(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)
– Cristian Geambaşu
Dinamo a prins aseară cel mai bun meci după momentul de graţie numit Everton. Cel mai bun meci după Everton nu înseamnă însă o minune în absolut, pentru că Zicu şi ceilalţi veneau după o lună de fiere, în care au colecţionat înfrîngeri, frustrări şi reproşuri. Să îţi creezi totuşi 4-5 ocazii importante într-o singură repriză este totuşi o dovadă de forţă ofensivă. Irosirea lor este semnul neîndoielnic al unei slăbiciuni mentale.
ŢSKA nu a venit să atace în Ştefan cel Mare. În general, am descifrat greu ce au vrut ruşii în afară de dorinţa legitimă de a scăpa de noroiul nostru borcesc. Zgîrciţi în gesturi şi risipă de efort, alde Carvalho şi Vagner au stat la cutie şi au contraatacat. Destul de puţin pentru o deţinătoare de cupă UEFA, Chelsea de uz intern a lui Abramovici.
Fotbalul premiază întotdeauna încăpăţînarea. Credinţa că există întotdeauna o fază următoare, la care îţi vei răscumpăra greşelile precedente. Dinamo a crezut 90 de minute că va evada din mediocritate. Vlad Munteanu a răzbunat ratările tuturor şi a reuşit ceva foarte simplu în aparenţă. A împins mingea în poartă de la doi-trei metri, după şutul formidabil al lui Zicu. Marile victorii se clădesc pe fapte banale, cînd omul potrivit se află la locul potrivit.
Virusul Săftica
Rămîne un mister cum au reuşit să pătrundă suporterii dinamovişti în baza de la Săftica, obiectiv militar aparţinînd Ministerului Administraţiei şi Internelor. Unde dacă sari gardul, aşa cum pretind administratorii respectivei locaţii că ar fi procedat fanii “cîinilor”, rişti să fii puţin împuşcat de santinele. O variantă plauzibilă ar fi aceea că protestatarii au fost lăsaţi să intre la indicaţia unui membru marcant al Consiliului de Administraţie. În pofida aşteptărilor, altul decît Ioan Becali sau cineva din grupul său. Să fie un domn bine, pasionat de calculatoare?






































