Mitea: "Nu vreau sa imbatranesc la Dinamo!"

(Evenimentul zilei)

Daniel Conţescu

La 23 de ani, fotbalistul adus de la Ajax Amsterdam caută să-şi relanseze cariera la gruparea „câinilor roşii“, dar visează la un nou contract afară.

Cum e să-ţi relansezi cariera la 23 de ani? Pentru mulţi fotbalişti – o necunoscută, fiindcă la această vârstă abia apucă să facă pasul de la „tineret“ spre prima echipă. Pentru Nicolae Mitea – un vis care urmează unui coşmar de doi ani. Mitea e un caz exponenţial pentru Dinamo, un club reprofilat după revoluţie în „reeşaparea“ fotbaliştilor care, din diverse motive (de cele mai multe ori legate de valoare), n-au confirmat în străinătate.

Mitea şi-a povestit în paginile EVZ perioada cumplită petrecută în echipamentul „lăncierilor“. „Visam că dau goluri şi sunt fericit pe teren. Când mă trezeam, mă luam cu mâinile de cap“, povesteşte fotbalistul născut în Pantelimon. Coşmarul s-a încheiat prin venirea la Dinamo, club devenit un fel de „mamă a răniţilor“ pentru fotbaliştii eşuaţi dincolo de graniţele ţării. „Nicki“ admite, cu sinceritate, că revenirea în Liga I e un pas înapoi, pe care a fost obligat să-l facă silit de situaţia în care se găseşte.

EVZ: Nicule, cum e din nou acasă?

Nicolae Mitea: Acasă e cel mai bine. Sunt fericit aici. După cinci ani petrecuţi în străinătate, îmi doream să revin în ţară. Acum sunt bucuros, dar nu mi-a fost mereu aşa. În primul an la Ajax Amsterdam am vrut să plec. Nu ştiam limba, n-aveam prieteni… Mi-a fost greu printre străini, la 17 ani şi jumătate. Noroc cu „Lobi“ (n.r. – Bogdan Lobonţ). M-a ajutat să mă integrez, m-a luat la el acasă. Cu Chivu n-am avut treabă. A doua zi după ce am venit eu la Ajax, el a plecat la AS Roma. Abia am apucat să mâncăm o dată în oraş.

„Alţii la 23 de ani abia apucă să joace în Liga I“

E un pas înapoi revenirea în ţară?

N-am cum să nu recunosc că nu e un pas înapoi, dar n-aveam ce face. Nu intru în panică. Am făcut o greşeală în această vară. Am avut ofertă de la Lazio Roma şi n-am acceptat-o, fiindcă italienii nu-mi dădeau salariul pe care l-am cerut. M-am cam aruncat la salariu. Leam cerut bani mai mulţi bazându-mă pe faptul că veneam liber de contract. N-am avut alte oferte, aşa, am acceptat să revin la Dinamo, unde iau mai puţini bani decât mi-ar fi dat Lazio! Asta este! Nu vreau să îmbătrânesc la Dinamo, ci să mă întorc bătrân la Dinamo! Trebuie să revin la forma de dinainte. Acesta e obiectivul meu acum. Trebuie să urc din nou sus. Mai pot juca afară. Alţii, la 23 de ani abia apucă să joace pentru prima oară în Liga I.

„Veneam din Olanda să mă duc la biserică“

Ce n-a mers la Ajax?

La început, totul a fost bine. Cu Koeman antrenor, jucam, dădeam goluri în campionat, în Liga Campionilor. Am câştigat titlul, trofeul „Van Basten“ (n.r.- acordat celui mai promiţător tânăr jucător)… Apoi au apărut accidentările. Doi ani de ghinioane. Psihic, eram terminat!

Crezi în blesteme?

Eu cred în Dumnezeu şi în lucruri sfinte, nu în prostii. Dar mai zici şi invers: „De ce mi s-au întâmplat toate mie?“ Până la urmă, blestemul cade pe capul celui care l-a făcut! Eu sunt un băiat credincios. Când eram accidentat, veneam special din Olanda, pentru a merge la biserică. Am făcut de multe ori drumul în ţară doar pentru a merge la biserică!

Tu nu consideri că ai vreo vină în tot ceea ce ţi s-a întâmplat?

Chiar nici una! Am fost profesionist. M-am pregătit bine, am urmat programele de recuperare. Numai că am avut accidentări una după alta. Care mi s-au întâmplat fiindcă n-am jucat simplu, ci am preferat mereu un dribling în plus! Ä‚sta sunt eu: îmi place fenta, o am în sânge. Am avut două operaţii, ambele la piciorul drept: una la gleznă, iar cealaltă – la genunchi. Apoi, întinderi şi rupturi musculare.

Cum a fost perioada petrecută în pat, uitându-te la meciuri?

Un chin! Coşmar, ce mai! Visam noaptea cum dau goluri, cum mă simt bine pe teren, iar când mă trezeam, dădeam cu ochii de realitate. Îţi dai seama cum este să visezi că dai goluri? Eram fericit în somn! La Ajax nu mai puteam rămâne. Mă trimiteau să joc la echipa a doua. Am jucat o dată, de două ori, dar n-am mai rezistat. Când îi întrebam de ce nu joc la echipa mare, îmi spuneau că trebuie să aştept, că-mi vine rândul. Le-am zis: „Ce să aştept, domnule? Stăm la coadă la pâine, să-mi aştept rândul?“. Mi se mai dădea replica asta: „Ai fost accidentat“. Fiecare antrenor şi-a adus jucătorii lui şi tot aşa… Din păcate, Ajax n-a mai câştigat titlul de ani buni, iar în Liga Campionilor ajunge din ce în ce mai rar. Nu mi s-a dat şansa să joc meci de meci la Ajax.

Au ceva olandezii cu românii? Cum se face că şi tu, şi Ogăraru aţi fost trecuţi pe linie moartă la Ajax în acelaşi timp?

Eu vorbesc doar de situaţia mea. Olandezii n-au nimic cu noi. Dar mi s-a întâmplat de două ori, după ce a jucat Olanda cu România, să nu mai fiu folosit deloc, după ce în meciul precedent dădusem gol. Trei partide la rând nu m-au folosit deloc atunci. Asta m-a pus pe gânduri. În rest, n-am alte semnale care să mă facă să cred că olandezii ne poartă duşmănie. Nu mai contează. Sunt fericit că am plecat de la Ajax. Într-un fel sunt mândru că se spune de mine că sunt ghinionist, decât să se spună că nu pot să fac nimic pe teren. M-a durut că doi ani am stat şi m-am uitat la televizor. Mergeam fără tragere de inimă la antrenamente. Îmi ziceam: „Trebuie să scap de aici. Ce, eu sunt cel mai prost?!“.

„Fără accidentări, acum jucam la Barcelona sau la Real Madrid“

Tu eşti la Dinamo, iar Ibrahimovici, cel care te-a poreclit „Maradona“ pe când eraţi colegi la Ajax, joacă la Inter Milano şi e printre primii cinci atacanţi ai lumii…

Puteam să ajung şi eu la fel de sus ca el! Fără accidentări, acum jucam la Barcelona sau la Real Madrid. La Ajax am jucat cu Sneijder, cu Van der Vaart, care sunt acum la Real Madrid, cu Ibrahimovici şi Maxwell, de la Inter… Ei n-au avut accidentările mele. N-am de ales. Eu trebuie s-o iau de la zero. La Ajax n-am jucat în primii doi ani pe manevre, pe ochi frumoşi. Oamenilor le-a plăcut de mine. Iar contractul mi l-au reînnnoit din doi în doi ani. Dacă nu erau mulţumiţi de mine, nu mi l-ar fi prelungit. Nu mi-a fost frică nici când am dat probe la Barcelona. Nu mi-e frică de nimic. Trebuie doar să-mi rezolv problemele musculare. Piciorul drept e mai puţin dezvoltat decât stângul. Voi urma un program special, după antrenamente, pentru a-mi reveni. Mi s-a atrofiat muşchiul, aveam gâlme la pulpa dreaptă. Doctorii mi-au spus că trebuie să ţin piciorul drept în permanentă mişcare!

Străinii au invadat marile echipe din Liga I. Vor ajunge românii să joace doar la echipele mici din provincie? Ce face diferenţa între „stranieri“ şi români?

Orice e posibil. Dacă românii nu dau randament, vin alţii de-afară. Ã…Şi Ajax avea, la un moment dat, doi olandezi în echipă. Ã…Şi ce, puteai spune că naţionala Olandei e slabă? Mentalitatea face diferenţa între fotbaliştii străini şi cei români. Noi, ca naţie, ne credem cei mai mari şi cei mai tari. Ei sunt modeşti, umili şi muncesc mai mult. Uită-te la jocul Rapidului. Ce viteză de reacţie au străinii de-acolo. Nu sunt ciobani, ci fotbalişti!

Manele mai asculţi? Cu tatăl tău te-ai împăcat?

Da, ascult manele. Cui nu-i plac manelele? Lumea spune că dacă asculţi manele eşti ţigan! Toată lumea ascultă manele, dar unii nu vor să recunoască acest fapt. E adevărat că am dat muzica mai tare în cartier, în trecut, şi s-au supărat vecinii pe mine, dar eram şi eu mai tânăr… Iar când eşti tânăr, faci greşeli. Cu tata însă n-am fost certat. El lucrează în continuare într-un atelier de cizmărie. O face din pasiune. Nu vrea să renunţe. Are meseria în sânge.

Cu dragostea cum stai?

Nu mai sunt împreună cu Raluca (n.r. – fosta componentă a trupei de muzică „Bambi“). Sunt singur.