(ProSport)
Nicu Bădescu
Mutu a venit la naţională încărcat de dorinţa de a demonstra că este omul numărul unu al naţionalei. S-a văzut asta din felul în care a vorbit la conferinţa de presă de luni. Ecourile de la Euro, scandalul cu banii pe care trebuie să îi dea lui Chelsea, războiul rece cu Piţurcă, toate păreau că l-au ambiţionat. Luni seara a părut într-o dispoziţie bună la miuţă, iar apoi a mai rămas pe teren pentru a executa lovituri libere. L-a provocat pe Dică la duel şi l-au bombardat pe Stăncioiu cu lovituri din afara careului până la căderea întunericului. A doua zi, la şedinţa de pregătire, a părut tot în formă. A respectat schemele tactice şi s-a implicat la jocul şcoală, 9 contra 9, organizat de Piţi. Mutu a fost în echipa albaştrilor, alături de Stăncioiu, Săpunaru, Tamaş, Ghionea, Contra, Cociş, Dică şi Marica, de cealaltă parte evoluând Lobonţ, Moţi, Rădoi, Pulhac, Ogăraru, Lazăr, Paraschiv, Nicoliţă şi Bratu. Cu zece minute înainte de final s-a lovit şi a ieşit pe braţe de pe teren, fiind dus de masori la vestiare. Verdictul dat la spital îl scoate din circuit pentru două săptămâni. Va rata meciul cu Letonia, dar şi returul confruntării Fiorentina – Slavia Praga, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Răceală cu Victor Piţurcă
Între Victor Piţurcă şi Adrian Mutu relaţiile par protocolare. Nu au discutat prea mult şi fiecare şi-a văzut de treaba lui, existând o oarecare barieră între ei. De altfel, în momentul accidentării fotbalistului, Piţurcă a fost singurul care a rămas pe loc şi nu a mers să vadă ce are jucătorul.
Victor Becali: "Dacă ar fi rămas cu mine, Adrian Mutu nu ajungea în situaţia asta"
Victor Becali a vorbit despre suma incredibilă pe care Mutu o are de plătit clubului londonez şi crede că "Briliantul" nu ar fi ajuns într-o astfel de situaţie, dacă rămânea cu el.
De asemenea, impresarul nu crede că Mutu are nevoie de ajutorul lui Borcea, care a propus deschiderea unui cont pentru a aduna o parte din banii pe care internaţionalul român ar trebui să-o plătească lui Chelsea. "Nu cred că se vor strânge foarte mulţi bani pentru Mutu. El o fi un bun naţional pentru Borcea. Eu nu cred că Mutu are nevoie de aşa ceva. Dacă Mutu rămânea cu noi, eu mă duceam la Chelsea şi le spuneam că a făcut antrenamentul cu ei. În locul lui, nu plecam la altă echipă până nu aveam o hârtie de la Chelsea. Ar fi trebuit ca FIFA să-i pună şi pe Juventus să plătească ceva", a spus Victor Becali la sport.ro.
Victor Becali: "Borcea încă mai crede că Mutu va veni la Dinamo"
Impresarul Victor Becali, consideră că oficialul dinamovist, Cristi Borcea, a făcut o glumă neinspirată atunci când a afirmat ca "la echipa naţională Mutu este înconjurat de ciobănaşi" şi crede că a făcut aceste afirmaţii doar cu pentru că speră ca Mutu să se intoarcă într-o zi în Ã…Ştefan cel Mare. "Mutu nu e cu mine. Eu mă ocup de ciobanaşii de la naţională. Cu ciobănaşi Borcea vrea să ia campionatul, cu ciobănaşi fac şi eu bani. Borcea a făcut o glumă prostă când a zis că Mutu e înconjurat de ciobănaşi la naţională. Borcea tot speră că Mutu o să se intoarcă la Dinamo, din cauza asta face declaraţiile astea. Borcea nu intra în scandal pentru Dinamo cum intră pentru Mutu" a comentat Victor Becali la Sport.ro.
"Conducătorii de cluburi sunt vinovaţi de răul din fotbal"
Impresarul Victor Becali este de părere că tot ce se întămplă rău în fotbalul românesc este din vina conducătorilor de cluburi, care prin comportamentul lor nu pot fi exemple pozitive pentru suporteri. "În fotbalul nostru, totul pleacă de la conducători. Am văzut şefi de galerii care au devenit oficiali care au început să apară la televizor. Locul lor nu e acolo, ei trebuie să fie pe stadion să îşi încurajeze civilizat echipa. Unii s-au şi pricopsit din asta, a devenit o afacere să fi suporter. Dar oricum principalii vinovaţi sunt şefii de cluburi. Dacă fanii îi văd mereu la televizor că se bălăcăresc, ce să înveţe?. De aici pleacă toată răutatea şi violenţa din fotbal. Când apar la televizor conducătorii echipelor ar trebuii să aibe o atitudine civilizată", a spus Victor Becali la Sport.ro.
Marica, dorit la Galatasaray
Vlad Economu
Galatasaray Istanbul, adversara Stelei din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, vrea să se întărească în compartimentul ofensiv, iar unul dintre numele aflate pe lista oficialilor lui Cimbom este cel al românului Ciprian Marica. Această idee a prins contur odată cu apropierea dintre Heinz Grule, impresarul german al internaţionalului român, şi Galatasaray, Grule fiind cel care l-a adus pe banca tehnică a lui Galatasaray pe Michael Skibbe. Conform ultimelor informaţii, oficialii campioanei din Å¢ara Semilunei, care l-au ratat pe Marica anul trecut, atunci când acesta a preferat să semneze cu VfB Stuttgart, vor avea azi un reprezentant în tribunele stadionului din Urziceni, acolo unde România va juca amicalul contra Letoniei.
Depinde de returul din Ghencea
Galatasaray este dispusă să-i ofere fostului atacant de la Dinamo şi Ã…Şahtior Doneţk un salariu de 2,5 milioane de euro, nu înainte de a-i pune la dispoziţie un avion care să-l aducă la Istanbul pentru a vizita clubul şi a vedea condiţiile oferite. Singurul impediment care stă în acest moment în calea discuţiilor oficiale dintre Galata şi VfB Stuttgart este incertitudinea calificării în grupele Ligii Campionilor. Dacă turcii vor reuşi să elimine Steaua, ei vor începe tratativele cu şvabii pentru atacantul român.






































