Acasă Revista presei E vero! Stefan Radu la Lazio!

E vero! Stefan Radu la Lazio!

118
0

(gsp)

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Ã…Ştefan Radu este jucătorul lui Lazio. Italienii vor plati 4,5 milioane de euro lui Dinamo, plus 900.000 de euro TVA

 

Lazio va plăti 5,4 milioane de euro pentru Ã…Ştefan Radu, acceptînd să achite şi TVA-ul. După trei zile de tratative dure, încheiate ieri la 4:00 dimineaţă. Jucătorul este împrumutat pînă în vară, pentru 1,2 milioane de euro. Apoi, italienii au prima opţiune la un transfer definitiv, pe încă 4 ani. Ã…Ştefan Radu (21 de ani) va deveni miza celui mai mare transfer din România, aruncînd în aer prejudecata că numai atacanţii sau mijlocaşii pot bate recorduri în mercato. În prima zi ca jucător al lui Lazio, puştiul a părut uimit de ceea ce i se întîmplă. În general, nu numai la nivelul salariului, care i-a crescut dintr-un foc de aproape 20 ori, urmînd să cîştige de acum 400.000 de euro pe sezon!

 

Primul antrenament

Radu a intrat în programul oficial al noii sale echipe începînd de luni dimineaţă. Ã…Şi-a petrecut primele ceasuri în cantonamentul de la Formello, situat la circa 15 km de Roma. "Noii colegi m-au primit foarte bine la antrenament. Antrenorul Delio Rossi mi-a spus să fiu pregătit, că voi juca miercuri, în Cupă", s-a confesat emoţionat românul unor prieteni. Apoi, în jurul orei locale 14:30, s-a prezentat la vizita medicală, efectuată la clinica privată Paideia. A venit într-un simpatic Smart argintiu, însoţit de Cristina, şefa sectorului de presă de la Lazio. Îmbrăcat în adidaşi albi, blugi şi o geacă cu glugă şi blăniţă, plus nelipsitul fular, internaţionalul a coborît timid din maşină. Surprins de marea de jurnalişti italieni care-l aşteptau, a făcut doar un semn discret că nu poate oferi declaraţii.

 

"Sînt fericit!"

Clubul lazial e în silenzio stampa, iar el trebuie să urmeze aceleaşi reguli. S-a strecurat tiptil spre cabinetul central, unde a fost preluat de profesorul Ivo Pulccini, doctorul care a supervizat setul de controale necesar pentru a-i da undă verde jucătorului din punct de vedere medical. În timpul circuitului, la insistenţele presei, a scăpat în viteză o banalitate, "sînt fericit că am venit la Lazio", şi apoi s-a salutat cu Pandev şi De Silvestri, proaspeţii lui coechipieri, apăruţi şi ei la clinică din cauza unor probleme de sănătate.

 

Îl înfruntă pe Mutu

Deja apreciat în media peninsulară, care are mari aşteptări faţă de român, Radu va debuta aproape sigur în Italia într-un meci contra lui Mutu! Lazio va juca mîine, în deplasare, returul cu Fiorentina în sferturile de finală ale Cupei, după 2-1 la Roma, iar ex-dinamovistul are şanse mari să fie pe teren din primul minut, pentru că defensiva capitolinilor e decimată, fără Stendardo (plecat la Juventus), Cribari, Zauri şi Silvestri, accidentaţi sau suspendaţi. Radu va face probabil cuplu cu Siviglia în zona centrală, iar duminică, în campionat, cu Sampdoria, e deja luat în calcul pe postul de fundaş stînga, în absenţa lui Kolarov, suspendat.

 

Comparat cu Chivu

Presa italiană aşteaptă cu nerăbdare debutul lui Ã…Ştefan Radu în tricoul noii sale formaţii, Lazio Roma. Ziariştii au pretenţii mari de la român, pe care îl aseamănă cu jucătorul lui Inter, Cristi Chivu. Italienii şi-ar dori ca performanţele acestuia din Serie A să fie cel puţin la fel de bune ca ale căpitanului "naţionalei". La gruparea lazială, Radu nu va avea numărul 26 purtat la Dinamo, acesta fiind luat de belgianul Mudingayi. (Justin Gafiuc)

 

Lupescu: "Radu Ã…Ştefan se va adapta repede în Italia"

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, consideră că dinamovistul Ã…Ştefan Radu se va impune repede la Lazio. "Pentru un apărător este mai uşor să se acomodeze în fotbalul italian decît pentru un atacant. Depinde de el cum se va adapta la mentalitatea din Il Calcio. Este fantastic pentru Radu că s-a transferat la Lazio, iar dacă sumele vehiculate în presă sînt reale e bine şi pentru Dinamo", a declarat Lupescu. (Viorel Tudorache)

 

Piţi e circumspect

Selecţionerul Victor Piţurcă pare rezervat în privinţa şanselor lui Ã…Ştefan Radu de a prinde primul "11" la noua sa echipă, Lazio Roma. "Este un pas uriaş pentru Radu să joace în Italia. Îmi doresc să evolueze meci de meci. Mă tem totuşi că s-ar putea să nu joace, cu toate că valoarea lui ar impune acest lucru". Piţurcă crede însă că "Ã…Ştefan are calităţi  şi pot spune cu certitudine că pe viitor se va impune ". (Costas Mincu)

 

"Dacă e la fel de bun ca şi Chivu, înseamnă că Lazio o făcut o mare achiziţie"

Goran Pandev

 

"Nu-l cunosc încă pe Radu, dar îl aşteptăm să demonstreze că merită să evolueze în Italia"

De Silvestri

 

"Ã…Ştiam că vor ceda"

 

Directorul executiv al "cîinilor", Cristi Borcea, vorbeşte despre secretele negocierilor cu Lazio

 

– Domnule Borcea, a meritat să vă luptaţi trei zile pentru transferul lui Radu!

– Cum să nu merite? Am făcut o mutare extraordinară! N-a fost însă deloc uşor. Ã…Ştiam că italienii au probleme mari în defensivă şi eram sigur că vor ceda pînă la urmă la negocieri, fiindcă aveau nevoie urgent de un fundaş de valoare.

– Vă aşteptaţi să realizaţi cel mai mare transfer din istoria campionatului intern?

– Fane Radu e un jucător de mare valoare şi nu e întîmplător că s-a finalizat acest contract la un fundaş. Dinamo are acum la dispoziţie trei milioane de euro, pe care vrem să-i investim imediat în aducerea de jucători. Nu mă întrebaţi însă despre nume! Ã…Ştiţi că eu vorbesc doar după ce le fac!

 

 

Din Colentina la Roma

Cătălin Gheorghiu

 

De pe maidanul pe care bătea mingea în copilărie şi unde acum se află stadionul lui Juventus Bucureşti, Ã…Ştefan Radu s-a mutat pe "Olimpico"

 

Cartierul Colentina, zona de est a Bucureştiului. Undeva pe strada Radovanu, într-un bloc cu opt niveluri, şi-a petrecut copilăria Ã…Ştefan Radu, noua achiziţie a lui Lazio. La etajul patru, imediat cum termini de urcat scările, dai de apartamentul unde a crescut actualul fundaş al lui Lazio Roma. "Nu am ce să vă spun despre Ã…Ştefan, el ştie cel mai bine ce să zică despre cariera lui", spune mama sa, Mioara, care taie dialogul încă de la intrare.

 

Bătea mingea pînă apunea soarele

Chiar dacă sînt mîndri că unul de-al lor a făcut pasul spre Serie A, vecinii lui Ã…Ştefan Radu nu prea vor să vorbească despre "Dani", aşa cum i se spune în bloc. "Îl cheamă şi Dănuţ, de aceea îl alintăm aşa. Este un băiat bun, niciodată nu a creat probleme. I-a plăcut fotbalul de mic, se juca în spatele blocului pînă se întuneca", zice unul dintre vecini.

Pînă să ajungă la Dinamo, Ã…Ştefan Radu a învăţat tainele fotbalului pe maidanul din spatele blocului, acolo unde acum se află arena echipei din eşalonul al treilea fotbalistic, Juventus Colentina. "Fane se juca acolo cînd era mic, iar apoi, după ce a ajuns la Dinamo, s-a întors în tricoul alb-roşu ca adversar al echipei de aici, Juventus", povesteşte Cornel Predescu, bun prieten şi fost coechipier la Dinamo al tînărului internaţional.

 

"Era cel mai cuminte dintre noi"

Cornel Predescu şi Ã…Ştefan Radu se cunosc de la 11 ani. Sînt buni prieteni şi au trecut, împreună, pe la diferite grupe de juniori în Ã…Ştefan cel Mare. "Eram o gaşcă mai mare. Eu, Fane, Hristu Chiacu, Scarlatache, Niţu şi alţii. Fane era cel mai liniştit dintre noi, de mic a fost ambiţios, şi-a dorit să ajungă sus!", povesteşte Predescu. Mijlocaşul de 20 de ani spune că, atunci cînd era junior, Ã…Ştefan Radu nu era dezvoltat din punct de vedere fizic. "Să ştiţi că era foarte firav cînd era mic, dar a mîncat mult, a tras tare şi uite că i s-a împlinit visul! Acum este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din România", zice Predescu.

 

Cel mai mic din familie

Ã…Ştefan Radu este cel de-al treilea copil al familiei. Fundaşul de 21 de ani este "prichindelul" familiei, el mai avînd un frate, Marius, student, şi o soră, Oana, care este stabilită în Norvegia, ambii mai în vîrstă decît fundaşul lui Lazio. Familia sa este una cu venituri modeste, mama sa, Mioara, şi tatăl său, Costel, chinuindu-se să le ofere celor trei un trai decent.