“Dacă nu semnează contractul va fi suspendat cel puţin doi ani! Treaba e atât de simplă!”
(ProSport)
Situaţia lui Patrick Petre la Dinamo este încă neclară. Tânărul jucător nu a semnat deocamdată prelungirea contractului, în fapt contractul de profesionist cu echipa din “Ştefan cel Mare” şi nu a făcut deplasarea în cantonamentul din Cipru.
Ionuţ Negoiţă, finanţatorul “câinilor” îl avertizează pe Petre că riscă o suspendare serioasă dacă nu ajunge la un acord cu clubul, dar pe altă parte spune că dacă jucătorul nu este 100% dedicat culorilor alb-roşii mai bine îşi încearcă norocul la altă echipă.
“Dinamo a investit în el undeva la 60.000 de euro, iar acum i-a propus un contract cu un salariu. Dacă nu semnează va fi suspendat minim 2 ani. Treaba e atât de simplă! Decât să semneze şi să nu fie cu toată inima alături de echipă, să nu se adapteze, să nu se conformeze la regulile care sunt la Dinamo acum, mai bine nu vine, mai bine nu semnează. Nu contează cum îl cheamă… Dinamo merge mai departe, nu Dinamo are nevoie de Patrick, Patrick are nevoie de Dinamo pentru că l-a scos în lume“, a declarat Ionuţ Negoiţă pentru DolceSport.
Patrick Petre (18 ani) este un “produs” al centrului de copii şi juniori al lui Dinamo, el fiind adus la club de Florentin Petre la vârstă de 6 ani. Până în acest moment, Patrick a jucat 5 partide pentru Dinamo debutând la echipa mare pe 31 octombrie 2014 chiar într-un derby cu Steaua. Peste doar o săptămână, Patrick marca şi primul său gol în tricoul “câinilor”, într-un meci cu Viitorul.
DECIZIA LUI MARICA, EXPLICATĂ DE ANDONE: “A ALES ECHIPA UNDE SIMTE CĂ POATE LUA TITLUL”
Transferul lui Ciprian Marica la Steaua a strârnit o serie de controverse în fotbalul românesc, atacantul de 30 de ani fiind acuzat de patronul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, că a trădat echipa la care s-a lansat în fotbalul mare. Marica şi-a exprimat punctul de vedere, precizând că Dinamo a dat dovadă de lipsă de profesionalism în relaţia cu el, în condiţiile în care a decis să-l contacteze “prin Whatsapp”, abia după ce se decisese să semneze cu Steaua.
Tehnicianul care l-a antrenat pe Marica înainte ca acesta să plece de la Dinamo, Ioan Andone, spune că înţelege hotărârea atacantului şi că doar timpul va decide dacă aceasta a fost una bună sau nu. Ando a mai precizat că nu crede că metodele preparatorului fizic Thomas Neubert l-au convins pe Marica să semneze, ci faptul că Steaua e favorită la titlu în România.
“A ales echipa unde simte că poate să ia titlul. Fiecare jucător îşi doreste ceva. El întotdeauna a zis că e dinamovist, că îl interesează situaţia clubului. Dar vom vedea în viitor dacă a făcut bine sau nu că a mers la Steaua. Eu nu cred că Rednic nu şi l-ar fi dorit pe Marica. Pregătire fizica se face bine acum şi în lumea arabă, nu numai la Steaua“, a declarat Andone la Dolce Sport.
Bai frate, dar de fapt ce vrea Petre2? La ce capitol nu se inteleg? Vrea bani multi? Vrea garantii ca va juca meci de meci? Din ce a aratat pina acum, ar trebui sa fie mindru ca e in lot …
A luat-o si asta pe urmele lui L. Ganea?
Comments are closed.