(gsp)
Radu Paraschivescu
Inbhir Nis. Aşa se numeşte, în galica scoţiană (Gaidhlig, pentru pedanţi), locul unde Marius Nicolae revine la viaţă şi la fotbal. Inverness Caledonian Thistle, echipa care i-a angajat priceperea, stă cuminte pe locul 8 din prima ligă scoţiană, între Falkirk şi Hibernian. Dincolo de aceşti vecini conjuncturali se află alte echipe cu inimi uriaşe, pretenţii mici şi fotbal candid: St Mirren, Kilmarnock, Hearts of Midlothian, Motherwell. În ultima etapă Inverness i-a administrat un 3-0 codaşei Gretna, ceea ce l-a făcut pe antrenorul Craig Brewster să estimeze că încă două-trei succese l-ar putea duce pe locul 3. Dacă tehnicianul socoteşte cu clasamentul în faţă şi se declară încîntat de cele cinci victorii consecutive acasă, Marius Niculae are altă numărătoare, în care nimereşte mereu peste cifra 6. Căci mai sînt 6 luni pînă la Euro, iar el a marcat de 6 ori în campionat (şi de alte 2 în Cupa Ligii). Ultima dată, acum cîteva zile.
Inverness CT a ajuns să fie pentru Niculae mai mult decît un nume al surghiunului, o echipă sau un loc de muncă. În nordul Scoţiei se tratează tot felul de boli mai mult sau mai puţin domneşti. Printre ele, blazarea împănată cu fatalism care a surpat fără milă destule cariere la noi şi aiurea. La Inverness, într-un spaţiu guvernat de reguli limpezi, seci şi neocolibile, Marius Niculae se chinuie să nu întîrzie la întîlnirea cu propria imagine de acum şapte-opt ani. Ni se spune, pe post de secret ştiut pînă şi de ultimul puşti din colţul străzii, că fotbalistul se gîndeşte în continuare la naţională. Evident. Dar Niculae ştie că pentru asta nu are nevoie de întinerire forţată sau de măsluirea buletinului. Totul e o problemă de ordin mental, or aici mediul de lucru poate face minuni. La Inverness, ca peste tot în nord, funcţionează fără cusur şcoala de bune maniere a fotbalului modern, unde disciplina favorită este pusul osului. Estetica suferă, de acord, dar mintea fotbalistului cîştigă. Ã…Şi ce dovadă mai solidă decît aceea că, de cînd a venit în fotbalul ăsta aspru şi inclement ca iernile din Highlands, jucătorul s-a accidentat mai puţin decît la Lisabona, la Liege sau la Mainz?
Marius Niculae aleargă, asudă şi înscrie fiindcă n-are încotro. Convenţia e ridicol de simplă: un atacant are valoare dacă marchează. Cît de relevante sînt golurile lui într-un campionat care e de fapt un pretext pentru două meciuri de fotbal interconfesional va decide Piţurcă. Deocamdată Niculae trebuie să facă să se vorbească despre el în continuare. Ochii suporterilor sorb driblingul lui Mutu, pasa lui Chivu sau plonjonul lui Lobonţ. Ã…Şi e greu să-i deturnezi de la scînteierile diamantine spre truda presărată de icnete. Dar altă cale nu există. Marius Niculae joacă într-un fotbal periferic şi visează – la fel ca Ghioane sau Cernat – că va fi văzut de cineva de la centru. Să-l credităm şi să vedem dacă, sprintînd ca altădată, va fi punctual la întîlnire.
Soba
Maria Andrieş
Aşa e iarna. Oamenii se adună pe lîngă sobe şi spun poveşti. Dacă ar fi vară, s-ar aduna în jurul grătarelor şi ar produce altfel de folclor. Dar nu e. Iar ninsoarea care cade alene, alene peste stadioanele patriei îndeamnă la tot felul de reverii. Mircea Sandu îşi închipuie, de pildă, viitoarele cuplaje de pe noul “Naţional”. Ehei, ce probleme de securitate ar fi, ce tămbălău în tribune, ce bătaie de cap pentru organizatori! “Nu cred că va fi posibil!”, oftează el la TV.
Pînă se inagurează stadionul, şeful FRF are tot timpul să viseze. După ce rezolvă dilema cuplajelor, poate organizează nişte finale europene, să nu-şi iasă din mînă. Apoi, preventiv, mută “naţionala” din cauza unor scandări nelalocul lor. O aduce înapoi, pentru cîteva antrenamente închise. Apoi pentru un meci amical, prilej cu care scumpeşte biletele, în semn de împăcare cu fanii. Vă daţi seama cîte şi cîte va mai face după ce e gata noul stadion!
Aşa e iarna. Soba de la FRF încălzeşte plăcut, oamenii visează.
