(Newsin)
Alexandru Istrate
Fostul jucător de la Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, joi, agenţiei NewsIn, că noua achiziţie a dinmoviştilor, brazilianul Julio Cesar, este un fotbalist cu o experienţă foarte mare, care va ajuta gruparea din Ã…Ştefan cel Mare să joace mai bine.
"Am jucat împotriva lui Julio Cesar pe care l-a luat Dinamo şi e un jucător bun, cu o experienţă foarte mare şi, cu siguranţă, va aduce un plus în jocul dinamoviştilor. Cred că va face un cuplu de fundaşi centrali buni cu Moţi, pentru că se vor îmbina tinereţea cu experienţa, iar apărarea va avea de câştigat", a declarat Cosmin Contra, care a adăugat că speră ca Dinamo să joace din ce în ce mai bine, mai ales pentru că va evolua în cupele europene.
Fundaşul brazilian Julio Cesar, care a semnat cu Dinamo un contract pe două sezoane, a declarat, joi, la prezentarea oficială, că îl cunoaşte pe Cosmin Contra de pe vremea când el ecolua la Real Madrid, iar românul la Deportivo Alaves.
Contra a mai spus că i-ar plăcea ca într-o zi să revină la Dinamo, după ce vicepreşedintele CA al lui Dinamo a declarat joi că ar vrea să aducă la formaţia din Ã…Ştefan cel Mare jucători precum fundaşul de la Getafe sau Ciprian Marica.






































