Acasă Revista presei R. STEFAN: "NATIONALA POATE SA SCOATA LUMEA IN STRADA"

R. STEFAN: "NATIONALA POATE SA SCOATA LUMEA IN STRADA"

115
3

(ProSport)

Fundaşul dinamovist Radu Ã…Ştefan a declarat că echipa naţională de fotbal a României poate să scoată din nou lumea în stradă, în anul 2008.
Cu gândul la Euro 2008, jucătorul a precizat ''Formăm o echipă matură, chiar dacă sunt mulţi tineri în lot. E greu de estimat ce va fi la vară, sperăm să fim sănătoşi cu toţii. Ã…Şi în formă. Echipa naţională a României poate să scoată din nou lumea în stradă, e capabilă de rezultate care să aducă aminte de succesele generaţiei Hagi''.
Întrebat dacă doreşte în noul an să plece la un club important din Europa, fotbalistul a spus: ''Eu mă concentrez acum doar pe ceea ce am de făcut la echipa mea, care este şi rămâne Dinamo Bucureşti. Nu stau să mă gândesc că plec acolo sau dincolo. Am 21 de ani, important este să rămân cu picioarele pe pământ, iar mintea să-mi stea doar la antrenamente''.
Privind aspiraţiile pentru 2008, legate de Dinamo, Radu a menţionat pentru revista oficială a clubului:'' Sperăm într-un sezon reuşit şi, poate, pentru început să prindem un loc în Liga Campionilor. Iar ceea ce n-am reuşit în această toamnă, să încercăm la anul. Visul nostru nostru neîmplinit este accesul în grupele Ligii. Ar fi o revanşă pe care să ne-o luăm faţă de noi înşine. Noi să aducem o bucurie tuturor suporterilor noştri, merită acest lucru''.

3 COMENTARII

  1. La multi ani Radule si succes in continuare la !Poate asa vei juca si la echipa nationala la EURO 2008!La multi ani tuturor dinamovistilor!

Comments are closed.