Acasă Revista presei "Câinii", de neoprit!

"Câinii", de neoprit!

136
0

(articol preluat din ProSport)

Cristian Cucolas

Dinamo Trupa lui Mircea Rednic a terminat pe primul loc turneul de la Sopron, dupa ce a remizat cu Ujpest

“Câinilor” li s-a anulat un gol perfect valabil, marcat de Danciulescu, cel care a înscris si în succesul cu Matav Sopron.

Gratie victoriei din primul joc, dinamovistii au pornit în vrie al doilea joc, disputat tot pe durata a 45 de minute. La prima atingere de balon într-o partida în tricoul “câinilor”, francezul Mendy a ratat de putin poarta lui Ujpest (‘2), cu un voleu din sase metri. Campioana en-titre a maghiarilor nu s-a lasat însa nici ea mai prejos, si la opt minute Toth a fost la un pas de gol. Moss a scos însa sutul acestuia, desi era numai el în fata atacantului ungurilor. Danciulescu a fost aproape de a reusi însa sa deschida scorul (‘21), dar nu a ochit bine, iar sutul sau din 14 metri s-a dus putin pe lânga poarta celor de la Ujpest.

In contrapartida, maghiarii au ratat si ei plasa, când Galamaz l-a blocat pe Kovacs, în momentul în care ultimul se pregatea sa traga din numai sapte metri (‘24). Românii au reusit totusi sa înscrie prin “Danciu-gol”, care a trimis o minge scoasa de un fundas maghiar de dupa linia portii. Centralul nu a validat însa golul. “Ma, astia dau 50 la suta gazdelor”, a spus ironic “Puriul” adresându-i-se lui Cristi Borcea sosit si el la joc împreuna cu patronul lui Sopron, Marius Vizer. Astfel, partida s-a încheiat la egalitate, desi jucatorii lui Rednic ar fi meritat victoria.