Acasă Revista presei Disciplină, ritm și scheme complicate

Disciplină, ritm și scheme complicate

216
0
Dinamo în cantonamentul de la Limassol
Dinamo în cantonamentul de la Limassol

de Victor Vrînceanu
(gsp.ro)

Rednic le-o dă pe FC Barcelona drept exemplu elevilor săi cu orice prilej.

Gata cu joaca de-a fotbalul prin zăpezile de la Săftica și Izvorani! “Cîinii” au ajuns în cantonamentul de la Limassol, unde, chiar dacă nu sînt mai mult de 15 grade, elevii lui Mircea Rednic se pregătesc cu un ochi la Marea Mediterană și cu celălalt la portocalii înfloriți.
Ieri dimineață, roș-albii au avut prima ședință de pregătire pe pămînt cipriot, axată pe jocul cu mingea.
Întrebat de reporterii Gazetei dacă Dinamo se va antrena și în sala de forță, Rednic a răspuns în stilul său caracteristic: “Ce sală? Nu i-am alergat destul prin zăpezile de la București? Noi facem doar cu mingea că sîntem Barcelona“.

NU SE AUDE NICI MUSCA
După încălzirea clasică, jucătorii au început combinațiile de pase impuse de “Puriu”, totul într-o liniște deplină. Singurele voci care s-au auzit au fost ale lui Rednic și ale secundului Iulian Mihăescu.
Fotbaliștii s-au concentrat doar la minge, nimeni nu a încercat vreo glumă sau vreun comentariu.
Doar Rednic și Mihăescu își permit să glumească. “Vreau pase cu latul perfecte, ca ăia de la Barcelona, care dau pase cu latul de la 25 de metri“, a provocat primul. Răspunsul asistentului nu s-a lăsat așteptat: “Mircea, vezi, mă, că ăla e Neymar!“.
Rednic e atent la fiecare detaliu, nu lasă nimic neajustat sau necorectat: “Hai, vreau ritm, vreau ritm, să nu se oprească mingea! Pasați tare, vreau presiune, să faceți preluarea cum trebuie! Trageți de voi, hai, fără timpi morți! Mingea trebuie să circule fără oprire“.

SCHEME PREA COMPLICATE? 🙂
După fiecare repriză de combinații de pase, staff-ul tehnic a crescut complexitatea următorului set, pînă cînd jucătorii au început să se încurce în schemele cerute! “Sergentul de fier” Mihăescu nu a ezitat să îi apostrofeze: “Hai că le-ați amețit, fir-ar ale naibii să fie! Fiți atenți că nu e de glumă, concentrați-vă!“.
Tot nea Iulică îi și laudă pe jucători o dată ce au priceput lecția: “Bravo, bravo, asta vreau! Ați văzut că înțelegeți dacă vă concentrați puțin?“.
Ședința de pregătire s-a încheiat cu jucătorii plini de sudoare și cu fețe schimonosite de efort, deși s-au antrenat doar cu mingea. Rednic, care a vegheat atent de pe margine, i-a consolat pe ai săi: “Lasă că e prima zi, e normal să mai apară și scurtcircuite, sînt mulțumit de voi“.

A ALES ATROMITOS
Dorit și de PAOK Salonic, Cosmin Matei a decis să semneze cu Atromitos Atena, formație ce a terminat sezonul trecut pe locul 3, însă acum se luptă pentru evitarea retrogradării. Dinamo va primi în schimbul mijlocașului de 24 de ani aproximativ 100.000 de euro, iar Matei va avea un salariu stagional de 200.000 euro.

VINE ȘI PATRICK?
În zilele următoare este posibil să apară în cantonamentul de la Limassol și Patrick Petre. Negocierile dintre el și club pentru semnarea unui nou contract sînt pe drumul cel bun, după ce mijlocașul de 18 ani a revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește oferta primită de la Dinamo.

AMICALELE LUI DINAMO DIN CIPRU

Data   Ora    Echipa
23.01 15:00 Shijiazhuang (China I)
26.01 15:00 Aris Limassol (Cipru I)
28.01 15:00 FK Ural (Rusia I)
01.02 15:00 Ruch Chorzow (Polonia I)

“SIGUR A PLECAT BUDESCU?”
Dinamoviştii şi giurgiuvenii s-au cazat în acelaşi hotel din Cipru. Filip şi Lazăr s-au interesat de transferul lui Budescu în Qatar.
Dinamo şi Astra au venit să facă pregătirea de iarnă la Limassol, Cipru. Ambele cluburi au ales să se cazeze la hotelul Atlantica Miramare, astfel că jucătorii echipelor clasate pe locurile 3 şi respectiv 1 în campionat au “fraternizat” în mai multe seri, în recepţia hotelului.
Primul contact a fost în seara în care “cîinii roşii” au ajuns.
Steliano Filip şi Valentin Lazăr s-au întreţinut cu Dandea, De Amorim şi puştiul Mădălin Răileanu. Primul lucru despre care dinamoviştii i-au întrebat pe giurgiuveni a fost stadiul negocierilor lui Budescu cu echipa Umm Salal din Qatar: “Sigur pleacă Budescu acolo? Ce bine ar fi pentru noi!“, i-a spus Filip lui Dandea, spre amuzamentul tuturor.
Giurgiuvenii au plecat în România ieri dimineaţă şi urmează să se întoarcă luni pentru încă o săptămînă de cantonament. Dinamo va reveni în ţară pe 3 februarie.

“DACĂ ERAU AȘA BUNI, NU VENEAU ÎN ROMÂNIA”
Fundașul lui Dinamo, Andrei Marc (22 de ani), nu e speriat de revenirile în fotbalul românesc ale lui Adrian Mutu și Ciprian Marica, ba chiar îi înțeapă pe aceștia cu o declarație.
Da, Mutu și Marica sînt transferuri ok, dar dacă erau jucători buni, nu veneau în România, la Steaua sau la Tîrgu Mureș. Pot să zic că e un pas înapoi și că sînt aproape de finalul carierei. Nu sînt de speriat. Am mai jucat cu Mutu și cînd era la Petrolul. E un atacant bun, ca oricare din Liga 1. În play-off sînt doar atacanți buni, cum erau și Țucudean sau Tade, care erau greu de ținut. Sînt fundaș și nu mi-e frică de nici un atacant“, a zis Andrei Marc pentru DolceSport.