(ProSport)
E certitudine! Despărţirea dintre Dinamo şi Bogdan Lobonţ e o chestiune de zile.
Acţionarii clubului au decis să îl pună pe internaÈ›ionalul lui Piţurcă pe lista de transferuri. Compania nu e deloc una plăcută. Thiago, Diakite, Campos plus chefliii Goian şi Pulhac întregesc lista fotbaliştilor de care liderul campionatului vrea să scape. Dorinţa lui Lobby de a prinde un contract bun în străinătate va fi, fără doar şi poate, motivul oficial pe care conducătorii din Ã…Ştefan cel Mare îl vor invoca. Adevărul este că relaţiile dintre portarul naţionalei şi acţionari se răciseră considerabil în ultima vreme. Asta în ciuda faptului că la un moment dat, dinamoviştii dădeau la unison asigurări că nu vor renunţa la cel mai bun portar român până când nu vor ajunge în Liga Campionilor.
Variante: Siena, Rubin sau Terek
Aşadar, în schimbul a aproximativ 1,5 milioane de euro, orice echipă din ţară sau străinătate are acceptul dinamoviştilor de a negocia cu jucătorul. Lista echipelor care l-ar vrea pe Lobby este una mai degrabă modestă. Siena, Rubin Kazan ori Terek nu sunt totuşi nume grele, zvonurile care vorbeau despre interesul Milanului fiind deja istorie.
„Pisicile nu mănâncă sarmale!”
Decizia luată azi-noapte târziu de Consiliul de Administraţie a fost cumva anticipată de o declaraţie oferită de Bogdan acum câteva zile. „Acum sunt în vacanţă şi mă bucur de această perioadă. Oricum, pisicile nu mănâncă sarmale”, a afirmat cel poreclit Pisica, lăsând să se înţeleagă că până la Crăciun îşi va găsi un anagajament în străinătate.
1,5 milioane de euro este suma pe care orice echipă interesată trebuie să o plătească pentru a-l achiziţiona pe „Lobby“
Ceartă între acţionarii lui Dinamo
Cosmin SCARLAT
Cuplul N&D se va reface din iarnă
Rezolvată oarecum problema cu datoriile către jucători, acţionarii şi-au îndreptat atenţia unii spre ceilalţi. Într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie care a avut loc aseară, şefii lui Dinamo au pus cărţile pe masă. „De ce nu mai sunt bani?” şi „Cine este vinovat pentru achiziţionarea fotbaliştilor care n-au confirmat?” au fost cele mai arzătoare întrebări. Cristi Borcea şi Vasîlică le-au reproşat celorlalţi acţionari pe un ton mai dur lipsa de lichidităţi prin care trece clubul şi că nu au mai investit masiv. „În contul lui Dinamo mai sunt doi lei şi douăzeci de bani”, spunea Vasîlică acum trei săptămâni. Situaţia nu s-a schimbat între timp, iar Nicolae Badea, Walter şi Săvulescu sunt decişi să rămână fermi pe poziţie din cauza managementului lui Borcea. De asemenea, în discuţie s-a pus pregătirea slabă din vară. Prezent la discuÈ›ii, Rednic s-a apărat spunând că nu a avut jucătorii la dispoziţie de la început.
Claudiu Niculescu se întoarce la Dinamo
Aproape de miezul nopţii, acţionarii au încheiat şedinţa în care au discutat despre strategia pentru returul campionatului È™i viitoarele transferuri. Una dintre decizii a fost repatrierea lui Claudiu Niculescu, în prezent la ciprioţii de la Omonia, mutare ce se va produce în aceste zile. „Am luat decizia de a-l aduce pe Niculescu. Va semna cu noi un contract pe un an şi jumătate. A contat faptul că Bratu şi Zicu sunt accidentaţi”, a dezvăluit Nicolae Badea. O altă problemă a fost legată de despărţirea de Pulhac şi Goian, implicaţi în scandalul manelelor. Dacă Rednic a anunţat că cei doi vor pleca în iarnă, dar încă nu s-a fixat un preţ, Badea l-a contrazis: „Pulhac nu pleacă acum. El urmează un program de recuperare şi e greu să se transfere acum”.
Borcea şi Turcu aduc bani de-acasă!
Bogdan Savin, Marius Pitaru
Liderii vestiarului au vrut să se asigure personal că roş-albii vor încasa restanţele financiare înainte de Sărbători. Cristi Borcea şi Vasîlică le-au spus lui Lobonţ, Dănciulescu, Niculae, Adrian Cristea şi Boştină că le vor acoperi salariile din propriile buzunare.
Turul s-a încheiat, Dinamo e pe primul loc, dar probleme persistă pentru şefii echipei. După ce au întârziat aproape o lună cu datoriile financiare faţă de jucători, acţionarii au fost ieri „încolţiţi” de liderii vestiarului. Cei mai importanţi fotbalişti din „Ã…Ştefan cel Mare“ i-au făcut o vizită lui Cristi Borcea pentru a se asigura că, financiar, vor trece iarna cu bine. Lobonţ, Dănciulescu, Adrian Cristea, Marius Niculae şi Boştină au mers la birouri şi şi-au cerut drepturile contractuale.
Discount la bonusuri
Părţile au luat-o pas cu pas. Mai întâi: primele. „Câinii” trebuie să încaseze banii promişi pentru victoriile cu Oţelul, Timişoara şi Argeş, plus egalul cu Steaua. Bonusurile se ridică la aproximativ 12.000 de euro de căciulă, dar Borcea le-a transmis lui Lobonţ şi compania că nu va acoperi, deocamdată, întreaga sumă. Preşedintele executiv s-a angajat să achite 50 la sută din cuantumul primelor, urmând ca restul să fie plătit la anul, cu dobândă, dacă Dinamo ia titlul.
Salariile, de la Borcea şi Turcu
A urmat apoi cea mai arzătoare problemă: ratele contractuale. Cristi Borcea le-a explicat jucătorilor că Dinamo trece printr-un moment mai delicat, însă încearcă de unul singur rezolvarea problemei. Astfel, dat fiind că în conturile clubului nu sunt îndeajuns bani pentru a plăti salariile, preşedintele executiv le-a spus jucătorilor că va aduce lichidităţi de-acasă. Vasîlică promite că va urma şi el exemplul lui Borcea. Lobonţ, Dănciulescu, Adrian Cristea, Niculae şi Boştină nu au plecat foarte lămuriţi de la birourile şefilor.
6 mii de euro de căciulă va plăti Borcea ca prime pentru ultimele succese ale lui Dinamo
Kiriţă:„Mi-e dor de Dinamo”
Bogdan Coroama
Giani Kiriţă este românul care a jucat cea mai lungă perioadă în campionatul Turciei
Transferat în vară la Bursaspor, Giani Kiriţă spune că se simte bine în Turcia, dar că sunt momente în care îi este dor de casă şi de Dinamo.
Care este situaţia ta?
În prezent mă aflu în recuperare după accidentarea suferită în luna septembrie şi după operaţia la ligamentele de la gleznă. Totul decurge bine, iar peste două-trei săptămâni voi putea reveni pe gazon. Obiectivul Bursei este clasarea pe locurile cinci-şase, ceea ce nu cred că este greu de obţinut.
Cum te-au primit suporterii?
Fanii Bursei sunt foarte fanatici şi, din câte citesc şi eu pe aici, mă apreciază pentru ceea ce am făcut până acum în Turcia. Sper să le răsplătesc încrederea cu evoluţii bune.
În ţară se aude că te întorci la Dinamo în iarnă…
Nu vreau să induc pe nimeni în eroare. În acest moment nu există nicio discuţie cu cineva de acolo, dar este clar că Dinamo rămâne numărul 1 în sufletul meu şi iau în calcul, aşa cum am făcut-o şi în vară, întoarcerea în „Ã…Ştefan cel Mare“. Mi-e dor de Dinamo.
Totuşi, certuri, scandaluri, petreceri pe imnuri steliste…
Fac parte din peisajul de acasă. În ceea ce priveşte problema cu petrecăreţii, am mai spus că nu trebuia să facă niciodată aşa ceva. Ca dinamovist, nu ai voie să cânţi melodii ale rivalilor. Peste cele două-trei pahare de vin se poate trece, că toţi mai bem un pahar din când în când…
3 partide a jucat Kiriţă în tricoul Bursei în acest sezon







































un articol scris de niste pupincuristi de-a lui porcea si mucu…
ba nu zik da in vara s-a facut tam-tam mai mare si nu a plecat…. vom vedea
daca pleaca bogdan , adio campionat
Ar fi fraier sa plece in rusia sau la echipe de mana doua de prin italia… mai bine sta aici ca bani ia destul de bine…
nuu lobby ne ai promis k mai ramai ai zis k mai ramai s fii o data campion cu dinamo!! nu ne lasaaaaaaaaa nu plecaaaaaa!!
(((((((((((
cum naiba sa plece lobont ….la siena……poi lobont ii de milan cel putin …si voi il dati la o echipa de mana a 2 3 …..si pt ce …pt un mil jumate …..knd el valoare 5 fara probleme……ce naiba…..
ASTA NU PRICEP EU, DOMNILOR ADMINISTRATORI AI SAITULUI DINAMOMANIA : G-S-P-U-L E NUMIT “GASCA SLUGILOR PROASTE”, DAR SE VEDE DE LA O POSTA SI FARA BINOCLU FAPTUL CA PROSTPORTUL HALESTE MAI MULT INGRASAMANT DECAT BAIETII LUI FELIX!
Comments are closed.