Acasă Revista presei One man show

One man show

129
0

(articole preluate din ProSport)

Amir KIARASH

In meciurile cu Universitatea Craiova, UTA si Xanthi, “Corbul” a marcat de trei ori si a dat trei pase de gol

Ionel Danciulescu este capitanul ros-albilor nu doar prin prisma faptului ca poarta banderola, ci si prin realizarile sale pe teren. Pâna acum, “Corbul” este golgheterul numarul 1 al “câinilor” în toate competitiile, cu sapte reusite.

A fost Xanthi un adversar mai slab decât va asteptati?

Nu. Sa stiti ca grecii au echipa buna. Sunt chiar periculosi la mingile lungi si la cele aeriene, fiindca au niste fotbalisti masivi care creeaza probleme în careu. Atacantii lor au dat mult de furca fundasilor nostri. Totusi, una peste alta, noi ne-am facut meciul greu. Am ratat mult, iar la 3-1, ne-am pierdut concentrarea.

La 3-1, chiar tu ai ratat o ocazie mare…

Da, asa este, dar se mai întâmpla. La acea faza, m-am uitat la portar, mi-am ales bine coltul, dar am lovit prost balonul.

Apropo de portar, cum ti s-a parut Pizanowski?

A luat un gol parabil. Ce sa zic? E un portar mare, înalt si poate ca de aceea are probleme la mingile care vin pe jos (râde).

Si portarul vostru, Matache, a prins o zi mai slaba…

Nu e nimic. Ne-a salvat în atâta alte meciuri. E colegul nostru si un jucator de viitor.

V-a cam enervat tusierul bosniac, Mujo Tutun…

Aoleu! Nu numai el, dar si colegul lui de pe partea cealalta. Mai întelegi când un asistent face doua greseli în 100 de faze, dar astia aproape ca nu au facut nicio semnalizare corecta! A fost ceva iesit din comun.

Dupa acest rezultat, ce sanse aveti sa ajungeti în grupele Cupei UEFA?

In proportie de 70%-80% ne vom califica mai departe. Totusi nu trebuie sa ne culcam pe o ureche. Ne asteapta un retur greu la Bucuresti.

Ai marcat de trei ori si ai dat trei pase de gol în ultimele jocuri, care e secretul tau?

Ma pregatesc bine si de aceea sunt într-o forma buna. Conteaza si faptul ca antrenorul are încredere în mine. Si datorita lui ma simt mai responsabil pe teren.

Cu asemenea performante, nu o sa mai ajungi pe banca de rezerve…

Nu stiu ce sa zic (râde). Nu depinde de mine.

Faceti fata ritmului de un meci la trei zile?

Da. Mie chiar îmi place asa. Mai bine sa fiu pe teren în timpul jocurilor, decât sa stau în cantonament sau la antrenament.

Pâna la jocul cu Vasluiul, se încearca recuperarea fotbalistilor raciti

In ziua meciului cu Xanthi Skoda, fotbalistii lui Mircea Rednic au fost loviti de o problema neprevazuta. Din cauza schimbarii de climat, în Grecia vremea fiind mult mai calda decât în Bucuresti, jumatate dintre titularii folositi joi seara au racit! Astfel, Florin Matache, Cosmin Moti, Stefan Radu, Cristi Pulhac, Catalin Munteanu si Ionel Danciulescu au intrat pe teren desi nu erau 100% apti. Staff-ul medical al ros-albilor încearca acum recuperarea celor sase fotbalisti, astfel încât ei sa joace si mâine, contra celor de la FC Vaslui. Dupa întoarcerea din Grecia, Danciulescu si compania au primit câteva ore libere. Ieri la ora 18:00, ros-albii s-au adunat la stadionul din Soseaua Stefan cel Mare si au plecat la cantonamentul de la Saftica pentru a se pregati în vederea confruntarii cu echipa lui Rednic din sezonul trecut.

Gafeurii M&M în poarta “câinilor”

Moss si Matache au comis destule erori între buturi

Neo-zeelandezul Moss a sosit la gruparea din Soseaua Stefan cel Mare cu gândul ca va evolua în competitiile europene.

Pâna în prezent însa a bifat doar 270 de minute în poarta lui Dinamo, dintre care 180 în Cupa UEFA, în “dubla” cu Hibernians. In urma prestatiilor mai putin reusite, Mircea Rednic a decis sa-l titularizeze pe Matache. Evolutia acestuia a fost foarte buna pâna în partida cu Xanthi, când ros-albii au încasat trei goluri. Dupa meci, directorul executiv Cristi Borcea a rabufnit: “Nu poti sa nu iesi din poarta la nicio minge!”, iar “Puriul” a afirmat: “Suferim din cauza lipsei de experienta, pentru ca avem multi jucatori tineri, printre care si Matache”. Al treilea portar al “câinilor”, Gaev, nu reprezinta o solutie, acesta dorind sa paraseasca echipa la iarna, iar astfel letonul Romanovs, care a semnat un precontract cu Dinamo si este asteptat sa soseasca în luna noiembrie, poate fi o varianta viabila.

“Vreau sa joc, dar este greu, pentru ca Dinamo câstiga, iar tehnicianul nu va schimba pe nimeni din echipa atât timp cât sunt rezultate. Am o relatie foarte buna atât cu Mircea Rednic, cât si cu antrenorul de portari, dar acesta nu vorbeste engleza si uneori nu înteleg ce mi se cere”, a spus Glen Moss.

Lumea m-a încurajat, iar greselile s-au uitat. Imi pare rau pentru cele trei goluri primite la Xanthi.

Florin Matache, portar Dinamo

In fiecare saptamâna sper sa joc. Singurul motiv pentru care am venit în România este Dinamo. Eu sunt rabdator, iar fanii trebuie sa stie ca nu vreau sa plec de la echipa, din contra, muncesc mai mult si lupt. Nu sunt un las.

Glen Moss, portar Dinamo

Ros-albii online!

Suporterii bucurestenilor îsi pot procura bilete la meciurile favoritilor de pe teren propriu printr-un simplu clic

Orice sustinator al echipei din Soseaua Stefan cel Mare poate accesa site-ul www.biletelameci.ro.

Acolo, la sectiunea “COMANDA ACUM”, fanii îsi pot cumpara pentru orice partida a “câinilor” un numar de maxim cinci bilete la sectorul dorit, regula fiind aceeasi ca si în cazul procurarii acestora de la casele stadionului. Tichetele comandate online vor fi livrate cu ajutorul serviciului de curierat, clientii putând opta pentru termenul în care vor intra în posesia acestora, între una si trei zile. In functie de perioada aleasa, acestia vor plati o taxa cuprinsa între 6.6 si 11 RON pentru transport. Pretul tichetelor este la fel cu cel de la casele stadionului.

De asemenea, s-a stabilit si pretul biletelor pentru partida de miercuri cu Steaua: 50 RON pentru tribuna 0, 40 RON la tribuna I, 20 RON la tribuna a II-a si 10 RON la peluze.

“Mircea Rednic este tatal meu!”

Bogdan Savin

Mijlocasul angolez Ze Kalanga îi multumeste “Puriului” pentru ca l-a protejat la greu

Mircea Rednic dezvaluia ca, dupa ce s-a întors din Angola, acolo unde a vizitat biserica sa preferata, Ze Kalanga este un om schimbat.

Intr-adevar, africanul a început sa-si îmbunatateasca evolutiile de la meci la meci, iar la Xanthi a avut o prestatie demna de remarcat. A fost foarte activ pe banda dreapta, în minutul 40 l-a lansat pe Danciulescu, care a ramas singur cu portarul si a tras pe lânga, iar în minutul 53 a fost la un pas de gol, însa sutul sau a întâlnit bara. La o zi dupa meci, mjilocasul s-a aratat multumit de evolutia sa. “Deja m-am încadrat în planurile tactice ale antrenorului si, întrucât am învatat niste cuvinte de baza în limba româna, nu mai am probleme de comunicare cu colegii mei. Ma bucur ca am câstigat în Grecia. Dupa acest rezultat, Dinamo este favorita la calificare”, ne-a spus Ze. Acesta a tinut sa-i multumeasca si “Puriului” pentru încrederea pe care i-a acordat-o. “Rednic este tatal meu! Este omul care ma încurajeaza cel mai mult, iar datorita lui am reusit sa ma adaptez la Dinamo”, a încheiat africanul.

România a speriat Europa

Catalin Parfene

Daca la sfârsitul acestui sezon terminam pe locul 6 în ierarhia coeficientilor pe ultimii cinci ani, România va avea trei formatii în Liga Campionilor, din 2008-2009

Dupa ce ani la rând performantele fotbalului românesc erau legate, într-o proportie covârsitoare, de prima reprezentativa, în ultima perioada echipele de club au fost cele care au iesit în fata, prin rezultatele notabile din cupele europene.

Efectele s-au vazut imediat. Victoriile si parcursurile lungi din Cupa UEFA, culminând cu semifinala Stelei din sezonul trecut, ca si rezultatele din actuala editie a cupelor europene, au propulsat România în topul tarilor cu cele mai bune punctaje si, implicit, cu cei mai mari coeficienti din clasamentul UEFA pe ultimii cinci ani.

Campionatele puternice ale Europei se afla, în mod normal, pe primele locuri, tara noastra situându-se pe pozitia a saptea, foarte aproape de Portugalia si Germania. Cum locul 6 este ultimul care ofera posibilitatea înscrierii a trei echipe în Liga Campionilor (doua direct în grupe, iar cealalta în turul trei preliminar), România poate avea, începând cu sezonul 2008-2009, trei formatii în prima competitie europeana intercluburi, cu conditia sa depaseasca în clasamentul general Portugalia si, evident, sa nu fie întrecuta de Rusia, situata pe pozitia a opta. Mai pe scurt, echipele românesti angrenate în cupele europene în acest sezon trebuie sa aiba un parcurs cât mai lung si cât mai bun, lucru care s-a si întâmplat pâna acum.

In clasamentul coeficientilor pe 2006-2007, România ocupa primul loc, cele 19 puncte strânse de Steaua, Dinamo si Rapid asigurându-ne cel mai mare coeficient, 6,333. Pentru sezonul viitor, campioana din Liga 1 va intra direct în grupele Ligii (cu conditia ca echipa câstigatoare a Ligii în 2007 sa se califice si ea direct în grupe, prin intermediul campionatului national), în timp ce vicecampioana va accede în turul al doilea preliminar al competitiei.