(articole preluate din GAZETA SPORTURILOR)
– Andrei Vochin
La 24 de ore după Marsillia, judecata raţională începe uşor-uşor să ia locul impulsului sufletesc. Ne-a durut ultima secundă de la Mediterana, după cum ne-a durut şi ultima secundă de lîngă Vitoşa. În ambele cazuri însă, dacă am judeca precum Cyborgii, ar trebui să ne doară toate celelalte secunde scurse pînă la cele fatidice.
Ar trebuie să ne doară pe noi, neofiţii, dar şi pe specialiştii din staff-ul liderului, că Dinamo nu poate dezvolta agresivitate pe tărîmuri străine. Că Dinamo joacă tremurat, la aşteptare. Că Dinamo nu ştie sau nu poate să creeze presiune pe adversar. Că Dinamo nu are doi mijlocaşi centrali care să fie “cîini” adevăraţi, de luptă, care să cîştige baloane din picioarele adversarilor, care să împingă liniile peste inamic, care să muşte din tot şi din toate pentru fiecare bucăţică de teren cîştigată. Dacă Mărgăritescu are pedigree-ul necesar, Grigorie e departe de fişa unui post în care l-a angajat Andone. Neputînd recupera rapid mingi, Dinamo s-a văzut nevoită, atunci cînd a intrat în posesie, să dea la o parte 10 jucători aflaţi în faţă pentru a ajunge la poarta lui Barthez. Muncă de Sisif. Rezultat?
0 puncte a obţinut Dinamo în meciurile europene din deplasare: 1-2 cu Omonia, 0-1 cu Everton, 0-1 cu Levski, 1-2 cu OM
Ar trebuie să ne doară pe noi, neprofesioniştii, dar şi pe specialiştii din staff-ul liderului, că, deşi n-are o medie de înălţime chiar rea, Dinamo primeşte goluri importante din faze fixe cu regularitatea traficului feroviar din Japonia. Omonia, Everton, Steaua, Rapid, Marsilia, toate au în comun o miză uriaşă şi cel puţin un gol dintr-un asemenea moment al jocului. Zdenek Zeman a mărturisit, la o consfătuire a antrenorilor italieni de astă-vară, că el nu mai pregăteşte de mult fazele fixe. “După ce delimitezi sarcinile, marcaj în zonă, individual sau mixt, restul e doar o chestiune de concentrare a jucătorului”, a explicat reputatul tehnician.
Fază fixă, Douda îl scapă din marcaj pe Cesar (in centru) si OM face 2-0
4 din cele 8 goluri primite de Dinamo în actuala campanie europeană au venit din cornere
Ar trebuie să ne doară pe noi, simplii spectatori, dar şi pe specialiştii din staff-ul liderului, că Dinamo n-a pus în pericol poarta francezilor niciodată de la golul lui Niculescu (min.52) şi pînă în final, dar şi că, aşa, cu tot stilul arhaic de a juca în deplasare, în prima repriză, Claudiu şi Vlăduţ au irosit situaţii incredibile.
Iar dacă ne vor durea toate clipele unui meci, ne vom învăţa să suferim în timpul jocului, 90, sau 93, sau 94 de minute, pentru a nu ne mai lăsa destinul să danseze, în ultima secundă, pe acorduri de fluier de arbitru.
Finalul care putea fi evitat, cu dinamoviştii protestînd în van la arbitrul spaniol
Doamna mamă Miguelina de Assis Moreira
– Radu Cosaşu
O întrebare omenească: mai are nevoie fotbalul de mame?Neaşteptata prezenţă a mamei lui Ronaldinho pe Camp Nou pentru a-i înmîna Balonul de Aur naşte o sumedenie de întrebări mai mult sau mai puţin dramatice, mai mult sau mai puţin binevoitoare: a fost o simplă, stîngace şi eficace lovitură de imagine? A fost o tandră şi nevinovată şmecherie sentimentală a impresarilor lui? A fost o hohă? Mai avea nevoie “Dinţosu” de încă un val de aclamaţii? Dar n-a fost frumos? N-a fost uman? Uman, uman, n-a fost totuşi prea pueril? Fotbalul nu mai suportă gesturi şi idei copilăreşti? Atît de antisentimentală să fi devenit afacerea Blatter şi alor lui? Cu părinţii se venea doar la şcoală să le spună “diriga” – în caz de corigenţă – să aibă grijă de băiat, “că prost nu e”… Da’ să vii pe stadion cu mama, pardon!, cu mă-ta, un’ s-a mai pomeni? Şi ce vroia? Să fie faultat mai blînd, mai rar? Şi a fost? N-a fost!Dar – iertaţi-mi întrebarea proastă – dacă o mamă ne poate face mai buni la suflet? Contrareplică: ăsta e rostul unui meci de fotbal, să ne facă mai buni la suflet? Pentru asta avem bisericile…? Nu a devenit fotbalul o religie şi stadionul o catedrală? Nu-şi face Ronaldinho semnul crucii după fiecare gol? Există credincios fără iubire de mamă? Dar mă interesează pe mine, pe dumneata, dacă un fotbalist îşi iubeşte mama? Să n-o iubească, dar să dea goluri, ăsta-i principalul, esenţa fenomenului. Cu mama sau fără ea în tribună, credeţi că genialul nu dădea oricum pasa aceea divină în plin şurub…? Ce legătură are mama cu driblingul? Dar dacă are? Dacă are cît manelele, cît sambele, rumbele şi sîrbele încinse după victorie? Hai să fim serioşi!De acord. Sînt atît de serios încît cred că prezenţa doamnei Miguelina de Assis Morerira pe Camp Nou va avea zero consecinţe (cu o marjă de eroare între plus/minus 3%) asupra fotbalului de azi. Şi ce-i cu asta? Mie mi-a plăcut. Şi în aceeaşi ordine de idei am vibrat voios la revenirea lui Belodedici în ţară, cînd a adus printre argumente şi bucuria de a fi în preajma mamei sale după atîta străinătate. Şi dacă asta va avea un efect asupra muncii sale cu juniorii şi copiii? Mai ştii… Sînt fraier, lacrimogen, pe vremea asta cînd nici un om inteligent nu mai ştie ce-i o duioşie? Probabil. Nu am chef să polemizez cu cei cinici, reci, uscaţi. Un fiu exemplar ca Răzvan Lucescu a spus-o foarte bine: “Dacă nu încetăm cu polemicile, vom ajunge să ne tăiem pe stradă”. Îl ascult. Ca atare, sper să nu fiu tăiat de la brîu în sus dacă voi susţine că Dinamo, la Marsilia, a făcut cel mai bun joc în deplasările din ultimii ani, lăsîndu-ne nepieritoare ratarea de la 0-0 a lui Vlăduţ Munteanu. Nu are nici un rost să se urle pentru o secundă cînd avem în faţă veşnicia unui retur de campionat. Mai bine ar fi pentru a calma spiritele, ca într-o şedinţă a tuturor factorilor de răspundere plus jucătorii, familişti sau nu, să se citească frumos, cu dicţie, “Mama lui Ştefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu.
La mala educacion
Nu e vorba de filmul lui Pedro Almodovar, ci de proastă creştere, în general. Păi se poate, Don Rodriguez, să fluieri matale finalul taman cînd ne trezisem şi noi să dăm golul calificării în primăvara europeană?






































