"Comunismul e un vis! Nimeni n-a ajuns la el!"

(Evenimentul Zilei)

Daniel Conţescu, Cristian Delcea

Oficialii de la Steaua şi Dinamo nu sunt de acord cu condamnarea „perioadei roşii“, când au obţinut performanţe cu ajutorul partidului.

Cornel Dinu a ajuns „ruşinea familiei“

Discuţiile de-acum 55 de ani au avut ecou în România zilelor noastre. Actualii şefi de la Steaua şi de la Dinamo dezaprobă metodele folosite atunci, dar nu susţin ideea unei „condamnări a comunismului în sport“, în sensul radierii performanţelor obţinute de cele două formaţii prin mijloace murdare.

Cornel Dinu şi-a asumat, la un moment dat, statutul de „om al vechiului sistem“. „Eşti ruşinea familiei, ai ajuns în echipa Miliţiei!“, susţinea „Procuroru’“, într-un interviu publicat în revista clubului de fotbal Dinamo, că i s-a adresat un membru al familiei sale, în momentul în care a semnat contractul cu gruparea „câinilor roşii“. În provincie, Steaua şi Dinamo sunt hulite de cei care au prins perioada în care înrolările la cele două cluburi se făceau cu forţa. Ceea ce a făcut Traian Băsescu atunci a fost un hohot de râs! Noi nu avem ce condamna. La noi nu a fost comunism!

„Procuroru’“ apără trecutul: „A fost sport!“

Cornel Dinu, administrator-delegat la echipa Dinamo şi, totodată, un personaj-simbol al clubului din Ã…Ştefan cel Mare, are o viziune despre trecut care duce cu gândul la egalitarismul propovădit de Jean-Jacques Rousseau. Dinu consideră că regimul comunist n-a ajuns, de fapt, în România. „Procuroru’“ condamnă şi atitudinea celor care vor ca trofeele interne cucerite de Steaua şi Dinamo înainte de 1989 să fie şterse din palmares.

EVZ: Domnule Dinu, clubul Dinamo îşi asumă trecutul aşa cum apare el în stenograma discuţiilor din mai 1953?

Cornel Dinu: În 1953, eu aveam doar cinci ani. Am jucat prima dată pentru Dinamo în 1966 şi atunci nu se practicau racolări sau destabilizări ale celorlalte cluburilor.

Ar trebui să existe şi în fotbal o condamnare a comunismului, aşa cum s-a întâmplat în Parlament, în decembrie 2006?

Dar ce a fost? A fost un regim bolşevic impus de la Moscova. Domnule, nimeni nu ştie ce e comunismul! Comunismul e un vis! Nimeni n-a ajuns la el!

Ar trebui Dinamo şi Steaua să renunţe la trofeele câştigate în toată perioada de dinainte de revoluţie?

Asta e o tâmpenie! Păi francezii renunţă la „Regimul de Vichy“ sau nemţii la ce s-a cucerit pe vremea lui Hitler? Tot ce a câştigat Dinamo între 1948 şi 1989 a câştigat în urma unei competiţii sportive, pe teren. A fost sport, nu politică.

Într-un moment de sinceritate aţi spus că o mătuşă a dumneavoastră v-a reproşat că aţi ajuns în echipa Miliţiei…

Făcea confuzie, săraca de ea! Credea că m-am angajat la Miliţie sau că m-a luat Miliţia. S-a dumirit mai târziu despre ce era vorba, şi anume că eu doar jucam fotbal.

Turcu: „Să nu dezgropăm morţii!“

Vasile Turcu, unul dintre finanţatorii echipei Dinamo şi prosper om de afaceri căpătuit în capitalism, ne îndeamnă să uităm trecutul. „Trecutul e pentru răzbunători! Vorbim de răzbunare? Păi, atunci israelienii ar trebui să se răzbune pe toată Planeta! Ã…Ştiţi ceva, dacă peste câţiva ani revin comuniştii la putere, toată lumea o să spună că capitaliştii au fost nişte nenorociţi. Să nu dezgropăm morţii! Iar dacă e să vorbim de racolaj, atunci de ce echipele mari de azi iau cei mai buni jucători din Africa şi din ţările slab dezvoltate?“, se întreabă Turcu, retoric. „Eu ştiu atât: că în ’64 veneam pe jos din Rahova până în Ã…Ştefan cel Mare ca să văd meciurile echipei Dinamo. Nu racola nimeni nimic. Jucătorii voiau să vină la Dinamo şi la Steaua. Ä‚ia care se opuneau, de fapt, îşi dădeau seama că nu pot să facă faţă la un club mare. Păi Steaua şi Dinamo îmbrăcau jucătorii frumos, le dădeau grade, case bune în Bucureşti! Cine nu şi-ar fi dorit aşa ceva? Oricum, aştia care au scris dosarele astea publicate de voi sunt nişte Gică-contra. Lăsaţi trecutul, că nu e de voi!“, a încheiat finanţatorul dinamovist.

Ienei: „Corneliu Mănescu m-a băgat în naţională!“

Emeric Ienei a făcut performanţă şi cu CCA (ca jucător a câştigat patru titluri şi patru Cupe ale României), şi cu Steaua (antrenorul are în palmares Cupa Campionilor Europeni). Ieri, Ienei l-a lăudat pe Corneliu Mănescu, unul dintre „răii“ care apar în stenograma din 1953, fiindcă l-a sprijin, tot prin presiuni, recunoaşte sincer tehnicianul, să facă pasul spre prima reprezentativă a României. „Mănescu era un intelectual veritabil. Pe mine, el m-a băgat în naţională! A vorbit cu antrenorul de la acea vreme. I-a zis: «Luaţi-l şi pe acest tânăr la lot!». Am şi debutat la echipa naţională într-un meci contra Turciei. Aveam doar 21 de ani“, şi-a amintit ieri Ienei.

„CCA şi Dinamo îşi împărţeau jucătorii“

Antrenorul nu ascunde trecutul, dar încearcă pe cât posibil să-l apere. „CCA şi Dinamo erau două echipe de frunte atunci, care plăteau mai bine decât restul formaţiilor. La CCA aveai un salariu peste medie, aveai grad de ofiţer în armată. Eu doream să ajung la o echipă mare. Până la urmă, am ajuns la Steaua şi am prins repede prima echipă. Nu era totul lapte şi miere. În 1963 am făcut grevă, împreună cu Gheorghe Constantin. Am cerut să ni se dea case. Oamenii au fost receptivi. M-am urcat în tren şi m-am întors de la Arad. Am rămas o viaţă la Steaua“, spune Ienei.

„Nea Imi“ descrie cum îşi împărţeau CCA şi Dinamo jucătorii de viitor. „Erau presiuni în acea vreme! Am auzit că înaintea unui meci cu Dinamo, asupra unui jucător de la o echipă adversă s-au făcut presiuni să nu joace. A fost reţinut la domiciliu… Era presiune politică. Acum există presiunea banului. Clubul punea ochii pe un jucător, şi conducerea CCA făcea tot posibilul să-l aducă. Între CCA şi Dinamo exista o înţelegere. Când apăreau jucători care aveau vârsta să facă armata, îi împărţeau: unu la Steaua, unu la Dinamo!“