(ProSport)
Marius Pitaru, Laurentiu Muscalu
Misiunea „Găsiţi-mi un fundaş dreapta!” trasată de Mircea Rednic acţionarilor pare că e aproape să fie îndeplinită.
Soluţia, la fel ca şi în cazul mijlocaşului defensiv, vine tot de la Vaslui. Sârbul Petar Jovanovic este foarte aproape de a redeveni coleg cu N’Doye la Dinamo. După ultimele evenimente, transferul are mari şanse de reuşită. Patronul galben-verzilor, Adrian Porumboiu, a decis subit să renunţe la Jovanovic, măsură care le vine ca o mănuşă “câinilor”.
„Puriul” l-a mai dorit în două rânduri
Fundaşul dreapta de 26 de ani ochit de Rednic şi astă-vară, şi în această iarnă a fost anunţat de Moldovan că nu mai intră în planurile sale la Vaslui, însă moldovenii nu i-au desfăcut fotbalistului contractul de muncă. Petar figurează acum pe lista de transferuri, la un preţ mai mic decât se cerea pe el la ultimele negocieri dintre Porumboiu şi Borcea. Sârbul costă doar 250.000 de euro, însă moldovenii i-ar da drumul şi cu 100.000 de euro mai puţin. „Rednic m-a dorit şi în trecut la Dinamo, dar mutarea nu s-a concretizat din cauza preţului ridicat. Sunt în discuţii deja cu câteva echipe şi din România, şi din străinătate. Vreau să merg undeva unde să joc”, ne-a declarat Jovanovic.
„Nu visăm dinainte la campionat“
Andrei Cristea nu îndrăzneşte să se gândească, deocamdată, la câştigarea titlului cu Dinamo. “Trebuie să fim realişti şi să nu visăm la titlu înainte de a-l câştiga. Asta deoarece ne aşteaptă un retur ce va fi foarte disputat. Oricum, e bine să fii acolo sus, chiar dacă toţi dau în tine, însă acest lucru ne motivează”, a spus atacantul
1,27 este media notelor primite de Jovanovic din partea ProSport dupa evoluţiile din tur
67 de meciuri a jucat Petar Jovanovic la FC Vaslui, 13 fiind în acest tur de campionat
3 goluri a marcat sârbul pentru echipa din Vaslui
„Nu înţeleg cum de nu s-a impus Moţi”
Administratorul delegat al roş-albilor, Cornel Dinu, a comentat iminenta revenire a lui Moţi. „Pentru Dinamo e bine că revine Moţi. Nu ştiu de ce nu s-a impus în Serie A. Acolo se cer viteză şi forţă pentru un fundaş, iar el se remarcă prin plasament şi anticipaţie”, a spus Dinu. De altfel, azi, impresarul Victor Becali va rezolva transferul lui Moţi.







































ar fi o minune sa transferam si noi un fundas dreapta…dar porcea ar enumai portari si atacanti in cap!
daca media e de 1,27 ce dreaq sa facem cu el ? ? ?
)
Comments are closed.