(gsp)
Maria Andrieş
“Ce dacă a cîştigat Răzvan Lucescu cu Inter? Pe noi nu ne interesează în acest moment, avem antrenor”, a spus Vasile Turcu. Pe şefii lui Dinamo nu-i interesează, de fapt, un anumit mod de a vedea fotbalul, fără legătură directă cu profitul.
Pe şefii lui Dinamo nu-i interesează prea mult că au antrenor în momentul cînd iau jucători. Fotbaliştii aduşi trebuie să corespundă unor calcule contabile. După calculele astea, argentinianul Miranda trebuie să-l înlocuiască automat şi fără rest pe Claudiu Niculescu. “Am investit 4 milioane de euro în transferuri şi am luat numai 1,2 milioane pe Radu Ã…Ştefan”, a anunţat Borcea. Ceea ce e bine, dar nu suficient. Pentru că, vînzînd şi cumpărînd, acţionarii din Groapă scapă din vedere faptul că o echipă înseamnă mai mult decît o colecţie de indivizi.
Ce nu-i mai interesează pe Turcu şi compania? Faptul că o echipă de liga a doua a ţinut piept liderului din Serie A. Într-un amical, cu multe rezerve pe teren, e drept, dar să înscrii în poarta lui Toldo nu e doar o chestie de noroc. Pe şefii lui Dinamo nu-i interesează şi nici nu încearcă să-şi explice o astfel de victorie, deşi ar putea fi plină de învăţăminte, pentru orice investitor din fotbal. De exemplu, ar putea înţelege că pe lîngă bani, e nevoie şi de altceva ca să obţii performanţe. E nevoie de mentalitate profesionistă.
Mentalitatea asta nu se cumpără de nicăieri, se educă. Lucescu jr. a deprins-o învăţînd de la cei mari, de la maeştrii fotbalului, în şcoli de antrenori. Ceea ce face el acum la Braşov făcea, cu decenii în urmă, “Magul” Herrera la Inter. La altă scară, desigur. Dar profesionismul are aceleaşi reguli oriunde şi oricînd. Ã…Şi înseamnă în primul rînd să dai totul, în orice moment. “Cine nu dă totul nu dă nimic”, scria Herrera, pe pereţii vestiarului interist.
În loc de Facchetti, Jair sau Mazzola, Lucescu îi are pe Cristescu, Abrudan şi Senin. Ceea ce nu-l împiedică să le ţină discursuri mobilizatoare, să-i trateze ca pe nişte fotbalişti de top. Să le povestească despre Wembley ‘69 cu Lucescu senior şi să le pună filme despre campioni. Înaintea unui amical? Poate părea exagerat, idealist, naiv, dar nu este. Asta înseamnă profesionismul: să tratezi serios orice fel de meci şi orice aspect al jocului.
Metodele sînt aceleaşi, la orice nivel. Metodele care transformă un grup de bărbaţi într-o echipă şi o echipă într-o forţă. Nu numai materialul uman contează, ci construcţia în sine. Ã…Şi gîndirea pe care se sprijină. Poţi să ai superjucători, care să nu dea nici jumătate pentru echipă.
Profesionismul se învaţă, jucătorii de la antrenori, antrenorii de la “cei mari”. Dar ăsta e ultimul lucru care-i interesează pe şefii lui Dinamo. Ce rost are să-i povesteşti lui Miranda despre “Mopsul” Dumitrache şi golul lui pe Wembley? Are neapărat nevoie de asta ca să-l poată înlocui pe Niculescu?
Nu sînt dispus să trag concluzii!
Radu Cosaşu
Mă îngrijorează mai mult uşurinţa cu care trecem de la lăudăroşenie la deznădejde.Unul din cei mai importanţi scriitori francezi, de găsit în orice dicţionar la litera F, Flaubert, un geniu foarte hain cu speţa umană, ne-a lăsat o idee de o mare duritate pe care nu aş ezita s-o pun pe frontispiciul Gazetei noastre, o zi, două, pînă ne trece gustul acestui 0-1 de la Tel-Aviv; o traduc fără să mă scuz: “Prostia constă în a concluziona”. Am chef să-l ascult pe Flaubert, chit că, precum Caragiale, nu a văzut niciodată un meci de fotbal, dar, în schimb, s-a priceput extraordinar în detectarea prostiei omeneşti. Nu am chef să fiu mai prost decît prima repriză, faţă de care a doua – cu cele trei curse splendide ale lui Mutu – a părut consistentă…. E sigur că aşa cum zice Piţurcă: “Un amical e un amical” – un şlagăr de-o viaţă – şi că la Europene va fi altceva, dar se naşte întrebarea în ce sens?, dacă Dică va continua să fie atît de “stupefiant”, dacă Mutu în orgoliile lui va vrea chiar să facă totul sau invers: dacă băieţii vor prinde, în grupă, trei zile formidabile? De ce nu? Încă nu ştim şi nu văd de ce am începe de pe acum să trepidăm urît.
A, desigur, poţi să fii îngrijorat punctual de forma lui Dică, de inexistenţele lui Marica, dar a fi îngrijorat e cel mai uşor, la fel de uşor ca a declara tot timpul că “îi batem pe toţi”, că “vom fi surpriza grupei” şi alte aiureli. De ce nu ne îngrijorează fanfaronada, uşurinţa cu care din lăudăroşenie cădem în deznădejde? – Aceasta (o scriu fără teama că l-aş justifica pe Piţurcă) mă nelinişteşte mult mai mult decît un foarte neplăcut 0-1 la Tel-Aviv. Iar întrebarea neagră, la miez de noapte: credeţi că avem faţă să jucăm cu Italia, Franţa şi Olanda?, la ora asta nu mă asaltează. După ce am văzut miercuri seară, răspunsul este aproape distractiv: păi,nu, cum să nu facem faţă dacă Olanda “noastră”, cu care demult nu mai facem feţe-feţe, bate cu 3-0, la Split, pe revelaţia revelaţiilor, Croaţia…? Ce concluzie să tragem de aici? Una singură – ce bine că nu sînt azi cronicar croat! Pe scurt: şi în fotbal, nimic nu e mai greu decît să fii inteligent, adică să te menţii rezervat în certitudini. Dar – şi acesta-i un adevăr de mult verificat – nu ne place deloc ceea ce-i greu.
