(Gazeta Sporturilor)
Andrei Niculescu
S-a confirmat ceea ce Gazeta Sporturilor a scris încă de ieri. Rui Costa nu va veni cu Benfica la Bucureşti, din cauza unei microrupturi fibrilare. Ştirea a produs o explozie de fericire în paginile de sport ori în jurnalele de ştiri televizate. Se vor găsi destui care să atace exprimarea “am scăpat de el” apărută în unele ziare, pe considerente morale, deşi fotbalul a ieşit de mult din zona fair-playului. După părerea mea, problema nu-i asta. Ci faptul în sine, că vedeta portughezilor nu joacă.
Deci, e bine sau e rău? Destui se vor repezi să spună că e bine, frecîndu-şi mîinile de bucurie că un jucător important al adversarilor nu va fi joi în teren. Prin absenţa lui, Benfica a pierdut poate din creativitate la mijlocul terenului, Rui Costa fiind dintre aceia care pot rezolva un meci cu o pasă decisivă. Are o minte extraordinară, o mare clarviziune, dar nu mai e tînăr şi la Benfica n-are coechipierii de la Milan.
Fiind şi mult timp accidentat, Rui Costa n-a prea impresionat de cînd s-a întors în Portugalia. Iar în turul cu Dinamo, chiar deloc. A greşit destule pase, plus că a dat mai degrabă senzaţia că încetineşte jocul. Aşa cum stă bine unui star, n-a prea pus osul la muncă, n-a făcut presing mai deloc. Ba de multe ori şi-a certat coechipierii care nu-l serveau cum se cuvine.
Eu cred că Rui Costa în teren era mai bun pentru Dinamo decît la Lisabona. Aşa, în locul lui va intra un altul, care oricum va alerga mai mult, se va implica mai mult. Ceea ce, pentru o echipă în deplasare contează. Variante par a fi două pentru Benfica. Una cu Simao retras mijlocaş stînga, Karagounis trecut în centru, tot la mijloc, şi Miccoli atacant, alături de Nuno Gomes, în ideea de a da mai multă viteză. Un 4-4-2 ce se poate însă transforma lesne în 4-3-3 pe faza de atac. A doua, cu Simao la locul din tur, alături de Nuno Gomes sau Miccoli în atac, şi încă un mijlocaş la închidere, să zicem Paulo Jorge, lîngă titularul Petit.
Astea sînt însă problemele lui Fernando Santos, în ce fel va alege să joace în “Ştefan cel Mare”. Întrebarea însă va rămîne.
Campionatul naţional de declaraţii
Tudor Octavian
El se desfăşoară cu regularitate, care i-ar permite să aibă şi o federaţie. O ţară din lumea a patra – fiindcă există, deşi nu prea se pomeneşte de ea, şi o lume a patra – are un calendar religios foarte elastic, care se comprimă la numai 150 de zile cu post negru şi rugăciuni, cînd plouă şi se face grîul, şi se lăţeşte la 200, cînd e secetă şi, de foame, poporul se pune pe revoluţii.
Oamenilor trebuie să le dai ceva să mestece, altfel tabără la întîmplare pe tot ce se nimereşte. Nici în fotbal nu-i altfel. Lipsindu-ne iarna fotbalul cel de toate zilele, cineva trebuia să inventeze Campionatul naţional de declaraţii. Deosebirea dintre campionatul propriu zis şi cel de declaraţii e la duritatea fazelor. Pe teren, faulturile se sancţionează. Cînd întrecerea e pe palavre, faulturile se adună la punctaj. De fapt, ar mai fi o diferenţă. Pe teren, oricît de neantrenaţi sau de netalentaţi ar fi jucătorii, alfabetul fotbalului e obligatoriu să-l ştie. În Campionatul naţional de vorbe de clacă, se punctează numai neroziile şi ironiile ieftine.
Am citit cîndva, pe vremea cînd juca în Franţa, un interviu cu Viorel Moldovan din care aş fi reţinut o mulţime de ziceri cu miez, demne şi de un universitar. Ei, bine, dat fiind că nimeni n-a remarcat şi n-a comentat acel interviu de bun simţ şi cu o frazare aleasă, am avut impresia că l-am visat, că el n-a apărut într-un ziar, că a fost imaginar, născut din simpatia pentru modul foarte civilizat în care îşi consideră familia şi profesia. Din interviurile pe care le dau cu nemiluita fotbaliştii şi patronii lor, în nu importă care reviste şi ziare sau la care televiziuni, nu se poate antologa nimic pentru o istorie a gîndirii sportivilor români. Dar absolut nimic. Vorbesc oamenii ca să nu tacă! Îşi dau importanţi cu opinia cînd cuviincios ar fi să spună: nu cunosc, nu-i treaba mea.
Recent, întrebaţI, e drept, perfid de un reporter despre şansele pe care le-ar avea să întoarcă la Sevilla rezultatul penibil de la Bucureşti, vreo doi jucători ai Stelei au bîiguit ceva de genul: nu se ştie niciodată, totul e posibil în fotbal, s-au mai văzut minuni… Banii ajung să le ia unora minţile iar cînd nu prea e de unde să iei minţi, le iau şi ultima rămăşiţă de bun simţ. Normal ar fi fost ca fotbaliştii Stelei să-şi ceară scuze şi apoi să tacă temeinic cîtăva vreme. Dar ei, nu, s-au deprins cu minciuna că ar putea fi finalişti europeni şi o ţin cu prostia asta chiar şi după ce sunt ţinuţi din scurt de o formaţie din Liga a treia.
Nu ştiu pe ce loc va termina Steaua campionatul propriu zis, dar la cel paralel, de vorbit în dodii, eu cred că are încă mari şanse la primul loc. Cu condiţia, bineînţeles, să nu revină Neţoiu la Dinamo.






































