Acasă Revista presei Dinamo a ramas inzapezita la Brasov

Dinamo a ramas inzapezita la Brasov

116
1

(Evenimentul zilei)

Cristian Delcea

 

Echipa lui Răzvan Lucescu a câştigat clar duelul cu „câinii“ şi a declanşat un adevărat iureş în tabăra echipei pregătite de Mircea Rednic.

 

FC Braşov a trecut ieri de Dinamo, scor 2-0, într-un meci disputat pe teren propriu, contând pentru etapa a 16-a a Ligii I. După acest rezultat, Dinamo păstrează şanse mici de a mai termina turul campionatului pe prima poziţie.

Cu o etapă înaintea pauzei de iarnă, „câinii“ se află la un punct în spatele liderului Unirea Urziceni, care joacă azi, pe teren propriu, cu FC Timişoara. În ultima rundă a anului, Dinamo întâlneş te acasă una din revelaţiile acestei prime jumătăţi de campionat, FC Argeş.

„Stegarii“ au dominat autoritar partida şi au luat conducerea pe tabelă în minutul 69, după un gol marcat de tânărul Marian Cristescu. Elevii lui Răzvan Lucescu şi-au consolidat victoria în prelungirile partidei, la o fază creată de Marius Măldărăşanu şi fructificată de Mihai Roman.

 

> „Roş-albii“ nu şi-au creat nicio ocazie de gol deşi Mircea Rednic a aruncat în luptă, în repriza a doua, încă doi jucători cu profil ofensiv, Nicolae Mitea şi Miranda, pentru a încheia meciul cu patru atacanţi în teren.

 

> Meciul a început cu 20 de minute întârziere din pricina ninsorii care s-a abătut peste Braşov în dimineaţa zilei de ieri. Cu două ore înainte de fluierul de start al lui Istvan Kovacs, oficialii braşoveni erau sceptici cu privire la posibilitatea de a degaja terenul de zăpadă. În cele din urmă, îngrijitorii terenului şi un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Codlea au îndepărtat stratul de 30 de centimetri de nea de pe gazon, coordonaţi bine de pe margine de preşedintele Dinu „Vamă“ Gheorghe şi de patronul Ioan Neculaie. Ninsoarea a continuat şi pe parcursul primei reprize, arbitrul Istvan Kovacs oprind meciul pentru câteva minute pentru a se mătura zăpada de pe tuşe.

 

> Partida de ieri a adus prima victorie a antrenorului Răzvan Lucescu în faţa lui Mircea Rednic. „N-are nicio importanţă asta“, a declarat la final tehnicianul Braşovului.

 

DEZAMÄ‚GIRE: Rednic: „S-a dus pe râpă toată munca noastră“

Înfrângerea suferită în faţa Braşovului a stârnit un adevărat iureş în tabăra dinamovistă. Cel mai supărat a fost chiar antrenorul Mircea Rednic: „Păcat că s-a dus de râpă toată munca noastră din ultimele luni. Azi (n.r. – ieri) nu ne-am creat nicio ocazie de gol şi nu pot avea pretenţii. Adversarul a meritat victoria. Parcă noi am fi jucat cu o minge medicinală, iar ei – cu una normală. Se vor lua măsuri, această relaxare din finalul turului este inadmisibilă“.

 

Vasîlică: „Îmi vine să plâng!“

Dezamăgirea a fost la fel de mare şi printre acţionari, care anunţă represalii. „M-am minţit singur! Vreau să mă schimb, să devin mai serios. Îmi vine să plâng! Trebuie să luăm măsuri, pentru că ne batem joc de banii noştri“, a declarat Vasîlică.

Influenţabilul acţionar a fost răvăşit şi mai tare de Ioan Becali, care, ros de gândul că astă-vară n-a „jumulit“ clubul de comisioane mai grase, a explodat: „Dinamo a cheltuit bani în voia vântului, fără niciun plan! S-au făcut cele mai proaste achiziţii din ultimele 18 sezoane“.

De cealaltă parte, gazdele au trăit la maximum victoria de ieri. „Braşovul a fost net superioară echipei Dinamo. N-am dat nicio şansă adversarului. Primele două echipe ale clasamentului, Unirea Urziceni şi Dinamo, au plecat învinse de sub Tâmpa“, a declarat plin de entuziasm Răzvan Lucescu.

 

FC BRAÃ…ŞOV – DINAMO . . . . . . .2-0

Marcatori: Cristescu (69), Roman (90)

 

FC BRAÃ…ŞOV: Stelea 6 – Duarte 7, Oros 6, Andronic 6, Senin 7 – Roman 7, Ilyeş 5, Măldărăşanu 6, C. Munteanu 5 (67, Cristescu 7) – Hadnagy 6 (59, Sburlea 7), Dedu 6 (78, Surdu). Antrenor: Răzvan Lucescu

 

DINAMO: Lobonţ 6 – Blay 4, Goian 5, Julio Cesar 5, Diabate 5 – Torje 6 (73, Miranda 5), Ad.Cristea 5 (83, Mitea), Izvoranu 5 (76, D. Grigore) – Dănciulescu 6 – M. Niculae 4, A.Cristea 5. Antrenor: Mircea Rednic

 

Stadion: „Tineretului“ – Braşov; Spectatori: 2.000; Arbitri: I. Kovacs 6 – C. Nica 6, S. Caia 6

 

 

Cornel Dinu a pus punct. Ã…Şi virgulă

Cristian Delcea

 

„Procurorul“ şi-a lansat volumul doi al cărţii „Zâmbind din iarbă“. Urmează partea a treia.

 

Complexul Romexpo a devenit, pentru câteva zile, un lăcaş de cultură unde intelectuali de marcă, dar şi cabotini necunoscuţi îşi lansează cărţi într-un ritm ameţitor.

La standul editurii Minerva a avut loc, aseară, una dintre cele mai aşteptate lansări de carte, „Zâmbind din iarbă“ – volumul doi, de Cornel Dinu. Acesta a ţinut să sublinieze că între paginile romanului autobiografic „Zâmbind din iarbă“ se găseşte „o istorie adevărată“ şi că urmează să scrie până la anul şi partea a treia, care este dedicată perioadei postcomuniste.

Dinamovistul a mulţumit „soţiei, Silvioara, care mi-a dat nopţi libere să scriu, lui Corneluş şi Alexandrei (n.r. – fiul lui Dinu şi prietena juniorului), care au pus umărul la apariţia cărţii“. „Å¢onţonel“, aşa cum îşi alintă Cornel Dinu fiul, a avut atribuţii şi la organizarea lansării. El a venit cu paharele de apă destinate cititorilor însetaţi nu doar de cultură.

„Mister“ nu a uitat-o nici pe Ana Munteanu, editorul cărţii sale. „Domnul Dinu mi-a oferit un buchet superb de orhidee“, se lăuda femeia, entuziasmată. Alături de „Procuror“, au prefaţat volumul Alin Buzărin, jurnalist la „Gazeta Sporturilor“, şi Răzvan Voncu, critic literar, persoane despre care Dinu a menţionat că „sunt din partea Olteniei, de unde se trăgea pe vremuri 80% din intelectualitatea militară românească“. Din partea clubului Dinamo nu a participat nimeni.

 

„Ia te uită, domnul Corneliu Vadim Tudor…“

Lansarea cărţii lui Dinu a strâns la standul Minerva câteva zeci de persoane. Volumul s-a vândut bine, mulţi vizitatori ai târgului cumpărându-l, dar nefiind interesaţi să asculte şi discursul lui Dinu. „Ia te uită, domnul Corneliu Vadim Tudor îşi lansează cartea…“, a fost remarca unui tânăr pierdut între sferele literare, politice şi sportive. „Pe Dinu îl ajută şi faţa, are faţă de scriitor“, remarca un tânăr născut, după toate aparenţele, după 1989.

 

O carte apărută pe fugă

Ana Munteanu, cea care a redactat volumul doi al cărţii lui Cornel Dinu, a precizat că „«Zâmbind din iarbă» este o carte-record: primul tiraj a fost tipărit şi legat în 24 de ore“.

Cornel Dinu a mărturisit că a scris cartea de 335 de pagini în doar câteva luni. „Francezii au stabilit că nu există carte redactată 100% corect“, a mai spus Dinu, pentru a acoperi astfel greşelile de tipar din volum.

 

MĂRTURISIRI: Despre cum se fura cu arbitrii

Cornel Dinu povesteşte în capitolul trei al volumului cum au fost momiţi arbitrii din meciul Dinamo Minsk – Dinamo Bucureşti, contând pentru turul trei al Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1983-1984, când „câinii“ au ajuns în semifinalele competiţiei. „Arbitrajul era asigurat de o brigadă spaniolă. Nu avea cum să ne fie potrivnic, ba din contră. Ã…Şi le-am pregătit o surpriză. Celebrele noastre genţi de Sibiu. Eu cu Paul Moga, organizatorul nostru, trebuia să intrăm repede, să le spunem arbitrilor codul cifrului care coincidea cu ziua de naştere a arbitrului central. Am pătruns ca fulgerul. Le-am dat cadourile şi i-am spus centralului Castillo cifrul: «ziua şi anul naşterii», le-am urat «suerte» şi, până să se întoarcă securiştii, eram afară“. În respectivul meci, Dinamo Bucureşti a obţinut o remiză importantă, 1-1, calificându-se în semifinalele Cupei Campionilor după returul de la Bucureşti, încheiat cu o victorie la limită a „câinilor“, scor 1-0.

1 COMENTARIU

Comments are closed.