(Jurnalul National)
Daniel Stan
Dorit până acum ca director tehnic, Mircea Lucescu ar putea deveni acţionar la formaţia campioană, fiindu-i promise 20 de procente, în timp ce Lucescu junior are pregătit un contract pe trei ani, cu un salariu de 350.000 de euro pe sezon.
Oficialii dinamovişti nici nu se gândesc să renunţe la visul aducerii lui Mircea şi Răzvan Lucescu în Ã…Ştefan cel Mare, deşi în ultima săptămână ambii au anunţat că, momentan, nu pot face acest pas.
INSISTENÅ¢E. Deşi se află în vacanţă la Cancun, în Mexic, preşedintele executiv al “roş-albilor”, Cristi Borcea, nu-l slăbeşte cu telefoanele pe Răzvan Lucescu, în prezent la FC Braşov. În acelaşi timp, preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea, insistă pe lângă Mircea Lucescu, aflat sub contract cu ucrainenii de la Ã…Şahtior Doneţk până în vara anului 2008. Dacă până acum discuţiile cu Lucescu senior s-au purtat pentru postul de director tehnic, “câinii” insistă şi îi oferă 20% din acţiunile clubului.
AMÂNARE. Momentan însă, Lucescu senior preferă să amâne luarea unei decizii: “Este adevărat, am spus după eşecul din grupele Ligii Campionilor că mă gândesc să încerc şi altceva, dar au fost vorbe rostite la nervi. Îmi doresc să termin contractul cu Ã…Şahtior, dar orice este posibil în fotbal”. Referitor la Răzvan Lucescu, acesta a primit o nouă ofertă, pe trei ani, dacă ar accepta urmând a fi cel mai bine plătit antrenor din istoria clubului: câte 350.000 de euro pe sezon, plus bonusuri consistente pentru performanţe şi o eventuală accedere în grupele Ligii Campionilor. “Repet, discuţiile se opresc aici. Sunt părerile unora sau altora despre viitorul meu”, a refuzat încă o dată tehnicianul lui FC Braşov, care a mers mai departe şi a spus vizavi de tatăl său: “Nu-mi place să-i dau sfaturi, însă i-am transmis că aş vrea să rămână încă 10 ani în fotbal, pentru că mai are multe de spus, dar în nici un caz să nu se întoarcă în România”.






































