(articole preluate din Gazeta Sporturilor)
Andrei Vochin
Antrenorii Rednic şi Olăroiu au pregătit bine derbyul şi au mutat corect pe parcursul meciului. Tabela a mişcat-o însă un fotbalist: Dennis Şerban. Nu voi intra în nici un fel de discuţie despre arbitraj. Talk-showurile de după meci şi replicile din ziare au îmbrăcat suficient această problematică pentru a vă face o idee asupra corectitudinii deciziilor. Voi considera hotărîrile lui Miklos Nagy şi Sorin Corpodean drept ipotezele oferite de profesorul de matematică şi mă voi apleca doar către rezolvările elevilor.
Problema nr 1: egalitate numerică timp de 35 de minute.
Dinamo urmează modelul Rapid din urmă cu 3 zile. Agresivitate în duelurile pentru minge, atenţie desăvîrşită la Dică prin sacrificarea lui Mărgăritescu, dublaj permanent pe flancuri, presiune încă din faza de construcţie a adversarului, chiar de la nivelul fundaşilor centrali. În ciuda absenţelor importante în special la mijlocul terenului, Steaua începe mai montată decît în precedentul derby, încearcă o posesie, îngreunată de propriile imprecizii în pasare şi de opoziţia straşnică. Dinamo e echipa care pare mai proaspătă pentru că Dinamo are mai multă grijă de minge (ca la acţiunea din minutul 6, cînd balonul a circulat pînă în exterior la Munteanu, autorul centrării pentru lovitura de cap a lui Niculescu) şi pentru că provoacă greşeala adversarului (două dintre ele soldate cu emoţii pentru Carlos – min. 11 şi 34). În contrapartidă, din pricina rigidităţii lui Opriţa şi a lui Nicoliţă şi a crizei de formă a lui Boştină, linia de mijloc a Stelei n-a manufacturat decît o singură acţiune, cea din minutul 13, cînd balonul aşezat de Thereau a fost expediat de Dică de la 25 de metri pe lîngă buturi.
3-1 pentru Dinamo a fost raportul situaţiilor de poartă în prima repriză
Problema nr. 2: Dinamo în superioritate numerică timp de o oră
Rednic mută primul, din raţiuni ofensive, dar şi profilactice. Tameş, posesorul unui “galben” e înlocuit de Ganea, care trece vîrf. Dănciulescu coboară în linia de mijloc. Pe linia de fund tehnicianul nu mişcă nimic, Moţi, Radu Ştefan şi Mărgăritescu sau un fundaş lateral rămînînd în zona lui Badea, chiar şi în minutul 90 şi chiar cu riscul de a termina egal un meci în care a avut superioritate o oră. Dinamo pasează mult, dar nu poate penetra blocul defensiv al adversarului. Teoria spune că sînt cel puţin 3 metode de a rezolva această problemă:
a. Dezvoltarea jocului pe flancuri. După comoţia lui Petre Marin, Olăroiu a forţat cu un atacant (Badea), dar a securizat benzile. L-a trecut pe Saban în stînga şi i-a cerut lui Boştină să-l ajute în acea zonă, partea dreaptă lăsînd-o în grija lui Nicoliţă şi Opriţa. Blay şi Ze Kalanga pe dreapta, Pulhac şi Munteanu pe stînga au reuşit să creeze rar situaţii de gol.
b. Schimbări de direcţie. Pentru a dezechilibra un astfel de “arici” defensiv, e nevoie de fixarea adversarului şi schimbări rapide de direcţie de pe un flanc pe altul (ca-n hochei). Dinamo a fost deficitară la acest capitol.
c. Penetrarea. Ea se poate face prin acţiuni colective sau individuale. Cum încercările de combinaţie în zona centrală eşuaseră în aglomeraţia din faţa careului stelist, Rednic a introdus doi jucători cu îndemînare şi uşurinţă de a scoate singuri din joc un adversar: pe Cristea şi pe Dennis Şerban. Constănţeanul a dezechilibrat o dată sistemul cu 5 minute înainte de gol (ţinut de Dică în primă fază, a ieşit cu mingea în afara terenului) şi a creat superba acţiune din prelungiri. Parcă pentru a confirma faptul că, pînă la urmă, în orice joc, indiferent cît de priceput e antrenorul, cel ce stabileşte scorul rămîne jucătorul.
Francofoni şi francofobi
Cristian Geambaşu
“L-am atins pe Moţi, dar nu a fost fault de roşu. (…) Adversarul meu a exagerat mult” – Cyril Thereau
Nu vom analiza aici faze litigioase. Nici intenţii de fraudă, nici tendinţe de hoţie, nici artă pentru artă. Nu vom încerca să răspundem întrebării existenţiale, cît de tare l-a lovit francezul Thereau pe românul Moţi? Sau dacă l-a lovit în sensul adevărat al termenului ori l-a îmbrîncit. Toate astea nu ni le poate spune decît clarvăzătorul Miklos Naghy baci, ungurul care a avut tupeul să-l fure pe (a)rromânul Gigi baci la el acasă, deşi dacă ne gîndim bine şi Miklos se afla tot la el acasă. Cine naiba îşi doreşte zilele astea să stea la Budapesta şi nu la Bucureşti, unde încep zilele francofoniei şi ale babiloniei din trafic, dar unde s-au consumat demult molotoavele?
Revenim la oile noastre, deşi mai corect zis ar fi berbecii noştri. Les notres comme les conniferes. Stranie din punctul de vedere al standardului românesc atitudinea lui Cyril Thereau. În oceanul acela de isterie post derby, francezul părea corp străin, deşi tocmai de el se legase momentul cel mai inflamabil al meciului. El a explicat într-o franceză demnă de marii francofoni faza în care a fost eliminat, fără patimă, cu un calm venit din altă parte. Din alt timp, din altă cultură, din altă civilizaţie. A admis că s-a împins cu Moţi, aşa cum se întîmplă la orice duel dintre un atacant şi un fundaş de cînd e lumea fotbalului, că e posibil ca el să fi avut ultimul cuvînt (cot), dar că una peste alta decizia arbitrului i s-a părut exagerată.
Cum pe piaţă au apărut imagini care atestă infracţiunea lui Thereau, voila!, fără să-i absolve în plan moral (rîdeţi, aveţi tot dreptul!) pe Corpodean şi Naghy, e de bănuit că subiectul va da în continuare fierbinţeli multora. De aceea riscăm să pierdem pe drum mesajul conţinut în atitudinea reţinută a francezului. Este el sau nu mare fotbalist, va fi ori nu unul dintre jucătorii esenţiali ai Stelei, contează mai puţin acum, pentru că ne-a dat deja o lecţie. Aceea a decenţei. O lecţie pe care noi nu dorim în ruptul capului să ne-o însuşim, fiindcă ni se pare inutilă. Ce nevoie au şmecherii şi rechinii să fie decenţi? Într-o lume a interlopilor, a tupeiştilor, traseiştilor şi lepefiştilor e o tîmpenie să ai bun simţ, să stai la coadă la ghişeu şi la stop. De aici ni se trage.
Apropo de decenţă. Cosmin Moţi a trecut cu brio examenul primului compromis semnificativ din carieră. Vedeam în el unul dintre fundaşii naţionalei de mîine, nu şi un actor cu vocaţie. Nu e timpul trecut să-şi stabilească priorităţile.
Cîteva observaţii pe derby
Cătălin Tolontan
1. Trimisă de un cititor. Cine l-a pus preşedinte pe Mircea Sandu? Cine l-a contestat vehement pe Ion Crăciunescu? Cine îl acuză pe Mircea Sandu? Cine îi contestă pe cei care l-au schimbat pe Ion Crăciunescu. Răspunsul e unul singur: Gigi Becali.
2. Spre deosebire de colegii lor din Vest, care sînt funcţionari bancari, ingineri, medici sau frizeri, arbitrii români au în marea majoritate statutul de oameni de afaceri. Fie s-a deschis la CCA o filială MBA cu circuit închis, fie ei s-au capitalizat de-a lungul acestor ani dintr-o sursă privilegiată. De fapt, o ştim cu toţii! Banii şi avantajele din fotbal au investit în ei.
3. Moment amuzant în discursul patetic al lui Mihai Stoica. “Numai voi, presa puteţi face ca aceste lucruri să se schimbe!”. Bine că n-am intrat în silenzio stampa!
4. Jandarmeria are două probleme. Bate bine şi comunică prost. Dacă s-ar dovedi mai puţin violentă şi mai concentrată pe a-şi explica acţiunile şi felul de a opera, poate că n-ar mai fi atît de înjurată.
5. Scandal la Fanatik între Gigi Becali şi Corpodean. De fapt, între Becali şi o umbră care se pitise dincolo de receptor. Asta înseamnă să fii un arbitru vulnerabil, care să nu-i poţi închide telefonul sponsorului. Şi să te mai vezi cu el la tribunal!
6. Pe de altă parte, pentru că jandarmii sînt, prin definiţie, nesimpatizaţi, înghiţim prea uşor explicaţii ale unor suporteri vandali, care strigă: “De ce ne-aţi bătut cînd eram întorşi cu spatele?”. Păi, după ce aţi aruncat cu pietre în jandarmi aţi fi vrut să vă întoarceţi cu spatele şi să strigaţi “Piua!”?
Paiul şi bîrna
Ovidiu Ioaniţoaia
Tocmai pentru că angajează cele mai mistuitoare pasiuni din fotbalul românesc, derbyul Dinamo – Steaua antrenează şi cele mai mari orgolii. E suficient să parcurgi blog-urile Gazetei ca să te lămureşti, citind părerile fanilor, cum stau lucrurile. Suporterii văd numai ce le convine, ce le place.
O dată în plus, iubirea riscă să deformeze realitatea, ba o şi deformează, dar asta-i situaţia. Trecînd la analiză, să spunem că, deşi a cîştigat în prelungiri, ba şi în faţa unui adversar lăsat în 10 oameni din minutul 35 şi în 9 din 87, Dinamo apreciază că a meritat victoria deoarece, şi pînă la eliminarea lui Thereau, dar îndeobşte după, a avut iniţiativa şi superioritatea teritorială. Corect, chiar dacă n-a jucat mai bine decît Steaua, Dinamo a jucat mai mult. Nu şi-a creat ocazii clare la poarta lui Carlos, dar a pus presiune şi a dominat. Cu precădere pe benzile laterale, unde Ze Kalanga şi Cătălin Munteanu, ultimul sprijinit şi de incursiunile lui Pulhac, au surprins adesea defensiva stelistă. Graţie unui asemenea forcing, Dinamo a învins în toate cele 8 partide din actualul campionat. Întrucît nu mai putem discuta despre hazard sau despre noroc, rezultă că Rednic a găsit reţeta succesului, din care a făcut parte miercuri seara şi Dennis Şerban, rezerva reuşind, la capătul unei suite de driblinguri irezistibile, să marcheze golul victoriei. Oricît ar pretinde contrariul cei ce nu înghit culorile roş-albe, aceştia trebuie să admită că Dinamo n-a ajuns în fruntea clasamentului printr-un bilet de favoare.
La rîndu-i, căutînd să explice eşecul, Steaua îl atribuie absenţelor unor titulari şi erorilor de arbitraj. Are perfectă dreptate. Pentru că, adăugîndu-se accidentaţilor mai vechi, Paraschiv şi Cristocea au devenit indisponibili chiar în ajunul derbyului, iar lipsa lor a afectat linia de mijloc şi, implicit, exprimarea generală. În paralel, Ghencea atacă vehement prestaţia lui Corpodean şi a tuşierului Nagy, imputîndu-le mai ales eliminarea lui Thereau. Am văzut şi revăzut secvenţa respectivă: francezul nu era de trimis la vestiare, el s-a împins cu Moţi, n-a comis un gest nesportiv. Corpodean a mers însă, greşit, pe mîna unui asistent care, aflat la mare distanţă de fază, n-avea cum sesiza ce s-a petrecut. Steaua îi mai reproşează “centralului” şi că l-a iertat pe Tameş de al doilea cartonaş galben, acuzaţie iarăşi întemeiată. Altfel, probabil că rămînerea lui Thereau în teren şi eliminarea lui Tameş ar fi dat confruntării un alt curs, numai că un meci se judecă în funcţie de ce se întîmplă, nu de ce s-ar fi putut întîmpla. Ca atare, dincolo de neşansa invocată de orice echipă ce pierde la potou, campioana trebuie să-şi facă probleme în ceea ce priveşte propria evoluţie, neconvingătoare miercuri seară.
Dar şi în raport cu nervozitatea unora dintre jucătorii săi, care se expun inutil. Cînd, în interval de cîteva zile, termini două partide foarte importante în inferioritate numerică, eşti obligat să te uiţi nu doar la bîrna din ochii arbitrului, ci şi la paiul din ochii tăi. Adică să schimbi ce depinde de tine.
