Opinii / Scrisoare catre ingeri

“… Cand Dumnezeu mi l-a luat pe tata aveam un an şi şapte luni. Mi-a dat viaţă, a aşteptat să fac primii paşi apoi a plecat. Viaţa lui e pentru mine o poveste, pentru că am auzit-o doar spusă de alţii. Aş minţi să spun că mi-l amintesc pe tata Mişi, aşa cum era el cand mă ţinea in braţe. Abia pe la patru ani am intrebat-o pe mama de ce nu vine acasă, iar ea mi-a răspuns suspinand: „Dominique, tata joacă acum cu ingerii in cer”. E secvenţa care mă face să tresar şi acum, voi simţi asta toată viaţa.

Timpul a trecut iar golul din familia mea s-a umplut. Cel puţin aşa l-am perceput eu, copil fiind. Tot Dumnezeu mi-a dat o familie bună. O mamă care a făcut totul pentru mine, e zana mea, muza mea, şi un tată, ii pot spune aşa după 13 ani, care m-a făcut să nu simt lipsa părintelui natural. A fost şi el fotbalist, tot la Corvinul, iar cand tata Mişi a plecat la Dinamo i-a dat lui tata Luci banderola de căpitan a hunedorenilor. „De acum ai tu grijă de echipă”, i-a spus Klein lui Tetileanu, fără să ştie că urmaşului său ii va fi sortit să aibă grijă şi de familia lui.

Sunt fericită că am doi taţi, Mişi, care are grijă de mine din ceruri, şi Luci, care mă ţine aici pe pămant. Intre timp am aflat cine a fost Michael Klein şi sunt mandră că ii port numele. Sunt mandră şi că am moştenit ambiţia lui, puterea, omenia şi dorinţa lui de a reuşi. Mama imi spune adesea că semăn leit cu el şi o bucură asta, pentru că tata ar fi mutat munţii din loc pentru a-i face pe alţii să zambească. Aşa aş vrea şi eu, ca acolo sus unde este şi de unde veghează pentru noi, el să zambească azi.

Tată Mişi, suntem bine, eu, mama, Luci, Nelu (n.r. Andone), Ionuţ Lupescu, domnul Lucescu, şi toţi cei care te iubim şi nu te vom uita niciodată.
Am şi eu un vis. Pe 20 iunie implinesc 18 ani şi vreau ca pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara să pot organiza un meci �n memoria tatălui meu. Generaţia de Aur versus o selecţionată Dinamo-Corvinul, de pe vremea lui. Dacă vor şi alţii să vină sunt bineveniţi.

Vom face şi o licitaţie cu tricouri, iar banii ii donăm unor copii cu probleme. Ar fi cel mai frumos majorat pentru mine. Vă mulţumesc!”
2 februarie 2009 Dominique Michaela Klein,
fiica lui Michael Klein

“La inmormantarea lui Klein a fost toată Hunedoara. Aveam 15 ani şi am plans in hohote minute in şir. A fost un mare om şi un fotbalist de excepţie” – Bogdan Lobonţ, portar Dinamo

„Cand mă gandesc la Mişa, chiar şi infrangerile mi se par amintiri frumoase. Nu cred că se va mai naşte vreodată un asemenea luptător” – Mircea Rednic, fost coechipier

articol scris de Iulian ANGHEL (Prosport, 02.02.2009)

===================================================

Vreau ca randurile astea sa insemne intr-adevăr ceva pentru noi, suporterii alb-roşii. Atit Misa Klein cit si Cătălin Hildan, vă spun drept, că ei n-au vrut să moara pe teren. N-au vrut să se ridice peste frunţile noastre, “fantome semeţe pe un steag”. Au vrut poate puţină linişte. Zbuciumul ăsta plin de ură, din fotbalul romanesc, ce parca nu se mai termină, nu se potriveşte deloc cu amintirea celor doi. Ã…Şi cel mai rău e că nimeni nu invaţă nimic, niciodată. Nici din viaţă. Si cu atat mai puţin din moarte.

Ei erau unii de-ai noştri. Dintre noi. Ce si-ar fi dorit, poate, să fie uitaţi incetişor, intr-un colţ de tribună. Doi suporteri, printre atitia alţii. N-au vrut să fie eroi. Dar n-au avut timp să le fie teamă… Sunt trist. Si sărac, in aceste momente… M-am uitat in portofel si este gol. M-am uitat in buzunar si am găsit doar cateva monede. M-am uitat in inima si v-am regăsit pe voi, Misa si Catalin. Amintirile mele. Eroii mei. Abia atunci am realizat cat de bogat sunt …