(gsp)
Cătălin Gheorghiu
Daniel Opriţa a renunţat la vacanţă pentru a reveni pe teren
Pentru Daniel Opriţa, vacanţa de iarnă nu înseamnă odihnă şi relaxare. Într-o perioadă în care sarmalele şi vinul roşu sînt la mare căutare pentru alţii, mijlocaşul de 26 de ani se pregăteşte de 3 ori pe săptămînă la sala de forţă pentru a redeveni apt fizic. Smulgerea de ligamente de la genunchiul drept din iarna lui 2006 i-a schimbat viaţa fotbalistului. Însă din 2008 vrea să revină pe teren la forma de pe vremuri.
"Această accidentare m-a transformat într-un obsedat. Fac tratament şi lucrez la sala de forţă ca un apucat. De altele nu vreau să ştiu. Trebuie să muncesc pentru a reveni pe teren. Vreau să joc şi să demonstrez că nu mi-am spus ultimul cuvînt în fotbal. Îmi doresc să le răsplătesc celor de la Dinamo încrederea pe care mi-au acordat-o", a spus "Bobină". Daniel şi-a stabilit singur un program de lucru pentru a fi iar în formă maximă. "Mă duc de 3-4 ori pe săptămînă la sala de forţă şi lucrez cam o oră şi jumătate. Trebuie să fac acest lucru deoarece nu am forţă în picior. Îmi doresc ca în 2008 să nu mai am parte de accidentări şi să am şansa să pot concura pentru un post de titular", a încheiat Opriţa.
"Sînt discuţii"
Adrian Porumboiu a admis că Dinamo este interesată de mijlocaşul Marko Ljubinkovici, însă a precizat că momentan nu este nimic definitivat. "E adevărat că sînt nişte discuţii în privinţa lui Ljubinkovici, dar nu e nimic clar. În acest moment, eu îl consider pe Marko fotbalistul nostru şi, cine ştie, poate pleca sau, la fel de bine, poate rămîne aşa mulţi ani de acum înainte", a spus Porumboiu. (Mihai Nejneru)
"Doar primul loc!"
Ã…Ştefan Radu şi-a serbat ieri ziua onomastică. Fundaşul de 21 de ani spune că vrea ca în noul an să o ajungă pe CFR Cluj. "Îmi doresc să fiu sănătos, să ne revenim în campionat şi să prindem un loc de Champions League. Distanţa faţă de CFR Cluj este destul de mare, dar noi vom lupta în continuare. Am fost învăţaţi încă de mici că la Dinamo doar primul loc contează", a spus Ã…Ştefan Radu. (Mihai Nejneru)







































@Daniel Oprita,kucreaza tot la sala de forta,dar sa nu te vedem in teren.
!
Du-te, Oprita, du-te !!! Dupa Dica

daca ar lucra in teren ca la sala…ce bine ar fi…. sper sa isi revina, de ce sa nu ii mai dam o sansa?

Comments are closed.