosi ca o s-o sugem din nou,este delir prin redactii..iar daca asa sta treaba cu anaf ceva nu este in regula iar singurul motiv este sa ne puna noua bete-n roate …asta daca asa stau treburile cum zice georgel referitor l a recuperarea banilor cum ca anaf-ul oricum nu recupereaza suma ceruta.

            acum am si eu o intebare ptr cei care cunosc problema mai bine…necoita pierde ceva acum ca se amana insolventa?..in afara ca nu am putea juca in europa…sau el iese in castig oricum si are iar un motiv sa amane asa zis investitii?

          • Ce-ar putea sa aiba ANAF-ul personal cu noi, cand astia i-au fwtwt pe toti in ultima perioada ?
            E doar vina curvei de negoita ca nu-si respecta obligatiile de plata, si bineinteles ca amanarea deciziei si iesirea din insolventa sunt in avantajul lui, inca un an fara stresul investitiilor, iar noi vom fi inca 1 an bataia lui de joc.
            SA_MI bag lula cu p cum ar zice custov ca mi-am pierdut tot optimismul, deja pe Rednic si pe Vama ii vad plecati inainte de inceperea sezonului viitor !

          • Pai asta e problema, ca si-a respectat obligatiunile. Tot ce fusese stabilit in planul de reorganizare a fost platit.
            Legal vorbind, noi nu mai avem datorii. Anafu’ tocmai cu noi si-a gasit sa se tergiverseze la apropierea termenului de iesire din insolventa. Cand se certau cu ciorex, au avut grija sa se miste la inceput cand era inca “boboc” planul de reorganizare.

          • se tot spune de catre ai nostrii conducatori ca totul depinde daca iesim din insolventa,parca incearca sa ne hipnotizeze cu insolventa asta,nu exista o fraza in discursul conducatorilor,actionarilor,antrenorilor actuali sau fosti fara cuvantul insolventa..,eu mi-am facut o parere destul de clara dar o sa astept decizia de pe 27 mai ,atunci o sa fim lamuriti 100% …sper ca unchiul anghelake sa nu fie implicat si el in aceasta decizie,nu stiu de ce dar nu miroase bine deloc,la astia ma astept la orice si mai cred ca daca neacoita ar vrea sa rezolve insolventa pe 27 chiar poate ,totul este numai sa vrea !!!

          • referitor la cfr dupa ce am citit cum sa intamplat pot spune ca paskany i-a facut legal..frf-ul i-a tot amenintat ca daca pana pe data de x nu-si platesc datoriile or sa fie depunctati,atunci cfr-ul au spus o alta data limita de plata a datoriilor iar fraierii de la frf au luat-o de buna iar in ziua limita jegurile de la cfr au intrat in insolventa ,frf-ul a incercat sa o scalde dand decizia de depunctare tot in ziua cu insolventa ,dar a fost fix poola ,fiind in aceiasi zi insolventa anuleaza depunctarea cica asa este si legea(asa stiam si eu)…deci cum am mai spus ,ori a fost o amanare a deciziei facute in cardasie de frf si cluj ,sau astia de la frf sunt prosti de bubuie ,ptr ca nu cred ca au fost de buna credinta…mai mult de atat se stia ca cei de la cfr au facut o cerere la liga inainte de insolventa/depunctare sa i se amane platile din televizare,ptr ca daca primeau banii in acel moment nu puteau sa intre in insolventa decat dupa ce achita datorii din acesti bani,daca banii aia erau scosi din contabilitate intrau la bulau,asa ca au inventat o amanare…si asa inca odata si astia de la cfr ne arata ca sunt artisti la magarii,multe mizerii au facut astia de la cfr in numai 10 ani si mi-ar fi placut sa scapam de ei…burlene sa te sparg la gingii ,daca nu se intampla nimic cu comisiile alea poti sa te duci si tu draku,esti doar un ponta mai micut…pentru ca lucrurile sunt clare toata lumea stia ce urmarea paskany doar ca unii se faceau ca nu vad nimic.

          • ma bucur ptr Gavrila ca a marcat un gol foarte frumos si mai merita si el o sansa ptr ca a jucat foarte putin.. si pentru Elhamed poate o sa fim mai hotarati in pastrarea lui,dar cel mai mult ma bucur pentru Alexe…care este din nou constant praf si imi era frica sa nu marcheze el un gol ca al lui Gavrila si sa ne pacaleasca din nou,ar trebui schimbat urgent la pauza.

            Si sper ca Rednic se lamureste ca Filip nu este fundas,el saracul chiar vrea dar se vede ca nu prea stie acolo…si nu stiu cum se face ca noi cand gasim o petarda de fotbalist ii facem contract pe 4 ani,iar cand unul misca ceva si confirma are contract de doar 6 luni ..Stanciu o fi avut ochi sa-i aduca pe Elhamed si Bunoza dar nu a avut/nu a putut sa le faca macar o optine rezonabila de cumparare/prelungire…pacat,nu se stie cand mai nimerim altii ca astia la foamea lui neacoita.

          • Vad ca nu-s singurul care are alte pareri vizavi de lot:
            -primul, portarul- Marc, are nebunia lui, nebunie cum numai portarii buni o au; un joc de picior f bun; iesiri f inspirate, reflexe uluitoare; ca mai si greseste? nimeni nu e perfect!
            -jucatori de calitate avem: Matei, Grozav, Rotariu, Gavrila, Lazar, Alexe. Cand jocul echipei nu merge nu poti face tu tot: si sa-ti dai singur pase si sa marchezi si sa centrezi.
            -totul pleaca de la antrenor, personal as fi mers cu Grigoras sau Grozavu. Cu un antrenor bun si valoarea jucatorilor este mai bine pusa in evidenta. Am mai zis-o: a fost o mare greseala ca s-a renuntat la Multescu, omu’ stia meserie!
            E pauza la Ploiesti: pun pariu ca mult hulitul Marc (pe acest site), nu primeste 2 goluri, asta insemnand ca vom invinge la Petrolul!

          • Bilinski si Alexe trebuie schimbati. Nu joaca nimic. Ii prefer mai mult pe Marius Niculae si Grozav in loc.

          • tre’ si un upgrade si in poarta. marc e un portar slab. ne trebuie un portar adevarat. daca vrem mai mult decat un loc 7, tre’ sa umblam si la portar, unul care sa dea incredere, nu mascarici gen marc sau naumovski. cu astia nu faci treaba.

          • e bine ca mai putem discuta dupa un sezon CATASTROFAL ,din orice punct de vedere pentru club.
            o intrare in INSOLVENTA ,probabil SINGURA SOLUTIE VIABILA IN ACEL MOMENT , realizata de marele patron McCoy ,pe care nu-l inteleg de ce a preluat DINAMO daca nu poate face NIMIC bun pt acest club
            o campanie de transferuri inceputa odata cu venirea unchiului si nepotului la club ,DEZASTRUOASA ,datorita NONVALORILOR aduse casa fie la numar ,cu plafon salarial de max 4000 kk ,si de atat au jucat.
            readucerea marelui antrenor FARA SCOALA , stoican PRAZARUL o nulitate din orice pct de vedere, nulitate este si cel care l-a re3adus
            nu am putut invinge nici in acest campionat mioarele ,carora CULMEA LE RIDICAM MORALUL DUPA CE JOACA CU NOI(daca iau titlul e si cu sprijinul nostru )
            am incasat iarasi mai mult de 40 goluri _portarii nostrii CONFUNDA MEREU MINGEA CU GRENADA A CARUI CUI A FOST SCOS
            AS INDICA CATIVA JUCATORI CARE FAC PARTE DIN LOTUL LUI DINAMO , A CAROR LIPSA DE VALOARE PE CARE AM VAZUT-O CU TOTII ,numai marii conducatori nu ,DAR CARE SE VEDE DIN AVION,SI ANUME;
            fai – pe ca re si TANTARU L-A FACUT DE CIRC , 1,01 ,18,5 LA SANDALE ,FUNDAS DREAPTA LA DINAMO,SUNTEM DE RASAUL LUMII ,lache dea-i ARBALETA ,CUMPARA-I SANDALE ,BILET DE AVION ,DUS NUMAI SA NU MAI AVEM CIRCARI .IN malumba A INCEPUT SEZONUL DE VANATOARE , NICI NU ARE IMPORTANTA LA CE.
            marc ,naumovschi – 2 asa zisi portari care se arciuesc dupa ce intra GRENADA in poarta ,numai suturile DIRECT IN EI SAU IN RAZA DE 1M ,i-au facut pe unii dintre noi sa-i declare mari. de fapt ei sunt niste TREPADUSI care nu au valoarenumai la echipe ce-si doresc sa ia peste 50 goluri pe sezon si noi am REUSIT.
            barbo – UN GUNOI ,UN CARACTER INFECT SI SINGURUL LUCRU BUN FACUT DE McCoy E CA L-A DAT AFARA ,VALOARE 0
            lazar si martei – 2 frati ,la fel de faraMINTE ,FIZICUL NU-I AJUTA ASA CA NICI EI PE NOI.
            bilinski – varf niciodata ,iar comparatia cu raj marele fenomen al lulii cuP nu poatefi facuta ,raj la varsta lui cand era la stana era fenomen ,dadea goluri din orica e pozitie ,depasea in regim de viteza si o intepa de nu credeai .acest varf trebuie sa plece e de ras ,nu poate progresa e limitat ,nu trebuie uitat ca are cele maimulte bare poarta goala din liga.
            Discutiile noaste despre cine vine si cine ramane ,sunt doar ca sa ne inecam ASMARU ,din INSOLVENTA NU AM IESIT ,SI DACA NU IESIM E DE RAU,PE JUCATORII CARE CAT DE CAT SUNT UN PLUS PENTRU NOI NU-I PUTEM TINE , McCoy il anunta pe DINU ca,bani nu sunt , salariile jucatorilor eventual vor scadea siatunci la ce sa ne asteptam ,?????
            veniri – cernat – eu unul m-am saturat de MELCI ,are 35 ani iar aparentele insala noul SANMARTEAN ,nici intr-un caz ,cap de zmeu eventual.
            pe-sania 1,21 m 35 de ani ,mai bun ca ce avem dar la anul SE PENSIONEAZA SI ATUNCI CE NE FACAEM FRATILOR
            TREBIUE ,PENTRU NOUL SEZON ,DUPA PAREREA MEA ; 2 PORTARI BUNI , 2 FUNDASI DREAPTA ,1 FUNDAS STANGA ,1 MIJLOCAS DE CREATIE EXCLUS PENSIONARI ,1 VARF CEL PUTIN SI OBLIGATORIU PASTRAREA LUI BUNOZA SI EL HAMED .
            SA NE AJUTE DUMNEZEU SA IESIM DIN INSOLVENTA .
            FORTA DINAMO

          • Stai pe aproape. Cand toata lumea e scarbita pana peste cap, apare Custov al nostru, neobosit, care-i mitraliaza pe toti, ca in prima zi a Proiectului. Chiar si pe cei morti 😀

            Asta e. Asteptam vesti, transferuri, planuri de viitor, sa o punem si dpdv tehnico-tactic. Sau de-o vesnica pomenire, tot aia 🙂

          • nu stiam ce au suporterii rapidisti cu sumudica de au fost contra numirii sale ca antrenor la echipa de sub pod,dar vazand bucuria acestuia fara margini de la golul astrei imi dau seama ca stiau colorati ceva…si bine se spune..sumudica chiar o are mica!!!

            Mooie neacoita!!!

          • Las-o naibi de treaba…nu trebuie sa te dai la o parte. E fotbal. ASA daca vrea titlul trebuia sa-i bata pe amaratii aia de la Astra (care sunt in criza financiara si in criza de forma). Dar uite-te si tu ce greseli de Liga a 4-a fac cei de la ASA. Pase gresite, se grabesc, etc. Asta e 100% vina lu’ Ciobotariu care nu stie sa-si stapaneasca jucatorii si sa-i calmeze. Iar cei de la Botosani parca nu vor sa dea gol. Au luat oile 2 rosii si aia de la Botosani parca ei joaca in minus.

          • nu-s in stare si astia sa faca draq un blat…..pai daca erau oile in locul lor…nu pierdeau niciodata la Medias,egal cu CFR…etc…vai de pl lor

          • ras si panarama la meciurile astea doua…aia de la botosani sunt invitati de arbitru sa marcheze dupa ce oile au jucat in 9 oameni,sau macar sa incerce ,dar ei nimic ,chiar nu au vrut sa incerce ceva…la giurgiu alt circ,mooistii aia de la astra au jucat ca ultimile pramatii in ultimile 10 etape iar acum cica si-au aparat sansele corect nu ca ar fi altceva decat onoare…ale draku jagardele au onoare numai cand au oile nevoie cand au jucat cu aia de la viitorul,medias,cluj si o furau acasa nu stiau de onoare.

            mooie sumudica care chiar o are mica…moooie neacoita,care nu o are deloc !!!

          • p.s 2

            ciubotariu este acelasi antrenor fricos si slab pregatit(am spus-o si saptamana trecuta)..cum poola mea sa pregatesti un meci in asa hal cand tu devii campion daca castigi acest joc..nu au jucat absolut nimic,zero…bai fratilor cand esti slab antrenor esti slab si gata,poti sa antrenezi si pe chelsea ,real etc ca tot un joc de kkt o sa iasa

            mooie neacoita !!!

          • @takapaka – Nu trebuia blat…mi-e scarba de fotbal cu blat. ASA daca erau buni ii bateau pe Astra de le suna apa-n cap si gata. Erau campioni. De Ciobotariu am spus de mult timp aici ca a avut acest succes pe munca din tur a lui Pustai. El si-a aratat “valoarea” cand antrena la noi ca a dus echipa de la nu stiu cate pct distanta de locul 2 la pierderea campionatului (daca tin minte bine). Si nu avea curaj sa bage jucatori tineri, insista cu Danciulescu, Munteanu, samd.

            ASA a jucat ca o echipa de liga a 2-a. Cand era 2-1 dadeau numai pase aiurea, la adversar, etc. Nu asa se joaca. Si cand i-au batut pe fcsb cu 1-0, tot la fel. Au dat golul de 1-0 si dupa aia au stat absolut toata repriza a 2-a cu curu-n poarta. Norocul lor ca erau oile iesite din forma si n-au fost in stare sa dea gol. Pai nu asa se castiga campionatul. Mai ales cand esti “underdog”

          • Si iata cum corsicanul devine oaie, dar nu e o surpriza, ca si cainele devenise inaintea lui. Cainele ala din Proiectul de 1001 de nopti ale incompetentei. Singura sansa ca sa dormim si noi linistiti 😀 e aia in care Burdulea face uz de armamentul din budigai si nu se scofalceste in fata valizei din tunel. Sunt de acord sa apreciem corectitudinea, dar nu aia cumparata, zoita cu branza puturoasa. Musetel maxim jegurilor care au pus inca un an umarul la titlul spurcatilor, coita prostul, mos trafalete economistul si mizeriilor din teren. Nu, nu ne trebuie Laban, Budescu si alti fomisti. Ne pisam pe voi cu jet, spurcatilor! Ati stat capra cu toata clica ghencista imputita, acum vreti sa luptati pt noi? Aviz Dinu Vama daca citeste pe aici 😛 Coaye, e belita daca aduci vreunul din lakioii astia!

          • ASA nu a facut, nu a dres, nu a bagat varf, nu s-a scarpinat la oua. ASA a facut destul! Putea profita de conjunctura, trebuia s-o faca, dar noi suntem la ani lumina de ei. ASA e un model de cum poti jongla cu niste jucatori banali, adunati in pripa, si poti face performanta. Noi nu putem, noi avem nevoie de Proiecte cincinale. Din campionatul asta ramanem cu celebra repriza 1 de la Tg Mures, asa cum ne pusesem sperantele in fantastica repriza 2 de la Vaslui, a magului Stoican. E un bilant bun pt un dezvoltator imobiliar, intrat in fotbal de 3 ani, care mai are nevoie de inca 33 pt a uni jumatatile astea. In schimb, pt mos glaspapir, economist nepereche si creierul cu care gandest negoita, nu e nicio scuza daca nu trecem dosarul pe 27.

          • as fi de acord ca nu trebuie sa ne ambalam ca x,y echipa nu au jucat contra oilor si doar astia de la Tg Mures sunt vinovatii principali ca nu castiga acest campionat dar fiind vorba de oite ma intreb de ce botosani,brasov etc nu joaca la fel si cu oile ?..cum plm sa joci in asa hal cand tu ai doi oameni in plus? nici macar sa incerci asa de ochii lumii,s-a vazut din avion Botosaniu nu au vrut nici macar sa riste,sa nu cumva sa intre mingea in poarta…este exact ca la barboianu,de ce sa faci doua faulturi flagrante in aceiasi faza?…macar sa ne explixe cineva…DE CE?…Botosani a jucat cu doi oameni in plus 35 de minute iar situatia suturilor a fost de 2-2 iar oile au avut 3 okazii oile iar moldovenii una si aia din nimereala,eu sunt convins ca daca Iasiul joaca corect,oile nu castiga miercuri !!!

          • Raspunsul la intrebarile tale este foarte evident si toata lumea poate presupune, cel putin, care este ala. Daca tu, ca si conducator de club (aviz ala de la Botosani), spui mai intai ca jucatorii tai vor face meciul vietii cu steOaia si pe urma te sucesti si spui ca nu ai nici o sansa, mai mult nu este nevoie de discutat. La fel si cazul lui Barboianu(nu-mi vine sa cred ca mai sunt oameni pe aici care il cred doar slab fotbalistic si cu intentii bune).
            Sincer nu inteleg de ce se mai discuta despre noncombatul anumitor echipe cand joaca cu oaia , din moment ce asta se tot intampla cam de vreo 15 ani de zile.
            Si despre ASA nu inteleg de ce se mai discuta sau mai exact despre Ioghin. Forma lor buna , sau mai concret punctele adunate de ei sunt de conjuctura. Dai timpul inapoi si nu-ti mai face ASA punctele alea decat o data din 10 incercari. Sa fim seriosi, am vazut pe propria noastra piele ce fac echipele preluate de Ioghin. Sa castigi fiecare meci prin executii individuale, fara faze de atac, e ca si cum ai aplica in viata reala zicala “ulciorul nu merge de multi ori la apa”. Asta e fix explicatia ce e cu Tg Mures.
            Astia in maxim 2 ani de zile se duc in B. Stanciu i-a scos cu niste jucatori bunicei care si-au mentinut, pt ultima oara in viata lor, forma fotbalistica pt aprox 5 luni de zile. Trebuie sa tragem invatatura din ce patesc ei.

          • sumi cu puºca mica cat o furnica , DEJA ESTI LUAT LA MISTO DE GHENCISTI ,TI-O DAU CU PORTOCALE ,DAR TU ESTI ATAT DE PROSTUT CA MI-E MILA DE TINE SEMENI PERFECT CU stiocan , pe langa lula mica si creier mic ,.
            aseara cand ai avut valiza plina te aruncai pe jos de nervi si faceai grimase parca erai de la balaceanca ,de azi si oile RAD DE TINE SI AU DE CE .
            pe vremuri rula un film ,pentru un pumn de dolari ,cand te vor INTERNA o sa-ti dai seama daca a meritat .
            de azi nu mai esti cioara ,ESTI oaie si MIROSI .

            REDNIC ARATA-I CINE E PROFESORUL ,JOI SEARA DESI NU PREA AI ELEVI ,SPER SA O IA CU LAMAIE SI CU PORTOCALE SI CU ANANAS SI CU SUC DE MATRAGUNE.

            FORTA DINAMO

          • adu-ti aminte ce a facut grahovac la meciul din tur si o sa-ti dai seama cam cum va juca Iasiul.

          • Se pare ca Grahovac nu mai e de actualitate in poarta Iasului. Daca Prunea vrea sa fie pe aceeasi linie cu grozavu si sumpulica, cale ii e deschisa…

          • scuze se gasesc la orice ora. si putin ma intereseaza cine ia campionatul. dar imi aduc aminte de acel meci cu ceahlaul pentru care Dinamo a si fost depunctata (primindu-si apoi punctele inapoi) si apoi ma uit la ce comicarii de meciuri sunt in ziua de azi in liga 1 si nimeni nu se sesizeaza. si pe deasupra mai vine si un pulica pe nume Postolache sa declare el ca Dinamo a facut blat cu Vointa. asta chiar ma deranjeaza. toata lumea zice ca Dinamo e cea mai blatista echipa dar spurcatii fac legea cu satelitii si cu arbitrii (pana nu demult) si toata lumea ii pupa si in fata sin spate ca ce mare echipa e. sa fim seriosi.

          • Fratilor hai sa fim rezonabili: dupa toate probabilitatile nu vom iesi din împutita asta de insolventa chiar dacă se pare că neacoită a platit tot ce era de platit aşa ca nu ne ramane decât sa speram că viitorul sezon Rednic ,cel care dupa parerea mea trebuia adus încă din iarna, alaturi de Dinu Vama vor reusi sa aducă ceva jucători care sa ajute echipa sa caştige cel putin un trofeu si mai ales sa închege o echipa pt atunci cand vom avea drept de joc în europa. FORZA DINAMO.

          • Referitor la marcatorii de goluri: le ridicam f repede statui; marcarea unui gol nu e totul intr-un joc. Eu chiar as sanctiona un jucator care nu a ales solutia cea mai corecta de continuare a fazei. Aici nu ma refer la faze din meciul cu Petrolul; cel putin in prima repriza!

          • ca jurnalistii isi doresc ca dinamo sa esueze pe toate planurile, e clar. dar asta nu inseamna ca au vreo influenta in problema noastra cu insolventa. anaf e o institutie lucreaza dupa legi, au avocati care o reprezinta in probleme d-astea, nu reactioneaza din orgoliu la un telefon dat de vreun spurcat gen radu naum. crezi ca aveau nevoie de vreun telefon ca sa realizeze ca pierd 5 milioane? crezi ca aveau nevoie de vreun telefon ca sa fie informati ca pe 27 se judeca iesirea din insolventa?

        • DigiSport anunţă însă că sînt şanse mici ca ieșirea din insolvență să se întîmple. ANAF ar fi formulat o contestaţie legată de volumul creanţelor pe care gruparea din “Ştefan cel Mare” le are de rambursat la bugetul de stat.

          Fiscul reclamă o datorie de 22 de milioane de lei (5 milioane de euro),

          ..puteam sa intram in faliment lejer ca tot draku ala era,incepeam din liga a 4-a dar macar asa stiam sigur ca numai avem datorii,acum daca nu se aproba sa iesim din insolventa inseamna ca neacoita trebuie sa plateasca banii la anaf …asta insemnand probabil o plata esalonata pe vreo 2-3 ani ca,ghertoiu sigur nu are banii astia sa-i plateasca repede si asa o sa ajungem la 6-7 ani pana o sa iesim din insolventa si o sa ajungem la concluzia ca am ratat sansa de a fi curati 100%..falimentul…dar sa speram ca pe 27 o sa fie o decizie pro si totul o sa fie bine…

          • man, tocmai am scris, daca si judecatorul aprobase planul de reorganizare acum nu stiu cat timp si neacoita l-a respectat in sensul ca a achitat tot ce era stipulat in plan, este imposibil sa nu iesi din insolventa.
            Magaria mare este ca anafu’ si-a ales momentul perfect sa faca cererea, in sensul ca intarziem cu cateva zile iesirea oficiala ca sa ratam termenul limita de 31 mai pt licentiere la UEFA.
            Magari magari.

  41. cazul cfr-ului a fost o vrajeala ptr fraieri de la inceput,era clar ca decizia de depunctare fiind primita in aceiasi zi cu intrarea in insolventa or sa aiba castig de cauza….frf-ul ori este in cardasie cu cfr ori sunt de o prostie fara margini…si eu as fi vrut sa fie depunctati ptr ca au umblat numai cu magarii fata de jucatorii lor dar este si vina alora.

    Aseara Vama a spus despre situatia lui Elhamed ca este una putin realizabila,cica israelini nu vor sa comunice nici o varianta de intelegere,probabil au oferta din alta parte…oricum este tragic ca o echipa dintr-un satuc cu trei case din piatra sa ne fooota cum vrea ei din cauza ca nu avem cascaval si ne milogim ptr un amarat de imprumut.

    Vreau sa fiu optimist(din nou)dar cred ca urmeaza un alt sezon de criza,fara transferuri serioase,fara bani …pe scurt inca un sezon de kkt…MOOIE neacoita !!!

  42. Frate, e lege ? E scris negru pe alb ? Pai daca e, sa se respecte in plm ! Nu stam sa discutam ce e moral si ce nu. Nu e posibil sa stam zile, luni, ani la rand pentru niste chestii care ar trebui sa fie foarte simple. Nu inteleg cum a fost posibila aceasta debandada cu punctele celor de la CFR, nu inteleg de ce trebuie sa amani luna dupa luna o iesire din insolventa din moment ce ai respectat acel plan aprobat ( nu sunt expert in insolventa ), si alte si alte chestii care ar trebui sa fie foarte clare si limpezi. Bai, daca e scris negru pe alb ca poti iesi din insolventa in cazul in care ai respectat cutare, cutare (repet, nu ma pricep ), de ce trebuie sa astepti zile intregi dupa nu stiu ce contestatie ? Planul a fost aprobat, ce mai poate obtine ANAF-ul ? Daca e scris ca n-ai voie sa iei punctele CFR-ului deoarece au intrat in insolventa, nu le iei. Daca e scris ca insolventa aduce retrogradarea cluburilor respective, le retrogradezi, daca nu, nu. Nu inteleg de ce trebuie sa existe aceasta ”lalaiala”.

  43. Administratori DM, VA ROG NU MAI STERGETI COMENTARIILE, ca o ia razna site-ul. Sau ce naiba are de apar comentariile aiurea ?

  44. Ce mai faci, mai Georgele? E bine acasa?
    Ai ajuns la vorba noastra cind iti spuneam ca insolventa e o prostie? Pai era, singurul avantajat era Coitza care devenea proprietar pe ceva luat la pret de 2 lei. Pentru Dinamo nu era, pt ca asta inseamna 2 ani de jucat asa, sportiv, de amorul artei.
    Parca eram stelisti sau prieteni cu teleaga cind spuneam ca nu ne face bine deloc insolventa, nu-i asa?

  45. Din pacate cred ca dosarul lui Dinamo a ajuns pe masa unui spurcat de la ANAF care incearca tot posibilul sa ne puna bete-n in roate. ANAF nu isi mai poate recupera banii dar in schimb prin contestatii, amanari etc poate sa intarzie procesul atat cat sa ne scoata din cupele europene. Singura sansa e ca judecatorul sa inchida pe 27 contestatia si sa putem sa intram in normalitate. Sunt curios daca celelalte echipe aflate in insolventa vor avea aceeasi problema cu ANAF-ul.

  46. planul e aprobat de tribunal . e perfect legal , Negoita a achitat totul la zi , practic nu mai avem datorii deloc , dar ca s-a respectat asta tot tribunalul o hotaraste cf ordinelor de plata bla bla . si tribunalul e lungit cu contestatii de catre ANAF .

    toti au fost facuti sah-mat .

    ce pot face ? sa faca de ai naibii contestatii si sa o lungeasca

    eu am inteles asta inca de acum 2-3 saptamani , si cand ii vedeam pe toti ca apar cu iesim pe 27 , ma uitat trist la ei .. ca stiam ca sansele sunt infime ..

    si eu sunt la fel de daramat ca voi .. de aia nici chef de postari pe aici nu mai am ..

  47. Una e sa nu putem participa in cupele europene din cauza nerespectarii planului, iar alta e sa nu putem participa din cauza unei contestatii. Cum sa nu te oftici ? Ok, nici mie nu mi-ar conveni ca cineva sa aiba datorie la mine o anumita suma de bani si sa-mi dea doar un sfert din suma datorata, insa daca asta e legea insolventei, ce sa-i faci ? O arzi in contestatii ca poate, poate ii pune judecatorul pe aia din sala sa faca o cheta ? Ce, se mai poate schimba planul aprobat initial ? ”Mama, le-am tras-o celor de la Dinamo in stil mare, le-am amanat cu cateva zile iesirea din insolventa !” Bravo, ba, ANAF !

  48. cum sa nu iesim din insolventa ? pe ce va bazati cand spuneti asta ? din ce stiu eu Negoita a respectat planul si pe 27 se termina mizeria asta cu insolventa . nu va mai jucati asa cu nervii si cu inima mea !!!nici nu vreau sa ma gandesc ca nu iesim !!

  49. Vad ca se discuta din greu motivele pentru care contesta ANAF suma datorata. Pot sa spun un lucru despre care sunt aproape sigur: angajatii la institutii ale statului sunt obligati (nu stiu daca de lege sau de regulamentele interne) sa epuizeze toate caile de atac la deciziile financiare nefavorabile statului. Chiar daca nu au nicio sansa sa castige, sunt obligati sa incerce. In cazul in care nu fac asta, institutia le imputa angajatilor responsabili suma respectiva. Motivul pentru care contestatia (din cate am inteles eu, nu se contesta planul de reorganizare, ci o diferenta intre suma pe care Dinamo zice ca o avea de platit la stat si suma pe care ANAFul o pretinde) este facuta atat de tarziu nu il inteleg. Posibil sa fie doar oierism, posibil sa fie incompetenta, posibil sa fie supramegaaglomerarea justitiei din Romania. Sau, cazul cel mai tragic si conspirationist pentru noi, (inca)o manevra a lui Negoita si Anghelache pentru cine stie ce beneficii obscure.

    • da, asa vad si eu lucrurile. anaf trebuie sa epuizeze toate caile de atac, indiferent cat de improbabil ar fi sa castige, altfel persoanele responsabile raspund penal. si nu cred ca e vorba de oierism, din ce am inteles instanta nu a stabilit un termen la care sa judece recursul anafului (cred ca anaf a avut termen de depunere a recursului, altfel nu mai avea dreptul)

  50. buun, cum vad eu situatia cu iesirea din insolventa, ca mare nespecialist:
    -adunarea creditorilor a aprobat planul de reorganizare si stergerea unor datorii, conform legii insolventei
    -dinamo a depus in baza acestei hotarari, dupa plata integrala a datoriilor recunoscute de adunare, cerere de iesire din insolventa
    -anaf, unul dintre creditori, contesta cuantumul datoriei si a depus contestatie la aprobarea planului
    -instanta nu a hotarat un termen de judecare a recursului anafului
    – pe 27 mai se judeca cererea de iesire din insolventa
    si acum intrebari si concluzii:
    -poate instanta sa hotarasca iesirea din insolventa fara solutionarea apelului anafului? cel mai probabil nu, pt ca daca anaful castiga recursul se ajunge intr o situatie fara iesire
    -poate anaful sa castige recursul? probabil nu, pt ca desi moral esti incorect, legal a fost respectata legea, majoritatea hortarand micsorarea datoriilor
    -poate anaful sa isi retraga apelul? iar, eu cred ca nu. pt ca e o institutie de stat si nu cred ca isi asuma nimeni sa semneze renuntarea la niste sume de bani care teoretic pot fi recuperate, fara epuizarea tuturor cailor legale.
    ca o concluzie, cred ca pe 27 mai nu vom iesi din insolventa, cred ca recursul anafului va fi respins si vom iesi din insolventa, dar prea tarziu pt a participa la anul in cupe. inca un an pierdut!

  51. 2 goluri intr-o repriza…cine ar fi crezut ca se poate asa ceva? Daca era inca stoican antrenor…

    Cat despre CFR, imi pare rau ca pica Rapidul…am mai scris aici ca as vrea sa fie Liga 1 iar cu echipe de traditie si derby-uri… mi se face scarba cand ma gandesc ca sunt sanse sa se salveze Chiajna (pe langa Viitorul). Macar Gaz Metan Medias sa ramana dar sa se duca naibi blatistii aia din Chiajna.

    Apropo, de marea speranta Raphael Stanescu mai stie cineva ceva? Stiu ca nu mai e al nostru, dar s-a lasat de fotbal?

  52. Excelent jucator e acest Elhamed!Peste nivelul ligii 1.Multe din punctele returului i se datoreaza in mare parte.Eu as zice ca merita chiar si 1 milion de euro.Cu siguranta merita luptat si insistat pentru inca un inprumut al lui.

  53. -2 goluri intr-o repriza…cine ar fi crezut ca se poate asa ceva? Daca era inca stoican antrenor…

    -Cat despre CFR, imi pare rau ca pica Rapidul…am mai scris aici ca as vrea sa fie Liga 1 iar cu echipe de traditie si derby-uri… mi se face scarba cand ma gandesc ca sunt sanse sa se salveze Chiajna (pe langa Viitorul). Macar Gaz Metan Medias sa ramana dar sa se duca naibi blatistii aia din Chiajna.

    -Apropo, de marea speranta Raphael Stanescu mai stie cineva ceva? Stiu ca nu mai e al nostru, dar s-a lasat de fotbal? Stiu ca jucase la Corona Brasov acum 2 sezoane parca…si dupa aia?

  54. Jucam altceva cu Rednic. Si tot cu acelasi lot si aceeasi jucatori pe care ii avea si Stoican. Cu cateva achizitii de valoare + Bunoza si Elhamed ne putem bate la titlu. Alexe si Bilinski tot petarde sunt. Ar trebui sa scapam de de astia doi cat mai repede.

  55. Imi place Filip. Are o rautate in joc, o agresivitate, o tehnica bunicica,are ceva din spiritul lui Dinamo.

  56. Ce inseamna un antrenor adevarat, nu un “bucuros”. De cand nu am mai vazut asa joc, cu acelasi lot.

  57. Numai un inapt si un tembel poate spune ca Bunoza si Elhamed nu sunt jucatori de valoare.De fapt,sunt cam cei mai buni jucatori pe care ii avem in acest moment.Se vede calitatea in jocul lor si chiar daca mai gresesc cateodata,cine nu o face?,asta nu eclipseaza valoarea lor reala.Sper la un sezon viitor mult mai bun si Puriul nostru sa ma contrazica si sa castige titlul!

  58. Hahahaha!=)) Ati vazut out-ul batut de Fai, nu?:)) Chiar si fara meciul asta mie unul mi-a placut Fai mai tot timpul. E agresiv, are poate cea mai buna viteza din tot lotul nostru, dribleaza bine, e tare pe picioare. Defectele lui sunt, puteam zice inainte, dezorganizarea pe faza defensiva si centrarile proaste, insa daca ne uitam cum joaca de cand e Rednic eu as zice ca merita pastrat cel putin ca rezerva. Plus ca are si el o varsta, mai poate sa creasca, se pot scoate bani mai tarziu daca progreseaza.

    • e catastrofa pe plan tactic. l-am urmarit special in ultimele meciuri pentru si pe mine m-a impresionatpe la inceputuri, dar acum sunt convins ca e nevoie de altceva acolo. cu siguranta fai nu este si nu va fi niciodata un fundas sigur. agresivitatea lui nu este una pozitiva. tot timpul strang din buci cand il vad ca ataca un adversar in suprafata de pedeapsa.

  59. jocul nostru scartaie, inca avem lacune mari, dar, macar, aratam a echipa. fie ea si una mediocra…fata de debanda din cele 10 etape pline de “bucurii” e o mare schimbare, cu acelasi lot (am trambitat pe aici saptamani la randul).
    cu un antrenor mediocru, eram lejer in primele 4. lejer.

    • Azi am jucat chiar bine,Petrolul a avut 2 bare intamplatoare.Dupa 2-0,chiar nu am mai avut nici o emotie ca nu castigam!Daca nu mi-a placut ceva azi,a fost introducerea lui Cristescu.Omul e limitat,nu are nici un viitor la Dinamo dupa mine,dar probabil ca Puriul a vrut sa-l mai vada la lucru.Pe Grigore si Serban cred ca se poate pune baza in sezonul viitor.

  60. From Strambu, with love!
    Sper ca ati sesizat diferenta intre un antrenor si ricistii despre care unii ziceau “sa le dam o sansa”.Bai, la Dinamo nu se da nici o sansa, vii cind ai demonstrat ca esti antrenor.
    Severineanule, sa te foot in gura de bucuros cu cine te-a tinut la Dinamo! Esti un imbecil, bai fraiere!

  61. Elhamed si Bunoza trebuie sa ramana. Nu e de acceptat ca nu avem bani de cei doi. Prefer sa folosesc banii disponibili pe acestia (cu conditia sa accepte contreacte pe 4-5 ani), decit pe niste jucatori care vor fi o necunoscuta. Aici nu mai merge vrajeala a la Coitza.

  62. Stiu ca jocul n-a fost cel mai solid al nostru. Se poate spune ca am avut si noroc. Dar sa castigi, chiar si numai prin executii personale, mai ales la scorul asta impotriva unei echipa de talia Petrolului, plus la ei acasa nu e deloc de ignorat. Mai adaug si ce isi propusesera ca obiective sezonul asta. Fai a castigat aproape toate duelurile si a pasat si bine. Eu zic ca daca va juca meci de meci asa, nu ar trebui vandut/scapat de el.

  63. Iată deci ce înseamnă să ai ANTRENOR.
    Am pierdut doi ani cu flegma aia de Stoican.
    Asta numai din cauza lui Negoiță care s-a îcăpățânat să vadă antrenor din prostănacul ăla.
    Jucătorii au acum altă motivație, altă determinare, alt tonus.
    Jocul are consistență, chiar dacă sunt și momente de scădere (și datorită stoicănismelor).
    Fai sau Șerban au renăscut. Un randament bun și la Gavrilă sau Andrei Marc și parcă și la Alexe.
    Îi scot din calcule pe Bunoza, Elhamed sau Grozav care sunt foarte buni, dar din păcate nu mai rămân la noi.
    Cu lotul ăsta Dinamo nu avea voie să fie pe 7, dar asta se întâmplă când ai pe bancă un redus mintal.

  64. Iată deci ce înseamnă să ai ANTRENOR.
    Am pierdut doi ani cu flegma aia de Stoican.
    Asta numai din cauza lui Negoiță care s-a îcăpățânat să vadă antrenor din prostănacul ăla.
    Jucătorii au acum altă motivație, altă determinare, alt tonus.
    Jocul are consistență, chiar dacă sunt și momente de scădere (și datorită stoicănismelor).
    Fai sau Șerban au renăscut. Un randament bun și la Gavrilă sau Andrei Marc și parcă și la Alexe.
    Îi scot din calcule pe Bunoza, Elhamed sau Grozav care sunt foarte buni, dar din păcate nu mai rămân la noi.
    Cu lotul ăsta Dinamo nu avea voie să fie pe 7, dar asta se întâmplă când ai avut pe bancă un redus mintal.

  65. Pecanha nu-mi inspira incredere si siguranta.Poate e un portar bun de reflex dar talia nu-l ajuta deloc.Cel putin la golul lui Gavrila de ieri,daca era mai inalt putea scoate mingea aia.Nu prea exista in fotbalul mare portari scunzi in general,aici chiar e un post in care inaltimea conteaza.Ce dracu,noi aveam intr-un timp cei mai buni portari din Romania,cu concurenta pentru post si acum avem deficit aici.Din toate echipele alea de juniori si tineret dinamoviste,care an de an fac performante,nu gasim un portar de viitor?E timpul sa reincepem sa promovam din pepiniera proprie!Daca e un club din Romania care sa poata face asta atunci Dinamo este!Vreau ca Vama&Puriul sa dea o atentie sporita acestui aspect,e foarte important si ne poate aduce beneficii mari.

    • Si eu ma gandeam ca Pecanha, daca era mai lung, ar fi ajus la sutul lui Gavrial. Asa cum si marc ar fi trebuit sa ajunga la mingea aia trimisa in bara (aia cu capul). Avem nevoie de un portar inalt, care sa-si domine careul si sa faca vid in jurul lui, s anu tremuram la orice minge pe sus. Daca tot esti scund, macar sa fii la nivelul unui Peruzzi, dar nu e cazul.

  66. Mă simt foarte bine aici. Iubesc Dinamo, iubesc fanii, dar nu depinde de mine dacă rămîn aici. Dinamo trebuie să rezolve acest aspect”, a spus Hatem Abd Elhamed la DigiSport.
    Du-tein sula mea de scartar bai neghinita, cacatule ce esti, scoate banii sau vinde si pleaca. investitorul curului.
    P.S. Mie imi place filip din ce in ce mai mult. cred ca la momentul actual e cel mai bun de la noi. Are o agresivitate pozitiva in joc, arata a CAINE.

  67. Cu Rednic se vede ca valoarea lotului e mult peste locul 8 ocupat in acest moment. Lotul e mai degraba de locul 3-4 iar cu cateva achizitii am putea sa ne batem la campionat. Pacat ca nu vor mai ramane Bunoza, Elhamed chiar si Grozav. Ne-ar ajuta foarte mult. In schimb daca Dinu Vama mai aduce cativa jucatori liberi de contract si de calitate cum a facut la Rapid chiar am avea o sansa sa ne batem la titlu. Fratii Oriol ar fi o varianta. Cernat e in forma momentan si ar fi bun in locul lui Alexe.
    Alexe, Bilinski, Niculae, Matei, Cristescu ar trebui sa plece de urgenta. Lui Bilinski, orice fundas din Liga 1 ii fura mingea cu usurinta. Nu e o varianta pentru Dinamo. Polonezul e paralel cu tehnica, preluari, stop etc.

  68. II bine ca avem numai vesti bune…scapam de bunoza,el hamed,grozav,nu iesim din insolventa sau iesim dupa data limita si jucam la pulivara in europa…lache da iar declaratii,deci demisia lui fost numa de ochii lumii sa nu ne suparam ca a plecat stanciu…viitorul suna bine

  69. @okeanos
    bine ca nu iei tu decizii la clubul asta, ca ne duceam dreacu. marc e portarul care a fost aproape sa ia gol dintr-un lob cu toate ca statea pe linia portii. e unul dintre cei mai slabi portari din istoria clubului, unul dintre principalii vinovatii ai situatiei din clasament. are joc de picior extraordinar si iesiri de exceptie, cel mai bun exemplu fiind meciul de cupa cu mioveni.
    sa il compari cu pecanha e o gluma. pai brazilianul nu are 5 gafe de cand e in romania, e apreciat de suporterii echipelor la care a jucat si dorit de cele mai importante echipe din romania, rivale ale celor la care a jucat. defectele lui sunt varsta si inaltimea, atat.
    marc daca pleaca liber de la noi il vrea cineva?! daca nu, inseamna ca toti sunt prosti si doar tu destept!

  70. acum putem sa vedem clar ca dinamo a fost subminata din interior. sa il tii pe mizerabilul ala al carui nume nu vreau sa il scriu, cand lotul avea asa potential, intr un campionat atat de slab…. aveam nevoie doar de un antrenor. daca facem un calcul cat de cat realist, cred ca aveam sanse mari la titlu cu rednic antrenor, dupa ce s-a renuntat la teja. pai 3 pct cu chiajna, 2 cu botosani, 2 cu cfr, 3 la brasov, 3 la iasi, 1 pct la pandurii, inca 2 la craiova, jucam meci decisiv cu spurcatii….. daca ii bateam aveam cu 20 de pct mai mult si ei cu 3 mai putin, 68 noi 64 ei.
    deci, futu-ti mortii ma-tii de zdreanta de antrenor!

  71. Trebuie neaparat, cumva, sa-l luam pe Hamroun de la otelul. Are un potential, omul asta, mai mare decat Lazar, Matei si Cristescu la un loc.

  72. e bine ca mai putem discuta dupa un sezon CATASTROFAL ,din orice punct de vedere pentru club.
    o intrare in INSOLVENTA ,probabil SINGURA SOLUTIE VIABILA IN ACEL MOMENT , realizata de marele patron McCoy ,pe care nu-l inteleg de ce a preluat DINAMO daca nu poate face NIMIC bun pt acest club
    o campanie de transferuri inceputa odata cu venirea unchiului si nepotului la club ,DEZASTRUOASA ,datorita NONVALORILOR aduse casa fie la numar ,cu plafon salarial de max 4000 kk ,si de atat au jucat.
    readucerea marelui antrenor FARA SCOALA , stoican PRAZARUL o nulitate din orice pct de vedere, nulitate este si cel care l-a re3adus
    nu am putut invinge nici in acest campionat mioarele ,carora CULMEA LE RIDICAM MORALUL DUPA CE JOACA CU NOI(daca iau titlul e si cu sprijinul nostru )
    am incasat iarasi mai mult de 40 goluri _portarii nostrii CONFUNDA MEREU MINGEA CU GRENADA A CARUI CUI A FOST SCOS
    AS INDICA CATIVA JUCATORI CARE FAC PARTE DIN LOTUL LUI DINAMO , A CAROR LIPSA DE VALOARE PE CARE AM VAZUT-O CU TOTII ,numai marii conducatori nu ,DAR CARE SE VEDE DIN AVION,SI ANUME;
    fai – pe ca re si TANTARU L-A FACUT DE CIRC , 1,01 ,18,5 LA SANDALE ,FUNDAS DREAPTA LA DINAMO,SUNTEM DE RASAUL LUMII ,lache dea-i ARBALETA ,CUMPARA-I SANDALE ,BILET DE AVION ,DUS NUMAI SA NU MAI AVEM CIRCARI .IN malumba A INCEPUT SEZONUL DE VANATOARE , NICI NU ARE IMPORTANTA LA CE.
    marc ,naumovschi – 2 asa zisi portari care se arciuesc dupa ce intra GRENADA in poarta ,numai suturile DIRECT IN EI SAU IN RAZA DE 1M ,i-au facut pe unii dintre noi sa-i declare mari. de fapt ei sunt niste TREPADUSI care nu au valoarenumai la echipe ce-si doresc sa ia peste 50 goluri pe sezon si noi am REUSIT.
    barbo – UN GUNOI ,UN CARACTER INFECT SI SINGURUL LUCRU BUN FACUT DE McCoy E CA L-A DAT AFARA ,VALOARE 0
    lazar si martei – 2 frati ,la fel de faraMINTE ,FIZICUL NU-I AJUTA ASA CA NICI EI PE NOI.
    bilinski – varf niciodata ,iar comparatia cu raj marele fenomen al lulii cuP nu poatefi facuta ,raj la varsta lui cand era la stana era fenomen ,dadea goluri din orica e pozitie ,depasea in regim de viteza si o intepa de nu credeai .acest varf trebuie sa plece e de ras ,nu poate progresa e limitat ,nu trebuie uitat ca are cele maimulte bare poarta goala din liga.
    Discutiile noaste despre cine vine si cine ramane ,sunt doar ca sa ne inecam ASMARU ,din INSOLVENTA NU AM IESIT ,SI DACA NU IESIM E DE RAU,PE JUCATORII CARE CAT DE CAT SUNT UN PLUS PENTRU NOI NU-I PUTEM TINE , McCoy il anunta pe DINU ca,bani nu sunt , salariile jucatorilor eventual vor scadea siatunci la ce sa ne asteptam ,?????
    veniri – cernat – eu unul m-am saturat de MELCI ,are 35 ani iar aparentele insala noul SANMARTEAN ,nici intr-un caz ,cap de zmeu eventual.
    pe-sania 1,21 m 35 de ani ,mai bun ca ce avem dar la anul SE PENSIONEAZA SI ATUNCI CE NE FACAEM FRATILOR

    TREBIUE ,PENTRU NOUL SEZON ,DUPA PAREREA MEA ; 2 PORTARI BUNI , 2 FUNDASI DREAPTA ,1 FUNDAS STANGA ,1 MIJLOCAS DE CREATIE EXCLUS PENSIONARI ,1 VARF CEL PUTIN SI OBLIGATORIU PASTRAREA LUI BUNOZA SI EL HAMED .

    SA NE AJUTE DUMNEZEU SA IESIM DIN INSOLVENTA .

    FORTA DINAMO

  73. 23 mai 2015 at 20:14
    e bine ca mai putem discuta dupa un sezon CATASTROFAL ,din orice punct de vedere pentru club.
    o intrare in INSOLVENTA ,probabil SINGURA SOLUTIE VIABILA IN ACEL MOMENT , realizata de marele patron McCoy ,pe care nu-l inteleg de ce a preluat DINAMO daca nu poate face NIMIC bun pt acest club
    o campanie de transferuri inceputa odata cu venirea unchiului si nepotului la club ,DEZASTRUOASA ,datorita NONVALORILOR aduse casa fie la numar ,cu plafon salarial de max 4000 kk ,si de atat au jucat.
    readucerea marelui antrenor FARA SCOALA , stoican PRAZARUL o nulitate din orice pct de vedere, nulitate este si cel care l-a re3adus
    nu am putut invinge nici in acest campionat mioarele ,carora CULMEA LE RIDICAM MORALUL DUPA CE JOACA CU NOI(daca iau titlul e si cu sprijinul nostru )
    am incasat iarasi mai mult de 40 goluri _portarii nostrii CONFUNDA MEREU MINGEA CU GRENADA A CARUI CUI A FOST SCOS
    AS INDICA CATIVA JUCATORI CARE FAC PARTE DIN LOTUL LUI DINAMO , A CAROR LIPSA DE VALOARE PE CARE AM VAZUT-O CU TOTII ,numai marii conducatori nu ,DAR CARE SE VEDE DIN AVION,SI ANUME;
    fai – pe ca re si TANTARU L-A FACUT DE CIRC , 1,01 ,18,5 LA SANDALE ,FUNDAS DREAPTA LA DINAMO,SUNTEM DE RASAUL LUMII ,lache dea-i ARBALETA ,CUMPARA-I SANDALE ,BILET DE AVION ,DUS NUMAI SA NU MAI AVEM CIRCARI .IN malumba A INCEPUT SEZONUL DE VANATOARE , NICI NU ARE IMPORTANTA LA CE.
    marc ,naumovschi – 2 asa zisi portari care se arciuesc dupa ce intra GRENADA in poarta ,numai suturile DIRECT IN EI SAU IN RAZA DE 1M ,i-au facut pe unii dintre noi sa-i declare mari. de fapt ei sunt niste TREPADUSI care nu au valoarenumai la echipe ce-si doresc sa ia peste 50 goluri pe sezon si noi am REUSIT.
    barbo – UN GUNOI ,UN CARACTER INFECT SI SINGURUL LUCRU BUN FACUT DE McCoy E CA L-A DAT AFARA ,VALOARE 0
    lazar si martei – 2 frati ,la fel de faraMINTE ,FIZICUL NU-I AJUTA ASA CA NICI EI PE NOI.
    bilinski – varf niciodata ,iar comparatia cu raj marele fenomen al lulii cuP nu poatefi facuta ,raj la varsta lui cand era la stana era fenomen ,dadea goluri din orica e pozitie ,depasea in regim de viteza si o intepa de nu credeai .acest varf trebuie sa plece e de ras ,nu poate progresa e limitat ,nu trebuie uitat ca are cele maimulte bare poarta goala din liga.
    Discutiile noaste despre cine vine si cine ramane ,sunt doar ca sa ne inecam ASMARU ,din INSOLVENTA NU AM IESIT ,SI DACA NU IESIM E DE RAU,PE JUCATORII CARE CAT DE CAT SUNT UN PLUS PENTRU NOI NU-I PUTEM TINE , McCoy il anunta pe DINU ca,bani nu sunt , salariile jucatorilor eventual vor scadea siatunci la ce sa ne asteptam ,?????
    veniri – cernat – eu unul m-am saturat de MELCI ,are 35 ani iar aparentele insala noul SANMARTEAN ,nici intr-un caz ,cap de zmeu eventual.
    pe-sania 1,21 m 35 de ani ,mai bun ca ce avem dar la anul SE PENSIONEAZA SI ATUNCI CE NE FACAEM FRATILOR
    TREBIUE ,PENTRU NOUL SEZON ,DUPA PAREREA MEA ; 2 PORTARI BUNI , 2 FUNDASI DREAPTA ,1 FUNDAS STANGA ,1 MIJLOCAS DE CREATIE EXCLUS PENSIONARI ,1 VARF CEL PUTIN SI OBLIGATORIU PASTRAREA LUI BUNOZA SI EL HAMED .
    SA NE AJUTE DUMNEZEU SA IESIM DIN INSOLVENTA .
    FORTA DINAMO

  74. cgx , ce parere ai despre Bilinski? stiu ca erai un mare sustinator al lui , dupa tine era cel mai bun atacant de careu. mie imi place ca om , dar ca fotbalist nu ma impresioneaza .

  75. Faceti frate ceva cu site-ul, postarile sunt acronologice si nu intelegem nimic din ce se scrie aici! Schimbati articolul sau rezolvati problema! Sunt unii, gen custov, care nici nu-si vedeau postarile si astfel au scris de vreo 2-3 ori acelasi mesaj.

  76. Ce se bucura cacatii astia dela astra….au luat banii ciobanului…..fmm de jegosi…cfr a batut,sunt la 6 puncte,deci joaca pt oi

    • Hmmm, cu Hora jucat varf si Fai al lor pe dreapta, mie imi e greu sa cred ca ASA vrea sa castige titlul. Bag picioarele in meciul lor, nu ma mai uit.

  77. e numai vina negoitului ca l-a readus pe cretinul din severin daca ia oaia campionatul. meciul cu ni i-a rebagat in calcule pe ciobani, FMM stoicane!

    • Apare, madaliques, da’ apare la dracu în text, s-au amestecat comentariile noi între cele mai vechi. Ce vrei şi tu acum, site de locul 7-8 🙂

  78. Mai țin minte meciul din tur când Botoşaniul şi-a dat viața cu noi şi au jucat ‘câineşte’ luptându-se ptr fiecare minge. Acum fac figurație şi au rezolvat meciul încă din prima repriză. Astra şi Şumudică trag ca proştii ptr fecesebé, singura şansă e ca ASA să lupte şi să-şi câştige singură punctele. Depinde doar de ei şi LE ȚINEM PUMNII!

  79. Ciobi dovedeste inca odata ca nu are stofa de campion si nu se descurca la finalurile de sezon. A facut-o cu Dinamo iar acum da cu mucii in fasole si cu ASA Tg Mures. Nu stie sa-si motiveze jucatorii. Pacat.

  80. 30% din titlul asta al oilor îl are Stoican.
    In nici un meci stiaua nu a fost mai slaba ca atunci cu noi.
    Stoicane..sper ca esti Bucuros.

  81. un antrenor de calitate n-ar fi pierdut niciodata un campionat in felul asta. dar ASA il are pe Ciobi-zen antrenor, asta a fost din intamplare pe locul 1 cu noi si cu TG Mures

  82. Aveti unii o gandire pe aici , ba ca trebuia sa faca astia blat , ba ca ciobotariu nu e antrenor .. ar trebuii sa ne vedem lungu nasului , ca din an in an , am coborat cate-un loc in clasament si noi ne permitem sa analizam jocul altora .

    Daca in celelalte meciuri , ciobi a avut si sansa , astazi , nu stiu daca el e primu vinovat ! Ma uitam la jucatorii aia , oricat de bou ar fi un antrenor si sa nu-ti zica ce si cum .. cand tu esti la 90 de min de primul trofeu ( o mare parte din jucatori ) si tu te prezinti asa ? Penibil !

    Sa nu uitam ca noi am avut sansa dupa meciu stelei pierdut in fata ASA-ului , sa ii incurcam si am vazut ce am facut ,,. asa ca nu vad de unde pana unde atata inversunare pe botosani .

    Eu oricum , imi pastrez sansa pana la capat , iar Iasi ar putea scoate un pct .. problema e daca ii bat astia pe galati ..

  83. radu, takapaka@ de acord cu voi ca ciobi e slab ca antrenor.
    Insa sa spui ca din cauza lui aia de la ASA s-au pishat pe ei de emotii si nu au fost in stare sa dea 3 pase legate, e cam mult. Aceiasi jucatori au recuperat 13 puncte cate erau la un moment dat intre ei si oaia. Presiunea si-a pus amprenta pe jucatorii de “anvergura” gen Bejan si altii.

    Pe de alta parte, eu zic sa nu ne futa grija de oi sau de cine ia campionatul.
    Avem noi destule probleme care nu se vor rezolva daca oile pierd titlul. Cum nu s-au rezolvat cand Moti i-a eliminat din preliminariile UCL.

  84. Cand va vad pe unii cat de revoltati sunteti… Fratilor , asta e Romania, nu trebuie sa va mai mire nimic. Ba chiar unii dintre voi il mai injura si pe Ciobi, ca din cauza lui ia Oaia campionatul. Inca va mai pasa de mizeria asta de campionat atata timp cat noi n-avem niciun rol in el ? Vi se pare ca e Ciobi de vina ca pierde ASA-ul, cand el are jumate din echipa plina de rebuturi, ca si noi. De la ei doar Bumba, Voiculet, N2 si Sepsi pot fi numiti jucatori buni. Pe Feussi ala sper sa nu-l vad la noi, am vazut meciu pe viu azi si mi-a mancat toti nervii, e FOARTE SLAB !! Nu are nimic in plus fata de Fai, decat vreo 7-8 ani.

    Apoi il au pe Zicu, cel cu cioc si pene, cel mai caraghios jucator din Liga 1. Constantin, Muresan, Hora, Axente… cu ei sperii echipele mici, dar cam atat. Astra a alergat de foame azi, nu trebuie acuzati, au salarii neplatite de juma de an. Ce vina au ei in toata treaba asta? Normal ca ciobanu’ a exploatat imediat situatia si a venit cu prima babana.

    Ca SumudicaSmallDick e un papagal vorbitor asta e partea a 2-a, e o infectie pe care multi o voiau pe banca noastra. E si prost si fudul , vorba aia . Daca era atat de antistelist pe cat minte, putea sa aiba decenta sa stea in banca lui. Doar ca a preferat sa se manifeste ca un circar , de parca a castigat vreun titlu. De fapt l-a castigat, dar nu pentru el.

    Daca Astra ar fi jucat tot sezonul cum a jucat in seara asta, ar fi defilat in campionat. Doar ca , fiind in RO, ierarhiile nu se stabilesc in functie de valoare, ci de cine da mai mult. PACAT

  85. Dacă noi băteam oile, titlul mergea la ASA.
    Idiotul de Bărboianu a făcut meciul praf, dar vinovatul principal a fost Negoiță cu prăpăditul de Stoican.
    Cu Rednic pe bancă în mod sigur nu pierdeam cu oile.
    Indecentă bucuria lui Șumudică aseară. Zici că el câștiga campionatul.
    Șumudică e un dobitoc, un individ lipsit de creier și de bun simț. Exemplul tipic de fotbalist.
    Ciobotariu e un antrenor limitat.
    Ciobotariu și la noi a fost pe primul loc mai multe meciuri, apoi a blocat echipa și a început să piardă în serie.
    Oile defilează cu nesimțire, în fața unor adversari apatici.
    Brașovul și Botoșaniul s-au dat la o parte din fața turmei.
    Urmează Iașiul…

  86. cgx , cum comentezi cele 3 afirmatii care le faceai acum putin timp :
    1. Bilinski cel mai bun , peste Niculae( niciodata ).
    2. Iesim 100% din insolventa pe 27.
    3.becali nu mai are bani de transferuri , iar la anul se vor scufunda.
    sper sa ai oo si sa dai si un raspuns…

  87. La Dinamo trebuie adusi jucatori care sa confirme daca nu toti macar majoritatea altfel la fiecare inceput de sezon facem curatenie si aducem tot gloabe. Ca vom juca sau nu in cupe trebuie sa ne facem un lot competitiv din aceasta vara iar la iarna cateva retusuri si sa contam in lupta primelor locuri din clasament. Nu spun inca primul loc pana la iarna pt ca din ce se anunta oile vor lua tot ce este mai bun iar noi cu criza de bani, insolventa si patronul zgarcit vor fi slabe sanse sa concuram cu ei desi sper sa nu fie asa. Hai Dinamo si sper ca Rednic si Dinu vor sta cel putin pana la iarna indiferent de rezultate ca altii mai buni Negoita nu va aduce.

  88. Apropo de Feussi ala, ca tot se vantura numele lui. L-ati vazut aseara, intr-un meci cu miza, decisiv, in fata unui adversar care a alergat si nu a mimat jocul? INFIORATOR. Nu-mi aduc aminte ca un non-talent precum Fai sa fi facut un astfel de meci.
    Daca un titular de la o ehcipa ce se lupta pt primu loc arata asa, nici nu vreau sa ma gandesc ce gasim pe la echipele de jos, de unde vor sa aduca meseriasii nostri.
    Pana la urma, cei mai buni pe care i-am adus in iarna, tot de afara am adus. In liga 1 sunt numai deseuri. Sa terminam cu orioli, cernati, boldrini si alte ragalii. Nu faci nimic cu ei. Doar daca nu cumva esti disperat sa dai un copy/paste la sezonul asta.

  89. sumi cu pula mica cat o furnica , DEJA ESTI LUAT LA MISTO DE GHENCISTI ,TI-O DAU CU PORTOCALE ,DAR TU ESTI ATAT DE PROSTUT CA MI-E MILA DE TINE SEMENI PERFECT CU stiocan , pe langa lula mica si creier mic ,.
    aseara cand ai avut valiza plina te aruncai pe jos de nervi si faceai grimase parca erai de la balaceanca ,de azi si oile RAD DE TINE SI AU DE CE .
    pe vremuri rula un film ,pentru un pumn de dolari ,cand te vor INTERNA o sa-ti dai seama daca a meritat .
    de azi nu mai esti cioara ,ESTI oaie si MIROSI .

    REDNIC ARATA-I CINE E PROFESORUL ,JOI SEARA DESI NU PREA AI ELEVI ,SPER SA O IA CU LAMAIE SI CU PORTOCALE SI CU ANANAS SI CU SUC DE MATRAGUNE.

    FORTA DINAMO

  90. “București, 25 mai 2015. FC Dinamo București și jucătorul francez Alexandre Benjamin Durimel au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale, a anunțat directorul general al clubului din Ștefan cel Mare, Dinu Gheorghe.
    Transferat la Dinamo în 2013, de la CS Turnu Severin, fundașul central Alexandre Benjamin Durimel a adunat, în tricoul alb-roșu, 24 de jocuri în Liga I, 6 jocuri / 2 goluri în Cupa României și 3 jocuri în Cupa Ligii.
    Prin intermediul site-ului oficial al clubului, FC Dinamo București îi mulțumește lui Alexandre Benjamin Durimel pentru evoluțiile în Ștefan cel Mare și îi urează mult succes în carieră! – See more

  91. Da mah Brigantes, a revenit Rednic, am revenit si eu. Si ma intreba azi cineva (si am mai fost intrebat si pe site in anii trecuti) “bah tu tii cu Rednic sau cu Dinamo?”…
    I-am raspuns si nu stiu daca m-am facut inteles, pentru mine REDNIC face parte din acel 11 de care eu m-am indragostit, acel 11 se numeste DINAMO, din cauza lui REDNIC si a altor 10-14 insi + M. LUCESCU pt ca el era atunci antrenor eu iubesc azi DINAMO si ma identific cu un anumit spirit. Care spirit ? Pai ala mah (ca sa vb ca Ganea), n-ati vazut la final de meci ?! Cand la 0-3 in deplasare la una din top 4 echipe din campionat REDNIC spune ca nu este multumit de jocul aratat. Scuze, ii este RUSINE de jocul prestat. ASTA E DINAMO de care eu m-am indragostit!!! Simt ca Strambul asta e parte din ceea ce iubesc eu, e parte din DINAMO de care eu m-am indragostit, simt ca rezonez cu Strambul in multe momente cand vine vorba de DINAMO… si da, are defecte ca orice om, si DA are si defecte MARI, dar si CALITATI si mai MARI, are PEDIGREE de CAMPION ( jucator & antrenor), e al nostru, e dintre NOI, si e unul dintre cei mai buni pe care ii putem avea in club si de care trebuie sa PROFITAM (nu e asta cel mai potrivit cuvant).
    Orice antrenor strain sau tanar de tipul Stoican, Teja, etc ar fi dat-o ca suntem pe un trend ascendent, ca suntem pe un drum bun, ca plm. Dar REDNIC stie ca nu suntem, ca nu asta e DINAMO. N-am vazut meciul cu Petrolul, m-a surprins rezultatul, am vazut insa meciul cu Medias, 1-1. Vai, au, of, brrr… tusea si junghiul. Eu daca as fi antrenor n-as sti de unde sa incep munca mai ales daca stiu ca imi pleaca cei mai buni/constanti 2 oameni, Elhamed si Bunoza dar si Grozav care pare ca are potential peste Matei / Alexe / Rotimic / Lazar / Bilinski.
    Ce sa pastrezi, pe cine te bazezi, care par ca ar avea potential de titlu ? Andrei Marc, Filip si altul care ? sunt cam inconstienti si Vama + Rednic… stiu si ei ce asteapta lumea de la ei…

    Cu REDNIC acasa (si nu stiu de ce dar si Vama imi inspira incredere desi a fost o viata cu cioc si pene) simt ca rosul de pe tricou e mai aprins, ca urechile cainilor de pe stema sunt mai ciulite, ca privirea lor e mai aspra si parca le ies coltii mai tare prin ranjetul nervos.

    Nu va fi usor, n-avem un nucleu de 5-6 jucatori macar pe care sa construim o echipa rapid, probabil nu vom fi campioni anul viitor (sunt sanse mai mari sa nu fim decat sa fim) dar simt ca sansele mai mari le avem cu Strambul si trebuie sa tinem cu dintii de ele. Si cu Strambul avem sanse la titlu, 2%, 5% nu stiu cat, chiar si daca ramanem in insolventa. Sau macar sa revenim in lupta la titlu de la vara si sa facem echipa sau macar sa avem nucleul pregatita pt titlu la anul pe vremea asta.

  92. Am mai scapat de o petarda azi , DURACEL !!!!
    E incredibil am ajuns sa ma bucur cand scap de un jucator.

    Aseara parca mi-a fugit pamantul de sub picioare cand am ajuns acasa si am vazut scorul la astra – asa ….

  93. “Mi-aş dori să continuu în tricoul roş-albilor, m-am simţit foarte bine în aceste zile. Şi Bunoza ar fi un transfer extraordinar pentru Dinamo, cred că românii ar trebui să se lupte să-l ţină mai mult decît pe oricare alt jucător” – Hatem Elhamed, mijlocaş Dinamo

    ma intreb de ce nu se incearca pastrarea celor 2 . idiotu` de cioban il aduce pe radoi , un fel de stoican ll . asa prostie rar mai vezi . bine , mai depinde si ce jucatori aduc ..

    • cu acesti 2 titular , plus alti 3-4 la fel de buni , putem lua titlul cu Rednic antrenor

  94. nu se putea abtine ziarul de sport cu mare traditie in asa ceva, si anume gesepeu’, sa scrie pe prima pagina a nr-ului de azi “Ajunge ieseanul Cretu la steaua?”.
    si asta e doar una din mizeriile din presa sportiva de la noi din ultimele zile, cand lupta la titlu a fost mai incinsa. astra e felicitata, ba, in mod fatarnic e si catalogata drept normalitate faptul ca au jucat pe bune cu asa, in timp ce iesenii sunt considerati de marele ioanitoaia dinainte invinsi, chiar daca iasiul e pe 2 in clasamentul returului, chiar daca si ei au o miza cu clasarea pe un loc cat mai bun, diferenta fiind de vreo 500k euro, in functie de ultimul meci cu steaua.
    marele hater alin bucarin zice ca tg muresenii sunt niste reclamagioaice pt faza cu eliminatul care a ramas pe teren, ca in spiritul jocului nu ar trebui sa se ceara 3-0 la masa verde, ca faptul ca junior morais a ramas pe teren nu a schimbat lucrurile, si ca nu ar fi motiv suficient ca sa dai 3-0. nea buzarine, o bricheta aruncata din tribuna constituie motiv suficient, fiti-ar motivele sa iti fie…?
    .
    in alta ordine de idei, maine e ziua cea mare. negoita nu cred ca poate fi acuzat in caz ca nu iese. i-am pus multe in carca anul asta, si pe buna dreptate, insa nu vad de ce l-am acuza daca nu iese faza cu insolventa maine? de unde sa stii in momentul cand ai demarat smecheria cu insolventa ca anaf-ul incepe sa aiba asa…”influenta” in viata oamenilor? sunt convins ca daca iesirea asta din insolventa ar fi avut loc sa zicem acum 3 ani, anaf-ul ar fi stat la cutie, n-ar fi cracnit. posibil sa gresesc, nu ma pricep foarte bine la treburi de genul asta, insa contextul actual politic/economic/etc, toate minunile din “justitie” au sporit puterea institutiilor, si la fel si anaf-ului. eu zic ca nu smecheria cu insolventa e problema, ci momentul cand iesim pica prost, cand “recuperatorii” astia primesc mai multa putere decat aveau in trecut. la rapid si la brasov de ce se poate iesi din insolventa si la noi nu? bine, la noi cred ca sumele sunt mai mari, ca echipa noastra din pacate a fost cea mai “folosita” la magariile puscariabililor si puscariasilor ce ne-au condus…

    • propun sa schimbam articolul principal, ca s-a dat peste cap ordinea comentariilor. nu conteaza ce puneti ca articol principal, poate sa fie si un text de 1 rand si o poza cu niculae sa zicem :D, insa poate daca schimbam articolul, ordinea comentariilor va fi buna pe acel articol.

  95. Daca faceam cel putin un egal cu spurcatii in returul asta acum Tg Mures era la egalitate de puncte cu FCSB si datorita rezultatelor directe, Tg Mures ar fi avut prima sansa.

  96. Meciurile trucate sunt doar o parte a problemei. AFAN investighează şi cazul portarului Zoltan Kovacs, căruia Dinamo i-ar fi reziliat unilateral contractul la finalul turului, deşi în acte apare şi semnătura jucătorului.
    “Am solicitat o expertiză grafologică, pe care am și plătit-o din banii AFAN-ului. S-a dovedit că semnătura nu este a lui, este un fals”, a spus Emilian Hulubei, președintele AFAN.
    Sursa DolceSport

    Daca e adevarat e nasol. Fals in acte, se poate pedepsi cu inchisoarea. Nu mai vorbesc de depunctari etc.

Comments are closed.