(gsp)
Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu
"Nu-l mai puteam ţine pe Moţi"
Borcea explică de ce stoperul a fost lăsat să plece la Siena şi le transmite suporterilor că Dinamo este, prin prisma întăririlor, favorita principală la titlu. Adulat de fani pentru repatrierile lui Marius Niculae, Tamaş şi Mitea sau transferul-bombă al lui Julio Cesar, contestat pentru plecarea lui Moţi la Siena!
Cristi Borcea este în centrul atenţiei suporterilor din Ã…Ştefan cel Mare, şi nu neapărat în sens pozitiv. Preşedintele executiv a oferit ieri un interviu pentru dinamovisti.ro în care susţine sus şi tare că Dinamo este principala candidată la titlu în acest an, iar tranzacţiile din acest mercato au întărit peste măsură echipa.
– Domnule Borcea, şi totuşi Moţi a plecat…
– Chiar nu-l mai puteam ţine pe Moţi! Dar de ce omiteţi sosirile lui Tamaş şi Julio Cesar? Ce doreaţi să facem?
– Suporterii vă acuză că v-aţi dat cuvîntul că Moţi nu va părăsi echipa în această vară, iar el e deja jucătorul lui Siena.
– Haideţi să lămurim odată chestiunea asta! Ã…Ştiţi că Dinamo a pierdut 1,4 milioane de euro fiindcă nu l-a dat pe Cosmin la Lazio încă de la începutul verii? Ã…Şi sînt bani buni. Lazio ne dădea două milioane de euro pentru împrumut şi alte 3,5 milioane de euro la transfer definitiv. Aşa, am luat acum 600.000 de euro, plus 3,5 milioane de euro la un transfer definitiv.
– OK, dar cum rămîne cu fanii?
– Ce făceam, îl ţineam pe Moţi rezervă? Sau pe Tamaş? A fost şi opţiunea lui Mircea Rednic ca să se facă aceste tranzacţii. Am şi zis că dacă îl luăm pe Tamaş, iar Mircea îşi dă seama că are foarte mulţi fundaşi de valoare, atunci Moţi poate să plece. Riscam ca un fotbalist de echipă naţională, ori Moţi, ori Tamaş, să fie rezervă. Plus că mai este şi Lucian Goian, care a dovedit că e în formă.
– Dar ar fi fost o concurenţă care ar fi ajutat foarte mult echipa, nu?
– Mai degrabă o asemenea rocadă punea în pericol nişte jucători, iar apoi problema se răsfrîngea asupra echipei. Eu gîndesc altfel toate acest lucruri: ce am adus noi, Dinamo, n-a adus nimeni în această vară!
– Pe ce vă bazaţi?
– Am făcut investiţii extraordinare şi vedeţi ce am adus: Dolha, Tamaş, Marius Niculae, Julio Cesar, Homei, jucători de «naţională», plus străini care sperăm că vor confirma. Asta e trupă de titlu, incontestabil. Se compară transferurile noastre cu cele făcute de alţii? Da, eu cred că Dinamo este, în acest moment, favorită la titlu în România!
– Vă pregătiţi de grupele Champions League?
– Ne pregătim să învingem meci de meci, indiferent de adversar, jocul să fie mai bun, mai spectaculos, să bucurăm suporterii şi să impunem respect în România şi în Europa.
CRISTI BORCEA preşedinte executiv Dinamo
"Moţi poate să revină la noi după perioada de împrumut cu o experienţă acumulată în Serie A. Va fi bine şi pentru el, şi pentru Dinamo"
"Rednic nu pleacă, altfel dă un milion de euro"
Cristi Borcea a trecut peste "scandalul SMS-urilor". A anunţat ieri, ferm: "Mircea Rednic nu pleacă de la Dinamo. Aaa, o s-o facă peste doi ani, cînd va merge la echipa naţională. Dacă vrea să plece pînă atunci, să-mi aducă milionul de euro şi ne strîngem mîna! Dar nu se pune deloc problema". Borcea a mai precizat: "Oricum, după ce se va încheia mandatul lui Rednic, nu vreau să mai iau antrenori din România. Poate doar dacă vine Mircea Lucescu". Preşedintele executiv al "cîinilor" a făcut şi un preambul al derby-ului etapei viitoare, cu FC Vaslui, din Moldova: "Am înţeles cum a fost chestia cu telefonul, o să ne răzbunăm pe teren pentru tevatura creată de SMS-uri şi vom bate echipa lui Adrian Porumboiu!".
Andone: "Cristi Borcea a vrut să vin la Dinamo"
Ioan Andone a declarat că preşedintele executiv, Cristi Borcea l-a ofertat, însă nu a dorit să antreneze echipa din Ã…Ştefan cel Mare. "Poate trebuia să plec în vară, aveam oferte. Dinamo m-a ofertat. Cristi Borcea a vrut să vin la Dinamo. Îmi pare rău că nu am plecat de la CFR", a spus Andone la Informatia.







































Bla Bla Bla…Borcica!
cata vrajeala baga acum borcica!pe noi nu ne fraieresti , fomistule!
buna all… ce vreau eu sa zic e clar nu sunt de partea nici unui kktionar insa exista un dar oricat incercam sa il apostrofam tre sa recunoastem in ciuda faptului ca l-a dat pe Moti ca am avut o campanie excelenta de transferuri la care nu cred ca se astepta cineva … un Tamas,Niculae,Mitea si Julio Cesar care parerea mea ca e cel mai tare transfer facut de Dinamo vetzi vedea .. avem aparare beton,mijloc de vis si atac fenomenal… si inclin sa cred ca mutarea lui Moti nu a fost chiar asa de proasta nu cred ca vreunuia dintre cei 3 fundasi centrali de talia lor le convenea sa stea pe banca si era foarte greu de inceput fara vreunul dintre ei… lasa sa nu mai plangem pentru ce a trecut sa ne bucuram pentru ce va veni numai sa fie bine… Forza Dinamo caine pana la moarte si dincolo de ea
era necesar sa avem 3 fundasi de valoare credeti-ma!avem meciuri in uefa,campionat si cupa;daca la meciul cu craiova nu il aveam pe moti cine ramanea fundas central avand in vedere circumstantele:goian sau izvoranu? moti a tinut apararea in ultimele 20 de minute!o sa vedeti …o sa se intample sa fie unu suspendat si altu accidentat (ma refer la tamas si cesar) si sa vedeti atunci cum jucam meciuri importante cu goian si izvoranu in aparare!….la urma urmei tamas si cesar au venit in locul lui moti si r.stefan !la stoia cum pot sa stea 3 fundasi de valoare:ratoi,goian si ghionea….si sunt chemati constant la nationala toti 3!oricum moti nu prea avea loc la nationala asa ca e vb doar de tamas care oricum este chemat chiar daca nu joaca ….s-a vazut !
DOBITOCU' ASTA NU A INVATAT NIMIC DE ANUL TRECUT CU LAZIO CAND S-A ACCIDENTAT MOTI SI A JUCAT NASTASE-PETARDA.
Comments are closed.