Acasă Revista presei Moti la Siena!

Moti la Siena!

124
3

(gsp)

Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu

 

Stoperul în vîrstă de 23 de ani a ajuns pînă la urmă în Serie A, Dinamo înţelegîndu-se ieri cu echipa lui Codrea pentru un împrumut pe un sezon

 

Da, Cosmin Moţi a plecat de la Dinamo! Însă nu la Lazio, aşa cum s-a vorbit toată vara, prima zi de toamnă aducîndu-i ieri internaţionalului de 23 de ani un transfer la Siena. Detalii contractului? Oarecum pe "modelul Ã…Ştefan Radu". Adică roş-albii încasează 800.000 de euro pentru un împrumut pe un an al lui Moţi, după care Siena mai trebuie să achite 4 milioane de euro ca să-l achiziţioneze definitiv. Surse autorizate afirmă că Dinamo va mai încasa şi 20 de procente dintr-un eventual transfer ulterior al fundaşului.

Tranzacţia s-a perfectat ieri după-amiază, după ce dimineaţa fraţii Ioan şi Victor Becali au avut tratative cu Lazio. Însă biancocelestii n-au fost de acord să plătească nici măcar un milion de euro pentru împrumutul lui Moţi, aşa că fotbalistul a fost direcţionat la Siena, care îl monitorizase în ultima lună. Aici se va întîlni cu un alt ex-dinamovist, Paul Codrea. "E o surpriză plăcută, ştiam că Moţi urma să meargă la Lazio. Dar e bine pentru el că a ajuns la Siena, într-un campionat puternic, o să ne ajutăm reciproc", a comentat Codrea. Moţi a fost adus în vara anului 2005 de la U Craiova în schimbul a 200.000 de dolari.

 

COSMIN MOÅ¢I fundaş Siena

"Sînt foarte fericit că am semnat cu Siena, voi pleca în Italia după meciurile . Sînt mîndru că am ajuns în Serie A"

 

Detaliile afacerii

– Moţi a plecat ieri două ceasuri din cantonamentul "naţionalei" pentru a semna la Dinamo actele transferului.

– Dinu a explicat ieri motivul cedării: "Nimeni nu e de neînlocuit, iar Moţi a confirmat la Dinamo, şi-a făcut datoria, iar acum merge la o altă echipă. Compensăm prin achiziţiile făcute. Avem soluţii, nu sîntem descoperiţi".

– Pe diverse site-uri ale suporterilor, inclusiv dinamovisti.ro, fanii i-au contestat vehement pe acţionarii "cîinilor" pentru că l-au transferat pe Moţi: "Ruşine să vă fie! Ã…Şi aţi mai şi promis că nu-l veţi da pe Cosmin… Sînteţi de tot rîsul, aşa vreţi să luaţi titlul?!"

 

Lobby rămîne pînă la iarnă

Ieri s-a pus problema ca şi Bogdan Lobonţ să părăsească Ã…Ştefan cel Mare încă de acum, însă acţionarii din Ã…Ştefan cel Mare au reuşit în demersul lor de a-l ţine la echipă pe portarul de 30 de ani. Internaţionalul era dorit de două echipe din Italia, una dintre ele fiind Catania, formaţia pregătită de Zenga, însă Lobby va rămîne cel puţin pînă la iarnă la Dinamo.

 

Andrei Cristea revine

După o entorsă la genunchiul drept care l-a ţinut departe de echipă în ultimele două săptămîni, atacantul Andrei Cristea, 24 de ani, se va întoarce la antrenamentele dinamoviştilor de joi. "Am dorit să rămîn în Ã…Ştefan cel Mare, pentru că trebuie să demonstrez că pot să joc la Dinamo. Sper să aduc cît mai multe bucurii fanilor", a precizat moldoveanul.

 

"Cîinii" pentru Cupa UEFA

Dinamo a trimis ieri la UEFA lotul de 25 de jucători, plus doi fotbalişti Under 21 pentru dubla confruntare cu olandezii de la NEC Nijmegen (18 septembrie / 2 octombrie). Dacă de Zicu se ştia sigur că nu va fi pe listă, atacantul urmînd abia din primăvară să fie apt de joc, iar Miranda este pus pe lista de transferuri, surpriză este absenţa lui Vranjkovici, căruia i se caută echipă în continuare. În schimb, apar Mitea, ultima achiziţie, şi angolezul Ze Kalanga. Iată lotul roş-albilor:

Portari: Lobonţ, Dolha, Matache

Fundaşi: Diabate, Pulhac, Izvoranu, Homei, Blay, L. Goian, Awoa, Tamaş, J. Cesar Correa

Mijlocaşi: Boştină, Mitea, Campos, Ad. Cristea, Torje, Ropotan, Thiago, Ze Kalanga, Diakite

Atacanţi: M. Niculae, Dănciulescu, Fl. Bratu, A. Cristea, Alexe, Damaschin (ultimii doi pe lista B)

 

 

"Am Dinamo în sînge!"

Ioana Mihalcea

 

Mitea va purta la Dinamo numarul 14, la fel ca in urma cu 5 ani

 

Fostul "lăncier" Nicolae Mitea a fost prezentat ieri oficial ca jucător al lui Dinamo, cu care a semnat un contract pe patru ani

 

– Nicolae, cum te simţi la revenirea printre "cîini"?

– Mă bucur mult că sînt iar aici, am venit cu sufletul deschis, am ţinut neapărat să mă întorc acasă. Am trecut printr-o perioadă dificilă în ultimii doi ani, dar sper să demonstrez în continuare că merit să joc la Dinamo şi la prima reprezentativă.

 

– Cum ai regăsit echipa la care te-ai lansat?

– Am Dinamo în sînge, practic nu am plecat niciodată de aici. Băieţii, antrenorii sînt extraordinari, abia aştept să mă revăd şi cu suporterii cît mai curînd. Sper să fie o relansare a mea în fotbalul mare, să joc cît mai bine.

 

– Cît de diferit e Mitea de acum faţă de cel care a plecat la Ajax, în 2003?

– Acum e o cu totul altă experienţă, acum 5 ani eram foarte tînăr… Aveam 18 ani, eram dornic să joc şi, la acea vreme, nu am putut evolua decît în 9 meciuri. Am plecat direct în fotbalul mare. În ultimele două sezoane mi-a fost foarte greu, am avut şi acele accidentări care m-au stopat pur şi simplu. Dar totul a trecut acum, mă gîndesc doar la viitor.

 

– Ai plecat din Olanda, dar tot peste olandezi dai în UEFA…

– Ã…Şi la "naţională" am întîlnit Olanda, aşa că sînt obişnuit să mă lupt cu ei (rîde). Nijmegen e o trupă bună, am avut meciuri grele cu ei şi cînd eram la Ajax, dar trebuie să ne concentrăm şi să-i eliminăm. Îmi doresc foarte mult să joc cu Dinamo în grupele UEFA şi, de ce nu?, chiar în primăvara europeană.

 

– Consideri revenirea în România un pas înapoi?

– În nici un caz! Dacă la 23 de ani nu joc, nu e bine. Am timp să demonstrez că nu am venit să stau, mai pot juca fotbal, iau totul de la zero.

 

"Cristi Borcea m-a dorit cu adevărat, am păstrat legătura cu el şi m-a ajutat de cîte ori am avut nevoie, sper să-i răsplătesc încrederea prin evoluţiile mele"

Nicolae Mitea mijlocaş Dinamo

 

"Mitea, Niculae, Tamaş sînt jucători crescuţi în mentalitatea şi exigenţa . Ei îi pot reda gloria lui Dinamo"

Cornel Dinu administrator delegat Dinamo

 

150.000 de euro salariu pe sezon, 100.000 de euro bonus la semnătură şi 30% dintr-un viitor transfer sînt sumele pe care le va încasa Mitea la Dinamo

 

100% apt abia peste o lună

Nicolae Mitea a făcut ieri dimineaţă o serie de teste medicale amănunţite la clinica Biomedica. Azi va urma vizita medicală clasică, la INMS. Mijlocaşul stînga a avut în trecut mari probleme la genunchi, ce l-au ţinut departe de gazon peste 16 luni în ultimii 3 ani, dar acum este apt fizic. Totuşi, abia într-o lună va fi la parametri normali. "Singurul inconvenient e că nu am jucat nici un amical în această perioadă, în rest sînt sănătos tun", a zis ieri Mitea.

3 COMENTARII

  1. m`am lamurit si cu moti asta…marele dinamovist…acum 2 zile zicea ca ramane…pt suporteri…ca ramane sa i`a titlu..m`am lamurit si cu asta…..UN MERCENAR ! ! ! era bun…dar…daca nu are cuvant…dupa doar doua zile dupa ce promite ca ramane…ce e…mercenar…de borcea numai zic nimic….stim de ani de zile cat poate mintii sincer , la moti nu ma asteptam dar…

  2. ba da borcea asta e nesimtit rau…cica ce protest sa facem,ca au facut cele mai tari transferuri din Romania … mare ti-e gradina Doamne…

  3. acu 2 ani la Dinamo erau moti si r.stefan…si mai aveam nevoie de cel putin un fundas central de valoare ;a plecat radu stefan a venit julio cesar(cu o mica intarziere e drept),a plecat moti a venit tamas;deci unde sunt transferurile …au plecat 2 super fundasi au venit altii(tamas inca nu e in apele lui ,julio a jucat prea putin sa ne dam cu parerea) deci unde e investitia aia imensa ? numai pe r.stefan s-au luat aproape 5 mil de euro si au venit tamas (imptumut) si cesar liber de contract? deci tot in 2 fundasi buni (sa zicem ) am ramas am avut 3 fundasi de valoare numai la 2 meciuri ;si la cel cu craiova s-a vazut cel mai bine ce important e sa ai 3 fundasi de valoare …pai daca nu era moti si intra izvoranu sau goian …cu cine ne aparam ultimele 20 de min…cu homei si goian (izvoranu )fundasi centrali …Doamne fereste!

Comments are closed.