Acasă Revista presei Bratu joaca duminica

Bratu joaca duminica

116
3

(gsp)

Eduard Apostol

 

Atacantul a suferit doar o uşoară entorsă la piciorul stîng şi poate evolua contra Otopeniului în weekend.

 

Veste bună pentru "cîini": considerat cel mai în formă fotbalist al roş-albilor, Florin Bratu, poate juca duminica viitoare contra Otopeniului, meci ce va putea fi urmărit pe GSP TV (ora 20:00). Fotbalistul de 28 de ani a ieşit accidentat în minutul 37 al partidei cu Gaz Metan (1-0), iar controlul medical de ieri a relevat că a suferit numai o uşoară entorsă la piciorul stîng. El nu riscă o agravare a situaţiei dacă va evolua încă de weekend-ul viitor. "Bine că am cîştigat cu Mediaşul, o echipă incomodă. Ã…Şi căldura excesivă a influenţat prestaţia noastră. Sperăm să învingem şi la Otopeni şi astfel să mergem din succes în succes", a declarat Bratu.

Ã…Şi o veste proastă pentru dinamovişti: titular în defensivă lîngă Moţi, Silviu Izvoranu ratează cel puţin etapa viitoare după o întindere la piciorul drept suferită în minutele premergătoare meciului cu Gaz Metan. Dacă ar forţa duminică, împotriva lui CS Otopeni, fundaşul de 600.000 de euro ar putea sta pe tuşă mai multe săptămîni.

 

58 la sută din şuturile trase de Bratu în sezonul trecut au fost pe poartă, fiind cel mai precis atacant din prima divizie

 

"Vom avea atac letal"

Ã…Şefii se aşteaptă la spectacol şi la goluri multe, de aceea văd reapariţia lui Marius Niculae drept posibilitatea unei concurenţe pentru atacanţi din care să cîştige Dinamo. "Vom avea un atac letal din etapa viitoare, cu CS Otopeni. Va conta enorm revenirea lui Marius. Vă daţi seama ce ofensivă vom avea? Cine intră marchează! Va fi ca acum doi ani, cînd Niculescu, Dănciulescu şi Ganea se întreceau în goluri, iar Dinamo oferea spectacol", a declarat Borcea.

 

 

"Trebuie să fiu puternic!"

Eduard Apostol

 

Dănciulescu nu vrea să se lase afectat de ratarea penalty-ului cu Gaz Metan

 

În minutul 22 al meciului cu Mediaşul, la scorul de 0-0, Ionel Dănciulescu a irosit un penalty. Din acest motiv, jocul nu i-a ieşit, deşi a încercat din răsputeri să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. La final, atacantul era afectat. Spectatorii l-au aplaudat, iar colegii l-au încurajat. "Nu există fotbalist mare care să nu fi ratat de la 11 metri!", au spus toţi dinamoviştii, parcă, în cor.

Apropiaţii atacantului de 31 de ani afirmă că Dănciulescu este trist: "E sufletist, se consumă că nu-i iese jocul, vrea să tragă echipa după el!" Golgeterul a mărturisit ieri că nu vrea să se lase mîhnit de meci: "Trebuie să fiu puternic, echipa trebuie să fie puternică! E doar un penalty, normal că am vrut să dau gol, o să merg mai departe şi am încredere în mine şi în colegi că lucrurile vor merge mai bine. Rămîne rezultatul, unul pozitiv, jocul n-a fost deloc strălucit. Le mulţumesc colegilor, fanilor, antrenorilor, pentru că au fost alături de mine".

 

 

"Sînt cu inima şi cu mintea la Dinamo!"

Eduard Apostol

 

Andrei Cristea le-a garantat ieri suporterilor că este ataşat de clubul "cîinilor".

 

Prima reprezentaţie în Ã…Ştefan cel Mare a lui Andrei Cristea a însemnat destul de multe apostrofări din partea spectatorilor cînd a intrat în minutul 37 în locul lui Bratu. Fanii roş-albilor nu au uitat trecutul stelist al vîrfului de 24 de ani şi faptul că a înscris în poarta "cîinilor".

 

– Andrei, suporterii nu te-au primit toţi cu căldură la primul meci pe Dinamo. Te aşteptai?

– Eu m-am simţit bine, fiindcă am auzit şi multe încurajări. O parte dintre fani au fost alături de mine, asta am reţinut. Să fie clar pentru toată lumea: Andrei Cristea garantează că este sută la sută ataşat de clubul Dinamo! Sînt cu inima, cu mintea, cu picioarele aici, la Dinamo. Eu îmi fac datoria pentru echipa unde joc, care mă plăteşte. Iar cînd voi da şi gol, cred că o să fie mai uşor.

 

– Da, dar ce şanse crezi că ai în faţa trio-ului Bratu – Dănciulescu – Niculae?

– Eu ştiam ce mă aşteaptă dacă vin la Dinamo. Mă lupt cu trei golgeteri. Dar cred în mine. O să lupt şi eu! Sînt multe meciuri, iar fiecare va avea o şansă. Important e să profit de ea. Unii vor avea mai multe, alţii mai puţine, dar trebuie să demonstrezi atunci cînd ai prilejul. Sînt plătit să mă antrenez, să joc şi atunci cînd antrenorul mă bagă în echipă, să dau bine în minge!

 

– Ã…Şefii şi fanii au strîmbat din nas vizavi de jocul cu Mediaşul. Au dreptate?

– Jocul n-a fost strălucit. A fost foarte cald, deşi asta nu e o scuză. Rămîne bucuria celor 3 puncte. Pînă la urmă, 1-0 e mai bun decît 1-1. Noi vrem să nu pierdem nici un punct pe teren propriu şi, dacă se poate, să mergem din succes în succes.

 

400.000 de euro a costat transferul lui Cristea de la Poli Timişoara

3 COMENTARII

  1. Cind echipa merge prost, cine sa se remarce? Incolo, nu sint de acord cu apostrofarile gratuite. Eu l-am aplaudat la intrare. Dar, duminica a fost pt Andrei Cristea un fel de “botezul focului” la Dinamo, platind si el pretul cuvenit ultrasilor pt trecutul sau stelist (corect sau nu, asta e!). Chiar la prima atingere de balon, Andrei a fost foarte aproape de a marca. Eu cred ca daca el va avea rabdare cu rautatile unor fani (acestea se pot repeta o vreme!) si se va pregati bine, un gol-doua il vor “scoate” in ochii suporterilor, iar un gol cu Rapid sau Steaua va face din el un idol al tribunei. Il sfatuiesc sa-si impuna jocul si personalitatea si sa se integreze in grup fara aere de vedeta, dar si fara timiditati nejustificate. Succes!

Comments are closed.