Acasă Revista presei Greu la deal…

Greu la deal…

126
0

(articole preluate din ProSport)

Lucian Lipovan

Când am considerat inoportune transferurile lui Alexa si Grigorie la Timisoara, am primit o sumedenie de telefoane de contestare. “Alexa e cel mai bun închizator si rupe tot, asta ne trebuie! Grigorie îi va servi pe atacanti, e foarte bun, se simte deja cu ei! Ce conteaza ca sunt dinamovisti?”, a fost replica rezumata. Dupa doar patru etape, situatia s-a rasturnat radical. Alexa a fost mai degraba “pisica” în meciul cu “câinii” si n-a rupt pe nimeni. Grigorie a servit o data atacantul din propria echipa si de mult mai multe ori pe cei în rosu.

Nu sunt neaparat convins ca cei doi au facut-o premeditat, pur si simplu e posibil ca înca sa nu se fi obisnuit cu noile culori, alb-violet. Dar mai presus de prestatia strict fotbalistica si de aportul lor la jocul echipei, Grigorie si Alexa au o alta problema. Mult mai mare. Este cea pe care am anticipat-o, la fel cum au facut si unii dintre fanii timisoreni. Ei nu pot niciodata aduce ceea ce lipseste acum la Timisoara si, în general, oricarei echipe în formare: spiritul de echipa. Adusi de la Dinamo, unul dintre asa-zisii “granzi”, cei doi au sosit în Banat cu aerul de “granzi”, total nepotrivit cu nevoia de omogenitate a alb-violetilor.

Nu sunt însa ei de acuzat. Primul vinovat este Marian Iancu! A ascultat din nou sfaturile nepotrivite, nu cele venite de la oameni cu adevarat bine intentionati fata de Timisoara, încât supararea-i de acum, acuzele si concluziile sunt tardive. Norocul lui este ca nu poate fi suspectat ca vrea raul echipei, ar fi si culmea dupa câte milioane a investit în ea. Dar de la a nu vrea rau pâna la a face bine drumul este lung… Pentru banateni, cu fiecare sezon tot mai lung.

Rabdare, nene Iancule!

Iulian ANGHEL

Iancu de Timisoara are fata de stapân. Indiferent unde-l vezi, la birou, la microfon, la sediul DNA, intrând sau iesind din arestul Politiei, Marian Iancu pare un tip sigur pe el. Genul de om calculat, care stie în fiecare secunda ce va urma peste alte trei si pentru care hazardul e o notiune care exista, însa nu conteaza.

Patronul Timisoarei a intrat în forta în fotbal, impunându-se ca un aristocrat cu dare de mâna. A investit bani fara masura, a cumparat simboluri si a asteptat macar o urma a recunostintei. In tot acest timp, presat de neîmpliniri, tradari si insatisfactii, Iancu a îndemnat, cu întelepciunea unui marinar batrân, la rabdare.

Duminica însa, din pielea chibzuitului a iesit un alt Iancu. Unul nervos si cu chef de cearta, acuzator si frustrat, dornic de razbunare. A împroscat în jurul sau, apelând la cel mai josnic mod de a strica imaginea unui om de fotbal, acela de a-l acuza ca nu si-a aparat corect sansele. N-are importanta despre cine e vorba, Alexa, Grigorie, Cîrtu sau oricare altul, deprimant a fost modul în care un tip socotit cerebral a ales sa-si verse nervii în public. N-am regasit nimic din calmul celui care se lupta inclusiv cu sistemul politic, nimic din eleganta verbala a personajului care lua înfrângerile din fotbal ca pe niste lectii de viata.

Psihologic, manifestarea lui Iancu de dupa meciul cu Dinamo e un semn important al pierderii rabdarii. Practic, pierderea rabdarii echivaleaza cu sfârsitul încrederii. Iar oficial sfârsitul încrederii nu poate înseamna decât regresul lui Poli.

PS: Tin sa remarc forma si atitudinea lui Ionel Ganea, care a ramas acelasi vârf taios în executii, dar si în declaratii.

Nebunul

Florin Caramanov

Despre Ganea se spune ca este putin nebun. L-am cunoscut pe când juca la Stuttgart si mi s-a parut un tip extrem de echilibrat, de serios, de linistit. Singura lui nebunie, daca putem sa-i spunem asa, este ca vrea sa fie tratat corect, asa cum îi trateaza el pe cei din jur. Dar e greu sa gasesti în România astfel de oameni.

Când simte ca cineva vrea sa-l pacaleasca, Ganea nu se mai poate stapâni, îsi face dreptate singur. Asa s-a întâmplat si dupa meciul Dinamo – Poli. N-a mai putut rabda faptul ca, desi e în forma, trebuie sa stea pe banca de rezerve. N-a înteles si nici n-a mai vazut pe la echipele pe unde a trecut ca un jucator sa fuga din cantonament înaintea unui meci important al echipei sale si pentru asta sa fie recompensat cu postul de titular.

Poate ca Ganea este nebun. Dar e de preferat un astfel de nebun care se comporta pe teren ca un cal naravas, care musca din gazon la fiecare meci, la fiecare faza, decât un sanatos la cap care se ascunde dupa firele de iarba asteptând ca mingea sa-i pice pe devla. E de preferat un nebun care pune suflet acolo unde e angajat decât un mi-se-rupist care asteapta doar ziua de salariu. Si pâna la urma e normal ca un jucator ca Ganea sa spuna ce are pe suflet, deschis si curajos, atunci când simte ca ceva nu e în regula. Bag mâna în foc ca “Ganezul” nu a mintit când a spus despre Borcea ca face echipa, poate doar a exagerat. E posibil ca Borcea sa nu nominalizeze toti titularii, dar îl vad sugerându-i “prieteneste” antrenorului pe cine sa bage în echipa si pe cine nu.

Ganea s-a sacrificat poate în numele unui principiu, dar onestitatea si sinceritatea sa ne-au aratat adevarata fata a lui Cristi Borcea si chiar a lui Mircea Rednic.