Acasă Revista presei "Staţi liniştiţi, ne putem califica!"

"Staţi liniştiţi, ne putem califica!"

129
2

de Eduard Apostol

(gsp)

 

Dinamo a dat iar peste ucrainieni, dar e optimist » Dinamoviştii îşi fac curaj în privinţa "dublei" cu Metalist, spunînd că trebuie să încerce să învingă la Bucureşti, fără să ia gol, apoi să forţeze calificarea la Harkov

 

Dinamo nu scapă de ucraineni! Soarta i-a scos în cale acum, la porţile grupelor Europa League, pe Metalist Harkov, una dintre cele mai tari formaţii în ediţia precedentă a competiţiei continentale. Anul trecut, "cîinii" s-au făcut de rîs cu Vorskla Poltava (1-2 şi 2-3), o anonimă în fotbalul european, sezonul acesta dau peste o forţă în devenire.

Antrenorul Dario Bonetti a avut un discurs decent: "Încercăm să jucăm cu entuziasm. Noi vrem să ne îmbunătăţim jocul şi să avem continuitate în rezultate bune. Dorim să creştem, ne gîndim doar la noi înşine, nu la adversari. Chiar dacă sînt alte formaţii mai puternice decît noi, vom încerca să ne îmbunătăţim jocul, să devenim competitivi".

Fotbaliştii sînt conştienţi că au o misiune dificilă pentru a ajunge, după 3 ani, din nou, în grupele EL. "Eu cred că dacă vom juca atent, concentraţi, dacă stadionul va fi plin în tur, cu zeci de mii de oameni care să ne dea forţă, reuşim calificarea. Se putea şi mai rău, dar şi mai bine. Acum nu se mai schimbă nimic, trebuie să mergem pe teren şi să încercăm să învingem", a declarat Cătălin Munteanu.

Căpitanul a fost completat de un alt veteran, Ionel Dănciulescu: "Cu toţii sîntem conştienţi că va fi o «dublă» de foc. Întîlnim o formaţie tare, cu mulţi jucători de calitate, trebuie să luptăm pentru calificare, fără frică".

 

Laudă Steaua

Dario Bonetti a uitat de rivalitatea dintre Dinamo şi Steaua, felicitînd echipa din Ghencea: "Am văzut meciul de la Trnava. Steaua a obţinut un rezultat mare, felicitări! Cu cît merg mai multe echipe din România tot mai departe în cupele europene cu atît este mai bine pentru toţi din ţară".

 

Turul, pe 23 august, pe Naţional Arena

Aşa cum ediţia print a Gazetei a anunţat de ieri, prima manşă a play-off-ul Europa League se va juca pe Naţional Arena. Roş-albii speră ca partida de pe 23 august să se dispute cu "casa închisă", mai ales că ar putea cîştiga 1,5 milioane de euro din vînzarea biletelor. Returul e pe 30 august, la Harkov.

 

Rapid nu i-a ţinut piept în iarnă

Ultima echipă din România care a întîlnit-o pe Metalist a fost Rapid, giuleştenii avînd un amical, iarna trecută, cu ucrainenii, în Antalya. Pancu şi compania a pierdut finala Cupei Kadîrov, 0-1, cei din Grant avînd mari probleme cu Metalist, care ar mai fi putut marca de cîteva ori.

 

"Coşmarul" Rebenok se-ntoarce

Chiar în această vară, cei din Harkov l-au transferat pe atacantul ucrainean Pavlo Rebenok, 27 de ani, de la Vorskla Poltava. Ultimul coşmar al dinamoviştilor, o echipă necunoscută ce i-a eliminat pe "cîini", anul trecut, din Europa League. Mai mult, Rebenok a marcat în poarta lui Dinamo golul de 2-1 din manşa tur, în minutul 89, care a cîntărit decisiv în perspectiva meciului retur.

 

1,3 milioane de euro încasează fiecare echipă ce intră în grupele Europa League. Acolo, o victorie e recompensată cu 200.000 euro, iar egalul cu 100.000 euro

 

400.000 de euro va lua fiecare formaţie care cîştigă o grupă EL. Locul secund aduce 200.000 euro

 

11 meciuri au jucat echipele din România împotriva celor din Ucraina, în cupele europene, ai noştri avînd 4 victorii. În rest, au mai fost 4 remize şi 3 eşecuri

 

2 victorii are Dinamo împotriva echipelor din Ucraina în cupele europene, ambele cu Şahtior Doneţk (2-0, 3-2), în 2003. Şi mai sînt două eşecuri, ambele cu Vorskla Poltava, 1-2 şi 2-3, anul trecut, în preliminariile Europa League

 

Cine este Metalist:

 

– club fondat în 1925, joacă partidele de acasă pe stadionul Metalist, cu o capacitate de 38.600 de locuri

– Antrenor e Miron Markevici, 62 de ani

– Pe lîngă jucătorii ucraineni, unii experimentaţi, precum Vorobei, Şelaiev, Rebenok şi Goriainov, formaţia din nord-estul Ucrainei mai are numeroşi străini: 6 argentinieni (Villagra, Torsiglieri, Sosa, Torres, Cristaldo şi Blanco), 6 brazilieni (Edmar, Cleiton, Taison, Fininho, Marlos şi Willian), un sîrb (Obradovici) şi un senegalez (Gueye)

– Vedeta echipei este Taison, brazilianul cumpărat în 2010 cu 6,3 milioane de euro de la Internacional

– În campionat, după 4 etape, Metalist e pe locul 5, cu 8 puncte, două victorii, două egaluri, la 4 puncte de liderul Şahtior

– În această vară, Metalist l-a vîndut la Şahtior pe al treilea golgeter din istoria clubului, Marko Devici, autor a 75 de goluri în 6 sezoane petrecute la Harkov. El a fost cel mai bun marcator al echipei anul trecut, înscriind de 11 ori.

– În ediţia trecută a Europa League, ucrainenii au ajuns pînă în sferturile de finală. Au fost eliminaţi de Sporting Lisabona, după 1-1 pe teren propriu şi 1-2 în Portugalia. Printre echipele eliminate de Metalist s-au numărat Olympiakos, Sochaux şi Red Bull Salzburg.

 

Echipa tip: Goriainov – Villagra, Pcenicinih, Torsiglieri, Barvinko – Jose Sosa, Edmar, Cleiton, Taison – Torres – Cristaldo

2 COMENTARII

  1. Putem afirma ca am cazut prost cu ucrainienii din Harkov.

    Ca sa-i eliminam trebuie sa ne autodepasim.

    Metalist este genul de echipa cu mari ambitii pt. care Europa League reprezinta posibilitatea de a scoate capul in Europa si care spre deosebire de marile echipe ratacite in aceasta competitie (Inter,Liverpool)joaca tot timpul cu titularii si au ca obiectiv accederea in fazele superioare.

    Tragedia din momentul actual al lui Dinamo este faptul ca un jucator precum Melcu a ajuns sa fie capitan.

    In Europa(am vazut si anul trecut)nu mai avem ce cauta cu jucatori care mai mult inoata decat alearga.

  2. Sã sperãm într-o dublã de senzație a lui Dinamo. Am încredere în tactica lui Bonetti cu echipe mari. Victorie și calificare Dinamo…

Comments are closed.