Hau viata mea!

(gsp)

Cristian Geambaşu

Un mare hohot de rîs. Nimic altceva. De ce ar trebui să ne simţim oripilaţi dacă ei s-au simţit bine? De ce să fim moralişti şi pudibonzi dacă Pulhac, Ropotan şi Torje au petrecut aşa cum le place lor? Cu muzica lor, cu fetele lor de-o seară, dar şi ale altora, de-o ediţie, căci frumoasele cu talent de cameramane i-au vîndut la Libertatea cu prima ocazie. Nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, şi la petrecere se respectă realitatea din teren. Pulhac e neobosit pe banda stîngă a canapelei, centrează cu bricheta, Torje pistonează pe flancuri şi distribuie pase lichide coechipierilor. Ca de obicei, Ropo a prins o zi mai slabă. De aceea joacă la alibi. Pe mijlocul mesei.

Să rîdem cu Pulhac, Ropotan şi Torje. Să petrecem, la naiba, viaţa e scurtă, memoria e scurtă! Ã…Şi ce dacă s-a pierdut meciul cu Braşovul, ce, ăsta era motiv să le strice băieţilor cheful de chef? Ã…Şi nu vă mai luaţi de muzica pe care o ascultă ai noştri tineri! Ce maneaua noastră! Muzica potrivită la persoana potrivită. Cînd cade secerat Ropotan parcă îl şi vezi zbierînd şi văicărindu-se pe mititelul ăla cu voce de castrat. Ã…Şi nu mai strîmbaţi din nas, ce vă închipuiaţi că ascultă alde Ropo? Van der Graaf cumva, Gentle Giant, Dream Theater? Floyd? Nu, stimabililor, ei sînt patrioţi, ei ascultă muzică românească.

Ã…Şi nu orice muzică, ci o piesă dedicată victoriilor Stelei, deoarece sînt caterincoşi. Sau poate că nu, poate că îşi defulează iubirea pentru eterna rivală. Sau poate că îi bănuim noi de gînduri, de sentimente pentru clubul acesta unde se vorbeşte pînă la exasperare despre spiritul dinamovist. Ce imagine penibilă, trei cîini care behăie!

Cîinii şi lupii

Radu Naum

În Ã…Ştefan cel Mare, dezastrul o ia înaintea faptelor

La Dinamo e ca la bursa de la Tokyo. Efect de yo-yo îi spun francezii, după numele jucăriei cilindrice care se tot înfăşoară şi se desfăşoară de pe o sfoară. Cînd e sus, să fii sigur că urmează să fie jos. Dinamo a mers şnur pînă cînd s-a rupt aţa. Ã…Şi dintr-o dată, la prima crăpătură, se destramă ca o pînză putredă, ca şi cum un duh oarecare ar fi bîntuit clubul şoptind pînă la greaţă: “Victoriile nu sînt ale echipei strîmbe şi a Strîmbului. Totul nu e decît o farsă”. Exact. Ã…Şi cu cît o spui mai des, e cu atît mai adevărat. Un loc în care se sapă temeinic. Poate că de-aia i se zice Groapa.

Dinamo e pe doi, poate încă să ierneze pe unu, are cu 4 victorii mai mult decît Steaua şi cu 3 peste Rapid şi CFR. A luat două bătăi. Una împotriva celei mai în formă echipe din Ligă, o înfrîngere mai degrabă prin absenţă. Ã…Şi una a la Baiazid atras în cursă de cel care a învăţat lecţia şi de la Mircea cel Bătrîn şi de la Mircea cel Tînăr. Aceste eşecuri, deplin meritate altfel, au provocat un iureş mai mare chiar decît suma vocalizelor receptate dinspre Ghencea, Giuleşti sau  Cluj, unde cauzele de îngrijorare par infinit mai mari. La Dinamo, dintr-o dată, totul se prăbuşeşte: antrenorul, jucătorii şi, impardonabil, norocul, care nu mai e nici el ce-a fost. Lui Turcu îi vine să plîngă. Alţii probabil că rîd cu lacrimi.

Rednic e haios şi mucalit, dar din motive de bucătărie a lumii fotbalului, există puţine raţiuni pentru a fi simpatizat. Sau compătimit. Dar o bancă ethnică e ca o bancă de bani sau ca o bancă de parc: cu cît o zgudui mai mult, cu atît se şubrezeşte, cît de solidă ar fi. În Ã…Ştefan cel Mare, dezastrul o ia înaintea faptelor, aşa cum Ligii Campionilor i s-a întins un covor alb-roşu fără ca ea să fi anunţat că vine. Pe o scenă eliberată de Gigi Becali, conducerea a acţionat fix becalian: a cerut nimic mai puţin decît perfecţiunea. E cea mai bună metodă de a stîrni diavolul.

“Normal că n-are interes să aducă alţii jucători, ca să-i aducă el”, aşa i-a răspuns Rednic lui Ioan Becali, care acuzase transferurile. Asta e culmea, păi ce-ar trebui să facă un impresar? Totusi, cei doi cad de acord: trebuie aduşi jucatori. E clipa în care Borcea divorţează de ei. Directorul executiv a coborît sub zero, a îngheţat salarii, prime, transferuri. A închis echipa în casă, ca pe un copil zănatic, l-a pus să-şi facă temele dacă mai vrea acadele. Chestia e că există întotdeauna acolo mai mulţi părinţi şi o puzderie de naşi. Ã…Şi fiecare zice ceva. Căci asta e Dinamo, cel mai fascinant loc public din fotbal, un exemplu al exprimării libere. E imaginea însăşi a demolcraţiei.