Acasă Revista presei Au fost poliţişti în avion?

Au fost poliţişti în avion?

120
0

(Gazeta Sporturilor)

Cătălin Tolontan

136 de suporteri plus 5 oameni din echipajul Blue Air au zburat în avionul spre Belgia. Comunicatul companiei aviatice susţine că pagubele produse de fanii dinamovişti se ridică la 200.000 de euro. Este indicată şi zona din avion unde s-au petrecut luptele între suporteri şi conflictul cu personalul de bord. Totul s-a petrecut între rîndurile 16 şi 22 ceea ce înseamnă că discutăm despre cel mult 20 de turbulenţi.

Şi restul? Dacă 20 de oameni au panicat un avion întreg şi, conform pilotului, au pus în pericol cursa imediat după aterizare, se gîndeşte cineva la cei 130 de nevinovaţi?! Iar următoare întrebare vine singură: au fost prezenţi poliţişti în avion? A făcut ceva statul român pentru a-şi proteja cetăţenii în condiţiile în care peste tot în Europa suporterii sînt însoţiţi de ofiţeri în civil?

N-am nici un chef să pledez cauza suporterilor în general! Unii dintre ei se vor potoli doar în închisoare, unde ar trebui să ajungă mai repede! Dar nici nu-i pot acuza la grămadă. Una dintre raţiunile pentru care poliţia merge alături de fani în deplasări este să-i protejeze pe cei civilizaţi şi să-i identifice, izoleze şi anihileze pe cei violenţi.

Uităm deseori că tot contribuabili sînt şi dincoace şi dincolo de cordonul poliţiei. În spaţiul dramatic al unui avion, pe care nu-l poţi evacua precum o tribună întreagă, în devălmăşie, nevoia de discernămînt şi de separare a vinovăţiilor apare în toată urgenţa ei.

Cei din rîndul 8, 10 sau 12 ce puteau face? Să se apere singuri printr-o bătaie generală? Dar echipajul ce vină avea ? Veţi întreba: poliţia putea interveni? Nu ştiu. Nu e treaba mea. Noi doar plătim salariile unor oameni cărora le-am predat răspunderea pentru siguranţa noastră. Nu cunosc procedurile de intervenţie în avioanele cu oameni beţi, dar aş vrea ca reprezentanţii Ministerului de Interne să ni le spună şi să precizeze dacă aveau oameni acolo. Cine ştie, dacă se enervau niţel suporterii respectivi, poate că se jucau şi de-a deturnarea!

Candidatul perfect

Cristian Geambaşu

Puţini îşi amintesc că înaintea meciului de la Cardiff, de care depindea calificarea la World Cup ‘94, în Bucureşti se constituise guvernul alternativ al fotbalului românesc. Opozanţii fostei şi, în linii mari, actualei conduceri a FRF aveau toate calităţile unor pucişti de ocazie, iar în sediul tainicelor întruniri mirosea a complot cu ceafă de porc la grătar. Dacă Bodin nu trimitea mingea în transversală, era posibil ca locul lui Mircea Sandu să fi fost luat printr-o lovitură de restaurant de Mircea Pascu şi camarila. Pentru mai tinerii noştri cititori, Mircea Pascu a fost unul dintre şefii fotbalului românesc înainte de decembrie 1989.

Acelaşi Mircea Pascu contestă acum candidatura lui Mircea Sandu pentru un loc în Comitetul Executiv al UEFA. Fostul şef din FRF, el însuşi membru cîndva în structurile europene, vorbeşte despre antecedentele preşedintelui FRF, care nu i-ar permite acestuia, vezi Doamne, să ia loc printre corifeii forului continental. El invocă în sprijinul pledoariei trecutul încărcat de compromisuri şi cedări al Naşului.

Fals, domnule Pascu! Vă aflaţi în eroare. Greşiţi grav! Mircea Sandu este candidatul perfect. E omul potrivit la locul potrivit. Mare prostie aţi face dacă v-aţi duce la Congresul de la Dusseldorf şi aţi spune în plen: “Domnilor, uitaţi cu cine aveţi de a face!” Ştiţi de ce? Pentru că ei ştiu cu cine au de a face. Naşu’ e unul de-al lor. Ei se cunosc. Se simt, se adulmecă şi se acceptă. Daţi-ne voie să vă atragem atenţia că Mircea Sandu merită postul în conclavul zeilor de la Nyon, unde ar fi coleg cu ucraineanul Grigori Surkis şi spaniolul Angel Maria Villar. Cu maltezul Joseph Mifsud şi elveţianul Giangiorgio Spiess. Plus greul suedez Lennart Johansson. Toţi, dar absolut toţi, sînt maeştri în arta compromisului. Sînt supravieţuitori de profesie şi păsări de pradă din născare. Membrii viageri în diferite comisii şi societăţi (confrerii) mai mult sau mai puţin secrete.

Domnul Pascu ştie toate astea, fiindcă el însuşi a activat în structurile UEFA. Iar ca să ajungă acolo nu a plantat panseluţe în Cişmigiu, ci s-a remarcat ca un propagandist de nădejde, în fotbal şi în alte sfere de activităţi multilateral dezvoltate. Iată de ce, ne declarăm suporterii lui Mircea Sandu pentru un loc în Executivul european, remunerat de altfel la nivelul unui comisar UE. Pînă la urmă, dacă Leonard Orban urmează să primească 18.000 de euro pe lună pentru coordonarea traducerilor de la Uniunea Europeană, de ce Naşu să nu ia 15.000 pentru ceva mai mult şi mai palpabil, cum ar fi propăşirea fotbalului românesc? Plus că stînd mai mult pe la Nyon, e posibil să-i vedem mai mult la treabă pe Ionuţ Lupescu şi echipa lui. Cînd Naşu’ nu e acasă joacă reformatorii pe masă!

Al doilea român în spaţiu

Adrian Georgescu

Mircea Sandu candidează, a treia oară, pentru un loc în Comitetul Executiv al UEFA. Un succes care ne va folosi exact cît ne-a ajutat ajungerea primului român în spaţiu, pe vremea cînd românii de jos mureau de foame.

Dacă pentru noi ar fi un uriaş pas pe loc, pentru Mircea Sandu ar fi unul important înainte. Ca un Făt Frumos fiscal, Naşul va cîştiga pe lună cît făcea înainte pe an şi cît alţii în cinci. În urmă nu va rămîne însă decît amintirea unui om dedicat sieşi şi familiei lui, de sînge sau de interese. N-a ctitorit măcar un stadion, iar cel pe care vrea să îl construiască, lucru ciudat!, deja există. Mircea Sandu îl va distruge, o dată cu milioanele de euro pompate inutil în el. Banii lui? Nu, ai noştri, mereu ai noştri.

În ceea ce priveşte corupţia, Mircea Sandu a fost ca un detectiv care n-a rezolvat niciun caz. Un Columbo care, în scena de sfîrşit, îi strînge pe toţi la masă şi le spune: “Unul dintre voi a făcut-o, ştiu şi cine, dar, la naiba!, mai bine bem un păhărel decît să ne certăm”.

Ca imagine, naţionala României e o rachetă căreia i s-a terminat de mult combustibilul şi se îndreaptă vertiginos spre punctul în care nu-i va mai interesa decît pe cei care cîştigă de pe urma ei. Poţi acuza un sponsor că nu-şi dă banii pe mîna Naşului sau un spectator că nu poate să se identifice cu Mutu, Piţurcă sau Sandu?

Aşa că singurul motiv pentru care numărăm clipele pînă la alegerile UEFA ar fi că, dacă va fi ales, Mircea Sandu va avea mai puţin timp pentru a ne face bine. 5 … 4 … 3 … 2 … 1 … 0 barat. Du-te!