de Bogdan Stamatoiu
(gsp)
Bălgrădean şi Luchin sînt traşi pe linie moartă » Bălgrădean şi Luchin nu au făcut nici aseară parte din planurile italianului, aceştia fiind trecuţi pe linie moartă de antrenor
Lista neagră alcătuită de Bonetti în vară a fost băgată în sertar, dar rămîne de actualitate. "Dario nu uită şi nu iartă", spun jucătorii. Dintre cei nominalizaţi de italian, Moţi şi Platini au plecat de la echipă, iar Strătilă e accidentat. Cătălin Munteanu e de neînlocuit momentan în angrenajul echipei, la fel şi Pulhac, întrucît Koulibaly e încă în urmă cu pregătirea fizică. Ionel Dănciulescu este eternă rezervă în acest sezon, nefiind luat în calcul pentru un post de titular.
"Italianul nu are soluţii la Munteanu şi la Pulhac, altfel ar încerca şi îndepărtarea lor. Tendinţa de înlăturare a celor aflaţi pe lista făcută de el în vară e evidentă, iar la iarnă mulţi dintre aceştia vor pleca", spun surse din cadrul clubului.
Bălgrădean şi Luchin, primele victime
Cristian Bălgrădean (24 de ani) şi Srgian Luchin (26 de ani), şi ei aflaţi în război rece cu antrenorul, nu mai intră în calculele lui Dario. Portarul a greşit în Supercupa cu CFR, iar de atunci nu a mai apărat. "Bonetti le-a spus amîndurora că Dinamo a fost slabă în apărare cu ei în teren şi le-a dat de înţeles că nu vor mai prinde echipa prea curînd", au povestit colegii. Bălgrădean şi Luchin nu au fost nici măcar în lot contra Iaşiului. Portarul nu a prins banca de rezerve nici aseară, la Braşov, în timp ce Luchin a fost doar rezervă, fiind preferat Scutaru. Oficial, s-a motivat că ambii au avut probleme medicale, deşi s-au antrenat normal toată săptămîna.
Luchin l-a înfruntat mereu
Între Bonetti şi Luchin relaţiile sînt reci de multă vreme. După Dinamo – CFR (0-1), în primăvară, Bonetti le-a zis jucătorilor: "Jucaţi de parcă sînteţi drogaţi ori trădători!". Luchin a fost primul care a dezvăluit public reacţiile italianului, urmat fiind de Dănciulescu. După derby-ul cu Steaua (2-3), italianul a intrat în vestiar şi s-a luat de fundaşi: "Dacă eram eu pe teren, nu luam golurile astea! Intram bărbăteşte la minge". Apoi i-a zis lui Luchin: "Tu eşti fotomodel, nu fotbalist!". Au urmat cuvinte grele între cei doi, totul culminînd în această vară, cînd Srgian a criticat sistemul 4-3-3, pe care Bonetti voia să-l implementeze la echipă.
"Pufi" e şi accidentat
Bălgrădean a ratat ultimele două meciuri oficiale ale roş-albilor şi din cauze medicale. De fapt, portarul a mărturisit că acestea sînt motivele pentru care nu prinde echipa: "Îmi pare rău că m-am accidentat, dar sper să se termine acest chin. Am nişte dureri la piciorul stîng şi de aceea nu mă pot antrena normal. Mă pregătesc cu echipa, dar durerile îmi afectează salturile, plonjoanele. Sper ca din această săptămînă să mă pot pergăti normal".
12.000 de euro este salariul lunar lui Srgian Luchin în Ştefan cel Mare, plus diverse bonusuri de performanţă individuală şi cu echipa
1,6 milioane de euro este cota de piaţă a lui Srgian Luchin conform site-ului specializat transfermarkt.de
2,3 milioane de euro valorează Bălgrădean conform site-ului transfermarkt.de







































Victor Becali a zis la ora de prostsport ca luchin e jucatorul lui
Sa fim seriosi, Luchin e un jucator bun (mai bun decat Grigore si Scutaru) dar trebuie sa plece de la Dinamo pt binele carierei lui…Bonetti NU o sa-l mai foloseasca si pe bun motiv: El a inceput scandalul cu vestiarul. Erau el, Pufi si Raj…toti au contract cu Becali (care schimba antrenori la Dinamo nu demult)…asa ca Bonetti nu mai foloseste jucatorii albanezului. Mie imi pare corect. In aparare a transferat cativa jucatori care sper sa dea randament odata ce or sa fie la punct cu pregatirea fizica. In rest, inlocuitor pt Munteanu nu stiu cand gasim, si un portar calumea…
Mi-e mila de Raphael Stanescu pt ca NU avea contract cu albanezu si d-aia nu juca…acuma ca are contract a venit antrenor anti-albanez si iar n-o sa joace…aia e.
Dar Luchin si-a facut-o cu mana lui…Bonetti a scapat cam de toti jucatorii Fecalioti, i-a vandut pe multi (si bine a facut!!)…Raj mai joaca asa pe final, dar bine ca nu mai e titular…si bine ca am scapat si de Nicu
Si dak e…
In sfarsit un antrenor adevarat, un antrenor italian cu multa personalitate. Trebuia sa avem si noi un antrenor de un asemenea nivel incat sa nu mai fie condus de o parte dintre jucatorii asa zisi ca fiind liderii vestiarului si nici sa ii mai fixeze acesti jucatori programul antrenamentelor si ritmul acestora. In sfarsit bine s-a intamplat ca am gasit un antrenor incat sa faca o adevarata ordine in randul jucatorilor dar sa si puna lichelele la treaba sau sa scape si de o parte dintre acestia. Esti mare Boneti, esti un antrenor cu mare personalitate care nu te apleci in fata lichelelor. Noi suporterii te vom sustine neconditionat. Stim ca ai mult de munca iar de jucatori de valoare mai ridicata ceea ce iti doresti tu nu prea ai parte, dar rezultatele pentru noi suporterii dinamovisti poate acum sunt pe planul secund, tu pentru inceput trebuie sa faci ordine in cadrul lotului iar in ceea ce privesre disciplina, aceasta trebuie sa fie de fier, cui nu-i convine sa plece imediat.
Sansa lui Luchin ar fi sa se rupa de cancer (fecali) si sa aiba o discutie barbateasca 1:1 cu Bonetti in care sa admita ca a gresit si sa-l urmeze neconditionat. Daca fotomodelul face in continuare fitze, e clar ce va urma. Pacat de el, putea avea un viitor la Dinamo.
In rest, traim momente surprinztoare: oameni cu caracter, decizii, semne de imbunatatire, echipa joaca… sigur nu visez? Calificare in Europa League si e perfect. Sa stergem o data magaria asta indusa de presa zdelista ca Dinamo nu aduce puncte.
E cert, Bonetti va avea mari greutãþi cu sclavii Clanului. Cînd îi (ne) va fi lumea dragã, ãºtia vor executa un simulacru fotbalistic pe teren, care sã ºubrezeascã poziþia antrenorului. Nemernicii de la “butoane” nu au scrupule. Nu vedeþi cum au ieºit la drumul mare în calea italianului, cu ºiºurile scoase, imediat dupã semieºecul de la Braºov, cu toþi mercenarii din presã ºi alte “voci autorizate”? Pe de altã parte, în poartã mi se pare mai sigur, mai liniºtitor, Bãlgrãdean ºi de mai promiþãtoare perspectivã valoricã decît Naumovschi. Sper ca nici Bonetti, nici Bãlgrãdean sã nu se cramponeze de propriile orgolii în relaþia dintre ei. Ar avea de suferit ºi echipa ºi ei. În centrul liniei defensive e ceva în neregulã cu Grigore. Scutaru nu confirmã pînã acum. Tot Luchin e recomandabil acolo. Însã, trebuie vãzut repede cu cine. Eu cred, cã dincolo de toate astea, echipa e pe un drum bun, proiectul început în aceastã varã e de mai lungã perspectivã, dar nu trebuie pus în discuþie.
problema cea mai grava e ca cearta dintre bonetti si luchin se vede in jocul echipei,sincer il respect pe bonetii pt ca vrea sa scape de unii jucatori ai clanului fecali dar sincer fara luchin e greu,si imi e frica de meciurile care vor veni ca incepe sa se duca din entuziasmul din primele 2 etape.La meciul cu brasovu toti fundasi trebuiau schimbati.dar cu cine?!Scutaru are doar 2 meciuri dar in 2 meciuri nu a aratat nimic.Luchin nu e cel mai bun fundas din capionat dar isi facea treaba mult mai bine decat altii.
Daca nu se impaca bonetti cu luchin vom avea o viata grea in campionat,sa numai vb de europa league.
Comments are closed.