Acasă Revista presei Niculae: "Avem sansa noastra"

Niculae: "Avem sansa noastra"

114
1

(gsp)

 

Atacantul Marius Niculae a declarat, luni, că grupa României la preliminariile Campionatului Mondial din 2010 este mult mai grea decât cea pentru calificarea la Campionatului European. "Avem şansa noastră de a ne califica la Campionatul Mondial, dacă nu credeam în ea, nu ne mai prezentam. Oricum, această grupă este mult mai grea decât cea pentru calificarea la EURO", a spus Niculae.

Echipa naţională a României este repertizată în grupa a 7-a de calificare la Campionatul Mondial din 2010, alături de Franţa, Serbia, Lituania, Austria şi Feroe, în timp ce în preliminariile pentru Campionatul European a evoluat alături de Olanda, Bulgaria, Albania, Belarus, Luxemburg şi Slovenia.

Atacantul susţine că absenţa lui Mutu va fi suplinită cu succes de ceilalţi fotbalişti ofensivi selecţionaţi de Victor Piţurcă. "Cine îi va lua locul lui Mutu se va descurca foarte bine. Din câte ştiu, domnul Piţurcă a convocat cinci atacanţi şi unul dintre ei sigur va reuşi să înscrie", a afirmat acesta.

Niculae nu crede că revenirea la Dinamo este un pas înapoi pentru cariera sa, aşa cum a afirmat Piţurcă. "La Dinamo s-au schimbat multe, mă simt foarte bine şi chiar nu mi se pare că am făcut un pas înapoi, din contră, chiar am făcut un pas înainte", a conchis fotbalistul.

1 COMENTARIU

Comments are closed.