Acasă Revista presei Are solutii de rezerva

Are solutii de rezerva

112
0

(articole preluate din ProSport)

Bogdan Savin

Tehnicianul ros-albilor, Mircea Rednic, este multumit de randamentul elevilor sai în partidele din cadrul turneului din Ungaria.

Antrenorul dinamovistilor a avut ocazia sa ruleze multi jucatori care au evoluat mai putin si, de asemenea, a urmarit potentialul unora dintre elevii sai care au activat în aceste partide pe noi posturi.

“Blay a jucat închizator si pot spune ca reprezinta o solutie de viitor, iar Tames a evoluat foarte bine în fata apararii. Am încercat mai multe variante pentru a avea dubluri pe fiecare post, deoarece în timp pot aparea unele probleme din cauza unor suspendari sau accidentari, si în acest caz noi trebuie sa fim întotdeauna acoperiti”, a explicat antrenorul “câinilor”. Totodata, acesta s-a aratat extrem de multumit de randamentul jucatorilor de la Dinamo II, inclusiv al celor care au participat si la turneul din Ungaria. “Damaschin, Liviu Ganea, Bucsa, Moise, Craciun sunt doar o parte din jucatorii care se afla în vizorul meu. Au reale calitati, se pregatesc cu noi, iar la iarna vom lua o decizie în privinta lor. Le acord o atentie deosebita pentru ca nu mai vreau sa aducem jucatori din strainatate când îi crestem pe ai nostri. Acum echipa este pregatita de Cornel Talnar si sunt sigur ca vom reusi ceea ce ne-am propus”, a declarat Mircea Rednic.

Apoi, antrenorul ros-albilor s-a referit la potentialul noilor achizitii. “Mendy se antreneaza alaturi de noi, va juca la Dinamo II, dupa care, pe parcurs, se va alatura echipei mari, iar Dennis, usor-usor, va ajunge la forma maxima. Am observat ca detine o pasa foarte buna”, a afirmat “Puriul”, care a anuntat si faptul ca, dintre jucatorii care au acuzat dureri în urma jocului cu cei de la Kaposvar, doar Adrian Cristea va reveni în programul normal abia peste doua saptamâni, restul fiind apti de joc.

Mircea Rednic va pleca mâine în Grecia pentru a urmari la lucru adversara ros-albilor din Cupa UEFA, Xanthi Skoda, în partida pe care aceasta o va disputa cu Panathinaikos.

Este mândru ca a fost capitan

Bogdan Savin

Fundasul George Galamaz a evoluat în toate cele trei partide ale turneului din Ungaria, purtând chiar banderola.

“Am bagat materiale. Ma bucur ca am jucat, dar îmi pare rau ca am pierdut ultimul meci”, a spus George Galamaz.

Dupa o perioada în care a trebuit sa se refaca în urma accidentarii suferite în timpul partidei cu Sportul din sezonul trecut, jucatorul a revenit pe teren. “Dupa ce a iesit “Danciu”, am preluat eu banderola, pentru ca eram cel mai vechi jucator de pe teren. Sunt mândru ca am fost capitanul lui Dinamo”, a spus fundasul ros-albilor.”Sunt multumit de el. Este un baiat ambitios si muncitor”, ne-a spus Mircea Rednic despre Galamaz.

Ganea a sarit la bataie

Marius POPEANGA

Atacantul lui Dinamo s-a razboit cu adversarii sai

Intrat pe teren în minutul 78 în locul lui Marica, Ionel Ganea a adus un plus de combativitate în jocul nationalei lui Piturca.

Stilul sau agresiv s-a facut simtit din nou, dinamovistul întrând curând în conflict cu adversarii, astfel ca arbitrul de centru al partidei a fost nevoit sa intervina prompt. La finalul partidei, “Ganezul” a declarat ca “s-a vazut ca am tratat meciul cu atentie si ne-am respectat adversarul. In fotbal pot aparea surprize oricând. Am trecut peste un hop, toti eram dezamagiti dupa meciul cu Bulgaria. Acum, moralul este mai bun”.