(gsp)
Justin Gafiuc
Dinamo a trecut la limită, fără strălucire, de FC Argeş şi va fi campioană de toamnă dacă Urziceniul pierde mîine, în Ghencea
Ceaţa care a cuprins birourile şi vestiarul lui Dinamo a ascuns aseară şi gazonul din Ã…Ştefan cel Mare. Aşa că ciocnirea roş-albilor cu Piteştiul fostului "cîine" Ionuţ Badea a putut fi doar ghicită din tribunele aprinse împotriva cuplului manelist Torje – Ropotan, trecut în prima garnitură de Rednic.
Trebuie că pe teren va fi fost o înfruntare interesantă. Cel puţin aşa a reieşit din mişcarea mogîldeţelor care au despicat cu suflu smogul dens, prins parcă în rădăcini de tuşe. Mingea a circulat cu repeziciune dinspre un careu spre altul, iar spectatorii au reacţionat pe rînd la baloanele care zburau în preajma buturilor lui Dolha şi Boşneag.
Cine vede ocaziile?
S-a auzit mai întîi peluza "Cătălin Hîldan", de unde a pornit un oftat de uşurare la o bară a lui Dulcea (23), care, de lîngă Blay, a reluat cu capul o centrare expediată de Mircea Stan. A venit apoi rîndul fanilor dinspre Spitalul de Urgenţă să trimită mesaje către restul arenei despre ce se întîmplă pe iarbă.
Ã…Şi era vorba despre o dublă ratare a gazdelor. Boşneag a scos în corner un şut din lovitură liberă al lui Adrian Cristea (39), iar la faza următoare Dănciulescu a luat o acţiune pe cont propriu pe flancul stîng, a intrat în suprafaţa de pedeapsă, dar a trimis puţin pe lîngă bară.
Cristea l-a salvat pe "Danciu"
Dansul siluetelor s-a schimbat după pauză. Mingea a alergat mai mult înspre jumătatea oaspeţilor, iar rezultatele n-au întîrziat. "Centralul" Drăgănescu a văzut bine un henţ comis în careu de Poenaru la o finalizare marca Dănciulescu, a dictat penalty şi l-a eliminat pe fundaşul argeşean. Tot decarul roş-albilor a executat lovitura de la 11 metri, dar portarul din Trivale a respins (65)!
În zece oameni, oaspeţii sînt la un pas să dea lovitura pe un contraatac încheiat cu un şut al lui Cr. Tănase (70), parat însă cu emoţii de Dolha, pentru ca, pînă la urmă, dinamoviştii să găsească drumul spre gol: centrare din dreapta, deviere Miranda, reluare Adrian Cristea pentru 1-0 şi pentru excluşii Pulhac şi Goian, cărora le-a dedicat golul. Argeşul n-a avut pu terea să revină, ba “cîinii” s-au şi distanţat, 2-0 în prelungiri, prin Miranda.
"S-a vorbit prea mult de Torje şi de Ropotan. Ei contează enorm în angrenajul lui Dinamo. După ce au ieşit de pe teren, parcă am jucat în nouă!"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
“A fost o atmosferă încărcată la echipă, dar ne-am mobilizat şi sîntem bucuroşi că am terminat anul cu o victorie. Sperăm să rămînem lideri şi după meciul Stelei”
ANDREI CRISTEA, atacant Dinamo
"Peste iarnă poate se va reveni la sentimente mai bune faţă de Goian şi Pulhac. Ei au vorbit pe teren, au muncit şi au contribuit la performanţele lui Dinamo"
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
Dedicaţie pentru renegaţi
Golul înscris de Adrian Cristea în minutul 65 a fost prilej pentru a-şi demonstra solidaritatea faţă de Cristi Pulhac şi Lucian Goian, ambii puşi pe lista de transferuri de conducere. Imediat după ce a marcat, mijlocaşul de 25 de ani şi-a dat jos tricoul de joc, iar pe un altul de culoare albă era inscripţionată, pe faţă, cifra 3, numărul purtat de Pulhac, iar pe spate, numărul 18, cel al lui Lucian Goian.
Dănciulescu: ”Sînt supărat că am ratat penalty, dar le mulţumesc colegilor că m-au ajutat”
Ionel Dănciulescu este de părere că suporterii dinamovişti nu vor uita foarte uşor acel filmuleţ, dar prin evoluţii foarte bune, fanii îi vor aprecia. “Important e să fiu sănătos. Nimeni nu îşi propune recorduri, ele se întîmplă. Sînt supărat că am ratat penalty, dar le mulţumesc colegilor că m-au ajutat. Dacă vor veni jucători noi, îi vom primi cu braţele deschise. Nu este o problemă pentru noi ce fac alţii, important e că noi sîntem în faţă. După această vacanţă vrem să fim altă echipă. Este un moment mai puţin plăcut şi era important să terminăm cu victorie. Pulhac trece printr-o perioadă mai grea, este şi accidentat şi trebuie încurajat. Ghinionul nostru este că sîntem în Dorobanţi lîngă cafenele.
Turul s-a terminat, mai avem cîteva antrenamente uşoare, cu siguranţă cei doi Cristea vor şti ce să facă de ziua lor. Putem să fim şi pe primul loc dacă Steaua cîştigă, dacă nu, nu e nici o problemă. Sîntem în faţă, cu toate că am avut destule probleme. Eu mă bucur că s-a terminat pentru că ultimele meciuri nu au fost foarte bune pentru bine.
Suporterii nu vor uita foarte uşor ce s-a întîmplat cu Torje şi Ropotan, dar prin evoluţiile lor îi vor face să îi iubească la fel ca înainte. Nu vor uita foarte uşor, dar sper din tot sufletul să fie iertaţi”, a spus Dănciulescu.
Adrian Cristea: "Daţi-ne banii!"
Eduard Apostol
Adrian Cristea le cere conducătorilor să vireze salariile restante pe două luni şi primele de campionat, în valoare de 20.000 de dolari
– Adi, de ce le-ai dedicat golul lui Pulhac şi lui Goian?
– M-am rugat să înscriu cu FC Argeş să îl dedic lor, sînt lîngă ei în aceste momente mai grele. Conducătorii au luat o decizie prea aspră, iar noi sîntem alături de Pulhac şi de Goian. Ã…Şi fanii sînt supăraţi, nu le-a picat bine ce s-a întîmplat.
– Torje şi Ropotan au fost şi ei huiduiţi, cum comentezi?
– A fost foarte greu şi pentru ei din teren, dar îi înţeleg şi pe suporteri. Sper ca, prin joc, să-i facă pe susţinătorii noştri să fie lîngă ei.
– Veţi avea o iarnă mai liniştită după această victorie?
– Sînt bucuros că am revenit pe primul loc. Dacă sîntem lideri, vom avea Sărbători mai fericite. Nu am mai luat nici un ban de două luni, dar conducerea ne-a promis că dacă revenim pe primul loc, ne va debloca primele şi contractele. Sper ca acţionarii să se gîndească la noi, avem şi noi familii. Sper să bată Steaua în meciul cu Unirea ca să revenim pe primul loc şi să ne luăm şi noi banii.
Borcea: "Cristea o să mai ia bani în februarie pentru declaraţiile date"
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, îl ia peste picior pe Adrian Cristea, jucător care a spus că la Dinamo s-a întîrziat plata salariilor cu 2 luni. "Nu este adevărat, am întîrziat doar cu 14 zile plata banilor, dar asta am anunţat. Cristea ar trebui să vorbească printre ultimii, pentru că lui i-am dat un avans de 50.000 de euro pînă în ianuarie. El are cheltuieli mari. Trebuia să cîştige cu NEC şi cu Urziceni dacă avea cheltuieli mari", a spus Borcea la Fanatik Show.
Conducătorul dinamovist a intrat apoi în direct şi la GSP TV: "Adrian Cristea va mai lua banii abia în februarie pentru declaraţiile date azi. M-a supărat foarte tare. Fotbaliştii n-au fost în stare să bată NEC Nijmegen deşi aveau geamantanul cu bani în cabină. La fel a fost şi cu Urziceni, şi cu Braşov. Am fost prea apropiat de jucători pînă acum, este greşeala mea. În fine, ăştia sunt, cu ei mergem pînă la capăt" a conchis supărat Borcea.
"Mercenarilor!"
Eduard Apostol
Aşa au fost primiţi de fani Torje şi Ropotan, care au avut parte de un tratament aspru pe toată durata partied
Gabriel Torje şi Adrian Ropotan, titularizaţi aseară de Mircea Rednic, au scăpat doar cu un ultim avertisment din partea conducerii, dar nu au fost iertaţi de fani. Cei aproximativ 1.000 de suporteri prezenţi i-au taxat dur după ce au consumat alcool şi au ascultat manele pro-Steaua!
"Nu meritaţi, nu meritaţi, tricoul roşu să-l purtaţi!", "Mercenarii, mercenarii!" şi "Afară cu beţivii!" au fost primele scandări pline de furie ale ultraşilor. "Plecaţi la Steaua!", s-a auzit apoi din peluză, moment în care Torje şi Ropotan au început să fie înjuraţi de toţi spectatorii.
Susţinătorii dinamovişti nu i-au uitat nici pe Lucian Goian şi Cristi Pulhac, puşi pe lista de transferuri. "Cristi Pulhac, eşti o mizerie!" şi "Goian, eşti un ţăran!". Injuriile şi fluierăturile au continuat pe toată durata partidei, iar membrii PCH şi-au arătat dezamăgirea prin două bannere expresive: "Onoare, profesionalism, loialitate – calităţi demult uitate" şi "Memoria gloriilor dinamoviste – terfelită de ritmuri maneliste".
Izvoranu şi Tamaş i-au apărat
Gabriel Tamaş, Marius Niculae, accidentaţi, şi Silviu Izvoranu, suspendat, au urmărit partida de aseară de la masa presei şi i-au apărat pe Torje, Ropotan, Pulhac şi Goian în faţa fanilor. "Lăsaţi-i în pace, ne trebuie linişte!", au spus cei trei, care au acordat autografe suporterilor pe biletele de meci. Cei trei au părăsit masa presei în minutul 30 din cauza vizibilităţii reduse provocate de ceaţa densă şi au urmărit partida la televizorul din vestiar.
Cristi Borcea: "Penescu a schimbat arbitrul!"
Cătălin Gheorghiu, Bogdan Steriopol
Dinamoviştii îl acuză pe patronul Argeşului că a influenţat înlocuirea lui Ovidiu Haţegan cu Mugurel Drăgănescu
Argeşul a reuşit ce şi-a propus înaintea partidei cu Dinamo: schimbarea "centralului" Ovidiu Haţegan, pe care Cornel Penescu, patronul piteştenilor, l-a contestat vehement în zilele premergătoare meciului! "Haţegan a suferit o indigestie şi nu poate arbitra la parametrii optimi, riscă să pună în pericol desfăşurarea partidei" a fost explicaţia Comisiei Centrale a Arbitrilor.
CCA a decis ieri dimineaţă să-l trimită în locul lui Haţegan pe Mugurel Drăgănescu, care trebuia să conducă întîlnirea CFR – Gaz Metan, de luni.
"E cel mai mare stelist, ne-a făcut mereu praf!"
Decizia a stîrnit mînia oficialilor din Ã…Ştefan cel Mare. "Schimbarea arbitrului a fost făcută de Penescu! Incredibil, nu se poate aşa ceva! Drăgănescu ăsta e cel mai mare stelist, ne-a făcut praf pe unde ne-a prins. Nu pot să îmi imaginez cum se poate înlocui un arbitru într-o oră!", a acuzat Cristi Borcea. "În toate partidele în care ne-a arbitrat, Drăgănescu ne-a dezavantajat! Penescu a reuşit să schimbe arbitrul în ultimul moment, credeam că este naiv, dar e unul dintre cei mai buni conducători care domină fotbalul românesc", a zis şi Vasîlică.
"Consemnăm succesul domnului Penescu! Logic era să arbitreze rezerva lui Haţegan. Dacă eu fac pană, îmi cumpăr o maşină nouă în loc să folosesc roata de rezervă?"
Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo
"Nu e bine să se anunţe arbitrul cu o zi înaintea meciului. Trebuie să ştii din timp, poate ai parte de unul care ţi-e duşman şi poţi să-l recuzi, că de asta plătim arbitraje"
Cornel Penescu, patron FC Argeş
De ce nu a fost ales arbitrul de rezervă?
Arbitrul de rezervă al lui Ovidiu Haţegan delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru partida de aseară a fost Ionel Ivan din Brăila. De ce nu a fost "titularizat" el la centru? Pentru că nu există un regulament clar pentru asemenea situaţii, aşa că decizia e luată de CCA. Iar preşedintele forului, Gheorghe Constantin, a considerat că Drăgănescu este mai potrivit pentru această partidă.
"Totul mi s-a tras de la o tocăniţă de ciuperci!"
Ovidiu Haţegan a explicat ieri abandonul: "Am ţinut post, iar vineri seară am mîncat, la hotelul unde am fost cazaţi, o ciorbă de fasole şi o tocăniţă de ciuperci cu mămăliguţă. Ieri dimineaţă mi s-a făcut rău, am avut diaree, am vomat şi aveam frisoane. I-am spus domnului Constantin, însă mi-a zis să mai aşteptăm, să vedem dacă îmi revin. Am încercat să mănînc un piept de pui la grătar la prînz, dar am vomat iar şi pe la ora 14:00 îmi era extrem de rău. Nu m-am simţit în stare să arbitrez". (Dan Udrea)
Borcea: "Argăseală e stelist doar cînd se duce la casierie"
Cristi Borcea l-a atacat în această seară la GSP TV pe preşedintele stelist Valeriu Argaseala, cel care a declarase ironic in urma cu cateva zile că ar vrea să-l aducă pe Cristi Pulhac în galeria "roş-albaştrilor". "Gigi tot bagă bani în echipă, dar el e mereu scos vinovat la Steaua. Argăseală nu are nici o vină pentru rezultate slabe? Toată lumea dă în Gigi Becali, dar ce, a făcut Argăseală academie de juniori pe proprii lui bani? Nu, tot pe banii lui Gigi! Argăseală e stelist doar atunci cînd se duce la casierie la sfîrşit de lună. El apare zîmbitor doar cînd se dau primele, salariile, cînd sunt rezultate şi la tragerile la sorţi din cupele europene. În loc să-şi vadă de echipa lui şi să aibă ciocul mic, tot timpul vorbeşte de Dinamo".
Borcea: ”Cînd Ropotan şi Torje au ieşit de pe teren, Dinamo a jucat în nouă”
Preşedintele executiv al roş-albilor, Cristi Borcea, spune că singura greşeală a celor doi jucător a fost că nu au aruncat laptopul pe geam la petrecere. ”Cînd Ropotan şi Torje au ieşit de pe teren, Dinamo a jucat în nouă. Aţi văzut că în momentul în care au fost scoşi Dinamo juca 9 contra 10. Singura greşeală a lor e că nu au aruncat laptopul pe geam la petrecerea lui Torje. Nu mai putem să ne răzgîndim în legătură cu Goian şi Pulhac”, a spus Borcea la Fanatik Show.
Borcea: ” Trebuie să ne bucure că sîntem la 9 puncte de Steaua şi CFR”
Cristi Borcea, preşedintele executiv al lui Dinamo, este mulţumit că echipa sa se află la distanţă mare de principalele contracandidate la titlu. ”Am avut foarte multe accidentări, am avut şi probleme. Am jucat în Cupa României cu jucătorii care nu jucau foarte mult. Azi am jucat cu Grigore care e debutant, cu Diabate de la echipa a doua. Dinamo are un lot valoros, iar atunci cînd se vor întoarce şi accidentaţii vom fi letali. Ne lipsesc 6-7 jucători din prima echipă. Pentru turul de campionat sînt mulţumit, dar puteam şi mai mult dacă ne concentram ultimele două jocuri, putea să fie şi mai bine. Trebuie să ne bucure că sîntem la 9 puncte de Steaua şi CFR şi la nu ştiu cîte puncte de Rapid, echipele care sînt principalele contracandidate. M-au mulţumit mai mult rezultatele. Dacă nu aveam accidentări, altul era jocul. Nimeni nu ne dădea şanse să terminăm pe primul loc. Partea bună a acestui tur este că sîntem în faţa contracandidatelor.”
Ultimele noutăţi de la Dinamo
"Cristea vede banii în februarie!"
Cristi Borcea s-a arătat uimit de reacţia lui Adrian Cristea de a-şi cere drepturile financiare: "Adi era ultimul care trebuia să vorbească. Eu i-am dat 50.000 de euro în avans ca să îşi cumpere casă, deci el e în avans faţă de ceilalţi. Pentru declaraţiile astea o să-şi ia banii în februarie! Au luat primele deja, au jucat cu ele în cabine şi cu Urziceniul, şi cu Braşovul şi a fost o greşeală a mea că am procedat aşa".
"Să le stea sarmalele-n gît!"
Rednic a fost vehement la adresa celor care au contestat jocul lui Dinamo în acest tur de campionat: "Sper să le stea sarmalele în gît celor care ne-au vorbit de rău şi să nu le intre şampania de Sărbători! Mereu se vorbeşte doar de Dinamo, ceilalţi beau numai lăptic şi se culcă la ora 20:00. De azi, vom bea şi noi doar lăptic şi apă plată cu lămîie! Vestiarul nu e rupt în două. Băieţii sînt prieteni pe teren, nu ştiu dacă şi în afară". (Eduard Apostol)
Dănciulescu, premiat cu 1.000 de dolari
Înaintea fluierului de start al partidei de aseară, Ionel Dănciulescu a primit din partea "Frutti fresh", unul dintre sponsorii Ligii I, o cupă şi un bonus de 1.000 de dolari pentru performanţele obţinute de-a lungul carierei. Atacantul de 31 de ani a intrat în clubul select al fotbaliştilor care au depăşit 400 de partide în prima divizie, Dănciulescu bifînd ieri partida cu numărul 401. (Eduard Apostol)
Argeşul atacă arbitrajul
Piteştenii au acuzat prestaţia lui Mugurel Drăgănescu. "De la nivelul terenului, arbitrajul s-a văzut foarte rău pentru noi, poate de sus, din tribună, s-a văzut mai bine", a zis antrenorul Ionuţ Badea. "Mi-au zis băieţii că arbitrajul a fost într-o singură direcţie. La primul gol, aveam un eliminat şi pe Diţă accidentat, în afara terenului, iar Drăgănescu nu l-a lăsat să intre pînă n-a dat Dinamo gol. Cu Haţegan a fost vrăjeală, şi-a dat seama că dacă greşeşte mă duc la UEFA şi o să aibă probleme. S-a speriat, de-aia n-a mai vrut să arbitreze!", a spus şi patronul Penescu.
"Trageţi la poartă!"
În pauza partidei, Mircea Rednic s-a dus glonţ în vestiar pentru a le da ultimele indicaţii elevilor săi. Nemulţumit de prestaţia din prima repriză, "Puriul" le-a transmis acestora să atace mai mult poarta: "Trageţi de la distanţă, nu mai încercaţi să duceţi mingea pînă în şase metri! Portarul abia vede pe ceaţa asta şi trebuie să şutăm mai des!"
Fotograful Lobonţ
Accidentat la umărul stîng după o contuzie suferită la 0-2 cu FC Braşov, Bogdan Lobonţ a fost prezent aseară la meci. S-a aşezat întîi la tribuna 0, dar ceaţa densă l-a obligat să coboare pe gazon, unde şi-a luat o vestă de fotograf şi a urmărit partida din spatele porţii lui Boşneag. La pauză, a fost în vestiar pentru a-şi încuraja colegii, apoi s-a întors pe gazon. (Ioana Mihalcea)
Lupescu şi Costică "Vîlcea" la Recurs
Azi, de la ora 19:00, în direct pe GSP TV, Ovidiu Ioaniţoaia va modera o ediţie specială a celui mai longeviv talk-show de analiză fotbalistică din România, Recursul etapei. Decizia schimbării arbitrului din Ã…Ştefan cel Mare va fi explicată de Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, care va fi prezent în studio alături de Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF.







































greu accepta si penescu asta infrangerile!numa gura-i de el!
LA MULTI ANI – ADRIAN CRISTEA!!!!

Daca nu ati stiut, azi este ziua lui! LA MULTI ANI
mai da'l si draq de adrian cristea si ziua lui, o sa'i zic la multzi ani cand o sa fie instare sa faca si faza defensiva cand o sa dea pase utile atacantzilor si nu pt un gol sau 2 PE TUR !!!! si mai si plange dupa bani nesimtzitu draq
Comments are closed.