(gsp)
Eduard Apostol
Inconştienţa unui pumn. Ce a cîştigat individul care avea fularul lui Dinamo la gît în momentul cînd l-a lovit pe Vali Negru în tribuna ploiesteană la meciul lui Dinamo cu Otopeniul? Cîteva clipe de glorie printre ai lui cu care a venit la partidă? O vitejie de moment? Se poate lăuda la bloc sau la serviciu că a dat într-un fotbalist? S-a simţit mai viteaz că l-a lovit pe Vali Negru în faţa prietenei şi a mamei băiatului? Poate, poate, poate. Nici nu astept un răspuns la toate aceste întrebări. Dar ce a pierdut în schimb? Contează prea puţin ce a pierdut individul respectiv, probabil concluzia a aflat-o imediat după ce a fost înhăţat de bodyguarzi. Contează mai mult ce pierde Dinamo! Fiindcă avînd fularul alb-roşu la gît, individul respectiv a atras după sine ura unor spectatori mai mult sau mai puţin civilizaţi.
Ura împotriva lui Dinamo! Care după un gest idiot, al unui singur individ, au extins toată problema la Dinamo. Ã…Şi cine suferă? Clubul. În faţa opiniei publice, în faţa, probabil, a unor noi amenzi. Ã…Şi mai suferă miile se suporteri care ţin şi iubesc Dinamo. Care jubilează de bucurie cînd "cîinii" marchează, care plîng de ciudă atunci cînd favoriţii lor pierd, care au văzut cum un Dinu, Răducioiu, Dănciulescu, Bratu sau Niculae au scris şi scriu istorie în alb şi roşu, care cumpără copiiilor lor nou-născuţi hăinuţe pe care scriu "50 la sută cu mami, 50 la sută cu tati, 100 la sută cu Dinamo!".
Inconştienţa unor înjurături. Ce au cîştigat suporterii dinamovişti care şi-au bătut joc de Chiacu, scandînd obscenităţi la adresa mamei fotbalistului? Mamă a mijlocaşului care e moartă de ani buni, Dumnezeu s-o ierte! Puţin probabil să nu ştie acest amănunt acei fani care au vrut să taxeze, în felul lor, gesturile puerile ale lui Hristu care şi-a exteriorizat răzbunarea în faţa acţionarilor "cîinilor" prin "împuşcăturile" trimise către tribuna oficială. Vă ia cîteva secunde să vă puneţi în locul lui Chiacu! Cum v-aţi simţi? Sînteţi mîndri acum? Nu sînt deloc de acord cu declaraţia jucătorului, "în galeria dinamovistă sînt drogaţi şi beţivi". Poate a fost strigătul de mînie al unui om a cărei imagine a mamei moarte a fost terfelită de nişte inconştienţi. El avea vendetta lui cu Borcea, iar Borcea ştie să se apere şi singur. Aţi vrut să apăraţi faima lui Dinamo? O puteaţi face şi altfel. Poate strigînd numele băieţilor de acum în alb şi roşu ori al clubului cu care vă mîndriţi. Ura nu aduce decît ură, iar violenţa o întreţine. Ã…Şi din nou Dinamo ar suferi.
Veniţi pe stadioane să vă cîntaţi bucuria de a fi "cîini", să vă simţiţi membri ai unei familii impresionante de fotbalişti ce a impus respect în România şi în Europa de 60 de ani, să aclamaţi pasa lui Lobonţ pentru golul lui Bratu sau să strigaţi din toate puterile revenirea reuşită a lui Marius Niculae! Nimeni nu vă cere să fiţi perfecţi, să staţi ca la teatru, să nu mîncaţi seminţe, să nu fumaţi de nervi sau să nu vă scape cîte o înjurătură printre dinţi. Dinamo nu e doar echipa lui Borcea, Rednic sau a voastră! Dinamo este şi echipa unui tată care îşi aduce băieţelul de 5 ani la stadion şi-i arată pe Dănciulescu, Lobonţ şi Moţi, sperînd că puştiul de acum să ţină peste ani fularul la gît şi să fie mîndru cînd se prezintă a fi un "cîine roşu" adevărat, fredonînd, orgolios, "Fie vreme bună, fie vreme rea / "Cîini" pînă la moarte şi dincolo de ea!"
Iar mîine aţi putea fi chiar voi cei care veţi ţine un copil de mînă şi-l veţi învăţa ce înseamnă Dinamo!







































frumos articol.
Impresionant articol, si intru totul veridic.
Prietene, multi dintre cei din galerie nu mai gandesc cum trebuie dupa ce incepe meciul, mai ales cu putin ajutor bahic. Au venit la Cluj, de exemplu, la meciul cu CFR, si strigau “Jos ungurii”. Care pana mea de unguri? Ca numai Paskani e de natia asta, nici un jucator nu vine de la vecinii de la vest. Or fi si vreo 20 de suporteri in galerie, restul sunt romani. Te umple jena cand faci eforturi sa ajungi la meci, vrei sa impingi echipa de la spate, si niste “intelectuali” se iau de mama unuia sau de sora altuia. Asta e Romania, si nu ma mir de ce merg lucrurile prost in tara asta.
un articol deosebit…sper sa il citeasca cat mai multi dinamovisti si nu numai…iar pt chiacu sincer imi pare rau…nu cred k merita asa ceva nu e vina lui ca e nepotu ciobanului si a avut destule contre cu respectivu…sincer imi pare rau pt el…

Din pacate aceste gesturi se regasesc tot mai mult pe stadioane, insa nu trebuie sa gasim justificare in faptul ca si pe alte stadioane se intimpla asa ceva. Ce ar fi daca actionarii s-ar implica intr-o actiune de educare a suporterilor, ma refer la cei ce vin pe stadion si terfelesc numele echipei pe care ei isi inchipuie ca o iubesc, injurindu-si adversarii. Ce ar fi daca, indiferent de atitudinea celorlalti, suporterii dinamovisti ar avea un comportament civilizat in tribunele oricarui stadion, eliminind pe aceia ce nu se pot desprinde de civilizatia grotei?
Acu o sa sara ultrasii pe mine, ca sunt suporter de fotoliu, ca nu inteleg se inseamna sa sustii echipa…dar cu violente si grobianism nu pot fi de acord. Am avut norocul sa vad un meci din Premier LEague pe stadionul din Reading, si am fost extrem de impresionat de comportamentul englezilor. Astia si cand injura o fac “domneste”, cantand si sustinand echipa. Era unul beat, a facut gat, scandal, au sarit vreo 7 stewarzi pe el si gata. In spatele meu era o mama cu un copil de vreo trei ani, cu echipamentul echipei, care striga “Go Reading”. Mie mi-e groaza sa merg cu fiii mei la stadion, chit ca in Ardeal e mai civilizat decat in alta parte. No offence!
Nu-i nici o surpriza, tinind cont ca foarte multi dintre cei care vin in deplasari sunt deja “turtitzi” bine cind ajund in stadion. Anii trecuti mergeam la Astra-Dinamo si-mi era rusine de cum niste baieti de 16-22 de ani se puteau comporta. Erau beti de abia mai stateau in picioare.
Cata dreptate in articolu asta!Ce vina are mama lu` Chiacu?sai Chiacu..ce vina are?nu a plecat de la Dinamo ca a vrut..a fost gonit!Si cand cineva te da afara vrei sa demonstrezi ca ai avut valoare de clubu ala!Urat gestu lui,urate si cuvintele dar pana la urma cred ca sunt cuvintele unui om care a acumulat o ura teribila!Nu e usor sa fi injurat tot meciu..si-a facut doar datoria!!Trebuie sa stiti ca e adevarat articolu!Asta e galeria lu dinamo acum..90% m**e stOAIA si 10 % hai DINAMO!asta e barba..un omo fascinat de ura pentru steaua nu de dragostea pt Dinamo!
BUN ARTICOL..DAR ORICUM CEL MAI MARE BETIV E EL ASA K..
Senzational articol! L-am citit de mai multe ori si am descoperit de fiecare data si alte adevaruri care dor. Ar trebui sa-l citeasca si cei vizati, dar sunt sigur ca acest lucru nu se va intampla.
Si asta pentru ca multi dintre cei vizati nu stiu sa citeasca!
S-au trezit niste prapaditi sa il apere pe borcea! Ha!
Cind mitraliau ai nostri tribunele era ok.
Nu gestul lui Chiacu i-a enervat pe prapaditii aia, ci faptul ca se zbatea sa joace impotriva lui Dinamo. V-ar fi placut un blat, nu ziceti nu, v-ar fi placut sa-i vedeti pe Chiacu si pe Scarlatache ca se vind! Asta e mentalitatea celor lipsiti de onoare!
1.Chiacu a recidivat cu injuraturile la adresa suporterilor dinamovisti.
2.In presa a dat declaratii anti-dinamoviste si inainte si dupa meci.
3.Uman ii inteleg reactia lui Chiacu cand a fost injurat de mama(suporterii nu stiau probabil ca mama lui este moarta,dar asta nu scuza injuratura la adresa familiei fotbalistului).
Ca fotbalist Chiacu trebuia sa incerce sa treaca si peste injuraturile astea. Daca il injura la un mod similar un fundas advers ce face,isi lasa echipa in 10? La o chestie similara marele Zidane a dat cu capul in Materazzi si Franta a pierdut finala CM.
4. Situatia asta nu se intampla daca cei de la Dinamo puneau o clauza in contractul lui Chiacu(si a celorlalti jucatori) sa nu joace contra lui Dinamo.
5. Chiacu nu este victima in scandalul de ieri,mai ales ca este recidivist. Nu trebuia sa se suie pe gard la goluri si nu trebuia sa dea declaratiile alea inainte si dupa meci.
6.Chiacu a ales sa trateze cu adversitate neprofesionista Dinamo. Ce vroia flori?
Nu de sensibilitate la adresa mamelor e vorba, ci de principalul motiv pentru care multi merg pe stadion. Nu zic `suporteri`, pentru ca multora le e necunoscut sensul acestui cuvint.
Ii injura si pe adversari, si pe ai nostri, laolalta!
Atitudinea lui chiacu nu e o scuza. La meciul cu gaz-metan de ce au injurat tot meciul? De ce l-au huiduit pe Bratu? Si lui Zicu i-au strigat de ma-sa acum citeva luni, tot ai nostri, la iesirea de pe gazon, si ma-sa bolnava prin spitale, si Zicu nu ii provocase.
Astia-s oameni care de-aia merg pe stadion, sa-njure, nu sa-si sustina echipa.
Vezi sintagma ``Urasc pe cutare mai mult decit iubesc pe Dinamo``!
Articolul este super! O precizare insa: este mult mai greu de controlat o intreaga masa de suporteri care reactioneaza de multe ori si datorita grupului, decat un singur individ, in cazul asta Chiacu. Deci marele fotbalist, ruda ciobanului, orice ar fi avut cu porcea, trebuia sa reactioneze altfel la adresa suporterilor dinamovisti.
Si inca ceva: eu nu l-am vazut niciodata pe nepotul oier jucand cu atata ambitie! Trebuia sa demonstreze ca are valoare cand a jucat pentru Dinamo, nu cand joaca impotriva noastra( remember Mioveni – anul trecut)
Hai ma lasi?! Omul joaca cum vrea, cum poate, cind poate, ce-ai fi vrut, sa stea tolanit pe burta tot meciul? A jucat si e normal, de-aia l-au bagat aia in teren, de-aia e platit.
Iar injuraturile lui nu cred ca erau adresate suporterilor dinamovisti, mai degraba obositilor alora cu guri spurcate si minti ratacite, al caror vocabular se rezuma la ``m**e``si ``p**a``.
Na, le-a dat-o inapoi. Bine le-a facut! Nici eu n-as fi ramas datoare.
Pina la urma, el ramine un fotbalist, bun sau rau, n-are a face, care cistiga intr-un an cit nu cistiga ratangii aia intr-o viata, de-aia nu mai poate el, ca e injurat.
Problema e ca ne trezim iar suspendati, din cauza acelor scursuri afumate!
fff bun articolul cu o precizare insa…nu se vede in filmulet fularul de la gatul individului!e pur si simplu un individ fara fular ,fara creier!
Excelent articolul!!!
Pacat de mentalitatea romaneasca…
Am vazut imaginile in care vali negru e lovit…acel “om” care l-a lovit nu are nici un fular la el dar nu asta conteaza, ci gestul facut de acesta.Din cate stiu eu vali negru e un baiat linistit care are un iq mai ridicat decat multi din jucatorii din campionatul romanesc.
Eu am fost unul dintre acei copii care a fost dus de tatal sau pe stadion pt prima oara si caruia i-au fost aratati jucatorii lui Dinamo, tatal meu sperand ca intr-o zi voi avea scaunul meu pe acest stadion si sa urlu cat ma tin plamanii FORTZA DINAMO!!!
Recunosc nu am mers de sute de ori pe stadion si asta din cauza scandalurilor ce se isca pe stadion…
Un articol excelent…parca e scris de un dinamovist…
Uitati-va in galerie, cati oameni peste 25-30 de ani vedeti pe acolo ? Oare de ce ?
Oare Chiacu o sa joace la fel si cu steaua, Rapid, sau Gaz Metan? Nu! Si atunci de unde determinarea de aseara? Daca ar fi avut macar jumate din determinarea de aseara era poate om de baza la Dinamo, nu pielea p**** la ultima clasata.
articolul este corect,dar oriqm chiacu a provocat fanii de la tribua a 2 a si pe cei de la 1 ! mai ales dupa ce a dat primu gol a sarit la tribuna 1 si a inceput sa ne injure! deci nu cred ca e o scuza faptul ca l.a dat afara…acum s.a vazut caracterul sau de oier ! si in concluzie : CHIACU ESTI O MIZERIE !!

bai, incetati cu oierii stelisti! la populatia de machedoni raportul dinamovisti/stelisti e mai mare decat la asa-zisii romani. toata familia becali a tinut cu Dinamo, numa oaia neagra jiji a luat-o la un moment dat pe caile spre cimitir, unde gasise el piata de desfacere pentru branza si iaurt. il vedeati cumva pe jiji prin vestiarul lui Lucescu in anii '80? chiar jiji a povestit cum in curte la ei taica-su i-a pupat la propriu piciorul lui Mateut dupa un meci Romania – Grecia in care daduse Mateo gol. Chiacu fiind din familia becali practic e dinamovist cu siguranta, iar, paradoxal, modul cum a jucat contra noastra arata chiar lucrul asta, ca vrea sa revina. a facut meciul vietii cu noi, poate cariera ii va lua alta turnura. sa nu uitam, e jucatourul lui Dinamo!
De ce m-a scarbit? Pentru ca acesti jurnalisti, sunt niste ipocriti?
Bine…Dumnazeu sa o ierte pe mama lui Chiacu, asa e…dar pentru faptul ca a facut acel gest, chiacu, practic, s-a luat de tot ce inseamna DINAMO. Nu sunt de acord nici cu fanii, dar si eu l-am injurat de acasa, pe acel incompetent. Nu se face asa ceva…nu impotriva lui DINAMO. Nu-l urasc pe acel jucator pt ca a dat gol…bravo lui…la cat mai multe. Il urasc pt ce a facut. Si inca ceva… Acum Borcea nu mai inseamna DINAMO? Ba ipocritilor, da cand face cate o prostie, al cui nume de club de fotbal tavaliti prin noroi? Voi, ziaristii astia sunteti la fel de prejos precum fanii aia inconstienti si cu nervii la pamant, plini de draci… Dv, domnule Eduard Apostol, nu incercati altceva decat sa va folositi de niste fete inocente pentru a opri huliganismul…dar nu cred ca veti reusi asa. RUSINE! RUSINE TUTUROR! DINAMO SUNTEM NOI! DINAMO SUNTETI VOI!
Noi si voi, cei care stam la 500 de km de Bucuresti si care plang in fiecare etapa din cauza ca nu-i pot vedea pe sticla pe fanii lor… poate plang, pentru ca au doar 14-15-16 ani, si parintii nu-i lasa sa plece de capul lor in capitala, pt ca ai lor nu-si permit sa rezilieze un contract cu o firma de cablu. Si ne mai judecati, tot pe noi, cei care urmaresc meciurile pe canale piratate de pe Internet. CU toate ca de multe ori, nici mie nu-mi place pirateria, dar acei pusti, gandesc mult mai bine ca voi. De ce? Pentru ca nu se gandesc sa ne ia si pielea de pe noi pentru a vedea un meci al favoritilor. RUSINE gaºca slugilor proaste! Rusine ziaristilor, rusine celor care ne tarasc numele in noroi!
Felicitari celor care canta la fiecare meci, indiferent ca fac acest lucru din fata monitoarelor, sau pe stadion. Dinamo suntem noi! dinamo sunteti voi!
frumos

articolul frumos, n-am ce zice, dar vad ca in comentariile care s-au facut pana acum s-a trecut prea usor peste gestul omului care “a evadat” din pestera. cum e posibil sa fii asa animal, sa lovesti cu atata ura, eu nu pot sa-nteleg!! mi-a fost rusine cand am vazut faza aceea ca sunt suporterul lui dinamo! astfel de specimene ar trebui eutanasiate, fara dubii! nu esti suporter daca dai cu pumnul, esti un nimic!
Punctele de vedere exprimate in articol sint incontestabile. Dar, exista mai multe “daruri”.
1 Ala care a dat cu pumnul, nu era MM Stoica? Asa mi s-a parut, domnule Gheorghiu! Nu conteaza cu ce echipa presupunem ca tine, gestul lui e inculpabil penal, dar de unde stim ca tipul e dinamovist? Poate stelist sau rapidist (meciul cu brunetii se apropie, iar prezenta lui V. Negru, fost jucator al Rapidului, linga individul respectiv poate naste unele intrebari. Se miza, cumva, pe o escaladare a conflictului si, implicit, pe o sanctionare a galeriei lui Dinamo in perspectiva deplasarii ei in Giulesti? Strategia de impiedicare a galeriei clujene sa vina in Grant vad ca a tinut!).
2 Posibil ca acei care l-au injurat pe Chiacu sa nu fi stiut ca iubita s-a mama e decedata. Eu unul, marturisesc ca, spre rusinea mea, nu am stiut pina acum. La meci nu am fost, dar daca aia au injurat, chiar daca nu stiau de mama lui Chiacu, sa le fie rusine. Insa stelistii, spre exemplu… (revin).
Continui. Insa stelistii, spre exemplu, bineinteles ca stiau ca bietul Hildan e la Cel de Sus, cind ii profanau memoria cu scandarea “Mu.. lui Hildan, si-a facut usa-n tavan”! Ai zis ceva atunci, Eduard Apostol, gazata voastra a fost scandalizata? (scuze, domnului Eduard Apostol, pt ca in postul anterior l-am botezt “Gheorghiu”. Mielu…).
2 Articolul e ireprosabil la prima cedere, dar, am mai spus-o, precizati in astfel de situatii ca fenomenul e specific, practic, tuturor “ultrasilor” (si nici lor in totalitate!), de la mai toate echipele. Ca sa intelegem si sa nu gresim! Nu se injura numai dinspre grupuri de fani dinamovisti, noi subintelegem, dar asa cum scrieti voi textele astea lasati a se intelege pe dos.
Sint mai multe de zis, inclusiv despre Chiacu, dar nu mai dezvolt (consider ca a fost provocat, pt mine subiectul e inchis). Articolul e, repet, de apreciat, indreptatit si incontestabil. Dar…
bah barba tu chiar nu te simti ca toti vor sa pleci si sa ne lasi draq in pace ?????sau nu stii sa citesi ??????????


lasa draq pe altu ca e mai destept ca tine
elyas cand incepeau atia sa injura urla cat il tineau plamani sa inceteze cu injurat tu ce faici taci din gura…..
dute si vinde seminte si lasa na
PA LA REVEDERE nu iti va simti nimeni lipsa cum o simt toti dinamovisti pe a lui elyas
pt articol tot respectu cei care le fac merita tot respectu
din cauza celor care injura pe stadioane si decurg la acte de violenta in potriva altor fani sau chiar a unor jucatori nu am voie sa sa-mi sustin echipa favorita decat din fata calculatorului (fiind nevoita sa piratez postul de televiziune) parintii sustinand ca mi s-ar putea intampla sa fiu prinsa in mijlocul unei asemenea batai…astfel ca pana la 14 ani nu am putut sa ma bucur decat de un singur meci vazut din galerie…
ok …. urat gestul acelui caine care la lovit pe Vali Negru , OK … dar gestul facut de Chiacu pe teren , atunci cand a sarit cu crampoanele in coastele lui Goian ?! Ala cum mai e ?
Comments are closed.