(ProSport)
Bogdan Savin, Catalin Muresanu
Deşi s-au abţinut de la atacuri directe la adresa lui Rednic după eşecul de duminică, atitudinea acţionarilor a arătat clar faptul că şefii sunt nemulţumiţi de antrenor. După meciul cu Rapid nicio declaraţie a conducătorilor nu i-a fost adresată personal „Puriului”, dar cele care au vizat jocul au lăsat de înţeles că Rednic poartă o mare parte din vină. „Nu se poate aşa ceva! Nu sunt deloc mulţumit de prestaţia echipei. La câţi bani se investesc la Dinamo, trebuie să joci fotbal. Noi, acum, păcălim acest sport”, a tunat Turcu. „Avem buget de 26 de milioane de euro, sumă care include salarii, prime, contracte. Acţionarii şi-au făcut datoria din acest punct de vedere, mai rămâne ca şi jucătorii şi banca tehnică să se ridice la înălţime”, a continuat vicepreşedintele roş-albilor. „Nu trebuia să plece Mărgăritescu! Am insistat să rămână, dar poate că nu s-a înţeles cu antrenorul. Ar fi trebuit amândoi băgaţi într-o cameră şi să-şi spele rufele în familie”, a încheiat Turcu cu o lovitură subtilă dată celui pe care îl alinta cândva „domn’ profesor”.
„La investiţiile pe care le-am făcut, jocul a fost ruşinos”, a spus şi Cristi Borcea. Apoi, a aruncat mănuşa: „Mărgăritescu a fost foarte important pentru Dinamo. Muncea mult şi recupera mingea. Acum ne lipseşte el, dar şi Cătălin Munteanu”.
"Am plecat de la Dinamo pentru că nu mai intram în planurile tactice ale lui Mircea Rednic" – Andrei Mărgăritescu, mijlocaş Terek Groznîi
"Dinamo nu prea a jucat în Giuleşti, iar Rednic a greşit că nu l-a folosit pe Dănciulescu" – Dumitru Dragomir, preşedinte LPF
Borcea atacă apărarea
Moţi e cu gândul la Lazio, Pulhac a venit obosit de la echipa naţională, iar Tamaş e singurul câştig. Aşa sună caracterizarea făcută de Cristi Borcea fundaşilor lui Mircea Rednic. Alb-roşiii au fost în extaz pentru scurt timp în Giuleşti. Bratu îl execută pe Andrade, pentru ca imediat rapidiştii să exulte. Fernandes înscrie cu capul după un corner acordat uşor de Tamaş. Al doilea gol a venit după un carambol în apărare pornit de la o greşeală a lui Moţi, care nu a putut intercepta mingea. Aceste erori au fost taxate prompt de acţionari după meci. “Sunt foarte nemulţumit. Moţi nu s-a concentrat. La valoarea lui altfel trebuia să joace. La el se vede tevatura asta cu plecarea la Lazio. De Pulhac ce să mai spun? A fost la echipa naţională, a bătut şi el două auturi şi aţi văzut cum a jucat”, a tunat Borcea. „Nu e normal ca Tamaş să fie cel mai bun om al nostru. A venit la echipă doar de câteva zile. Dacă nu îl aveam pe el în repriza a doua, primeam mai multe goluri“, a continuat preşedintele executiv al alb-roşiilor. „Unii jucători merg agale pe teren. Îmi vine să intru în pământ când văd aşa ceva“, a spus şi vicepreşedintele Vasile Turcu.
"Păcat de golurile luate. Au fost greşeli copilăreşti. Am acordat un corner când nu era nimeni şi când primeşti gol din fază fixă, e clar că toţi au greşit" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Se pregătesc “Il Luce” şi Ando
Mircea Rednic va fi chemat de actionarisa dea explicatii pentru infrangerea din Giulesti. In cazul in care “Puriul” nu va reusi redresarea situatiei in viitorul apropiat, el va parasi Dinamo! Exista déjà doua nume care ar putea prelua banca tehnica a “cainilor”: Mircea Lucescu si Ioan Andone. Amandoi au probleme la echipele lor. Sahtior Donetk, respective CFR Cluj si se afla in relatii foarte bune cu actionarii bucurestenilor.
Moţi are bagajele făcute pentru Lazio!
Catalin Muresanu
Partida cu Rapid s-ar putea să fi fost ultima pentru Moţi în tricoul lui Dinamo! Jucătorul este aşteptat la Lazio. Părţile sunt înţelese pentru un împrumut de un an contra sumei de un milion şi jumătate de euro cu opţiune de cumpărare pentru alte cinci milioane. Unele voci spun chiar că Moţi va decola în această dimineaţă spre Roma, însă, din câte se pare, şefii vor ca el să fie folosit şi în meciul cu Universitatea. Motivele sunt legate de accidentarea lui Julio Cesar, dar şi de faptul că Tamaş a plecat câteva zile în Franţa pentru a-şi strânge lucrurile. Cum cuplul Cesar – Tamaş nu este deloc sudat, se doreşte întârzierea cu câteva zile a despărţirii de Moţi. După meciul cu Rapid, Cristi Borcea a spus încă o dată că fotbalistul nu va pleca, însă Vasile Turcu a aruncat responsabilitatea către banca tehnică: „Domnul Rednic este cel care decide dacă Moţi va fi lăsat să se transfere sau nu”.
5,4 milioane de euro a încasat Dinamo după transferul ultimului jucător vândut la Lazio, Ã…Ştefan Radu
Turcu le-a promis dinamoviştilor câte o vacanţă de lux la Monte Carlo
Vasile Turcu le-a promis jucătorilor că dacă vor reuşi să câştige titlul, în această ediţie de campionat, atunci vor primi fiecare câte o vacanţă de lux de o săptămână la Monte Carlo.
Astfel, Turcu vrea să-i mobilizeze pe elevii lui Rednic pentru a uita de eşecul cu Rapid şi pentru a-i motiva în partida cu Universitatea, de sâmbătă.
Arbitrul Tudor, acuzat de Dinamo
Prestaţia lui Alexandru Tudor la derby-ul de duminică a stârnit nemulţumirea dinamoviştilor. „Până în minutul 25, Tudor ne dăduse deja şase cartonaşe galbene. Ã…Şi la Adrian Cristea, la duelul cu Fernandes, a fost penalty clar. Am fost convins şi după ce am văzut reluarea”, a spus, supărat, Cristi Borcea.







































nu poti sa te iei dupa ce scrie presa de la noi, dar io zic ca rednic trebuie sa ramana antrenor 10 ani de acu' inainte.( cel putin)
mircea lucescu nu vine sigur, iar andone-i limitat ( daca nu era dinamo el nu lua anul trecut campionatul si asta-i doar un exemplu)
[shadow=red,left,1]TEXT[/shadow] singurul care isi merita bani la dinamo este bratu si poate lobont
Sa vina Andone la Dinamo!!! E cel mai infocat “caine” si este iubit de toti dinamovistii!!!
Comments are closed.