(ProSport)
Bogdan Savin, Catalin Muresanu
Mircea Rednic a luat hotărârea de a băga echipa la Săftica încă din prima zi de la reunirea lotului. Cazul „Maneaua” a fost unul dintre motive, însă decizia antrenorului a fost legată de unele teste pe care acesta a vrut să le facă pentru a vedea parametrii fizici ai jucătorilor. Miercuri a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie, iar tehnicianul a fost invitat pentru a discuta cu acţionarii strategia pentru retur.
Sarmale şi antrenamente
În timpul întâlnirii, „Puriul” i-a anunţat pe şefi cum a decurs testul, transmiţându-le şi parametrii în care s-au regăsit fotbaliştii. „Sunt mulţumit! Fiecare a avut câte o fişă personală în vacanţă. Au mâncat sarmale, dar s-au şi antrenat”, a fost concluzia tehnicianului. Apoi, mai mult presat de şefi, Rednic a făcut şi un clasament, iar numele celui din capul listei a surprins pe toată lumea. Printre remarcaţi s-a aflat Marius Niculae, nelipsitul Dănciulescu, iar pe primul loc s-a situat un fotbalist care în ultimul timp nici măcar nu a mai prins lotul. Este vorba de Vojislav Vranjkovic. Dacă sârbul a impresionat, Nicolae Mitea pare că nu a trecut peste accidentările din trecut. A fost cel mai slab într-un moment în care şefii au pus ochii pe salariul său, fiind principalul vizat pentru o micşorare.
Fişe pentru jucători
La sfârşitul turului, înainte de a pleca în vacanţă, jucătorii dinamovişti au primit de la Mircea Rednic fişe personale pentru a se antrena. „Câinii” au respectat indicaţiile antrenorului, astfel că nu au fost probleme la reunirea lotului. Roş-albii fuseseră ameninţaţi că vor primi amendă dacă se vor îngrăşa, trei kilograme în plus fiind cotate la 1.000 de euro.
10 antrenamente în cinci zile au efectuat „câinii” de luni până ieri, inclusiv







































nu cred ca ne mira evolutia lui niky-salam…sper ca macar anu asta voika sa joace si el cva…i s-au tot dat sanse da nu a aratat nimic.poate acum e momentul sa dea tot din el..

mama da cate sanse i s`au dat!a jucat sezonu asta 15 minute?o gramada de sanse saracu si n`a confirmat!pai se compara cat a jucat voika cu thiago,campos sau diakite?bravo respectu meu,stie k nu e preferat si k nu o sa joace dar el se antreneaza!bv voika!
ca sa vezi comparatie intre un sarb si un roman

Vranjkovic ar trebui pastrat mai ales ca poate fi o solutie la mijloc in centru ,ori la coordonare ,ori la inchidere.De Blay chiar e o veste buna,MYRIE poate fi o solutie excelenta ,dar in prosport scrie si de columbianul ZUNIGA de la SIENA care ar fi o solutie excelenta.Dupa mine ar trebui luati amandoi dar vom vedea,Zuniga e mai scump pt. ca e titular la SIENA.Luandu-i pe amandoi ne-am rezolva problemele pe dreapta pentru totdeauna,si oricum impreuna sunt mai ieftini la salar decat ar costa CONTRA la vara ,plus ca sunt mai tineri MYRIE(26),ZUNIGA(23),ca sa nu spun de valoare.
Asta da comparatie,ala va intra si va juca(mitea),iar Voika probabil va fi pe la Dinamo 2.Asta tot din cauza lui borcea care anunta sus si tare inainte de incheierea turului ca “vom vedea un alt mitea in retur”..prostii…e terminat saracul si are salariu cred ca mai mare decat unii vechi de la echipa care si-l merita.Vranikovici cred ca ar face treaba buna cu Zicu si Cristea la mijloc!
Comments are closed.