(ProSport)
Bogdan Savin
„Clau-gol“ s-a întors acasă. Dar repatrierea sa nu a fost una facilă, mai ales că nu toţi şefii au fost încântaţi de transfer.
Ce s-a întâmplat exact? În şedinţa acţionarilor de săptămâna trecută s-a discutat strategia pentru returul de campionat, iar unul dintre subiecte a fost strict legat de Claudiu Niculescu. Seara târziu, preşedintele clubului, Nicolae Badea, dar şi antrenorul Mircea Rednic au anunţat că în scurt timp „Clau-gol” va semna cu alb-roşii. Totuşi, discuţiile între conducători au durat destul de mult pe această temă, pentru că nu toţi îl doreau pe atacant. Motivele au fost că atacul e punctul forte al echipei, concurenţa este acerbă mai ales după ce îşi va reveni şi Bratu, iar fondurile pentru transferuri sunt extrem de reduse. Atunci, naşul lui Niculescu, Cristi Borcea, a anunţat că el îi va plăti din propriul buzunar salariul finului său, 150.000 de euro anual, iar ceilalţi conducători au acceptat pe loc.
Astfel, „Clau-gol” a devenit de ieri oficial jucătorul lui Dinamo, contractul fiind pe un an şi jumătate. „Sunt foarte fericit că m-am întors acasă, la echipa unde am cunoscut cele mai mari performanţe şi pe care o iubesc cel mai mult”, a spus Claudiu. „După ce îmi expiră contractul, dacă voi fi pregătit fizic o să mai joc. Oricum, eu vreau să-mi închei cariera la Dinamo”, a fost declaraţia de dragoste a lui Niculescu pentru dinamovişti.
Golurile lui claudiu, pe DVD
Preşedintele CA al „câinilor”, Nicolae Badea, a anunţat că va apărea pe piaţă un DVD ce conţine toate reuşitele din cariera lui Claudiu Niculescu. „Avem un proiect de terminat împreună. Ne-am propus să lansăm în format electronic un DVD cu marii jucători ai lui Dinamo. Nu l-am finalizat, mai avem nevoie de golurile lui Claudiu în tricoul alb-roşu. Sunt convins că această serie poate fi continuată”, a spus Nicolae Badea.
"Voi avea o concurenţă mai mare ca niciodată. Dacă va fi să nu prind echipa, nu mă voi supăra" – Claudiu Niculescu, atacant Dinamo
Dinamo va micşora salariile dacă echipa nu merge în Ligă
Dacă până acum doar primele fotbaliştilor depindeau de calificarea echipei în grupele Ligii Campionilor, mai nou şi salariile sunt direct proporţionale cu participarea în C1.
Cristi Borcea nu va mai tolera un nou eşec din acest punct de vedere şi este pregătit să ia măsuri fără precedent. Constrâns şi de recesiunea economică, preşedintele executiv va tăia din salarii dacă nu-şi va vedea în 2009 visul cu ochii. „Dacă nu luăm campionatul, o să avem foarte mari probleme din punct de vedere financiar. Dacă nu ajungem în Champions League, de unde mai putem lua ceva bani, e de rău. Vom ajunge la situaţia de acum 4-5 ani, când jucătorii erau plătiţi cu contracte de 100.000, maxim 150.000 de euro”, a spus Borcea la Sport.ro.
Vin salariile pe decembrie
Până la calificarea echipei în Liga Campionilor, Cristi Borcea îşi onorează datoriile faţă de jucători. Ã…Şeful „câinilor” a precizat că intenţionează ca, până pe 15 decembrie, să le achite fotbaliştilor şi ratele contractuale pe luna în curs, deşi salariul pe decembrie ar fi trebuit virat în conturi în ianuarie. „Am luat această măsură pentru ca familiile jucătorilor să aibă bani acum, de Sărbători”, a declarat Borcea.
Statisticile explică de ce e Dinamo campioană de toamnă
Doru Gheorghiu
Statistica de final de tur furnizată de firma italiană de monitorizare a meciurilor care este partener al ProSport pe acest aspect certifică şi explică în bună măsură configuraţia clasamentului.
Dinamo este lider pentru că, în fotbal, pragmatismul are mai mereu câştig de cauză în faţa poeziei. Unirea o urmează pentru că Dan Petrescu a aplicat acolo una dintre cele mai simple reţete ale fotbalului şi cea mai potrivită echipelor fără vedete: apărare fără fisură şi pasă lungă, la bătaie, pentru două vârfuri modelate şi învăţate să poarte războaie de gherilă în preajma careului advers.
Multe şuturi fără goluri
CFR şi Steaua trag de cele mai multe ori la poartă, dar asta nu se vede şi în clasament, semn clar că fotbalul nu înseamnă doar dominare teritorială, după cum şutul la poartă nu garantează golul. Steaua, şi nimic nou aici, are cea mai bună apărare din Liga I. Una cu care nu se poate lăuda şi Dinamo.
În fine, CFR nu joacă neapărat mai slab decât în campionatul trecut. Îşi creează cele mai multe ocazii, doar că nu mai finalizează la fel de fericit. Și, culmea, având în echipă cel mai bun atacant din Liga I, Yssouf Kone
Asasinul perfect
Nu puţini sunt cei care au spus că echipa lui Mircea Rednic nu joacă îndeajuns de convingător încât să merite poziţia de lider. Campioana de toamnă are însă o bază foarte solidă È™i reuşeşte să creeze ocazii din nimic. Are cel mai mare număr de acţiuni utile pe acest tur de campionat. Asta înseamnă pragmatism tradus în puncte.






































