Andrei Vlad si Zie Diabate fusesera convocati la echipa mare imediat dupa meciul castigat de Dinamo 2, luni, in fata celor de la FK Vindava. Convocati de urgenta, anunta site-ul oficial al clubului. In urma meciului pierdut ieri de echipa mare, Vlad si Diabate, care au fost numai spectatori, au fost trimisi inapoi la echipa a doua, aseara antrenandu-se din nou alaturi de colegii lor. S-ar parea ca vinovati de infrangera suferita in fata croatilor sunt cei care n-au jucat. Iar ei au fost convocati, de urgenta, pentru ca era nevoie si de ceva spectatori.
Dinamo 2 disputa astazi cel de al doilea amical, in compania formatiei Herta 2 Berlin (Germania).







































Foarte bine ca i-au trimis inapoi, da-i dracului! Sa se inveþe minte sa mai piarda meciuri! Cum spuneau cei din trioul formidabil Porcea-þalnar-Mister, la Dinamo nu cistigi, ai plecat!
PS. Sau oare problema a fost ca au cistigat la D2 si le 'stricau' astora de la D1 palmaresu'?
Pai nu se zice ca suporterii sunt al 12-lea jucator? Probabil Vlad si Diabate pentru asta au fost chemati si nu si-au indeplinit misiunea…Si rezultatul s-a vazut.
Pai de ce-a mai venit Diabate daca nu stie sa incurajeze?
Striga ba DINAMO FORTA DINAMO! nu sta degeaba! Tantare , oare stii ce faci?
Sigur au folosit fumigene si petarde.Au creat un vacarm pe stadion,de nu au mai putut bietii titulari sa se concentreze.Asemenea elemente destabilizatoare nu au ce cauta la Dinamo1.Talnar i-a chemat sa fie titulari si ei nesimtiti stateau pe margine si spargeau semite.A ajuns marele antrenor Talnar sa se roage de ei sa joace si ei nu si nu.Nu se poate asa ceva!
daca au un pic de valoare (gen ze kalanga) au probleme la disciplina… daca sunt gen elton sunt buni pt dinamo 5-6 nu pt dinamo
=)) sunt pe jos de ras doamneee
)))) RETARDATILOR DUPA CE CA VA BATETI JOC DE NOI VA MAI BATETI JOC SI DE ASTIA MICI
jos cu talnar!
ce ia mai chemat …macar trebuia sa ii bage putin!!! Asta e antrenorul nostru ! 😐 FORZZA DINAMO !
intradevar .. cuplul Goian Galliquio e prea sudat k sa isi faca loc si Ze
Putirca aseara a imprumutat ceva de la Tantaru nostru. Cu diferenta ca el i-a bagat in min,. 90, iar tantarul DELOC!
Vai mama noastra ce MARI antrenori avem. Ne meritam soarta. Praf la DINAMO, praf la nationala!!!!
eu ma bucur ca au facut cateva antrenamente cu cei mari pt ca pe cei mici ii ajuta sa scape de complexul echipei mari cu jucatorii f buni si poate au un declick si joaca si mai bine si isi forteaza readucerea la prima echipa
Care cateva, Antistar, au plecat luni seara, ieri a fost meci, seara erau inapoi.
Nu e de mirare ca “ilustrul” nostru manager De Legat si “extraordinarul”nostru antrenor i-au trimis pe Diabate si pe Vlad inapoi. In viziunea lor cea luminata, baietii poarta exclusiv vina pentru infrangerea cu anonima echipa Slaven Bolupo.
Adik cum domne' la D2 bateti tot si la astia nu sunteti in stare?! Mars inapoi! Sa va invatati minte nesimtitilor! Copii cu aere! Ei…dracia dracului, pai cum sa-l scoate vreodata Ze pe Lucica sau pe Silvica din echipa? Inadmisibil! Si mai e si negru! Stai acolo nene sau du-te la tine inapoi! Ca de…nu esti sarb…nu sti fotbal…de la cel mai De Legat cu putinta citire…
scarlatache imprumutat la mioveni!
Bah þalnar asta isi bate joc de copii astia,pe bune…La ce dreaq i-a mai chemat?Deciziile astea contradictorii s-ar putea sa-i afecteze pe plan psihic!

Talnar incepe sa decada tot mai mult.
Un mare dinamovist se transforma incet dar ireversibil, intr-un mare jeg, dupa modelul Mister Dinu.
Daca datii vina pe copii aia sunteti chiar nebunii la cap
ce vlad si diabate,nu uitati de zoric!!!
Deci dupa ce ca nu avem decat jucatori si nu o echipa, dupa multe promisiuni care nu s-au concretizat(C.L. , stadion ,…) Dupa ce ca am apucat obiceiurile vechi si vindem tot (urmeaza Moti,Pulhac,Cristea,Lobby) ..am inceput sa ne batem joc si de astia mici , mai bine le trimitea in kkt DVDu cu meciu sa se uite, ca la altceva ce i-a chemat, oricum suntem de kkt si ne bat toti anonimii asa ca f bine putem sa luam bataie cu astia mici in teren decat cu valori consacrate : blay caricio hostina opariþa stoicacan..eu numai inteleg nimic,cred k e depasit de situatie tantaru si mister nu se implica deloc.jucatorii stiu ca la vara vine razvan sau cine o veni si atunci sunt delasatori..e un HAOS total care o sa explodeze la primul insucces din retur.
diabate cred ca ar merita sa fie in lotul mare alaturi de marcu si alexe
http://www.fallensword.com/?ref=1266510
SEYXHELLES TU ESTI PROST SAU NU CITESTI BINE…ARTICOLU…UNDE PLM VEZI TU CA A ZIS CA AU JUCAT SI AU PIERDUT EI DOI MECIU ???
F tare frate…o fi fost vreo tactica?!!!
…..si pe semne k a dat roade: au pierdut
pacat de ei k sunt baieti buni, ar fi meritat o sansa…dar asta e fotbalul si antrenorul lui Dinamo…pe astia ii avem…cu astia defilam 
a vrut sa bage frica in cei de la echipa mare
Comments are closed.