(Libertatea)
Richard Gavrilescu
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, se distrează cot la cot cu elevii săi.
Mircea Rednic (48 de ani) a luat apărarea elevilor săi şi a dezvăluit că şi el petrece în cluburi până în zorii zilei. “Puriul” le-a oferit dinamoviştilor chiar şi câteva tertipuri prin care să înşele vigilenţa presei.
Libertatea: Ropotan şi Pulhac au petrecut iar până la 3 dimineaţa într-un club. Vor fi amendaţi?
Mircea Rednic: Prostii! Cum să fie amendaţi? Eu sunt primul care le zic să iasă şi să se distreze în timpul liber. Ã…Şi eu am fost în club vineri şi am petrecut până spre dimineaţă, la fel şi sâmbătă. Erau în timpul liber, mai mult, în vacanţă. Mă bucur pentru ei că au ieşit să se distreze. Ã…Ştiu că nici nu au consumat alcool.
Dacă ar fi băut, riscau sancţiuni?
Puteau să bea şi câteva pahare de whisky şi nu mă supăram. Luni începem treaba şi în următoarele cinci luni nu vor mai avea timp de distracţii. S-a spus că au plecat la trei dimineaţa. Dacă într-un club ajungi după ora 23, ce să faci, să stai juma de oră? Ei trebuie să aibă grijă să nu păteze numele clubului, atât. De la scandalul “Maneaua”, suntem toţi vânaţi, mai ales cei patru participanţi.
De ce ar fi vânaţi?
Unii o fac cu rea intenţie, alţii pentru că trebuie să scrie despre liderul Dinamo. Eu ies destul de des în cluburi şi mă întâlnesc cu foarte mulţi jucători de la rivale, care sunt mai mult sau mai puţin lucizi. Din câte am înţeles, în localul unde au fost Ropotan şi Pulhac s-au mai aflat şi alţi fotbalişti.
Cum îi sfătuiţi pe “câini” să evite prima pagină a ziarelor?
Să schimbe locaţiile în care ies să se destindă . Sunt câteva cluburi care sună după paparazzi când apar vedete, ca să le fie făcută reclamă. Eu am barurile mele de încredere şi nu am fost niciodată deranjat de cineva.
«Câinii» intră în cantonament
Antrenorul dinamoviştilor a decis ca astăzi, după reunirea lotului şi un antrenament de reacomodare, echipa să intre în cantonament la Săftica. “Puriul” susţine că decizia nu este cauzată de scandalul “Maneaua”: “Am nevoie de jucători pentru o serie de teste fizice. Marţi, miercuri şi joi avem programate câte trei antrenamente pe zi, vineri plecăm în Turcia. Consider că acest minicantonament este cea mai bună soluţie fiindcă la Săftica avem toate condiţiile”, a declarat Mircea Rednic.
Vrea puncte, nu spectacol
Mircea Rednic consideră că cel mai important lucru în acest retur este obiectivul fixat de conducere, câştigarea titlului, şi abia apoi îmbunătăţirea jocului. “În primul rând trebuie să adunăm puncte ca să ieşim campioni. Abia apoi ne putem gândi să îmbunătăţim jocul şi să facem spectacol pentru fani. Sunt convins că suporterii dinamovişti îmi vor da dreptate”, a zis “Puriul”.
Luptă aprigă pentru titularizare la Dinamo
Richard Gavrilescu
Atacantul Marius Niculae şi-a propus să joace meci de meci.
“Haita” se strânge astăzi în Ã…Ştefan cel Mare sub comanda lui Mircea Rednic. Unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai echipei, vârful Marius Niculae, aşteaptă cu nerăbdare startul pregătirilor.
Dinamo are patru vârfuri de clasă
“Săgeată” Marius Niculae a dezvăluit pentru Libertatea care sunt dorinţele sale pentru noul an: “Vreau să fiu sănătos, să joc meci de meci şi să pun umărul la aducerea titlului în Ã…Ştefan cel Mare. Pe postul de atacant este cea mai mare concurenţă la Dinamo, toţi suntem jucători cu experienţă şi va fi foarte greu pentru Mircea Rednic să alcătuiască primul unsprezece”, este de părere Marius Niculae, care se luptă pentru un loc de titluar cu Bratu, Niculescu şi Dănciulescu.
Dinamovistul spune că va face tot posibilul să intre în vederile antrenorului începând de la primul antrenament: “Cantonamentele de iarnă le-am aşteptat mereu cu plăcere fiindcă este o perioadă de acumulări. Din prima zi de pregătire trebuie să îi demonstrezi antrenorului că eşti determinat şi serios ca să primeşti credit în timpul campionatului”, ne-a declarat Nicuale.






































