(gsp)
Eduard Apostol, Mihai Nejneru
După ce s-au păcălit cu mulţi stranieri, dinamoviştii anunţă o selecţie riguroasă
Dinamoviştii au precizat că vor testa în această iarnă mai mulţi stranieri: fundaşul dreapta macedonean Vasj, atacanţii Arce (bolivian), Obinna (nigerian) şi Makriev (bulgar). Nici unul nu este mai scump de 200.000 de euro. În atenţia "cîinilor" mai sînt portughezul Duarte, australianul McKain (Poli Timişoara) şi sîrbul Ljubinkovici (FC Vaslui), ultimii doi fiind însă variante costisitoare, ce depăşesc, fiecare, cîte un milion de euro. Jucătorii vor semna cu roş-albii doar după probe riguros supervizate, în cantonamentul din Cipru (16 – 30 ianuarie).
Străini de fotbal
După ce s-au păcălit cu străinii aduşi în ultimii ani, acţionarii au decretat că nici un fotbalist nu va mai fi jucătorul "cîinilor" decît după testări multiple şi doar după ce membrii staff-ului tehnic şi medical vor semna un document oficial prin care să se ateste că respectivul merită achiziţionat! "Să-şi asume şi antrenorii responsabilitatea pentru cei aduşi, ca apoi, cînd se trage linie, să vedem fiecare ce a făcut. Prea ne-am luat ţeapă cu atîţia străini de fotbal. Un jucător trebuie să fie puternic fizic, să aibă forţă, să reziste şi la 40 de grade Celsius, şi pe frig rusesc", au motivat şefii.
Testele ce se vor draconice sînt o consecinţă a faptului că la Dinamo, în ultimele două decenii, au ajuns mulţi stranieri ce s-au dovedit second hand. Suporterii au acuzat în multe cazuri conducerea că achiziţionează doar străini ieftini şi fără valoare. Variantă credibilă, majoritatea fotbaliştilor sosiţi în ultimii doi ani venind din postura de liberi de contract.
De rîsu'-plînsu'
Din 1991 şi pînă acum, prin Ã…Ştefan cel Mare s-au perindat nu mai puţin de 28 de "stranieri"! Albanezul Demollari (100 de meciuri / 36 de goluri) a fost cel mai apreciat dintre ei. În rest, deziluzii pe bandă rulantă, printre cele mai mari numărîndu-se Okunowo, Delwarte, Meride, Fernandes, Stanici sau Gvozdenovici. Lista completă a tuturor străinilor şi a performanţelor lor o puteţi analiza pe www.dinamovisti.ro! Dacă la fotbal n-au prea impresionat, stranierii "cîinilor" au oferit momente haioase în afara gazonului:
– Nelson se temea să părăsească autocarul în deplasări, întrucît colegii îi luau genţile şi ori i le aruncau, ori i le ascundeau
– Francezul Yannick Boumsong, venit în probe, a ratat testele de joc întrucît a fost uitat la hotel
– Rusul Vladimir But, cîştigător al Champions League cu Borussia Dortmund, a rămas în memoria dinamoviştilor pentru că mînca un coş de pîine la fiecare masă, venind supraponderal la probe
– Ecuadorianul Caicedo, venit în teste, a părăsit cantonamentul cu tot cu echipament
– Ze Kalanga, cînd pleca la convocările "naţionalei" Angolei, întîrzia între 7 şi 14 zile, motivînd apoi că a avut probleme cu paşaportul
– Francezul Fernandes a dispărut complet de patru luni şi a fost suspendat pe termen nelimitat
– Galliquio a stat la tribuna oficială la derby-ul cu Steaua (0-1), timp în care a mîncat un platou întreg de aripioare picante şi pui Shangai
Îşi propune fiul
Revenit în ţară, Mircea Lucescu face propuneri de antrenori pentru viitorul lui Dinamo, aici incluzîndu-l şi pe fiul său: "Foştii mei elevi sau Răzvan ar trebui să ducă mai departe tradiţia acestui club. Eu nu ştiu în ce măsură aş putea s-o mai iau de la capăt. Sînt recunoscător tuturor celor care se gîndesc la mine". Surse apropiate dinamoviştilor afirmă că roş-albii l-au convins pe Răzvan Lucescu (FC Braşov) să preia din vară echipa. Ioan Neculaie, patronul ardelenilor, a contraatacat ieri: "Lăsaţi-l în pace pe Răzvan! Îi respectam pe Badea şi pe Borcea, dar văd că au început să se porcească. O să încep să ofer şi eu salarii mari jucătorilor lui Dinamo şi o să aduc cîţiva la Braşov".
Galliquio pleacă
Fundaşul dreapta peruan John Galliquio (28 de ani) va părăsi în această iarnă formaţia din Ã…Ştefan cel Mare, apărătorul nemaiintrînd în atenţia staff-ului tehnic dinamovist. Argentinienii de la Huracan sînt interesaţi de serviciile fotbalistului, însă oficialii clubului sud-american speră să obţină un preţ mai bun decît cei 250.000 de dolari solicitaţi de români. Huracan va trimite la începutul săptămînii o ofertă scrisă. Galliquio a mai jucat în Argentina, la Racing Avellaneda, chiar cu antrenorul lui Huracan, Fernando Ubeda.
"Staţi în casă!"
Eduard Apostol
Jucătorii dinamovişti au fost ieri avertizaţi de către şefi să evite străzile unui Bucureşti sufocat de zăpadă
Capitala e paralizată de ninsoare. Acţionarii dinamovişti au luat imediat atitudine. Ieri, în jurul prînzului, avînd în vedere situaţia din ţară, jucătorii campioanei au fost anunţaţi, telefonic, să evite să iasă din casă pentru a nu risca o nedorită accidentare! "Alunecaţi, Doamne fereşte!, şi vă rupeţi un picior sau răciţi, sau mai faceţi vreun accident cu maşina… Nu vă expuneţi la pericole inutile!", au fost avertizaţi fotbaliştii campioanei. Aflat în vacanţă în Mexic, preşedintele executiv, Cristi Borcea, a trimis un apel la jucătorii săi: "Aveţi grijă de voi, vreau să vă văd pe toţi sănătoşi la reunire, pe 9 ianuarie!"
Jucătorii s-au conformat. "De cînd eram la grădiniţă n-am mai văzut atîta zăpadă", a mărturisit tînărul mijlocaş Chiacu (21 de ani). "Mă uit la televizor şi se tot anunţă ninsori. În ritmul ăsta, ieşim din casă în martie! Sperăm ca de săptămîna viitoare, de cînd reîncepem pregătirile, să se mai îmbunătăţească vremea", a comentat şi Ã…Ştefan Radu.







































” acþionarii au decretat cã nici un fotbalist nu va mai fi jucãtorul “cîinilor” decît dupã testãri multiple ºi doar dupã ce membrii staff-ului tehnic ºi medical vor semna un document oficial prin care sã se ateste cã respectivul meritã achiziþionat!”
Declaratie
Subsemnatii C. Dinu si C.Talnar declaram pa propria raspundere, ca nigerianul Obina(noi ii spunem deja Bobina) este valoare mare. Jucatorul poseda mari calitati fizice si de caracter. Jucatorul manifesta atasament fata de Dinamo, de Romania si de actionarii clubului. Poseda un dezvoltat simt al umorului,inveselind coechipierii cu povestile hazlii pe care le-a trait in Liga a V-a din Anglia. Nu este un spirit materialist si nu a dat impresia ca ar vrea bani ca sa joace la Dinamo.
In consecinta propunem incorporarea neintarziata a lui Bobina.
Dumnezeu sa ajute clubul Dinamo!
Patrie,onoare,rege!
Da, dar Obinna asta, are o mare problema in vestiar cu colegii . Decat Blay s-a aratat interesat sa intre la dushuri impreuna cu Obbina , ceilalti prefera sa ajunga acasa JEGOSHI. Unii asa sunt oricum.
singurul strain care zic ca sia facut treaba la DINAMO afost portarul GAEV
eu zic ca sia facut treaba cat a putu in rest ceilalti prezentati toti sau facut de 
strainii astia trebuie urmariti si dupaia transferati!da nu pe dvd-uri!
Comments are closed.